O femeie de 115 ani din Spania ar putea fi noua decană de vârstă a planetei
O străbunică din Spania în vârstă de 115 ani, născută în Statele Unite, este probabil decana de vârstă a planetei, a declarat un consultant al Guinness World Records, miercuri, la o zi după ce călugăriţa franceză cunoscută ca sora André, care deţinea acest titlu, a încetat din viaţă la vârsta de 118 ani, transmite AFP.
Maria Branyas Morera locuieşte de 20 de ani la căminul de bătrâni Santa Maria del Tura din oraşul Olot, situat în nord-estul Spaniei. Instituţia a anunţat că va găzdui zilele următoare o "mică petrecere" cu uşile închise pentru a "sărbători acest eveniment foarte special".
"Este sănătoasă şi este surprinsă şi recunoscătoare pentru interesul manifestat", au precizat reprezentanţii căminului.
Consultantul principal în gerontologie al Guinness World Records, Robert D. Young, a declarat că Morera este "probabil" cea mai vârstnică persoană din lume. Acest lucru, "însă, nu este confirmat în acest moment", a notat el într-un e-mail adresat AFP.
Organizaţia Guinness urmează să ia o decizie oficială după verificarea documentelor oficiale şi intervievarea familiei lui Morera, a precizat Young, totodată director al bazei de date cu supercentenari a Grupului de Cercetare în Gerontologie.
Maria Branyas Morera a supravieţuit pandemiei de gripă din 1918 (numită şi gripă spaniolă), dar şi celor două războaie mondiale şi Războiului Civil Spaniol.
Fiica cea mai mică a centenarei, Rosa Moret, în vârstă de 78 de ani, a atribuit starea bună de sănătate a mamei sale "genelor" ei. "Nu a mers niciodată la spital, nu a avut niciodată nimic rupt", a declarat miercuri Rosa Moret la televiziunea regională catalană.
Maria Branyas Morera s-a născut la San Francisco (vestul Statelor Unite) la 4 martie 1907, la scurt timp după ce familia sa de origine spaniolă s-a mutat din Mexic în Statele Unite.
Familia ei s-a mutat ulterior la New Orleans (sudul Statelor Unite) în 1910, înainte de a reveni în Spania în 1915.
În 1931, Morera s-a căsătorit cu un medic, care a murit la vârsta de 72 de ani. Ea a născut trei copii - dintre care unul a decedat - şi are 11 nepoţi şi 11 strănepoţi.
Sora franceză André, născută Lucile Randon la 11 februarie 1904 în Ales, în sudul Franţei, a fost începând din aprilie 2022 decana de vârstă a planetei. Ea a murit în somn în noaptea de luni spre marţi, în căminul de bătrâni în care locuia la Toulon, în sudul Franţei.
Nicio organizaţie oficială nu atribuie aceste titluri de decan de vârstă, dar specialiştii au fost de acord că sora André era cea mai în vârstă persoană în viaţă, a cărei stare civilă a putut fi verificată.
Cartea recordurilor Guinness World Records a înregistrat recordul stabilit de sora André la 25 aprilie, după decesul japonezei Kane Tanaka, la vârsta de 119 ani. Tanaka s-a născut la 2 ianuarie 1903 în departamentul Fukuoka, în acelaşi an în care fraţii Wright au realizat primul zbor cu motor iar Marie Curie devenea prima femeie recompensată cu un Premiu Nobel. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tezaurul de la Villena, datând din Epoca Bronzului, a fost furat dintr-un muzeu spaniol
Tezaurul de la Villena, o colecție de artefacte din aur considerată una dintre cele mai prețioase comori din Epoca Bronzului din Europa, a fost furată, parțial sau complet, joi dintr-un muzeu din sud-estul Spaniei, potrivit primăriei din Villena, transmite AFP. 'În jurul orei 05:20, alarma a fost declanșată la Muzeul Villena', iar 'până
Papa Leon al XIV-lea în topul Vanity Fair al personalităților cu cele mai ''originale'' alegeri vestimentare
Papa Leon al XIV-lea a fost inclus în topul celor mai bine îmbrăcate personalități pe anul 2026 în cadrul categoriei ''The Originals'', categorie în care se regăsesc 10 dintre cele mai ''extravagante și inovatoare personalități'' în ceea ce privește alegerile vestimentare, transmite miercuri DPA.
VIDEO Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie, va fi lansată înainte de centenarul nașterii artistei
Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie sigilată, aflată în prezent în parcul tematic Dollywood, va fi lansată cu puțin timp înainte de cea de-a 100-a aniversare a artistei americane, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează DPA. Acel single, care s-ar intitula 'My Place I
FOTO La Tomatina: 22.000 de participanți au transformat un oraș spaniol într-un 'câmp de luptă' roșu și plin de pulpă de tomate
Mii de participanți veniți din întreaga lume s-au bombardat reciproc cu tone de roșii zemoase în cadrul tradiționalului festival La Tomatina, desfășurat anual în ultima zi de miercuri a lunii august în micul oraș spaniol Bunol, informează DPA. Aproximativ 22.000 de participanți - numărul maxim admis într-un oraș cu doar 10.000 de
Familia regală britanică i-a adus un omagiu cântăreței Dolly Parton
Familia regală britanică i-a adus miercuri un omagiu legendarei cântărețe americane de muzică country Dolly Parton, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează AFP. 'În memoria regretatei și formidabilei Dolly, care a adus bucurie, alinare și inspirație pentru atât de mulți oameni - în special milioanelor de copii ca
Prințul Harry și soția lui, Meghan, s-au întors miercuri în Regatul Unit
Prințul Harry și soția lui, Meghan, au sosit miercuri în Anglia, unde urmează să se stabilească pentru o perioadă nedeterminată, au transmis miercuri mai multe companii mass-media britanice, informează AFP. Cuplul princiar, a cărui întoarcere iminentă în Regatul Unit a fost dezvăluită săptămâna trecută, a călătorit din California la bor
SUA: Cântăreața Dolly Parton a murit din cauza unui cancer (presa americană)
Legenda muzicii country Dolly Parton a încetat din viață la vârsta de 80 de ani după 'o scurtă luptă cu cancerul', a informat marți presa americană, citând reprezentanți ai artistei, relatează AFP. 'După ce a dus cu curaj o scurtă luptă cu cancerul, Dolly a părăsit această lume astăzi la Vanderbilt-Ingram Cancer C
BIOGRAFIE: Dolly Parton, regina absolută a muzicii country
Cântăreața, actrița, femeia de afaceri și filantroapa americană Dolly Parton, care a decedat marți la vârsta de 80 de ani, a fost o legendă absolută a muzicii country, începând încă de la vârsta de 10 ani să compună cântece despre suferința și dezamăgirile din dragoste, informează AFP. Din imaginația ș
Cântăreața Dolly Parton, o legendă a muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani
Legendara cântăreața americană de muzică country Dolly Parton, interpreta unor piese celebre precum 'Jolene' și '9 to 5', a murit la vârsta de 80 de ani, a anunțat marți familia sa într-un mesaj video, informează AFP. 'Eu și familia mea am împărtășit o viață întreagă de amintiri frumoase alături de
Waymo anunță lansarea taxiurilor autonome la Munchen în 2027
Waymo, o filială a grupului Google, a anunțat marți, într-un mesaj pe blogul său oficial, că intenționează să lanseze un serviciu regulat de transport autonom pentru publicul general în orașul Munchen, situat în sudul Germaniei, până la sfârșitul anului 2027, informează DPA. Astfel, Munchen va deveni primul oraș din Uniunea Europe
Prințul Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, sărbătoresc nunta de argint
Prințul moștenitor Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, și-au marcat aniversarea nunții de argint pozând pentru o nouă fotografie, publicată marți, pe terenul casei lor de la domeniul Skaugum, transmite DPA. '25 de ani plini de dragoste, familie și o viață împreună', a scris Casa Regală sub fotografia, pe care a distribuit-o pe Ins
Kit Harington va juca în al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter'
Actorul Kit Harington va interpreta personajul Gilderoy Lockhart în cel de-al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter', produs de HBO, înlocuindu-l pe Nicholas Hoult, care s-a retras din această producție din cauza unor suprapuneri în calendarul său profesional, informează luni revista americană Variety. Kit Ha
Prințul Harry părăsește un ONG african implicat într-un scandal
Prințul Harry a părăsit consiliul de administrație al ONG-ului specializat în conservarea speciilor de animale sălbatice African Parks, care a recunoscut anul trecut încălcări grave ale drepturilor omului în Republica Congo, au anunțat luni organizația și purtătorul de cuvânt al ducelui de Sussex, informează AFP. La finalul unei anchete
Arabia Saudită va construi trei parcuri tematice, inclusiv unul inspirat din universul manga, în apropiere de Paris
Arabia Saudită a semnat luni, în timpul unei vizite la Paris a prințului moștenitor Mohammed bin Salman, protocolul unui acord cu Franța pentru a crea trei parcuri de distracții, în Regiunea Pariziană, dintre care unul se va inspira probabil din universul manga, a anunțat biroul de presă de la Palatul Elysée, relatează AFP. Președintele Emma
Un preot german a demisionat după 37 de ani de activitate pentru a se căsători cu 'marea sa iubire'
Un preot german și-a anunțat demisia din funcția de paroh, după o activitate de 37 de ani, în urma dezvăluirii unei relații amoroase, până atunci secrete, cu o femeie, informează luni DPA. 'Motivul este că mă căsătoresc', a declarat Andreas Unfried pe site-ul parohiei Sfânta Ursula, situată în regiunea Taunus, lângă Frankf












