Turcia: O cunoscută cântăreaţă, încarcerată pentru un comentariu despre o şcoală religioasă
Un tribunal turc a ordonat joi arestarea unei vedete pop celebre pentru ţinutele sale îndrăzneţe şi pentru susţinerea drepturilor comunităţii LGBTQ şi a acuzat-o de "incitare la ură" pentru un comentariu despre şcoli religioase, informează AFP.
Cântăreaţa Gülşen Bayraktar Çolakoglu, în vârstă de 46 de ani şi cunoscută după prenumele său, a fost arestată la domiciliul ei din Istanbul şi dusă în faţa instanţei.
Un judecător a dispus încarcerarea sa până la finalizarea unei anchete privind remarcile pe care le-a făcut pe scenă în luna aprilie pe tema şcolilor religioase Imam Hatip.
Aceste şcoli, care pregătesc copiii pentru a deveni predicatori musulmani, rămân controversate în rândul turcilor laici.
Un fragment din aceste comentarii a devenit viral şi a stârnit indignarea unor membri importanţi ai partidului islamist al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în această săptămână, notează AFP.
Gülşen este un nume cunoscut în Turcia, iar cazul său a ţinut prima pagină a ziarelor din această ţară oficial laică, însă predominant musulmană.
Preşedintele Erdogan şi partidul său aflat la guvernare, AKP, vor avea nevoie de o prezenţă puternică la urne din partea nucleului lor de alegători conservatori pentru a schimba situaţia în sondaje înainte de alegerile din iunie anul viitor, remarcă AFP.
În comentariul său controversat, cântăreaţa i-a spus unui necunoscut pe scenă, aparent în glumă, că "perversiunea" sa a fost cauzată de educaţia într-o şcoală Imam Hatip.
"A viza o fracţiune a societăţii cu acuzaţii de 'perversiune' şi a încerca să divizezi Turcia este o infracţiune motivată de ură şi o ruşine pentru umanitate", a declarat purtătorul de cuvânt al AKP, Omer Celik.
Gülşen şi-a cerut scuze pe reţelele de socializare înainte de a fi arestată.
"O glumă pe care am împărtăşit-o cu colegii mei cu care lucrez de mulţi ani ... a fost prezentată şi publicată de cei care urmăresc să polarizeze societatea", a spus ea, potrivit site-ului Aljazeera.com.
Avocatul Veysel Ok, de la ONG-ul turc Media and Law Studies Association, a declarat că tribunalul din Istanbul nu a avut nicio bază legală pentru a o încarcera pe artistă.
"Gülşen a fost arestată pe baza unor acuzaţii care nu ar fi dus-o la închisoare nici dacă ar fi fost condamnată", a scris Ok pe Twitter. "Acest lucru nu are nimic de-a face cu legea", a comentat acesta.AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Gülşen/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grecia va reglementa utilizarea trotinetelor electrice
Grecia va adopta în această săptămână o reglementare mai strictă referitoare la trotinetele electrice, a anunțat adjunctul unui ministru elen luni, după o serie de accidente în care au fost implicați în special utilizatori tineri, informează AFP. Utilizarea trotinetelor electrice de către copii 'va fi de acum interz
Prim-miniștrii britanici se succed la Downing Street Nr.10, însă motanul Larry rămâne o prezență constantă
Motanul Larry, cea mai faimoasă felină din Regatul Unit, îl va întâmpina luni pe cel de-al șaptelea colocatar al său de la Downing Street Nr. 10, unde a început să se plimbe pe 'culoarele puterii' din reședința oficială a prim-miniștrilor britanici în urmă cu mai mult de 15 ani, informează AFP. 'Politi
TOP CINEMA Filmul 'The Odyssey' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul 'The Odyssey' ('Odiseea'), o epopee cinematografică regizată de Christopher Nolan, a debutat în fruntea box-office-ului nord-american după ce a obținut încasări de 124,5 milioane de dolari în primul său weekend de proiecții în cinematografele din Statele Unite și Canada, potrivit estimărilor publicate duminică seară, inf
Vicepreședintele american JD Vance și soția sa, Usha, părinți pentru a patra oară
Vicepreședintele american JD Vance și soția sa, Usha, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al lor, un băiat, transmit Reuters și dpa. Alec Neel Vance s-a născut duminică, la Centrul medical militar național Walter Reed din Bethesda, statul Maryland, a scris JD Vance pe X, mulțumindu-le medicilor militari pentru ceea ce au făcut pentru famili
Italia/ Un bărbat din Livorno, absolvent de liceu la 82 de ani
Un bărbat în vârstă de 82 de ani a absolvit liceul în orașul portuar toscan Livorno din Italia, devenind unul dintre cei mai în vârstă italieni care au reușit acest lucru, transmite joi agenția de presă ANSA. Giuseppe Macaione a declarat pentru un ziar local că și-a îndeplinit un vis prin obținerea diplomei de absolvire a li
Actorul Sam Neill, dr. Grant din Jurassic Park, a murit din cauza unei pneumonii (agent)
Actorul Sam Neill, celebru pentru rolul paleontologului Alan Grant din filmul-cult Jurassic Park, a decedat din cauza unei pneumonii, a anunțat joi agentul său, transmit AFP și dpa. ''Sam a mur
Germania/ Un tren a făcut o oprire neprogramată într-o gară pentru aprovizionarea cu hârtie igienică
Un tren de lungă distanță din Germania a făcut o oprire neprogramată într-o gară, în weekend, după ce a rămas fără hârtie igienică. Șeful de tren a luat decizia de a opri garnitura pentru a face o vizită de urgență la un supermarket, devenind astfel faimos pe internet, transmite miercuri agenția de presă DPA. Trenul, care se deplasa de pe ins
Rusia dorește să imortalizeze printr-un parfum 'Spiritul de la Anchorage' între Putin și Trump
Un om de afaceri rus a solicitat autorizația de a înregistra marca comercială 'Spiritul de la Anchorage', o aluzie la summitul între președinții Rusiei, Vladimir Putin, și al SUA, Donald Trump, care a avut loc în august 2025 în Alaska, a relatat miercuri presa rusă, citată de EFE. Cererea respectivă a fost depusă în 10 iul
Un schelet de T-Rex, adjudecat pentru 50 de milioane de dolari la New York, un preț-record
Un schelet de T-Rex supranumit ''Gus'' a fost vândut marți contra sumei de 50,1 milioane de dolari cu prilejul unei licitații organizate de casa Sotheby's la New York, devenind astfel cea mai scumpă fosilă de dinozaur vândută vreodată la licitație, informează AFP. Această fosilă impozantă este unul din scheletele de T-Rex cele m
Două persoane rănite grav în timpul ultimei curse cu tauri a festivalului de la Pamplona din acest an
Două persoane au fost rănite grav marți în timpul ultimei curse cu tauri din cadrul ediției de anul acesta a Festivalului San Fermin, desfășurat la Pamplona, în nordul Spaniei, în timp ce numărul total al răniților se ridică la 10 participanți, au anunțat organizatorii, potrivit DPA. Un bărbat de 18 ani a fost împuns de taur în co
Soția unui pasager care a fost la un pas de a fi aspirat afară dintr-un avion povestește momentele de groază
Soția unui pasager grav rănit în urma unui incident dramatic petrecut la bordul unei aeronave Ryanair care decolase din Grecia și se îndrepta spre Germania a descris pentru prima dată împrejurările în care soțul ei a fost la un pas de a fi aspirat afară din avion prin hublou după spargerea accidentală a unui geam. Bărba
Norvegia/ Fiul cel mare al prințesei moștenitoare ar putea fi plasat în arest la domiciliu în așteptarea judecării apelului
Un tribunal norvegian a decis luni că fiul cel mare al prințesei moștenitoare a Norvegiei, Marius Borg Hoiby, condamnat în iunie pentru viol, poate fi eliberat din închisoare și plasat în arest la domiciliu cu brățară electronică în așteptarea judecării procesului în apel, informează AFP. Parchetul intenționează să conteste aceast
Cântăreț rock din Turcia reținut în cadrul unei anchete privind organizația sa umanitară
Cunoscutul cântăreț rock turc Haluk Levent a fost reținut în cadrul unei anchete în care este vizată organizația sa umanitară Ahbap, a relatat duminică agenția de presă de stat Anadolu, citată de DPA. Haluk Levent este acuzat de apartenență la o grupare criminală organizată, precum și de încălcarea legii pentru prevenir
Un concert susținut de Jay-Z la New York, perturbat de fani fără bilete
Un concert al rapperului american Jay-Z, programat duminică seara pe Yankee Stadium din New York, a fost amânat timp de câteva ore din cauza prezenței unor fani care au încercat să intre fără bilete, au anunțat organizatorii, informează AFP. 'Sute de persoane' care nu aveau bilete la concert 'au forțat trecerea pr
Taylor Swift a plătit 160.000 de dolari municipalității din New York pentru cheltuieli legate de nunta ei
Primarul orașului New York, Zohran Mamdani, a dezvăluit vineri că Taylor Swift a plătit suma de 160.000 de dolari municipalității pentru cheltuieli, în principal prezența forțelor de ordine, legate de căsătoria vedetei, săptămâna trecută în Madison Square Garden, potrivit AFP. ''Taylor Swift a suportat costurile autorizațiilor necesar












