Încoronare Charles/ O ceremonie cu trei coroane, două trăsuri şi câteva noutăţi
O coroană ce datează din 1661 pentru regele Charles al III-lea şi o trăsură veche de peste 260 de ani: încoronarea noului monarh britanic, programată pe 6 mai la Abaţia Westminster din Londra, este profund ancorată în istorie, însă programul ceremoniei include şi câteva noutăţi, informează AFP.
Două coroane pentru Charles
În punctul culminant al ceremoniei, arhiepiscopul de Canterbury va aşeza pe capul regelui Charles coroana Sfântului Edward, piesa centrală a bijuteriilor Coroanei britanice.
Utilizată doar pentru încoronări, ea a fost purtată pentru ultima oară, în 1953, de regina Elisabeta a II-a.
A fost realizată pentru încoronarea regelui Charles al II-lea în 1661, pentru a înlocui coroana medievală topită de parlamentarii britanici în 1649 după executarea regelui Charles I.
Această coroană din aur masiv este încrustată cu pietre semipreţioase, în special rubine, ametiste şi safire, şi echipată cu o tocă din catifea purpurie şi un tiv din blană de hermină.
Fără a fi o replică exactă a coroanei medievale dispărute - care i-ar fi aparţinut regelui Edward Confesorul din secolul al XI-lea -, ea a preluat motivul celor patru cruci specifice şi al celor patru flori de crin.
Coroana, care cântăreşte 2 kilograme, a fost redimensionată recent pentru a se potrivi pe capul noului monarh.
În timp ce va ieşi din Westminster Abbey, regele Charles al III-lea va purta însă Coroana Imperială de Stat, care a fost depusă la un moment dat pe sicriul reginei Elisabetei a II-a în timpul funeraliilor sale.

Sursa foto: royal.uk
Creată în 1937 pentru încoronarea regelui George al VI-lea, tatăl Elisabetei a II-a, această coroană este utilizată şi la inaugurarea noilor sesiuni ale Parlamentului britanic.
Cântărind puţin mai mult de un kilogram şi având o înălţime de 31,5 centimetri, ea este decorată cu 2.868 de diamante, 17 safire, 11 smaralde, 269 de perle şi patru rubine.
Această coroană conţine celebrul Cullinan II, al doilea diamant ca mărime din lume, tăiat din diamantul brut Cullinan, care a fost, potrivit Palatului Buckingham, cel mai mare diamant descoperit vreodată.
Colonia Transvaal i-a oferit acest diamant regelui Edward al VII-lea în 1907, în semn de reconciliere după Al Doilea Război al Burilor (1899-1902).
Coroana reginei Mary pentru Camilla
Regina consoartă Camilla va purta coroana reginei Mary, bunica Elisabetei a II-a, care este decorată cu 2.200 de diamante.

Sursa foto: royal.uk
Va fi pentru prima dată după aproape trei secole când o coroană existentă este reutilizată pentru o încoronare a unui consort, a precizat Palatul Buckingham, care promovează principiului durabilităţii.
Regina Mary, în epocă soţia regelui George al V-lea, a comandat această coroană pentru a o purta la propria încoronare din 1911.
Palatul Buckingham a evocat câteva schimbări minore, ce au fost făcute pentru "a reflecta stilul individual" al reginei Camilla şi pentru "a-i aduce un omagiu" fostei regine Elisabeta a II-a. Mai multe diamante, Cullinan III, IV şi V, provenite din colecţia personală a reginei Elisabeta a II-a şi pe care fosta suverană le purta adeseori sub forma unor broşe, au fost integrate în această coroană.
În schimb, controversatul diamant Koh-i-Noor, confiscat în 1849 de Compania britanică a Indiilor Orientale, nu mai face parte din coroană.
Două trăsuri în loc de una
Charles şi Camilla nu vor utiliza decât la întoarcere tradiţionala "Gold State Coach", trăsura fabricată în 1762 şi decorată cu aur, care îi transportă pe suveranii britanici cu ocazia marilor evenimente. Ea a fost utilizată la fiecare încoronare începând din 1831.

Sursa foto: royal.uk
În timpul încoronării sale, Elisabeta a II-a a parcurs atât drumul spre Westminster Abbey cât şi pe cel de întoarcere la Palatul Buckingham în această trăsură şi a dezvăluit că experienţa a fost "îngrozitoare" din cauza lipsei de confort.
Aceasta este atât de grea, încât călătoria trebuie făcută la pas. Cântăreşte 4 tone, are o înălţime de 3,6 metri şi o lungime de 7 metri. Este nevoie de opt cai pentru a putea fi deplasată.
"Atunci când mergeţi în urma ei, puteţi să o auziţi scârţâind şi aveţi impresia că este un vechi galion care înaintează pe apă", a declarat Martin Oates, care se ocupă de trăsuri în cadrul Grajdurilor Regale.
În timpul deplasării spre Westminster Abbey, Charles şi Camilla au optat pentru "Diamond Jubilee State Coach", o trăsură mai modernă şi mai confortabilă.
Construită în Australia şi utilizată pentru prima dată de regina Elisabeta a II-a în 2014, ea este cea mai recentă achiziţie a Grajdurilor Regale.
Este înzestrată cu un sistem de climatizare şi cu geamuri electrice. "Seamănă mult cu o maşină", a declarat Martin Oates.
Această trăsură are totuşi o lungime de cinci metri, cântăreşte trei tone şi trebuie să fie trasă de şase cai. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: royal.uk
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor
O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)
O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.
Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î
Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani
Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'
VIDEO TOP CINEMA Thrillerul horror 'Clayface', în fruntea box-office-ului nord-american
'Clayface', noul thriller horror al Warner Bros. a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american, cu încasări estimate la 24 de milioane de dolari americani în primul weekend de la lansare, conform datelor publicate duminică de firma de analiză Rentrak, informează agenția de presă Xinhua.
Poliția britanică fusese informată în 2019 cu privire la ''acuzațiile'' la adresa tatălui lui Meghan Markle
Poliția londoneză a confirmat sâmbătă că a primit în 2019 o scrisoare care conținea ''o serie de acuzații'' la adresa tatălui lui Meghan Markle, soția prințului Harry, document care, la momentul respectiv, nu a fost transmis altor autorități polițienești, informează AFP. Tabloidele The Sun și Daily Mail au relatat v













