Posibilul tablou Pollock descoperit în Bulgaria: Pe spatele picturii apare semnătura lui Nicolae Ceauşescu

Bulgaria a deschis o anchetă după descoperirea unei posibile picturi necunoscute anterior a expresionistului abstract american Jackson Pollock, un caz enigmatic care ţine de două zile ţara în suspans, informează AFP.
Tabloul are o dedicaţie pentru vedeta hollywoodiană Lauren Bacall, o prietenă a pictorului, cu ocazia împlinirii a 25 de ani pe 16 septembrie 1949, potrivit parchetului.
Un alt element tulburător este că semnătura fostului dictator român Nicolae Ceauşescu apare pe spatele tabloului, sugerând că acesta făcea parte din colecţia sa de artă, a anunţat joi guvernul bulgar.
Pictura, descoperită luna trecută într-un apartament din Sofia, este semnată de artist, dar nu este listată în cataloagele de artă.
Se pare că tabloul a fost păstrat în Grecia timp de mai mulţi ani înainte de a fi introdus clandestin în Bulgaria cu scopul de a fi vândut în străinătate.
Ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev, intervievat joi la postul de televiziune bTV, a vorbit despre o "autenticitate aproape sigură" a lucrării.
Potrivit avizului experţilor citaţi de parchet, tabloul "corespunde, prin stilul, tehnica şi specificul său artistic, particularităţilor estetice ale operei lui Jackson Pollock din perioada 1945-1950".
O analiză a compoziţiei chimice a culorilor - o întrepătrundere de linii roşii şi negre pe un fond auriu - a relevat similitudini cu alte picturi, a precizat procurorul adjunct al Sofiei, Desislava Petrova, îndemnând totodată la prudenţă.
"Sute de pictori din acea perioadă, precum şi falsificatori, au folosit aceste culori", a declarat pentru AFP Vessela Radoeva de la Galeria Naţională de Arte Frumoase.
"Ne-am dat avizul, fără să ne pronunţăm însă asupra autenticităţii, pentru că nu în Bulgaria, unde nu este prezentă nicio colecţie publică a pictorului, specialiştii pot să se pronunţe definitiv", a precizat ea.
Dacă ar fi într-adevăr o lucrare a lui Pollock, aceasta ar putea valora până la 100 de milioane de dolari, în funcţie de cota actuală a artistului, născut în 1912 şi decedat în 1956, au precizat autorităţile, care revendică în acest stadiu dreptul de proprietate asupra tabloului.
Poliţia greacă şi Europol-ul, care au participat la operaţiunea prin care a fost confiscată lucrarea, nu au dorit să ofere detalii. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: www.cbsnews.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
MB: Regele Charles al III-lea a vorbit despre natura 'înfricoșătoare' a oricărui diagnostic de cancer
Regele Charles al III-lea a vorbit miercuri despre natura 'înfricoșătoare' a oricărui diagnostic de cancer, o boală despre care a dezvăluit că suferă în februarie 2024, într-un mesaj de apreciere adresat organizațiilor de caritate care sprijină pacienții în Regatul Unit, relatează AFP. 'Cele mai grele momente ale bolii pot f
Croitorul papal pregătește veșmintele pentru noul papă
Raniero Mancinelli, croitorul ultimilor trei papi, nu lasă nimic la voia întâmplării în timp ce pregătește veșmintele albe ce vor fi purtate de următorul suveran pontif, ce va fi ales în conclavul ce începe de săptămâna viitoare, transmite miercuri Reuters. Identitatea noului papă va rămâne un mister p
Filmul 'Thunderbolts*', produs de Marvel, testează apetitul Chinei pentru Hollywood, în contextul războiului comercial americano-chinez
Noul film 'Thunderbolts*', produs de Marvel Studios și distribuit de grupul Disney, este pe cale să testeze apetitul chinez pentru superproducțiile de la Hollywood, în contextul în care acest lungmetraj va fi lansat miercuri în cinematografele din China, devenind astfel primul film american care ajunge în această țară asiatică de la iz
O primă acuzatoare a depus mărturie în procesul lui Harvey Weinstein
Într-o zi îi cerea să îi facă un masaj, în alta se arăta fermecător sau excesiv de insistent: prima dintre cele trei victime prezumtive implicate în procesul demarat pentru viol și agresiune sexuală împotriva lui Harvey Weinstein la New York a depus marți o lungă mărturie despre relația sa cu fostul producător de film, a cărui cădere &icir
Prințul William și prințesa Kate, ovaționați pe Insula Mull în timpul vizitei lor aniversare
Prințul și prințesa de Wales au fost întâmpinați cu multă căldură de o mulțime de admiratori pe Insula Mull din Scoția, unde fundația lor, Royal Foundation, oferă sprijin financiar pentru mai multe proiecte rurale, informează DPA. William și Kate au sosit marți pe populara insulă scoțiană - în ziua ce marchează cea de-a 14-a
Pedro Almodovar l-a criticat pe Donald Trump într-un discurs incendiar: 'Vei rămâne în istorie ca o catastrofă'
Pedro Almodovar nu și-a ascuns părerea despre Donald Trump atunci când a acceptat cel de-al 50-lea premiu anual Chaplin atribuit de Film at Lincoln Center, care i-a fost decernat luni seară, în Manhattan, informează revista Variety. În timp ce renumitul cineast spaniol își exprima recunoștința pentru acest premiu î
Prințul William și prințesa Kate celebrează în Scoția cea de-a 14-a aniversare a nunții lor
Prințul de Wales și soția sa, Catherine, celebrează marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor pe o insulă scoțiană, întorcându-se în regiunea în care povestea lor de dragoste a început în perioada în care erau studenți, informează AFP. În contextul în care prințesa britanică, în
Nepalul intenționează să acorde permise pentru escaladarea vârfului Everest doar alpiniștilor experimentați
Nepalul ar putea emite permise pentru Everest doar alpiniștilor cu experiență în escaladarea a cel puțin unuia dintre vârfurile de 7.000 de metri din țara himalayană, conform unui proiect de lege care vizează reducerea supraaglomerării și îmbunătățirea siguranței pe acest munte, transmite luni Reuters. Nepalul, care se bazeaz
Procesul ocazionat de jaful armat care a vizat-o pe Kim Kardashian în 2016 începe luni la Paris
Paris, 28 apr /Agerpres/ - La începutul lunii octombrie 2016, Kim Kardashian, o vedetă pe rețelele de socializare, a fost jefuită în camera sa de hotel, în plină Săptămână a Modei de la Paris, de mai mulți răufăcători în vârstă, care au sosit la fața locului pe biciclete și s-au deghizat în ofițeri de poliție: procesul acestui furt s
O sabie a lui Napoleon va fi scoasă la licitație în luna mai
O sabie care i-a aparținut lui Napoleon, 'comandată pentru uzul său personal' în 1802 și păstrată în timpul domniei sale, va fi scoasă la licitație pe 22 mai la Paris, informează AFP. Valoarea acestei piese, propusă spre vânzare de casa de licitații Giquello, este estimată între 700.000 și 1 milion de euro. 'B
VIDEO Olandezii sărbătoresc ziua de naștere a regelui Willem-Alexander
Poporul olandez a celebrat sâmbătă cea de-a 58-a aniversare a regelui său, Willem-Alexander, prin petreceri stradale organizate cu multe decoruri în culoarea națională, portocaliul, informează DPA. Recepția oficială pe
Cu un tort de 121 de metri, Franța recâștigă recordul pentru cel mai mare 'Fraisier' din lume
Aproximativ 350 kg de căpșuni, 150 kg de zahăr, 415 kg de cremă de vanilie, 4.000 de ouă: o patiserie de lângă Paris a doborât miercuri un record neobișnuit pentru cel mai mare 'Fraisier' din lume, un tort de căpșuni de 121,88 metri lungime, transmite joi AFP. Cu acest record omologat de un reprezentant al Guinness World Re
Carlos Santana, nevoit să își amâne mai multe concerte după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19
Chitaristul mexicano-american Carlos Santana a fost nevoit să își amâne mai multe concerte după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19, a anunțat miercuri agentul său, informează AFP. Muzicianul în vârstă de 77 de ani acuzase simptome de 'deshidratare' înainte de a-și anula concertul de marți din San Antonio, Texas, și, '
Bilete la concertele Oasis/Fanii au pierdut peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii (Lloyds)
Fanii trupei Oasis au pierdut în total peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii derulate pe rețelele de socializare, în special pe Facebook, crezând că achiziționează bilete pentru concertele care marchează reunirea formației, potrivit băncii Lloyds, informează AFP. 'Banca estimează că în
Chitaristul Carlos Santana își amână un concert după ce a fost spitalizat din cauza deshidratării
Chitaristul mexicano-american Carlos Santana a fost nevoit să își amâne un concert programat pentru marți seară în San Antonio, SUA, după ce a acuzat simptome de deshidratare și a fost spitalizat, transmite miercuri agenția EFE care citează media locale. Santana urma să cânte marți seară în sala Majestic Theatre d