Doi turişti americani care consumaseră alcool au rămas peste noapte în Turnul Eiffel
După ce şi-au petrecut noaptea sub cerul liber în Turnul Eiffel, doi turişti americani care consumaseră alcool au fost descoperiţi luni dimineaţă dormind în celebrul monument parizian, după ce duminică s-au ascuns de forţele de ordine, au anunţat marţi surse judiciare şi din cadrul poliţiei, precum şi din cadrul companiei care exploatează monumentul, potrivit AFP.
Cei doi intruşi au fost descoperiţi la primele ore ale dimineţii, înainte de deschiderea pentru public, care are loc la ora 9:00, în timpul rondului efectuat de agenţii de securitate ai companiei care exploatează Turnul Eiffel (Sete). Turiştii se aflau între cel de-al doilea şi al treilea etaj al turnului, într-o zonă care nu este accesibilă publicului.
Aceştia ''nu reprezentau nicio ameninţare aparentă'', a precizat Sete.
Ei au cumpărat biletul de intrare duminică în jurul orei 22:40 şi au sărit barierele în timp ce coborau scările, potrivit sursei din cadrul poliţiei.
O echipă de pompieri, printre care şi cei din cadrul unităţii specializate a Grupului de intervenţie şi de recunoaştere în mediu periculos (Grimp), i-au recuperat şi i-au escortat în siguranţă, potrivit aceleiaşi surse.
''Au rămas blocaţi întrucât se aflau sub influenţa alcoolului'', potrivit parchetului din Paris, care a răspuns la o solicitare din partea AFP.
Cei doi bărbaţi au fost conduşi la comisariatul din arondismentul 7 pentru a fi audiaţi, iar Sete şi-a anunţat intenţia de a depune plângere ''săptămâna aceasta''.
''Nu a fost constatată nicio pagubă, amenda pentru intrare neautorizată într-un loc istoric sau cultural a fost clasată'', a precizat parchetul.
Turnul Eiffel a fost redeschis publicului cu circa o oră întârziere, la aproximativ ora 10:00.
Incidentul aduce o nouă perturbare programului de primire a turiştilor după ce sâmbătă au avut loc evacuări în două rânduri în urma unor alerte false cu bombă. A fost deschisă o anchetă condusă de centrul naţional pentru lupta împotriva infracţiunilor online.
Luni dimineaţă, trei comisariate pariziene au primit e-mailuri menţionând din nou prezenţa unor bombe în Turnul Eiffel, dar Sete, la recomandarea poliţiei, a decis să nu mai evacueze monumentul. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Membri ai familiei regale britanice, prezenți la căsătoria fiului prințesei Anne
Regele Charles și membri de rang înalt ai familiei regale britanice s-au reunit sâmbătă într-o localitate din sud-vestul Angliei pentru a celebra căsătoria fiului prințesei Anne, Peter Phillips, cu asistenta medicală Harriet Sperling, informează Reuters. Prințesa Anne a fost însoțită de soțul ei, Timothy Laurence, la ce
Un bărbat a murit după ce a fost atacat de un rechin în largul coastei Australiei de Vest
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost atacat de un rechin în timp ce pescuia în largul coastei Australiei de Vest, a anunțat sâmbătă poliția, fiind cel de-al treilea atac fatal petrecut în Australia în ultimele trei săptămâni, potrivit Reuters. Bărbatul de 35 de ani a fost atacat sâmbătă dimineaț
VIDEO Vara muzicală din Germania începe vineri cu festivalurile rock gemene 'Rock am Ring' și 'Rock im Park'
Cele două foarte populare festivaluri muzicale din Germania, 'Rock am Ring' și 'Rock im Park', încep vineri seară, urmând să ofere trei zile de petrecere pentru zeci de mii de participanți, informează DPA. Aproximativ 70 de concerte sunt programate pe scenele acestor festivaluri-gemene, organizate în regiunea
Finala concursului Eurovision 2026 a atras cu 20% mai puțini telespectatori decât anul trecut
Finala ediției din acest an a concursului Eurovision a atras cu aproximativ 20% mai puțini telespectatori decât evenimentul similar din 2025, a anunțat vineri Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), informează DPA.
Madonna a susținut un concert surpriză de 15 de minute la New York
Madonna a susținut joi seară un mini-concert surpriză, cu o durată de 15 minute, în emblematica intersecție comercială Times Square din New York, cu câteva săptămâni înainte de lansarea noului ei album, informează AFP. Cântăreața americană, în vârstă de 67 de ani, purtând un corset roz și ochelari albaștri pe o s
Taylor Swift este cea mai bogată cântăreață din toate timpurile, potrivit revistei Forbes
Revista Forbes estimează că vedeta pop americană Taylor Swift a devenit cea mai bogată cântăreață din toate timpurile și că are o avere de 2 miliarde de dolari, o creștere de 100% față de anul 2024, informează vineri DPA. Taylor Swift, în vârstă de 36 de ani, interpreta unor hituri precum ''Shake it Off'', a devenit miliardară
Petrecerea de nuntă a cântăreței Dua Lipa la Palermo stârnește nemulțumirea localnicilor
Rezidenții orașului italian Palermo, nemulțumiți că autoritățile au închis mai multe străzi pentru petrecerea de nuntă a cântăreței britanico-albaneze Dua Lipa cu actorul britanic Callum Turner, au pus afișe pe care se poate citi: ''Palermo nu este de închiriat, piața orașului nostru nu este sufrageria voastră'', informează vineri agenția AN
Un urs ''extrem de inteligent'' căutat în Japonia după ce a rănit patru persoane
Autoritățile japoneze erau vineri la vânătoarea unui urs descris ca fiind ''extrem de inteligent'' care a rănit patru persoane în nordul arhipelagului nipon, fiind suspectat că ar fi descuiat o fereastră pentru a fugi și că ar fi deschis un robinet pentru a bea apă, transmite AFP. Ursul a reușit să scape miercuri se
VIDEO Actorul Richard Gere spune că îi este ''rușine'' cu politica de imigrație a Statelor Unite
Vedeta de la Hollywood Richard Gere a declarat joi că îi este ''rușine'' cu politica de imigrație a Statelor Unite, afirmație făcută cu prilejul lansării la Berlin, împreună cu un ministru german, a unei inițiative dedicate schimbării mentalităților în acest domeniu, informează AFP. ''Toată lumea este
Prințesa moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei, grav bolnavă, s-a deplasat joi la un spital din Oslo (presă)
Prințesa moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei, care suferă de o maladie pulmonară incurabilă, s-a deplasat joi la un spital din Oslo, informează DPA. Agenția de presă norvegiană NTB a relatat că prințesa Mette-Marit a fost văzută în timp ce intra în Spitalul Universitar din Oslo joi după-amiază, însoțită de fiica ei, prințesa Ingrid Alexandra
Dezbateri în Germania după ce Wim Wenders a retras un film din cauza unei scene de nuditate cu o minoră
Decizia regizorului german Wim Wenders de a retrage de la difuzare un film al său din 1975 din cauza unei scene de nuditate în care apărea o adolescentă de 13 ani a stârnit dezbateri aprinse în Germania cu privire la necesitatea modificării retroactive a operelor de artă, iar unele personalități din industria cinematografică au salutat acest moment, pe care
Desene realizate de John Lennon, expuse într-un muzeu din Liverpool
Desene realizate de John Lennon pentru un proiect insolit, despre care mulți specialiști în muzică afirmă că a reprezentat primul videoclip al unei piese rock din lume, au fost expuse joi într-un muzeu din Liverpool, informează DPA. Acele imagini pop-art, la care John Lennon a lucrat în colaborare cu artistul Stephen Verona, au fost utilizate
VIDEO Javier Bardem a îngrozit-o pe Amy Adams în adaptarea TV a filmului 'Cape Fear'
Javier Bardem s-a inspirat din comportamentul animalelor sălbatice pentru a îl interpreta pe torționarul sadic din filmul 'Cape Fear', un rol anterior interpretat în cinematografie de Robert De Niro și Robert Mitchum și care revine de acum în atenția publicului într-un serial TV, informează AFP.
Conflict între copiii actorului Alain Delon: Cei doi fii ai săi, condamnați la amenzi cu suspendare
Cei doi fii ai lui Alain Delon au fost condamnați miercuri, la Paris, la amenzi cu suspendare de câte 1.000 de euro pentru înregistrarea și publicarea unei conversații private între sora lor și tatăl lor defunct, în contextul unei dispute privind moștenirea celebrului actor, informează AFP. Copiii legendarului star al cinematografiei fr
Turcia îl acuză pe Kanye West că i-a jignit 'valorile civilizaționale'
Turcia l-a criticat marți pe Kanye West, pe care îl acuză că i-a jignit 'credința' și 'valorile civilizaționale' în timpul unui concert susținut în fața a zeci de mii de oameni, informează AFP. Mai multe concerte ale rapperului american au fost interzise în Europa în ultimele luni din cauza declarațiilor sale antis









