O femeie din India s-a luptat cu mâinile goale cu un tigru pentru a-şi salva fiul de 15 luni
O indiancă a reuşit să se salveze, precum şi pe fiul ei în vârstă de 15 luni, din ghearele unui tigru, apărându-se cu mâinile goale, a anunţat miercuri un oficial local din statul Madhya Pradesh, situat în centrul acestei ţări, informează AFP.
Archana Choudhary tocmai ieşea din casa ei duminică seară, ţinându-l în braţe pe fiul ei de 15 luni, în momentul în care un tigru, care se pare că s-a rătăcit după ce a părăsit rezervaţia Bandhavgarh, s-a aruncat asupra lor, a declarat Sanjeev Shrivastava, un oficial indian local.
Felina i-a atacat pe cei doi localnici şi se pregătea să muşte capul bebeluşului, însă mama a reuşit să intervină in extremis, a adăugat el.
Tigrul a continuat să îi atace, până când sătenii, alertaţi de ţipetele femeii, le-au sărit în ajutor. Animalul a fugit în acel moment într-o pădure.
Femeia are plămânii perforaţi şi prezintă răni la nivelul abdomenului. Bebeluşul a fost zgâriat în zona capului.
"Mama a fost internată la spital. Se află acum în afara oricărui pericol şi se reface. Bebeluşul se simte şi el bine", a precizat Sanjeev Shrivastava.
Potrivit cotidianului Times of India, o operaţiune a fost desfăşurată pentru a ajuta tigrul să se întoarcă în habitatul său. Sătenii au fost îndemnaţi să nu mai iasă din casele lor pe timpul nopţii.
Conflictele dintre oameni şi animalele sălbatice s-au intensificat în toată Asia de Sud, unde tot mai multe păduri sunt defrişate din cauza expansiunii urbane.
Aproape 225 de persoane au fost ucise în atacuri comise de tigri între 2014 şi 2019 în India, potrivit unor statistici guvernamentale.
Peste 200 de tigri au fost ucişi de braconieri sau prin electrocutare în perioada 2012 - 2018, conform datelor oficiale. India găzduieşte aproximativ 70% din populaţia mondială de tigri - 2.967 de exemplare, potrivit unui recensământ realizat în 2018. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Victorie parțială pentru actrița Blake Lively în procesul ei cu Justin Baldoni
Actrița americană Blake Lively a obținut în instanță rambursarea cheltuielilor sale cu avocații ocazionate de procesul pentru defăimare pe care i l-a intentat actorul Justin Baldoni, însă nu și plata unor despăgubiri, potrivit unui document judiciar consultat vineri de AFP. Sumele care vor trebui să-i fie rambursate nu au fost deoc
Balena 'Timmy' a murit la doar câteva zile după ce a fost eliberată în Marea Nordului, potrivit datelor de monitorizare
Balena cu cocoașă cunoscută sub numele de 'Timmy', al cărei cadavru a fost găsit pe o plajă din Danemarca, a murit probabil la doar câteva zile după ce a fost transportată cu o barjă în Marea Nordului în cadrul unei operațiuni de salvare, au anunțat vineri autoritățile din Germania, informează DPA. Till Backhaus, mini
Taylor Swift devine cea mai tânără femeie inclusă în Songwriters Hall of Fame
Taylor Swift a devenit, joi, la vârsta de 36 de ani, cea mai tânără femeie care a intrat în panteonul american al compozitorilor, Songwriters Hall of Fame, și a doua cea mai tânără persoană care a reușit această performanță, după Stevie Wonder, transmite vineri AFP. Vedeta americană și-a făcut apariția pe covorul roșu, într-o roch
Prima geantă din piele obținută din celule de T-Rex nu și-a găsit cumpărător la licitația de la Paris
O geantă din piele reconstituită din celule de Tyrannosaurus Rex nu și-a găsit cumpărător la licitația organizată joi la Paris, prețul oferit fiind cu mult inferior estimărilor, au afirmat surse din cadrul Hotelului Drouot, care a găzduit licitația, potrivit AFP. Scoasă la vânzare cu un preț de pornire de 100.000 de euro de casa de licitații Giqu
Gastronomie: Noma se redeschide în luna august
Restaurantul noma, considerat un ''templu'' al gastronomiei nordice, al cărui maestru-bucătar și fondator, Rene Redzepi, a demisionat recent în urma unor acuzații de comportamente umilitoare și violente față de angajații săi, a anunțat miercuri că se va redeschide la Copenhaga în luna august cu o nouă echipă de conducere, informează AFP.
Prima geantă din piele obținută din celule de T-Rex, scoasă la licitație la Paris
O geantă din piele reconstituită din celule de Tyrannosaurus Rex va fi scoasă la vânzare, joi, la Hotel Drouot din Paris de casa de licitații Giquello, care estimează valoarea acestei ''piese unice'' la un preț cuprins între 300.000 și 500.000 de euro, informează AFP. Prezentată în primăvară la Amsterdam, acea
Cel mai tânăr designer din lume, un băiat american de 10 ani, între școală și defilările de modă
Pe când avea patru ani, Max Alexander le-a spus părinților că dorește să se facă croitor. La vârsta de 10 ani, prezenta deja prima lui colecție la Săptămâna Modei de la Paris, informează joi Reuters. Alexander este cel mai tânăr creator de modă din lume care și-a prezentat ținutele pe un podium, potrivit Cărții Recordur
Trupa Scorpions susține un concert pe stadionul Beșiktaș din Istanbul, la 24 iunie
Formația rock germană Scorpions va susține un concert pe stadionul Beșiktaș din Istanbul la data de 24 iunie, au anunțat organizatorii citați joi de agenția Anadolu. Solistul Klaus Meine și chitaristul Matthias Jabs au vorbit cu presa turcă înaintea concertului din capitala Turciei. Meine a declarat că trupa nu a fost niciodată implicată politic de-a lun
Norvegia/ Elan împușcat după ce s-a aventurat pe străzile din centrul Oslo
Un elan care s-a aventurat în centrul orașului Oslo, ajungând în mijlocul trecătorilor uimiți, a fost împușcat joi, a anunțat poliția norvegiană, transmite AFP. Imagini surprinse de martori și difuzate de media norvegiene arată animalul, vizibil dezorientat, galopând pe străzile capitalei norvegiene și făcând slalom printre
Muzică generată de AI/ Deezer lansează un instrument gratuit pentru scanarea playlisturilor
Deezer a lansat joi un instrument gratuit care le permite utilizatorilor de pe diferite platforme de streaming să-și scaneze playlisturile pentru a afla dacă acestea conțin melodii generate în întregime de inteligența artificială (AI), a anunțat compania franceză pentru AFP. Instrumentul de detectare este accesibil online utilizatorilor Deezer, pre
Patrick Bruel, pus sub acuzare pentru viol și agresiune sexuală; artistul nu a fost arestat
Cântărețul și actorul francez Patrick Bruel, împotriva căruia mai multe femei au depus plângere pentru abuzuri sexuale, a fost pus sub acuzare și eliberat, miercuri seara, sub control judiciar de către tribunalul din Nanterre, Franța. El a scăpat astfel de arestul preventiv solicitat de Parchet, a precizat instituția într-un comunicat, transmite AFP.
Prințul William vrea să mobilizeze AI împotriva crizei locuințelor
Prințul William, moștenitorul tronului Regatului Unit, care a făcut din lupta împotriva condițiilor necorespunzătoare de locuit o cauză centrală a activității sale publice, a anunțat miercuri că instrumentele de inteligență artificială (AI) vor fi mobilizate de fundația sa Homewards pentru a contribui la evitarea situațiilor în care anumite persoane ajung să trăi
Norvegia: Fiul cel mare al prințesei Mette-Marit rămâne în arest preventiv (Curtea de Apel)
O curte de apel norvegiană a inversat miercuri decizia de eliberare provizorie a fiului cel mare al prințesei moștenitoare a Norvegiei, Marius Borg Hoiby, în așteptarea verdictului unui proces în care acesta a fost acuzat de violuri și acte de violență, informează AFP. Luni, un judecător de primă instanță ordonase eliberarea tânărului de 29 d
VIDEO Apariție surpriză a cântăreței Taylor Swift la premiera 'Toy Story 5' de la Hollywood
Vedeta pop americană Taylor Swift a avut o apariție surpriză, marți, la Hollywood, la premiera filmului de animație 'Toy Story 5', informează Reuters, EFE și Variety. Purtând o rochie lungă, Taylor Swift s-a așezat la pian, pe scena sălii de spectacole Dolby Theatre, și a interpretat melodia 'I Knew It, I Knew You', piesa pe care a compus
Japonia: Petiție împotriva postărilor 'manga' ale lui Trump
Aproape 20.000 de persoane au semnat o petiție online în Japonia, protestând împotriva utilizării personajelor de manga și anime de către președintele american Donald Trump și Casa Albă în postările de pe rețelele de socializare, relatează AFP. În cel mai recent exemplu, un video postat sâmbătă pe Truth Social îl &icir










