Documente din dosarul în care Roman Polanski este acuzat de viol, desecretizate după 45 de ani

Biroul procurorului din Los Angeles a anunţat marţi că nu se va mai opune divulgării mărturiei unuia dintre predecesorii săi în dosarul acuzaţiilor de viol asupra unei minore formulate împotriva lui Roman Polanski, care, potrivit lui Polanski, ar dovedi că justiţia nu a respectat un acord încheiat cu cineastul în acest dosar, informează AFP.
Roman Polanski a fost acuzat că a drogat-o şi violat-o pe Samantha Gailey, în vârstă de 13 ani la momentul faptei, la Los Angeles în 1977.
Potrivit unui comunicat al lui George Gascon, procuror al comitatului Los Angeles, biroul său a ''stabilit că este în interesul justiţiei să accepte renunţarea la confidenţialitatea transcrierilor''.
''Acest dosar este descris în tribunale drept 'una dintre cele mai lungi saga din istoria judiciară a Californiei''', a scris el.
''Timp de mulţi ani, biroul nostru s-a opus publicării unor informaţii pe care victima şi publicul au dreptul să le cunoască'', a continuat Gascon.
Nu se cunoaşte conţinutul exact al transcrierilor unei depoziţii făcute cu uşile închise de Roger Gunson, procurorul care a condus la vremea respectivă ancheta împotriva lui Roman Polanski şi care s-a pensionat în 2002.
Avocaţii lui Polanski însă, care au cerut fără succes în mai multe rânduri publicarea mărturiei, susţin că această declaraţie ar demonstra că justiţia nu a respectat termenii unui acord încheiat cu cineastul.
Pentru a evita un proces public cu Samantha Gailey, procurorul a abandonat acuzaţiile cele mai grave în schimbul recunoaşterii de către Roman Polanski a unei relaţii sexuale cu minora.
În virtutea acestui acord, cineastul a fost condamnat la trei luni de închisoare, din care a efectuat doar 42 de zile, fiind eliberat apoi pentru bună purtare.
În momentul când un judecător şi-a manifestat intenţia de a reveni asupra acordului pentru a-l condamna la mai mulţi ani de închisoare, Roman Polanski a plecat la Paris în ianuarie 1978 şi nu a mai revenit niciodată de atunci în Statele Unite.
Cineastul este în continuare vizat de un mandat internaţional de arestare şi a riscat în mai multe ocazii să fie extrădat.
Actualul procuror al Los Angeles-ului precizează în comunicatul său că Roman Polanski a beneficiat la epoca respectivă de un tratament ''excepţional'' acordat de predecesorii săi şi că se angajează să apere ''transparenţa'' sistemului judiciar astfel încât orice persoană să poată să-şi invoce drepturile.
El a insistat cu toate acestea asupra faptului că cineastul, care va împlini 89 de ani luna viitoare, ''rămâne un fugar'' şi ''ar trebui să se predea justiţiei pentru a fi condamnat de tribunalul superior al comitatului Los Angeles''.
Samantha Gailey l-a iertat în mod public pe Roman Polanski în 1997.
Cineastul a fost acuzat de mai multe femei că le-ar fi violat pe când erau minore, însă faptele s-au prescris, iar regizorul a negat toate învinuirile. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Ana Alecu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Pedro Almodovar l-a criticat pe Donald Trump într-un discurs incendiar: 'Vei rămâne în istorie ca o catastrofă'
Pedro Almodovar nu și-a ascuns părerea despre Donald Trump atunci când a acceptat cel de-al 50-lea premiu anual Chaplin atribuit de Film at Lincoln Center, care i-a fost decernat luni seară, în Manhattan, informează revista Variety. În timp ce renumitul cineast spaniol își exprima recunoștința pentru acest premiu î
Prințul William și prințesa Kate celebrează în Scoția cea de-a 14-a aniversare a nunții lor
Prințul de Wales și soția sa, Catherine, celebrează marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor pe o insulă scoțiană, întorcându-se în regiunea în care povestea lor de dragoste a început în perioada în care erau studenți, informează AFP. În contextul în care prințesa britanică, în
Nepalul intenționează să acorde permise pentru escaladarea vârfului Everest doar alpiniștilor experimentați
Nepalul ar putea emite permise pentru Everest doar alpiniștilor cu experiență în escaladarea a cel puțin unuia dintre vârfurile de 7.000 de metri din țara himalayană, conform unui proiect de lege care vizează reducerea supraaglomerării și îmbunătățirea siguranței pe acest munte, transmite luni Reuters. Nepalul, care se bazeaz
Procesul ocazionat de jaful armat care a vizat-o pe Kim Kardashian în 2016 începe luni la Paris
Paris, 28 apr /Agerpres/ - La începutul lunii octombrie 2016, Kim Kardashian, o vedetă pe rețelele de socializare, a fost jefuită în camera sa de hotel, în plină Săptămână a Modei de la Paris, de mai mulți răufăcători în vârstă, care au sosit la fața locului pe biciclete și s-au deghizat în ofițeri de poliție: procesul acestui furt s
O sabie a lui Napoleon va fi scoasă la licitație în luna mai
O sabie care i-a aparținut lui Napoleon, 'comandată pentru uzul său personal' în 1802 și păstrată în timpul domniei sale, va fi scoasă la licitație pe 22 mai la Paris, informează AFP. Valoarea acestei piese, propusă spre vânzare de casa de licitații Giquello, este estimată între 700.000 și 1 milion de euro. 'B
VIDEO Olandezii sărbătoresc ziua de naștere a regelui Willem-Alexander
Poporul olandez a celebrat sâmbătă cea de-a 58-a aniversare a regelui său, Willem-Alexander, prin petreceri stradale organizate cu multe decoruri în culoarea națională, portocaliul, informează DPA. Recepția oficială pe
Cu un tort de 121 de metri, Franța recâștigă recordul pentru cel mai mare 'Fraisier' din lume
Aproximativ 350 kg de căpșuni, 150 kg de zahăr, 415 kg de cremă de vanilie, 4.000 de ouă: o patiserie de lângă Paris a doborât miercuri un record neobișnuit pentru cel mai mare 'Fraisier' din lume, un tort de căpșuni de 121,88 metri lungime, transmite joi AFP. Cu acest record omologat de un reprezentant al Guinness World Re
Carlos Santana, nevoit să își amâne mai multe concerte după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19
Chitaristul mexicano-american Carlos Santana a fost nevoit să își amâne mai multe concerte după ce a fost testat pozitiv cu COVID-19, a anunțat miercuri agentul său, informează AFP. Muzicianul în vârstă de 77 de ani acuzase simptome de 'deshidratare' înainte de a-și anula concertul de marți din San Antonio, Texas, și, '
Bilete la concertele Oasis/Fanii au pierdut peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii (Lloyds)
Fanii trupei Oasis au pierdut în total peste două milioane de lire sterline în urma unor escrocherii derulate pe rețelele de socializare, în special pe Facebook, crezând că achiziționează bilete pentru concertele care marchează reunirea formației, potrivit băncii Lloyds, informează AFP. 'Banca estimează că în
Chitaristul Carlos Santana își amână un concert după ce a fost spitalizat din cauza deshidratării
Chitaristul mexicano-american Carlos Santana a fost nevoit să își amâne un concert programat pentru marți seară în San Antonio, SUA, după ce a acuzat simptome de deshidratare și a fost spitalizat, transmite miercuri agenția EFE care citează media locale. Santana urma să cânte marți seară în sala Majestic Theatre d
Gloria Estefan, Whoopi Goldberg și Antonio Banderas, printre vedetele care deplâng moartea papei
De la Gloria Estefan la J Balvin, Whoopi Goldberg, Russel Crowe, Antonio Banderas și Eva Longoria, vedetele au deplâns moartea papei Francisc, care 'a deschis inimile și mințile' și a luat apărarea celor marginalizați, transmite marți agenția EFE. 'Compasiunea, bunătatea și smerenia sa vor rămâne mereu în memorie&
Regina Sonja a Norvegiei, spitalizată după ce a acuzat dificultăți de respirație
Regina Sonja a Norvegiei, în vârstă de 87 de ani, a fost internată luni seară la Spitalul Național pentru investigații medicale după ce a prezentat dificultăți de respirație, a anunțat Casa regală norvegiană, transmite marți Reuters. Reginei Sonja, soția regelui Harald al V-lea, șeful de stat al Norvegiei, i-a fost implantat un sti
Cutremur în Myanmar/ Peste 60.000 de elevi susțin din nou examenul de admintere
Peste 60.000 de tineri din Myanmar urmează să susțină din nou examenul de admitere la universitate după ce un incendiu provocat de cutremurul mortal din 28 martie le-a distrus documentele, au relatat marți media de stat citate de AFP. 'Copiile cu răspunsuri au fost distruse într-un incendiu produs din cauza puternicului cutremur'
SUA: Geanta secretarului Securității interne Kristi Noem, furată într-un restaurant din Washington
Geanta secretarului Securității interne din SUA, Kristi Noem, a fost furată în timpul unei cine luate împreună cu familia la un restaurant din Washington în duminica de Paști, au declarat luni oficiali americani pentru media de peste ocean, relatează dpa. Geanta furată conținea 3.000 de dolari cash, documente de identificare,
VIDEO Lady Gaga și-a păstrat cumpătul după ce i-a cedat microfonul la festivalul Coachella
Lady Gaga a gestionat cu măiestrie o defecțiune tehnică survenită în timpul concertului pe care l-a susținut vineri la festivalul pop Coachella, în sudul Californiei, transmite duminică agenția DPA.