''The Beast'', limuzina preşedinţilor americani: Istoric, dotări şi detalii insolite
Preşedintele american Joe Biden începe marţi o vizită de patru zile în Irlanda şi Irlanda de Nord. Itinerariul preşedintelui a fost deja anunţat, iar Joe Biden va vizita mai multe locuri, inclusiv Co Louth, unde s-a născut unul dintre străbunicii lui, James Finegan. Şi, deşi încă nu a fost văzută de publicul irlandez, limuzina prezidenţială americană - supranumită "The Beast" ("Bestia") - ar putea fi utilizată în timpul acestei vizite, informează DPA.
Cu această ocazie, jurnaliştii agenţiei de ştiri germane au publicat un articol dedicat acestui vehicul atât de special.
Când a fost lansat numele "The Beast"?
Numele "The Beast" a apărut prima dată în 2001 odată cu sosirea la Casa Albă a preşedintelui George W. Bush. Acea maşină prezidenţială a fost construită în totalitate de la zero şi încorpora multe dintre funcţiile ce au fost adoptate de versiunea ei modernă.
Şi numele său a rezistat trecerii timpului, continuând să fie utilizat până la actuala limuzină prezidenţială.
Pe ce se bazează modelul actual?
Actualul model a fost construit de General Motors (GM) în Statele Unite şi a fost lansat în 2018. Deşi sunt cunoscute puţine detalii despre "The Beast", se crede că aceasta are la bază structura unui camion mai mare produs de GM, echipat însă cu funcţii asemănătoare automobilelor, precum cele instalate pe modelul Cadillac Escalade.
Se spune că "The Beast" ar avea o greutate de până la 9 tone şi că poate să transporte în interiorul ei până la şapte persoane.
Deţine vreo dotare "cool"?
"The Beast" este echipată cu foarte multe funcţii. A fost concepută pentru a asigura cea mai bună protecţie pentru preşedintele american. Ca urmare, limuzina are o sticlă laminată groasă de 13 cm pentru geamuri, anvelope cu rulare pe jantă cu miez solid pentru a se asigura că pot continua să ruleze dacă sunt perforate, precum şi o armură militară groasă de 20 de cm pentru panourile de caroserie.
În plus, rezervorul de combustibil este rezistent la gloanţe şi la explozii, în timp ce trusa de prim-ajutor include echipamente de stingere a incendiilor, butelii de oxigen şi containere cu sânge având grupa sangvină a preşedintelui american.
Unde a apărut recent?
"The Beast" este utilizată adeseori pentru unele dintre vizitele importante ale preşedintelui Statelor Unite şi a fost folosită cel mai recent în septembrie 2022, când Joe Biden a asistat la funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a.
De asemenea, "The Beast" a fost utilizată în iunie 2022 în timpul primei vizite de stat pe care Joe Biden a efectuat-o în Regatul Unit după ce a devenit preşedinte.
Au călătorit foştii preşedinţi americani cu "The Beast"?
Da. De-a lungul anilor, "The Beast" a evoluat şi a fost modificată pentru a include mai multe funcţii high-tech, însă toţi preşedinţii americani începând cu George W. Bush au utilizat o versiune a acestei limuzine. Preşedintele Obama a circulat cu "The Beast" în numeroase ocazii, iar preşedintele Trump a fost şi el adeseori un pasager al acestei maşini.
Preşedintele Trump a avut şi o apariţie notabilă cu "The Beast", atunci când limuzina prezidenţială americană a efectuat în februarie 2020 un tur de pistă al celebrului circuit de curse Daytona 500 din Florida. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Papa Leon al XIV-lea în topul Vanity Fair al personalităților cu cele mai ''originale'' alegeri vestimentare
Papa Leon al XIV-lea a fost inclus în topul celor mai bine îmbrăcate personalități pe anul 2026 în cadrul categoriei ''The Originals'', categorie în care se regăsesc 10 dintre cele mai ''extravagante și inovatoare personalități'' în ceea ce privește alegerile vestimentare, transmite miercuri DPA.
VIDEO Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie, va fi lansată înainte de centenarul nașterii artistei
Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie sigilată, aflată în prezent în parcul tematic Dollywood, va fi lansată cu puțin timp înainte de cea de-a 100-a aniversare a artistei americane, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează DPA. Acel single, care s-ar intitula 'My Place I
FOTO La Tomatina: 22.000 de participanți au transformat un oraș spaniol într-un 'câmp de luptă' roșu și plin de pulpă de tomate
Mii de participanți veniți din întreaga lume s-au bombardat reciproc cu tone de roșii zemoase în cadrul tradiționalului festival La Tomatina, desfășurat anual în ultima zi de miercuri a lunii august în micul oraș spaniol Bunol, informează DPA. Aproximativ 22.000 de participanți - numărul maxim admis într-un oraș cu doar 10.000 de
Familia regală britanică i-a adus un omagiu cântăreței Dolly Parton
Familia regală britanică i-a adus miercuri un omagiu legendarei cântărețe americane de muzică country Dolly Parton, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează AFP. 'În memoria regretatei și formidabilei Dolly, care a adus bucurie, alinare și inspirație pentru atât de mulți oameni - în special milioanelor de copii ca
Prințul Harry și soția lui, Meghan, s-au întors miercuri în Regatul Unit
Prințul Harry și soția lui, Meghan, au sosit miercuri în Anglia, unde urmează să se stabilească pentru o perioadă nedeterminată, au transmis miercuri mai multe companii mass-media britanice, informează AFP. Cuplul princiar, a cărui întoarcere iminentă în Regatul Unit a fost dezvăluită săptămâna trecută, a călătorit din California la bor
SUA: Cântăreața Dolly Parton a murit din cauza unui cancer (presa americană)
Legenda muzicii country Dolly Parton a încetat din viață la vârsta de 80 de ani după 'o scurtă luptă cu cancerul', a informat marți presa americană, citând reprezentanți ai artistei, relatează AFP. 'După ce a dus cu curaj o scurtă luptă cu cancerul, Dolly a părăsit această lume astăzi la Vanderbilt-Ingram Cancer C
BIOGRAFIE: Dolly Parton, regina absolută a muzicii country
Cântăreața, actrița, femeia de afaceri și filantroapa americană Dolly Parton, care a decedat marți la vârsta de 80 de ani, a fost o legendă absolută a muzicii country, începând încă de la vârsta de 10 ani să compună cântece despre suferința și dezamăgirile din dragoste, informează AFP. Din imaginația ș
Cântăreața Dolly Parton, o legendă a muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani
Legendara cântăreața americană de muzică country Dolly Parton, interpreta unor piese celebre precum 'Jolene' și '9 to 5', a murit la vârsta de 80 de ani, a anunțat marți familia sa într-un mesaj video, informează AFP. 'Eu și familia mea am împărtășit o viață întreagă de amintiri frumoase alături de
Waymo anunță lansarea taxiurilor autonome la Munchen în 2027
Waymo, o filială a grupului Google, a anunțat marți, într-un mesaj pe blogul său oficial, că intenționează să lanseze un serviciu regulat de transport autonom pentru publicul general în orașul Munchen, situat în sudul Germaniei, până la sfârșitul anului 2027, informează DPA. Astfel, Munchen va deveni primul oraș din Uniunea Europe
Prințul Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, sărbătoresc nunta de argint
Prințul moștenitor Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, și-au marcat aniversarea nunții de argint pozând pentru o nouă fotografie, publicată marți, pe terenul casei lor de la domeniul Skaugum, transmite DPA. '25 de ani plini de dragoste, familie și o viață împreună', a scris Casa Regală sub fotografia, pe care a distribuit-o pe Ins
Kit Harington va juca în al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter'
Actorul Kit Harington va interpreta personajul Gilderoy Lockhart în cel de-al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter', produs de HBO, înlocuindu-l pe Nicholas Hoult, care s-a retras din această producție din cauza unor suprapuneri în calendarul său profesional, informează luni revista americană Variety. Kit Ha
Prințul Harry părăsește un ONG african implicat într-un scandal
Prințul Harry a părăsit consiliul de administrație al ONG-ului specializat în conservarea speciilor de animale sălbatice African Parks, care a recunoscut anul trecut încălcări grave ale drepturilor omului în Republica Congo, au anunțat luni organizația și purtătorul de cuvânt al ducelui de Sussex, informează AFP. La finalul unei anchete
Arabia Saudită va construi trei parcuri tematice, inclusiv unul inspirat din universul manga, în apropiere de Paris
Arabia Saudită a semnat luni, în timpul unei vizite la Paris a prințului moștenitor Mohammed bin Salman, protocolul unui acord cu Franța pentru a crea trei parcuri de distracții, în Regiunea Pariziană, dintre care unul se va inspira probabil din universul manga, a anunțat biroul de presă de la Palatul Elysée, relatează AFP. Președintele Emma
Un preot german a demisionat după 37 de ani de activitate pentru a se căsători cu 'marea sa iubire'
Un preot german și-a anunțat demisia din funcția de paroh, după o activitate de 37 de ani, în urma dezvăluirii unei relații amoroase, până atunci secrete, cu o femeie, informează luni DPA. 'Motivul este că mă căsătoresc', a declarat Andreas Unfried pe site-ul parohiei Sfânta Ursula, situată în regiunea Taunus, lângă Frankf
Umoristul belgian Noel Godin, supranumit 'aruncătorul de tarte', a murit la 80 de ani
Umoristul belgian Noel Godin, devenit celebru în calitate de 'aruncător de tarte' cu frișcă asupra unor personalități publice, precum Bill Gates, Marguerite Duras și Bernard-Henri Levy, a murit duminică la vârsta de 80 de ani, a anunțat luni partenera sa de viață pentru AFP. 'A murit în ziua de duminică, dimineața devreme', a













