Întoarcerea unui panda de la o grădină zoologică din SUA, aşteptată cu nerăbdare în China
Milioane de chinezi au urmărit cum o grădină zoologică din SUA şi-a luat rămas bun de la un panda gigant înainte de îndelung discutata întoarcere a sa acasă după 20 de ani, informează BBC.com.
O petrecere de adio pentru Ya Ya, în vârstă de 22 de ani, a avut loc sâmbătă la grădina zoologică din Memphis.
Ya Ya şi partenerul ei, Le Le, care a murit în luna februarie, au fost monitorizaţi îndeaproape de internauţii chinezi, după ce au fost formulate acuzaţii cu privire la modul în care cei doi panda erau trataţi la grădina zoologică americană.
Memphis Zoo a negat astfel de acuzaţii şi i-a acuzat pe activişti că răspândesc informaţii false.
Grădina zoologică susţine că Ya Ya suferă de o afecţiune cronică a pielii şi a blănii, care "ocazional îi face blana să arate rară şi neuniformă".
Circa 500 de persoane au participat la evenimentul din Memphis, Tennessee, care a inclus reprezentaţii dedicate culturii chineze şi citirea unor scrisori de adio.
Ya Ya a fost înconjurată de bambus şi a primit un tort de îngheţată special, realizat din struguri, trestie de zahăr şi prăjituri, potrivit fotografiilor şi videoclipurilor partajate online. Numeroşi chinezi au urmărit live, online, evenimentul.
"Drum bun Ya Ya. Vei fi regretată de atât de mulţi", notează un comentariu postat pe pagina de Facebook a grădinii zoologice. "Ne va fi dor de tine... Ne-ai adus atât de multă bucurie", a adăugat un utilizator pe pagina de Twitter a Memphis Zoo.
Alte comentarii la adresa grădinii zoologice au părut însă mai agresive. "Nu mai mimaţi afecţiunea, îmi faceţi greaţă", susţinea un comentariu în chineză.
"Ya Ya [a] trecut prin momente atât de grele. Întoarce-te acasă - te aşteptăm cu toţii", a scris o altă persoană.
Ya Ya şi Le Le au ajuns la Memphis în 2003, împrumutaţi de către China.
În ultima vreme însă, Memphis Zoo s-a aflat în vizorul internauţilor chinezi, în urma unor acuzaţii că Ya Ya şi Le Le au fost prost trataţi la grădina zoologică.
Un videoclip postat anul trecut de grupurile In Defense of Animals şi Panda Voices îi arăta pe cei doi panda mergând în cerc. Grupurile au declarat că animalele păreau să fi pierdut din blană şi din greutate şi au cerut ca acestea să fie "restituite Chinei înainte de a fi prea târziu".
Responsabilii grădinii zoologice au replicat că cei doi panda sunt "două dintre cele mai răsfăţate animale de pe planetă", potrivit Associated Press.
"Ya Ya trăieşte cu o afecţiune cronică a pielii şi a blănii. Această afecţiune nu îi afectează calitatea vieţii, dar ocazional îi face blana să arate rară şi neuniformă. Această afecţiune este monitorizată îndeaproape de echipa noastră de îngrijire a animalelor şi de personalul veterinar", a precizat, pe site-ul său, grădina zoologică.
Câteva luni mai târziu, Memphis Zoo a anunţat că cei doi panda vor fi restituiţi Chinei, deoarece un acord cu Asociaţia chineză a Grădinilor Zoologice a ajuns la final, şi că decizia sa nu a avut nimic de-a face cu presiunea exercitată de activiştii pentru protecţia animalelor, potrivit Reuters.
Nemulţumirea internauţilor s-a reaprins însă după moartea lui Le Le, în vârstă de 25 de ani, în luna februarie. Deşi un panda gigant trăieşte de obicei între 25 şi 30 de ani în captivitate, mulţi s-au întrebat dacă nu cumva animalele considerate de obicei "comoara naţională" a Chinei sunt neglijate de către îngrijitorii de la grădinile zoologice din SUA, în condiţiile în care relaţiile dintre cele două ţări s-au înrăutăţit deja din cauza disputelor diplomatice şi a barierelor comerciale.
Dar experţii chinezi care au zburat în SUA după moartea lui Le Le au ajuns, alături de colegii lor americani, la concluzia preliminară că acesta a murit din cauza unei boli de inimă. De asemenea, ei au verificat şi starea sănătăţii lui Ya Ya şi au stabilit că aceasta avea un apetit bun şi o greutate stabilă, dar că suferea de căderea părului din cauza unei boli de piele.
Ya Ya urmează să se întoarcă în China până la sfârşitul acestei luni, potrivit presei chineze. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor
O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)
O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.
Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î
Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani
Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'
VIDEO TOP CINEMA Thrillerul horror 'Clayface', în fruntea box-office-ului nord-american
'Clayface', noul thriller horror al Warner Bros. a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american, cu încasări estimate la 24 de milioane de dolari americani în primul weekend de la lansare, conform datelor publicate duminică de firma de analiză Rentrak, informează agenția de presă Xinhua.
Poliția britanică fusese informată în 2019 cu privire la ''acuzațiile'' la adresa tatălui lui Meghan Markle
Poliția londoneză a confirmat sâmbătă că a primit în 2019 o scrisoare care conținea ''o serie de acuzații'' la adresa tatălui lui Meghan Markle, soția prințului Harry, document care, la momentul respectiv, nu a fost transmis altor autorități polițienești, informează AFP. Tabloidele The Sun și Daily Mail au relatat v













