logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cântăreaţa Lisa Marie Presley, unica fată a ''Regelui'' Elvis, a murit la 54 de ani

Image

Cântăreaţa Lisa Marie Presley, fiica legendei rock Elvis Presley, a murit joi la vârsta de 54 de ani, potrivit presei americane care citează familia sa, transmite AFP.

"Cu inima plină de durere trebuie să împărtăşesc vestea devastatoare: draga mea fiică Lisa Marie ne-a părăsit", a confirmat mama ei, Priscilla Presley, într-un comunicat trimis site-ului People.

Fiica "Regelui" fusese transportată de urgenţă la spital, joi dimineaţă, potrivit unui mesaj postat mai devreme de mama ei pe reţelele sociale.

Ea a fost plasată în comă artificială, sub asistenţă respiratorie, după un stop cardiac, potrivit site-ului specializat în difuzarea de informaţii despre celebrităţi TMZ care s-a bazat pe surse anonime.

Lisa Marie Presley era în stare de "inconştienţă" când menajera a descoperit-o joi dimineaţă la ea acasă, în Calabasas, o suburbie de lux a Los Angelesului, potrivit TMZ.

Fostul ei soţ, Danny Keough, care locuieşte şi el pe proprietate, i-a făcut un masaj de resuscitare cardiacă până la sosirea paramedicilor care au transportat-o la spital.

Sursele anonime au declarat pentru TMZ că Lisa Marie Presley nu a încercat să se sinucidă.

"Era cea mai pasionată, puternică şi iubitoare femeie pe care o cunosc", a salutat mama ei în comunicatul pentru People, cerând să fie respectate intimitatea familiei şi mulţumind fanilor pentru "dragostea şi rugăciunile" lor.

Fără a confirma identitatea pacientei, pompierii din Los Angeles au indicat presei că echipele lor au avut grijă de o femeie în vârstă de peste cincizeci de ani care a suferit un stop cardiac în jurul orelor 10.30.

Solicitat de AFP, un ataşat de presă al Lisei Marie Presley nu a răspuns imediat.

Cântăreaţa a asistat marţi, alături de mama ei Priscilla Presley, la ceremonia Globurilor de Aur, în cursul căreia actorul Austin Butler a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-un film dramatic graţie rolului interpretat în pelicula "Elvis".

Actorul, a cărui încarnare mai adevărată decât natura a legendei rock'n'roll-ului a fost apreciată pe scară largă, a dedicat un cuvânt celor două femei în timpul discursului său de pe scenă.

"Vă mulţumesc că mi-aţi deschis inimile, amintirile, casa voastră. Lisa Marie şi Priscilla, vă iubesc pentru totdeauna", a spus el.

Lisa Marie Presley a fost singurul copil al lui Elvis. Ea a controlat anterior Elvis Presley Enterprises, dar, în 2005, şi-a vândut cea mai mare parte a acţiunilor unei firme de capital privat.

Ea a păstrat controlul asupra Graceland, proprietatea din Memphis, Tennessee pe care o deţinea tatăl său şi unde a fost găsit inconştient în august 1977, înainte de a fi dus la spital şi ca moartea să fie atribuită unui atac de cord.

Rapoartele toxicologice ale lui Elvis Presley au relevat niveluri crescute de droguri în organism.

Lisa Marie Presley a lansat trei albume în cariera sa şi este mama actriţei Riley Keough, care a jucat în "Mad Max: Fury Road".

Pe lângă Danny Keough, de care a divorţat în 1994, a mai fost căsătorită cu Nicolas Cage, Michael Jackson şi cu actorul-compozitor Michael Lockwood. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Citeşte şi:

 

Tom Hanks şi Rita Wilson, printre personalităţile care i-au adus un omagiu Lisei Marie Presley

 

Cântăreaţa Lisa Marie Presley, fiica legendarului Elvis, a murit la 54 de ani (fişă biografică)

Afisari: 102

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Zig Zag 03-04-2026 20:18

Acuzațiile de hărțuire ale actriței americane Blake Lively împotriva actorului Justin Baldoni, respinse în justiție

Un judecător american a respins acuzațiile de hărțuire sexuală aduse de actrița Blake Lively împotriva actorului Justin Baldoni, alături de care a apărut pe afișul filmului ''It Ends with Us'', potrivit unui document al instanței, transmite vineri de AFP. Judecătorul federal din Manhattan, Lewis Liman, a respins joi acuza

Zig Zag 03-04-2026 09:15

La Kyoto, gheișele dau startul primăverii dansând

Sub un baldachin de flori de cireș, gheișele pășesc grațios pe o scenă, în cadrul unui spectacol organizat de peste 150 de ani în orașul Kyoto din Japonia pentru a sărbători sosirea primăverii, relatează vineri AFP.

Zig Zag 01-04-2026 21:07

Ciocolatieri de top din Belgia își etalează măiestria într-o expoziție dedicată ouălor de Paște (GALERIE FOTO)

Cei mai renumiți 40 de maeștri patiseri și ciocolatieri din Belgia s-au reunit miercuri în capitala acestei țări pentru a prezenta produse din ciocolată artizanală, realizate sub forma unor opere de artă comestibile și cu tematică specifică ouălor de Paște, informează Reuters. ''Bel Oeuf'' este o inițiativă a ciocolatieru

Zig Zag 01-04-2026 13:30

Eurovisionul se extinde în Asia; prima ediție va avea loc la Bangkok, în noiembrie

Eurovision, celebrul concurs muzical internațional, își lansează în acest an prima ediție în afara Europei, în Asia, zece țări confirmându-și deja participarea la eveniment, a anunțat organizatorul său, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), informează miercuri AFP. 'Cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a celui mai m

Zig Zag 31-03-2026 21:10

Procesul prințului Harry împotriva Daily Mail s-a încheiat, dar verdictul este așteptat în continuare

Judecătorul care este așteptat să pronunțe verdictul în procesul intentat de Prințul Harry, cântărețul Elton John și alte personalități de mare profil împotriva trustului Associated Newspapers, care deține Daily Mail, la Înalta Curte din Londra, a declarat marți că va dura ceva timp până să-și poată pronunța decizia, transmite Reuters.

Zig Zag 30-03-2026 22:06

Sony Pictures Television vrea să realizeze un serial TV despre Jeffrey Epstein, cu Laura Dern în distribuție

Sony Pictures Television le propune companiilor de producție din Statele Unite proiectul unui serial TV care să prezinte ancheta ce l-a vizat pe Jeffrey Epstein, în care actrița Laura Dern ar urma să interpreteze rolul principal feminin, cel al unei jurnaliste de investigație, a anunțat luni revista Variety. Viitorul serial TV în f

Zig Zag 30-03-2026 21:21

Procesul în care Russell Brand este acuzat de viol, amânat pentru luna octombrie

Procesul în care actorul și prezentatorul de radio și televiziune Russell Brand este acuzat de viol și agresiune sexuală a fost amânat pentru luna octombrie 2026, informează luni DPA. Russell Brand, un actor, prezentator radio-TV și autor britanic de podcast, în vârstă de 50 de ani, este vizat de trei capete de acuzare

Zig Zag 30-03-2026 16:51

Gilberto Gil, o legendă a muzicii braziliene, și-a încheiat ultimul turneu, la vârsta de 83 de ani

Cântărețul Gilberto Gil, o legendă a muzicii braziliene, în vârstă de 83 de ani, și-a încheiat sâmbătă ultimul turneu printr-un concert de gală ce a avut o durată de aproximativ trei ore, susținut în fața unui public format din 50.000 de spectatori, în orașul Sao Paulo, informează AFP. Gilberto Gil a r

Zig Zag 30-03-2026 16:17

Japonia: Sezonul înfloririi cireșilor ajunge luni la apogeu (GALERIE FOTO)

Locuitorii din Japonia și numeroși turiști s-au reunit luni în cele mai frumoase locuri cu cireși din țară pentru a admira florile acestora în momentul lor efemer de maximă înflorire și pentru a se bucura de un picnic sub acești arbori, informează AFP. Petalele albe și roz ale florilor de cireș, cunoscute sub numele de 's

Zig Zag 30-03-2026 13:46

Fanii lui Céline Dion așteaptă informații cu privire la un nou concert al divei la Paris

Nerăbdarea crește luni la Paris pentru iubitorii muzicii în jurul revenirii lui Celine Dion pe scenă. Detalii despre concertele sale viitoare, așteptate cu nerăbdare de fanii divei din Quebec timp de șase ani, sunt anunțate, de asemenea, luni seară, după o săptămână de suspans și publicitate masivă, transmite AFP. Într-un spot difuzat luni pe

Zig Zag 29-03-2026 11:00

BTA/ Sanctuarul pentru urși din Belița se redeschide pentru vizitatori pe 1 aprilie

Sanctuarul pentru urși din Belița, Bulgaria, se va redeschide pentru vizitatori pe 1 aprilie, au anunțat administratorii parcului. În sezonul de primăvară, din aprilie până în iunie, programul va fi între 12:00 și 18:00, iar în lunile de vară va funcționa între 10:00 și 18:00. Ultimul tur ghidat al zilei începe la ora 17:00.

Zig Zag 26-03-2026 16:55

Vameșii olandezi au confiscat 261 de ouă de papagali pe Aeroportul Schiphol după ce au descoperit un pui eclozat

Autoritățile olandeze au confiscat 261 de ouă suspectate că ar aparține unor specii de papagali sălbatici pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam după ce le-au găsit în bagajul de mână al unui cuplu care călătorea cu avionul din America Centrală spre Asia, a anunțat joi autoritatea olandeză de supraveghere a siguranței alimentelor și a produselor de consum, relateaz

Zig Zag 26-03-2026 16:32

Italia/Poliția a confiscat bunuri de 20 de milioane de dolari într-un caz de fraudă a cărei victimă este Ursula Andress

Poliția financiară italiană a confiscat bunuri în valoare de circa 20 de milioane de euro în urma unei anchete privind o fraudă financiară căreia i-a căzut victimă actrița suedeză Ursula Andress, faimoasă pentru rolul din primul film James Bond, ''Dr. No'', informează Reuters. Se crede că bunurile ar proveni din infracțiuni de spăla

Zig Zag 26-03-2026 16:03

Loana, prima vedetă de reality-show din Franța, a murit la vârsta de 48 de ani

Loana, prima vedetă de reality-show din Franța, care a devenit celebră în 2001 după ce a participat la emisiunea-concurs 'Loft Story' (adaptarea franceză a emisiunii 'Big Brother' - n.red.), a fost găsită decedată miercuri în reședința ei din Nisa la vârsta de 48 de ani, a anunțat procurorul general din acest oraș francez, informează AFP.

Zig Zag 26-03-2026 15:21

Robotul și Prima Doamnă: Melania Trump, însoțită de un android la Casa Albă

Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost însoțită miercuri de un invitat surpriză la un eveniment organizat la Casa Albă: un robot umanoid capabil să meargă singur și să vorbească, informează AFP. În locul soțului său (președintele Donald Trump - n.red.), androidul 'Figure 3' a fost prezent alături de Melania Trump pe covorul ro