Actorul american Angus Cloud, cunoscut din serialul 'Euphoria', a murit la 25 de ani

Actorul american Angus Cloud, cunoscut pentru rolul său din serialul "Euphoria", a murit luni la vârsta de 25 de ani, a anunţat familia sa, relatează AFP.
Cauza morţii sale nu a fost dezvăluită.
Angus Cloud interpreta rolul traficantului de droguri Fezco "Fez" O'Neill în serialul HBO, câştigător al mai multor premii Emmy.
"Singura consolare pe care o avem este să ştim că Angus s-a reunit acum cu tatăl său, care i-a fost cel mai bun prieten", a declarat familia sa într-un comunicat.
Actorul fusese afectat de moartea recentă a tatălui său şi suferea de probleme de sănătate mintală, potrivit comunicatului.
"Angus a vorbit deschis despre lupta sa cu boala mintală şi sperăm că decesul lui va reaminti altora că nu sunt singuri şi că nu ar trebui să lupte singuri, în tăcere", a adăugat familia sa.
"Euphoria" este unul dintre serialele de succes difuzate de HBO şi prezintă viaţa întunecată a adolescenţilor americani, pentru care dependenţa de droguri şi violenţa sexuală fac parte din viaţa de zi cu zi.
Serialul i-a oferit lui Angus Cloud primul său rol. Un director de casting l-a văzut pe Cloud în timp ce se plimba cu prietenii pe străzile din Brooklyn, New York, şi i-a propus să joace în seria HBO. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
O primă acuzatoare a depus mărturie în procesul lui Harvey Weinstein
Într-o zi îi cerea să îi facă un masaj, în alta se arăta fermecător sau excesiv de insistent: prima dintre cele trei victime prezumtive implicate în procesul demarat pentru viol și agresiune sexuală împotriva lui Harvey Weinstein la New York a depus marți o lungă mărturie despre relația sa cu fostul producător de film, a cărui cădere &icir
Prințul William și prințesa Kate, ovaționați pe Insula Mull în timpul vizitei lor aniversare
Prințul și prințesa de Wales au fost întâmpinați cu multă căldură de o mulțime de admiratori pe Insula Mull din Scoția, unde fundația lor, Royal Foundation, oferă sprijin financiar pentru mai multe proiecte rurale, informează DPA. William și Kate au sosit marți pe populara insulă scoțiană - în ziua ce marchează cea de-a 14-a
Pedro Almodovar l-a criticat pe Donald Trump într-un discurs incendiar: 'Vei rămâne în istorie ca o catastrofă'
Pedro Almodovar nu și-a ascuns părerea despre Donald Trump atunci când a acceptat cel de-al 50-lea premiu anual Chaplin atribuit de Film at Lincoln Center, care i-a fost decernat luni seară, în Manhattan, informează revista Variety. În timp ce renumitul cineast spaniol își exprima recunoștința pentru acest premiu î
Prințul William și prințesa Kate celebrează în Scoția cea de-a 14-a aniversare a nunții lor
Prințul de Wales și soția sa, Catherine, celebrează marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor pe o insulă scoțiană, întorcându-se în regiunea în care povestea lor de dragoste a început în perioada în care erau studenți, informează AFP. În contextul în care prințesa britanică, în
Nepalul intenționează să acorde permise pentru escaladarea vârfului Everest doar alpiniștilor experimentați
Nepalul ar putea emite permise pentru Everest doar alpiniștilor cu experiență în escaladarea a cel puțin unuia dintre vârfurile de 7.000 de metri din țara himalayană, conform unui proiect de lege care vizează reducerea supraaglomerării și îmbunătățirea siguranței pe acest munte, transmite luni Reuters. Nepalul, care se bazeaz
Procesul ocazionat de jaful armat care a vizat-o pe Kim Kardashian în 2016 începe luni la Paris
Paris, 28 apr /Agerpres/ - La începutul lunii octombrie 2016, Kim Kardashian, o vedetă pe rețelele de socializare, a fost jefuită în camera sa de hotel, în plină Săptămână a Modei de la Paris, de mai mulți răufăcători în vârstă, care au sosit la fața locului pe biciclete și s-au deghizat în ofițeri de poliție: procesul acestui furt s
O sabie a lui Napoleon va fi scoasă la licitație în luna mai
O sabie care i-a aparținut lui Napoleon, 'comandată pentru uzul său personal' în 1802 și păstrată în timpul domniei sale, va fi scoasă la licitație pe 22 mai la Paris, informează AFP. Valoarea acestei piese, propusă spre vânzare de casa de licitații Giquello, este estimată între 700.000 și 1 milion de euro. 'B
VIDEO Olandezii sărbătoresc ziua de naștere a regelui Willem-Alexander
Poporul olandez a celebrat sâmbătă cea de-a 58-a aniversare a regelui său, Willem-Alexander, prin petreceri stradale organizate cu multe decoruri în culoarea națională, portocaliul, informează DPA. Recepția oficială pe
Cu un tort de 121 de metri, Franța recâștigă recordul pentru cel mai mare 'Fraisier' din lume
Aproximativ 350 kg de căpșuni, 150 kg de zahăr, 415 kg de cremă de vanilie, 4.000 de ouă: o patiserie de lângă Paris a doborât miercuri un record neobișnuit pentru cel mai mare 'Fraisier' din lume, un tort de căpșuni de 121,88 metri lungime, transmite joi AFP. Cu acest record omologat de un reprezentant al Guinness World Re
Carlos Santana, nevoit să își amâne mai multe concerte după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19
Chitaristul mexicano-american Carlos Santana a fost nevoit să își amâne mai multe concerte după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19, a anunțat miercuri agentul său, informează AFP. Muzicianul în vârstă de 77 de ani acuzase simptome de 'deshidratare' înainte de a-și anula concertul de marți din San Antonio, Texas, și, '
Bilete la concertele Oasis/Fanii au pierdut peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii (Lloyds)
Fanii trupei Oasis au pierdut în total peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii derulate pe rețelele de socializare, în special pe Facebook, crezând că achiziționează bilete pentru concertele care marchează reunirea formației, potrivit băncii Lloyds, informează AFP. 'Banca estimează că în
Chitaristul Carlos Santana își amână un concert după ce a fost spitalizat din cauza deshidratării
Chitaristul mexicano-american Carlos Santana a fost nevoit să își amâne un concert programat pentru marți seară în San Antonio, SUA, după ce a acuzat simptome de deshidratare și a fost spitalizat, transmite miercuri agenția EFE care citează media locale. Santana urma să cânte marți seară în sala Majestic Theatre d
Gloria Estefan, Whoopi Goldberg și Antonio Banderas, printre vedetele care deplâng moartea papei
De la Gloria Estefan la J Balvin, Whoopi Goldberg, Russel Crowe, Antonio Banderas și Eva Longoria, vedetele au deplâns moartea papei Francisc, care 'a deschis inimile și mințile' și a luat apărarea celor marginalizați, transmite marți agenția EFE. 'Compasiunea, bunătatea și smerenia sa vor rămâne mereu în memorie&
Regina Sonja a Norvegiei, spitalizată după ce a acuzat dificultăți de respirație
Regina Sonja a Norvegiei, în vârstă de 87 de ani, a fost internată luni seară la Spitalul Național pentru investigații medicale după ce a prezentat dificultăți de respirație, a anunțat Casa regală norvegiană, transmite marți Reuters. Reginei Sonja, soția regelui Harald al V-lea, șeful de stat al Norvegiei, i-a fost implantat un sti
Cutremur în Myanmar/ Peste 60.000 de elevi susțin din nou examenul de admintere
Peste 60.000 de tineri din Myanmar urmează să susțină din nou examenul de admitere la universitate după ce un incendiu provocat de cutremurul mortal din 28 martie le-a distrus documentele, au relatat marți media de stat citate de AFP. 'Copiile cu răspunsuri au fost distruse într-un incendiu produs din cauza puternicului cutremur'