Pentru Habibe Yuksel, o turcoaică în vârstă de 55 de ani, luptele cu cămile sunt mult mai mult decât un sport, sunt o moştenire de familie.

Respectând o tradiţie pe care a început-o bunicul ei acum şapte decenii şi la care acesta a trebuit să renunţe în urmă cu 40 de ani din motive financiare, pasiunea lui Yuksel pentru acest sport o face să fie una dintre puţinele femei din Turcia într-un sport dominat de bărbaţi.

"Este nevoie de curaj în luptele cu cămile. Oamenii cred că curajul este doar apanajul bărbaţilor. Am vrut să-mi încerc norocul şi a funcţionat", explică Yuksel pentru EFE, din Bayramic, localitate situată la circa 350 de kilometri sud de Istanbul.

Foto: (c) winkatturkey.com

- Pasiunea atrage după sine succesul -

Nu doar că şi-a câştigat renumele de singura femeie de pe coasta Mării Egee din Turcia care se ocupă de luptele cu cămile, ba chiar a obţinut în ultimul deceniu mai multe titluri cu dromaderii ei Efecan şi Mega.

Când nu se află pe ringurile de luptă unde a devenit faimoasă, Yuksel se ocupă de contabilitate, ceea ce o ajută să plătească facturi şi să-şi întreţină familia, inclusiv pe bătrâna ei mamă.

În 2009 a cumpărat doi masculi tineri în vârstă de trei ani şi a decis să se reapuce de activitatea la care bunicul ei s-a văzut nevoit să renunţe la sfârşitul anilor 1970, deoarece nu mai putea face faţă cheltuielilor pe care le presupune creşterea şi hrănirea dromaderilor de competiţie.

Familia Yuksel cheltuieşte anual între 75.000 şi 100.000 de lire turceşti (circa 5.300 de dolari) pentru întreţinerea cămilelor, bani pe care îi scoate din propriul buzunar, dat fiind că nu câştigă nimic de pe urma festivalurilor la care participă.

Însă Habibe Yuksel crede că este un preţ mai mult decât corect pentru a-şi urma visul şi a păstra vie istoria familiei şi a culturii locale.

"Avem acest entuziasm şi această dragoste de când eram foarte tineri", spune ea despre hobby-ul ei pe care îl descrie drept "o pasiune indispensabilă". "Nu poţi renunţa la ea. Pentru mine este o cultură care vine de la bunicii mei. Într-un fel sau altul încercăm să continuăm această cultură", adaugă ea.

Dromaderii sunt alimentaţi şi îngrijiţi cum nu se poate mai bine pe timpul primăverii şi al verii, când sunt pregătiţi pentru sezonul luptelor.

Cămilele, care stau închise în staul lungi perioade de timp atunci când nu concurează, primesc o dietă specifică, bogată în nutrienţi pe bază de orz, măzăriche, boabe de struguri şi ovăz, şi nu sunt folosite pentru a transporta poveri şi nici la orice alt fel de muncă.

"Această activitate presupune dedicare. Atât proprietarul, cât şi dromaderul trebuie să aibă o sănătate bună", explică Yuksel.

Foto: (c) pulsoslp.com.mx

- Cultură sau abuz? -

Cămilele folosite la lupte sunt din rasa Tulu şi sunt crescute special pentru acest tip de competiţie.

Deşi luptele cu cămile au apărut şi au devenit populare mai ales în Turcia - îndeosebi pe coasta vestică -, majoritatea dromaderilor sunt importaţi din Iran şi Afganistan.

Acest sport presupune ca doi masculi să se lupte între ei, iar o încleştare durează în medie 10 minute. Pentru că este nevoie de o femelă pentru a-i stârni pe masculi, luptele se desfăşoară de obicei în perioada în care animalele sunt în călduri, între noiembrie şi martie.

Deşi rareori luptele se soldează cu rănirea gravă sau cu moartea unor "combatanţi", unii proprietari sacrifică dromaderii învinşi şi le distribuie carnea în satele din zonă.

Cârnaţii de cămilă sunt ceva obişnuit în această regiune, mai ales pe parcursul întregii perioade de festivaluri.

Grupurile care militează pentru apărarea drepturilor animalelor în Turcia fac de multă vreme campanie împotriva acestui sport şi consideră că dromaderii sunt supuşi unui tratament deloc etic.

"Organizatorii spun că la luptele cu cămile nu au loc episoade de violenţă fizică, (dar) există acolo violenţă psihologică", insistă Haytap, o organizaţie turcă de resort. "Nu poţi obliga animalele să lupte între ele. Vrem să se pună capăt luptelor cu cămile", transmite această organizaţie neguvernamentală într-un comunicat.

Totuşi, autorităţile locale sunt mai tolerante: primăriile organizează festivalurile şi acoperă costurile pentru transportul şi găzduirea cămilelor şi a dresorilor lor, iar acest sport este protejat ca parte a patrimoniului social şi cultural al Turciei.

Anul acesta, Yuksel şi dromaderii ei şi-au părăsit pentru prima oară localitatea pentru a participa, la 16 ianuarie, la Festivalul Internaţional Efes Selcuk, cel mai mare din Turcia, la care mii de oameni umplu până la refuz tribunele pentru a urmări circa 160 de lupte.

Chiar dacă dromaderii ei nu au câştigat luptele, unul dintre "discipolii" lui Yuksel, Efecan, a fost premiat la finalul festivalului cu Clopotul de Aur decernat "pentru cea mai frumoasă cămilă". AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)