Johnny Depp a cântat încă o dată alături de Jeff Beck într-un concert organizat în Marea Britanie
Actorul american Johnny Depp, care aşteaptă în această perioadă verdictul unui proces intentat pentru defăimare celei de-a doua soţii a lui, Amber Heard, a cântat încă o dată alături de muzicianul englez Jeff Beck în cadrul unui concert care a avut loc luni seară la Royal Albert Hall din Londra, informează variety.com.
Acesta a fost cel de-al doilea show la care a participat starul francizei cinematografice "Piraţii din Caraibe" în două seri consecutive după apariţia lui surprinzătoare duminică seară la concertul susţinut de Jeff Beck la Sheffield City Hall în cadrul turneului său european.
Luni seară, înainte de a-l invita pe Johnny Depp pe scena de la Royal Albert Hall, Jeff Beck a făcut următoarea declaraţie în faţa spectatorilor: "A venit să bată la uşa cabinei mele în urmă cu cinci ani şi, de atunci, nu ne-am mai oprit din râs".
Jeff Beck şi Johnny Depp au interpretat împreună şapte cântece, inclusiv colaborarea lor din 2020 intitulată "Isolation", un cover al unui single lansat de John Lennon în 1970, precum şi coveruri ale unor piese înregistrate de Jimi Hendrix ("Little Wing"), Marvin Gaye ("What's Going On") şi The Beatles ("A Day in the Life").
Spectatorii au apreciat această colaborare inedită şi i-au ovaţionat în picioare pe cei doi artişti, potrivit unor relatări.
Jeff Beck are programate mai multe concerte în Marea Britanie în perioada următoare, inclusiv în Gateshead, pe 2 iunie, Glasgow, pe 3 iunie, Manchester, pe 4 iunie, Birmingham, pe 6 iunie, şi York, pe 7 iunie. Deocamdată nu se ştie dacă Johnny Depp va fi prezent la toate aceste show-uri.
Johnny Depp a dat-o în judecată în Statele Unite pe Amber Heard din cauza unui editorial publicat de actriţa americană în cotidianul The Washington Post. Deşi acel articol nu a menţionat numele actorului, avocaţii acestuia au argumentat în instanţă că editorialul sugera că starul hollywoodian ar fi agresat-o fizic şi sexual pe fosta lui soţie în timpul relaţiei lor.
Pledoariile finale ale avocaţilor celor doi foşti parteneri de viaţă au fost susţinute vineri, iar juriul deliberează în aceste zile. Procesul a început în Statele Unite pe 11 aprilie. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul de credință în cursul zilei de marți
Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul de credință față de Constituția norvegiană marțea viitoare, la câteva zile după decesul tatălui său, regele Harald al V-lea, care a încetat din viață vin
Céline Dion a sosit la Paris, cu două săptămâni înaintea concertelor sale din Franța
Cântăreața canadiană Céline Dion a aterizat vineri pe Aeroportul din Bourget, în apropiere de Paris, cu aproximativ două săptămâni înainte de startul seriei sale de concerte pe care urmează să le susțină în Franța și care au stârnit entuziasmul fanilor din lumea întreagă, a dezvăluit o sursă aeroportuară pentru AFP.
Sandra Bullock și Nicole Kidman joacă din nou împreună în filmul 'Practical Magic 2'
Sandra Bullock și Nicole Kidman se reunesc pe marile ecrane și vor interpreta din nou rolurile unor surori, vrăjitoarele Sally și Gillian Owens, în lungmetrajul 'Practical Magic 2', o continuare care va intra în cinematografe în luna septembrie, la aproape trei decenii după filmul original, informează Reuters. Filmul 'Practical Ma
Tezaurul de la Villena, datând din Epoca Bronzului, a fost furat dintr-un muzeu spaniol
Tezaurul de la Villena, o colecție de artefacte din aur considerată una dintre cele mai prețioase comori din Epoca Bronzului din Europa, a fost furată, parțial sau complet, joi dintr-un muzeu din sud-estul Spaniei, potrivit primăriei din Villena, transmite AFP. 'În jurul orei 05:20, alarma a fost declanșată la Muzeul Villena', iar 'până
Papa Leon al XIV-lea în topul Vanity Fair al personalităților cu cele mai ''originale'' alegeri vestimentare
Papa Leon al XIV-lea a fost inclus în topul celor mai bine îmbrăcate personalități pe anul 2026 în cadrul categoriei ''The Originals'', categorie în care se regăsesc 10 dintre cele mai ''extravagante și inovatoare personalități'' în ceea ce privește alegerile vestimentare, transmite miercuri DPA.
VIDEO Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie, va fi lansată înainte de centenarul nașterii artistei
Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie sigilată, aflată în prezent în parcul tematic Dollywood, va fi lansată cu puțin timp înainte de cea de-a 100-a aniversare a artistei americane, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează DPA. Acel single, care s-ar intitula 'My Place I
FOTO La Tomatina: 22.000 de participanți au transformat un oraș spaniol într-un 'câmp de luptă' roșu și plin de pulpă de tomate
Mii de participanți veniți din întreaga lume s-au bombardat reciproc cu tone de roșii zemoase în cadrul tradiționalului festival La Tomatina, desfășurat anual în ultima zi de miercuri a lunii august în micul oraș spaniol Bunol, informează DPA. Aproximativ 22.000 de participanți - numărul maxim admis într-un oraș cu doar 10.000 de
Familia regală britanică i-a adus un omagiu cântăreței Dolly Parton
Familia regală britanică i-a adus miercuri un omagiu legendarei cântărețe americane de muzică country Dolly Parton, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează AFP. 'În memoria regretatei și formidabilei Dolly, care a adus bucurie, alinare și inspirație pentru atât de mulți oameni - în special milioanelor de copii ca
Prințul Harry și soția lui, Meghan, s-au întors miercuri în Regatul Unit
Prințul Harry și soția lui, Meghan, au sosit miercuri în Anglia, unde urmează să se stabilească pentru o perioadă nedeterminată, au transmis miercuri mai multe companii mass-media britanice, informează AFP. Cuplul princiar, a cărui întoarcere iminentă în Regatul Unit a fost dezvăluită săptămâna trecută, a călătorit din California la bor
SUA: Cântăreața Dolly Parton a murit din cauza unui cancer (presa americană)
Legenda muzicii country Dolly Parton a încetat din viață la vârsta de 80 de ani după 'o scurtă luptă cu cancerul', a informat marți presa americană, citând reprezentanți ai artistei, relatează AFP. 'După ce a dus cu curaj o scurtă luptă cu cancerul, Dolly a părăsit această lume astăzi la Vanderbilt-Ingram Cancer C
BIOGRAFIE: Dolly Parton, regina absolută a muzicii country
Cântăreața, actrița, femeia de afaceri și filantroapa americană Dolly Parton, care a decedat marți la vârsta de 80 de ani, a fost o legendă absolută a muzicii country, începând încă de la vârsta de 10 ani să compună cântece despre suferința și dezamăgirile din dragoste, informează AFP. Din imaginația ș
Cântăreața Dolly Parton, o legendă a muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani
Legendara cântăreața americană de muzică country Dolly Parton, interpreta unor piese celebre precum 'Jolene' și '9 to 5', a murit la vârsta de 80 de ani, a anunțat marți familia sa într-un mesaj video, informează AFP. 'Eu și familia mea am împărtășit o viață întreagă de amintiri frumoase alături de
Waymo anunță lansarea taxiurilor autonome la Munchen în 2027
Waymo, o filială a grupului Google, a anunțat marți, într-un mesaj pe blogul său oficial, că intenționează să lanseze un serviciu regulat de transport autonom pentru publicul general în orașul Munchen, situat în sudul Germaniei, până la sfârșitul anului 2027, informează DPA. Astfel, Munchen va deveni primul oraș din Uniunea Europe
Prințul Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, sărbătoresc nunta de argint
Prințul moștenitor Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, și-au marcat aniversarea nunții de argint pozând pentru o nouă fotografie, publicată marți, pe terenul casei lor de la domeniul Skaugum, transmite DPA. '25 de ani plini de dragoste, familie și o viață împreună', a scris Casa Regală sub fotografia, pe care a distribuit-o pe Ins
Kit Harington va juca în al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter'
Actorul Kit Harington va interpreta personajul Gilderoy Lockhart în cel de-al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter', produs de HBO, înlocuindu-l pe Nicholas Hoult, care s-a retras din această producție din cauza unor suprapuneri în calendarul său profesional, informează luni revista americană Variety. Kit Ha










