Schwarzenegger susţine că tatăl său s-a numărat printre milioanele de oameni ''absorbiţi într-un sistem al urii''
Fostul guvernator de California Arnold Schwarzenegger a denunţat miercuri antisemitismul şi ura, făcând referire la istoria familiei sale, în speranţa că aceasta va constitui un exemplu pentru alţii, relatează CNN.
"Tata, ca multe alte milioane de oameni, a fost absorbit de un sistem al urii prin minciuni şi înşelăciune. Şi am văzut unde duce asta", a spus Schwarzenegger într-un interviu pentru CNN, după ce anterior a declarat pentru acest post în cadrul unui forum organizat la Universitatea din California de Sud că "s-a născut cu un tată care era nazist".
"Am văzut direct cât de afectaţi erau aceşti oameni", a continuat el. "De acest gen de atrocităţi care s-au petrecut. Câte milioane de oameni au trebuit să moară şi apoi au ajuns rataţi... în Confederaţie, rataţi, ca toţi ceilalţi. Asta pur şi simplu nu funcţionează", a adăugat actorul.
"Haideţi să ne înţelegem unii cu alţii. Iubirea este mai puternică decât ura", a îndemnat el.
Actorul, care s-a născut în Austria în 1947 şi s-a mutat în Statele Unite în 1968, a vorbit deschis despre implicarea tatălui său, Gustav Schwarzenegger, în partidul nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Într-un mesaj video lansat în martie, el a făcut referire la tatăl său în timp ce a denunţat discursul instigator la ură şi i-a îndemnat pe cei care au ales "calea uşoară a urii" să aleagă "o viaţă a rezistenţei" şi "să lupte" cu ei înşişi.
Comentariile lui Schwarzenegger au venit pe fondul unui nivel crescut de antisemitism şi a unei creşteri a infracţiunilor motivate de ură în Statele Unite. Un raport publicat de Liga Anti-Defaimare luna trecută a constatat că incidentele antisemite din Statele Unite au atins cel mai înalt nivel de la începutul înregistrării acestor acţiuni de către organizaţie, în 1979. Datele publicate de FBI în martie au arătat, de asemenea, că numărul infracţiunilor motivate de ură raportate şi Statele Unite a crescut în 2021.
Schwarzenegger a declarat pentru CNN cu ocazia forumului că nu cunoaşte motivul din spatele creşterii urii şi a violenţei antisemite, însă a spus: "Cred că trebuie să găsim o modalitate de a o atenua".
"Cred că este foarte clar că, cu cât suntem mai liberali în privinţa aspectelor sociale, cealaltă parte devine din ce în ce mai supărată şi există din ce în ce mai multă ură în general", a spus el.
"Sunt oameni care au creat insurecţia şi ştiţi că totul a luat-o razna la Washington, pe 6 ianuarie", a adăugat actorul făcând referire la asaltul Capitoliului de la Washington în 2021.
"Şi sunt atât de mulţi oameni care sunt supăraţi. Nu sunt doar supăraţi albi pe negri, sau oameni împotriva evreilor şi genul acesta de lucruri, ci sunt supăraţi în general", a declarat Schwarzenegger.
"Primul lucru care mi-a venit în minte când am văzut insurecţia a fost că era periculoasă şi că am fost foarte, foarte aproape de a ne pierde democraţia în acea zi, iar acesta putea fi începutul a ceva similar Kristallnacht (''Noaptea de cristal'', n.a.); haideţi să fim cu toţi conştienţi de asta", a spus Schwarzenegger.
"Dacă te uiţi la istoria pe care o învăţăm despre trecut pentru a nu-l repeta... acesta este un semnal de alarmă pentru a-i face pe oameni să ştie că e ceva ce trebuie luat în serios. Şi nu spunând: 'O, să-i luăm pe extremiştii de dreapta, să-i punem la închisoare şi genul acesta de lucruri. Nu. E mult mai mult decât atât".
Întrebat dacă este îngrijorat cu privire la faptul că fostul preşedinte Donald Trump ar putea fi nominalizat de republicani drept candidat la alegerile prezidenţiale din 2024, Schwarzenegger a răspuns "absolut deloc", adăugând că nu crede că fostul preşedinte ar putea câştiga un alt mandat.
"Este trist să vezi aşa ceva. Că nu au putut să vină cu un nou talent, cu un nou chip care să fie o persoană rezonabilă, isteaţă, inteligentă, care poate conduce această ţară într-un mod republican", a declarat fostul guvernator republican al Californiei. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Moise, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Papa Leon al XIV-lea în topul Vanity Fair al personalităților cu cele mai ''originale'' alegeri vestimentare
Papa Leon al XIV-lea a fost inclus în topul celor mai bine îmbrăcate personalități pe anul 2026 în cadrul categoriei ''The Originals'', categorie în care se regăsesc 10 dintre cele mai ''extravagante și inovatoare personalități'' în ceea ce privește alegerile vestimentare, transmite miercuri DPA.
VIDEO Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie, va fi lansată înainte de centenarul nașterii artistei
Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie sigilată, aflată în prezent în parcul tematic Dollywood, va fi lansată cu puțin timp înainte de cea de-a 100-a aniversare a artistei americane, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează DPA. Acel single, care s-ar intitula 'My Place I
FOTO La Tomatina: 22.000 de participanți au transformat un oraș spaniol într-un 'câmp de luptă' roșu și plin de pulpă de tomate
Mii de participanți veniți din întreaga lume s-au bombardat reciproc cu tone de roșii zemoase în cadrul tradiționalului festival La Tomatina, desfășurat anual în ultima zi de miercuri a lunii august în micul oraș spaniol Bunol, informează DPA. Aproximativ 22.000 de participanți - numărul maxim admis într-un oraș cu doar 10.000 de
Familia regală britanică i-a adus un omagiu cântăreței Dolly Parton
Familia regală britanică i-a adus miercuri un omagiu legendarei cântărețe americane de muzică country Dolly Parton, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează AFP. 'În memoria regretatei și formidabilei Dolly, care a adus bucurie, alinare și inspirație pentru atât de mulți oameni - în special milioanelor de copii ca
Prințul Harry și soția lui, Meghan, s-au întors miercuri în Regatul Unit
Prințul Harry și soția lui, Meghan, au sosit miercuri în Anglia, unde urmează să se stabilească pentru o perioadă nedeterminată, au transmis miercuri mai multe companii mass-media britanice, informează AFP. Cuplul princiar, a cărui întoarcere iminentă în Regatul Unit a fost dezvăluită săptămâna trecută, a călătorit din California la bor
SUA: Cântăreața Dolly Parton a murit din cauza unui cancer (presa americană)
Legenda muzicii country Dolly Parton a încetat din viață la vârsta de 80 de ani după 'o scurtă luptă cu cancerul', a informat marți presa americană, citând reprezentanți ai artistei, relatează AFP. 'După ce a dus cu curaj o scurtă luptă cu cancerul, Dolly a părăsit această lume astăzi la Vanderbilt-Ingram Cancer C
BIOGRAFIE: Dolly Parton, regina absolută a muzicii country
Cântăreața, actrița, femeia de afaceri și filantroapa americană Dolly Parton, care a decedat marți la vârsta de 80 de ani, a fost o legendă absolută a muzicii country, începând încă de la vârsta de 10 ani să compună cântece despre suferința și dezamăgirile din dragoste, informează AFP. Din imaginația ș
Cântăreața Dolly Parton, o legendă a muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani
Legendara cântăreața americană de muzică country Dolly Parton, interpreta unor piese celebre precum 'Jolene' și '9 to 5', a murit la vârsta de 80 de ani, a anunțat marți familia sa într-un mesaj video, informează AFP. 'Eu și familia mea am împărtășit o viață întreagă de amintiri frumoase alături de
Waymo anunță lansarea taxiurilor autonome la Munchen în 2027
Waymo, o filială a grupului Google, a anunțat marți, într-un mesaj pe blogul său oficial, că intenționează să lanseze un serviciu regulat de transport autonom pentru publicul general în orașul Munchen, situat în sudul Germaniei, până la sfârșitul anului 2027, informează DPA. Astfel, Munchen va deveni primul oraș din Uniunea Europe
Prințul Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, sărbătoresc nunta de argint
Prințul moștenitor Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, și-au marcat aniversarea nunții de argint pozând pentru o nouă fotografie, publicată marți, pe terenul casei lor de la domeniul Skaugum, transmite DPA. '25 de ani plini de dragoste, familie și o viață împreună', a scris Casa Regală sub fotografia, pe care a distribuit-o pe Ins
Kit Harington va juca în al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter'
Actorul Kit Harington va interpreta personajul Gilderoy Lockhart în cel de-al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter', produs de HBO, înlocuindu-l pe Nicholas Hoult, care s-a retras din această producție din cauza unor suprapuneri în calendarul său profesional, informează luni revista americană Variety. Kit Ha
Prințul Harry părăsește un ONG african implicat într-un scandal
Prințul Harry a părăsit consiliul de administrație al ONG-ului specializat în conservarea speciilor de animale sălbatice African Parks, care a recunoscut anul trecut încălcări grave ale drepturilor omului în Republica Congo, au anunțat luni organizația și purtătorul de cuvânt al ducelui de Sussex, informează AFP. La finalul unei anchete
Arabia Saudită va construi trei parcuri tematice, inclusiv unul inspirat din universul manga, în apropiere de Paris
Arabia Saudită a semnat luni, în timpul unei vizite la Paris a prințului moștenitor Mohammed bin Salman, protocolul unui acord cu Franța pentru a crea trei parcuri de distracții, în Regiunea Pariziană, dintre care unul se va inspira probabil din universul manga, a anunțat biroul de presă de la Palatul Elysée, relatează AFP. Președintele Emma
Un preot german a demisionat după 37 de ani de activitate pentru a se căsători cu 'marea sa iubire'
Un preot german și-a anunțat demisia din funcția de paroh, după o activitate de 37 de ani, în urma dezvăluirii unei relații amoroase, până atunci secrete, cu o femeie, informează luni DPA. 'Motivul este că mă căsătoresc', a declarat Andreas Unfried pe site-ul parohiei Sfânta Ursula, situată în regiunea Taunus, lângă Frankf
Umoristul belgian Noel Godin, supranumit 'aruncătorul de tarte', a murit la 80 de ani
Umoristul belgian Noel Godin, devenit celebru în calitate de 'aruncător de tarte' cu frișcă asupra unor personalități publice, precum Bill Gates, Marguerite Duras și Bernard-Henri Levy, a murit duminică la vârsta de 80 de ani, a anunțat luni partenera sa de viață pentru AFP. 'A murit în ziua de duminică, dimineața devreme', a













