Trei cântece ale megastarului Michael Jackson, retrase de pe serviciile de streaming
Trei cântece de pe un album postum al megastarului Michael Jackson au fost retrase de pe serviciile de streaming în urma unor acuzaţii repetate conform cărora ar conţine înregistrări vocale "false", informează miercuri BBC.
Single-urile "Monster", "Keep Your Head Up" şi "Breaking News" au apărut pe albumul postum "Michael", lansat în anul 2010, la un an după moartea starului pop american.
De atunci, ele au făcut obiectul unui proces intentat de o admiratoare, care susţine că anumite fragmente vocale din cele trei piese ar aparţine de fapt unui alt cântăreţ, folosit doar cu ocazia sesiunilor de înregistrări.
Reprezentanţii casei de discuri Sony Music şi ai Fundaţiei Michael Jackson au spus că retragerea acelor cântece de pe site-urile de streaming nu are nicio legătură cu autenticitatea lor.
Într-o declaraţie comună, ei au spus că acţiunea de retragere a pieselor reprezintă "pur şi simplu cel mai bun mod pentru a merge mai departe pentru totdeauna, dincolo de conversaţia asociată acestor trei piese".
"Rămânem concentraţi asupra lucrurilor care contează - asupra interesantelor proiecte noi şi existente care celebrează moştenirea lăsată de Michael Jackson", inclusiv asupra musicalului "MJ" de pe Broadway şi a unui film biografic anunţat recent.
"Celelalte piese de pe album rămân valabile (pe servicii de streaming - n.r.). Decizia nu trebuie privită ca o îngrijorare legată de autenticitatea pieselor - pur şi simplu a venit vremea să depăşim momentul provocat de ştirile despre ele şi care distrag atenţia publicului", au adăugat reprezentanţii Sony Music şi Fundaţiei Michael Jackson.
Lansat în 2010, "Michael" a fost primul album cu muzică originală apărut pe piaţă după ce Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2019 la vârsta de 50 de ani din cauza unei supradoze de propofol.
Chiar înainte de a pătrunde în topuri, unii dintre membrii familiei Jackson şi-au exprimat dubiile legate de posibilitatea ca starul pop să fi înregistrat toate partiturile vocale din toate piesele de pe acel album postum.
"Am încercat din greu să previn această nebunie, dar ei n-au vrut să mă asculte", a scris pe Twitter unul dintre nepoţii artistului, Taryll. "Nu sună ca el", a adăugat una dintre surorile lui, La Toya.
Grupul Sony a răspuns cu un comunicat de presă în care a afirmat că are "încredere deplină în rezultatele cercetărilor (sale) exhaustive, precum şi în relatărilor celor care s-au aflat în studiourile de înregistrare alături de Michael Jackson şi care afirmă că acele pasaje vocale sunt ale lui".
Atunci când albumul "Michael" a fost lansat pe piaţă, coperta sa secundară includea următorul mesaj: "Acest album conţine nouă înregistrări vocale niciodată lansate şi care sunt interpretate de Michael Jackson. Piesele au fost finalizate recent folosind muzica din înregistările vocale originale şi muzica creată de producătorii menţionaţi în caseta tehnică a discului".
Totuşi, după ce au ascultat albumul postum, unii dintre fanii megastarului pop au exprimat o serie de suspiciuni, mai ales în privinţa celor trei piese.
Versiunea oficială a producătorilor afirmă că Michael Jackson le-a compus şi le-a înregistrat în colaborare cu producătorii Edward Cascio şi James Porte în 2007. Cu toate acestea, au apărut zvonuri conform cărora partiturile vocale erau asigurate de un alt cântăreţ american, Jason Malachi, care şi-ar fi asumat acest rol într-un mesaj publicat pe Facebook în 2011. Managerul lui a negat ulterior această teorie, afirmând că acel mesaj era fals.
Acţiune la tribunal
Apoi, în 2014, o admiratoare a megastarului, Vera Serova, a deschis un proces colectiv împotriva lui Cascio, Porte, Sony Music, coexecutorului testamentar John Branca, MJJ Production (divizia muzicală a Fundaţiei Michael Jackson) şi Angelikson Productions (compania de producţie a lui Cascio).
Ea i-a acuzat pe producătorii albumului că i-au vândut atât ei, cât şi altor persoane, un produs care a fost promovat în mod eronat. Într-o acţiune separată, Vera Serova i-a acuzat pe Porte, Cascio şi Angelikson că au coordonat "o fraudă artistică elaborată" atunci când şi-au vândut cântecele către Fundaţia Michael Jackson pentru mai multe milioane de dolari.
Fundaţia megastarului şi grupul Sony au negat acuzaţiile şi o sentinţă pronunţată ulterior în apel le-a dat dreptate, eliminându-i din lista acuzaţilor numiţi în procesul colectiv.
Procesul deschis de Serova împotriva Angelikson Productions, Cascio şi Porte este în curs de desfăşurare. Reclamanta a depus o petiţie şi la Curtea Supremă din California pentru a redeschide procesul intentat grupului Sony, în timp ce reprezentanţii acestuia au cerut ca decizia iniţială să fie menţinută.
Niciuna dintre aceste acţiuni legale nu a stabilit până acum originea contestată a celor trei cântece.
Nici fanii nu mai pot să îşi facă singuri o părere în această privinţă, deoarece piesele "Monster", "Keep Your Head Up" şi "Breaking News" au fost retrase de pe Spotify, Apple Music, YouTube şi alte servicii de streaming, deşi versiuni neoficiale ale lor pot fi încă găsite pe internet. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor
O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)
O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.
Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î
Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani
Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'













