Papa Francisc i-a adus un omagiu cardinalului George Pell pentru perseverenţa sa în vremuri de încercare

Papa Francisc i-a adus un omagiu miercuri cardinalului australian George Pell, care a decedat marţi la vârsta de 81 de ani, pentru perseverenţa de care a dat dovadă în vremuri grele de încercare, o referire la momentul în care Pell a petrecut mai mult de un an în închisoare pentru acuzaţii de abuzuri sexuale înainte de a fi achitat pe deplin în acest dosar în 2020, relatează Reuters.
Într-un mesaj în limba italiană transmis decanului Colegiul Cardinalilor, papa Francisc i-a mulţumit, de asemenea, cardinalului Pell, care a deţinut funcţia de ministru al economiei al Sfântului Scaun, pentru că a pus bazele reformei economice la Vatican cu "determinare şi înţelepciune".
În mesajul său către decan, cardinalul italian Giovanni Battista Re, papa Francisc a afirmat că a fost întristat de vestea decesului brusc al cardinalului Pell.
Francisc l-a numit pe Pell un "servitor credincios care, fără să ezite, l-a urmat pe Dumnezeu cu perseverenţă chiar şi în vremuri de încercare".
Cardinalul australian George Pell, unul dintre principalii conservatori din cadrul Bisericii Romano-Catolice şi fost oficial de rang înalt la Vatican, a murit marţi seara într-un spital din Roma din cauza unor complicaţii cardiace survenite în urma unei intervenţii chirugicale la şold.
O curte de apel din Australia a anulat în 2020 condamnarea lui Pell pentru agresiuni sexuale săvârşite împotriva a doi băieţi de cor în anii 1990.
După achitare, Pell a fost eliberat din închisoarea unde a fost încarcerat timp de 13 luni, la finalul unui proces care a vizat cel mai înalt oficial din cadrul Bisericii Catolice acuzat de abuzuri sexuale.
A locuit la Roma după achitare şi a avut mai multe întâlniri cu papa Francisc. Pell asista deseori la liturghiile celebrate de suveranul pontif, iar papa Francisc l-a apreciat public după revenirea la Vatican.
În ziua achitării lui Pell în 2020, papa Francisc a dedicat slujba de dimineaţă tuturor celor care suferă în urma unor condamnări nedrepte, pe care le-a comparat cu persecuţiile îndurate de Iisus.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prințul Harry mărturisește că ar dori să se 'împace' cu restul familiei regale
Prințul Harry a declarat vineri că dorește să se 'împace' cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relații bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea. 'Unii membri ai familiei mele nu mă vor ierta niciodată pentru că am scris o c
Marea Britanie/Prințul Harry a pierdut recursul împotriva deciziei guvernului de a îi reduce nivelul de protecție asigurat de poliție
Prințul Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, a pierdut vineri recursul său împotriva deciziei guvernului britanic de a îi reduce nivelul de protecție asigurat de poliție în timpul vizitelor sale în Regatul Unit, după ruptura sa de familia regală și mutarea în Statele Unite, informează AFP. Judecătoru
MB: Regele Charles al III-lea a vorbit despre natura 'înfricoșătoare' a oricărui diagnostic de cancer
Regele Charles al III-lea a vorbit miercuri despre natura 'înfricoșătoare' a oricărui diagnostic de cancer, o boală despre care a dezvăluit că suferă în februarie 2024, într-un mesaj de apreciere adresat organizațiilor de caritate care sprijină pacienții în Regatul Unit, relatează AFP. 'Cele mai grele momente ale bolii pot f
Croitorul papal pregătește veșmintele pentru noul papă
Raniero Mancinelli, croitorul ultimilor trei papi, nu lasă nimic la voia întâmplării în timp ce pregătește veșmintele albe ce vor fi purtate de următorul suveran pontif, ce va fi ales în conclavul ce începe de săptămâna viitoare, transmite miercuri Reuters. Identitatea noului papă va rămâne un mister p
Filmul 'Thunderbolts*', produs de Marvel, testează apetitul Chinei pentru Hollywood, în contextul războiului comercial americano-chinez
Noul film 'Thunderbolts*', produs de Marvel Studios și distribuit de grupul Disney, este pe cale să testeze apetitul chinez pentru superproducțiile de la Hollywood, în contextul în care acest lungmetraj va fi lansat miercuri în cinematografele din China, devenind astfel primul film american care ajunge în această țară asiatică de la iz
O primă acuzatoare a depus mărturie în procesul lui Harvey Weinstein
Într-o zi îi cerea să îi facă un masaj, în alta se arăta fermecător sau excesiv de insistent: prima dintre cele trei victime prezumtive implicate în procesul demarat pentru viol și agresiune sexuală împotriva lui Harvey Weinstein la New York a depus marți o lungă mărturie despre relația sa cu fostul producător de film, a cărui cădere &icir
Prințul William și prințesa Kate, ovaționați pe Insula Mull în timpul vizitei lor aniversare
Prințul și prințesa de Wales au fost întâmpinați cu multă căldură de o mulțime de admiratori pe Insula Mull din Scoția, unde fundația lor, Royal Foundation, oferă sprijin financiar pentru mai multe proiecte rurale, informează DPA. William și Kate au sosit marți pe populara insulă scoțiană - în ziua ce marchează cea de-a 14-a
Pedro Almodovar l-a criticat pe Donald Trump într-un discurs incendiar: 'Vei rămâne în istorie ca o catastrofă'
Pedro Almodovar nu și-a ascuns părerea despre Donald Trump atunci când a acceptat cel de-al 50-lea premiu anual Chaplin atribuit de Film at Lincoln Center, care i-a fost decernat luni seară, în Manhattan, informează revista Variety. În timp ce renumitul cineast spaniol își exprima recunoștința pentru acest premiu î
Prințul William și prințesa Kate celebrează în Scoția cea de-a 14-a aniversare a nunții lor
Prințul de Wales și soția sa, Catherine, celebrează marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor pe o insulă scoțiană, întorcându-se în regiunea în care povestea lor de dragoste a început în perioada în care erau studenți, informează AFP. În contextul în care prințesa britanică, în
Nepalul intenționează să acorde permise pentru escaladarea vârfului Everest doar alpiniștilor experimentați
Nepalul ar putea emite permise pentru Everest doar alpiniștilor cu experiență în escaladarea a cel puțin unuia dintre vârfurile de 7.000 de metri din țara himalayană, conform unui proiect de lege care vizează reducerea supraaglomerării și îmbunătățirea siguranței pe acest munte, transmite luni Reuters. Nepalul, care se bazeaz
Procesul ocazionat de jaful armat care a vizat-o pe Kim Kardashian în 2016 începe luni la Paris
Paris, 28 apr /Agerpres/ - La începutul lunii octombrie 2016, Kim Kardashian, o vedetă pe rețelele de socializare, a fost jefuită în camera sa de hotel, în plină Săptămână a Modei de la Paris, de mai mulți răufăcători în vârstă, care au sosit la fața locului pe biciclete și s-au deghizat în ofițeri de poliție: procesul acestui furt s
O sabie a lui Napoleon va fi scoasă la licitație în luna mai
O sabie care i-a aparținut lui Napoleon, 'comandată pentru uzul său personal' în 1802 și păstrată în timpul domniei sale, va fi scoasă la licitație pe 22 mai la Paris, informează AFP. Valoarea acestei piese, propusă spre vânzare de casa de licitații Giquello, este estimată între 700.000 și 1 milion de euro. 'B
VIDEO Olandezii sărbătoresc ziua de naștere a regelui Willem-Alexander
Poporul olandez a celebrat sâmbătă cea de-a 58-a aniversare a regelui său, Willem-Alexander, prin petreceri stradale organizate cu multe decoruri în culoarea națională, portocaliul, informează DPA. Recepția oficială pe
Cu un tort de 121 de metri, Franța recâștigă recordul pentru cel mai mare 'Fraisier' din lume
Aproximativ 350 kg de căpșuni, 150 kg de zahăr, 415 kg de cremă de vanilie, 4.000 de ouă: o patiserie de lângă Paris a doborât miercuri un record neobișnuit pentru cel mai mare 'Fraisier' din lume, un tort de căpșuni de 121,88 metri lungime, transmite joi AFP. Cu acest record omologat de un reprezentant al Guinness World Re
Carlos Santana, nevoit să își amâne mai multe concerte după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19
Chitaristul mexicano-american Carlos Santana a fost nevoit să își amâne mai multe concerte după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19, a anunțat miercuri agentul său, informează AFP. Muzicianul în vârstă de 77 de ani acuzase simptome de 'deshidratare' înainte de a-și anula concertul de marți din San Antonio, Texas, și, '