Jubileul de Platină: ''Nimic nu o deranjează vreodată'' pe regina Elisabeta a II-a, afirmă cel care o fotografiază de 45 de ani
Arthur Edwards fotografiază familia regală a Marii Britanii de 45 de ani pentru cotidianul The Sun, însă, deşi o cunoaşte pe regină de atâtea decenii, Elisabeta a II-a continuă să îl impresioneze, informează AFP.
În ajunul festivităţilor programate cu ocazia Jubileului de Platină al reginei britanice (70 de ani de domnie), el prezice " o tranziţie dificilă" pentru monarhia din această ţară.
Ce fel de persoană este regina?
Nimic nu o deranjează vreodată. A fost întotdeauna foarte demnă şi, din toată familia regală, cu ea am cele mai mari emoţii, pentru că este atât de impresionantă.
Nu a acordat niciodată interviuri, deci nimeni nu ştie cu adevărat ceea ce ea gândeşte. Dar poţi să înţelegi mici detalii discutând cu diverşi oameni, precum camerista ei.
În fiecare an, merge la Balmoral, reşedinţa sa din Scoţia, pentru perioada vacanţei de vară. Rămâne acolo trei luni. Într-o zi, am întrebat-o: "De ce nu mergeţi în altă parte?". Iar ea mi-a răspuns: "Unde aş putea să merg?". Eu i-am spus: "Ei bine, sunteţi regina, puteţi merge oriunde doriţi". Mi-a răspuns spunându-mi că iubeşte domeniul Balmoral. Doamna ei de companie a râs şi mi-a spus că regina adoră Balmoral pentru că timp de trei luni pe an oamenii o ignoră.
Se plimbă pe aleile domeniului. Angajaţii sunt la muncă. Dacă regina vrea să stea de vorbă, ei se opresc din lucru şi vorbesc cu ea, dar nu o privesc niciodată insistent. Toţi poliţiştii stau ascunşi, deci ea nu-i vede niciodată. Şi timp de trei luni, este o persoană cât se poate de normală.
Motivul pentru care iubeşte câinii şi caii este acela că ei nu ştiu că ea este regina ţării.
Ce se va întâmpla în lunile viitoare?
Tranziţia va fi dificilă. Nu va fi ceva uşor, pentru că toată lumea o cunoaşte pe regină. Ea apare pe fiecare bancnotă, fiecare monedă, fiecare timbru, fiecare cutie poştală. Regina face parte din cultura noastră, din viaţa noastră.
Prinţul de Wales face o treabă formidabilă, iar eu ştiu acest lucru pentru că am lucrat în strânsă colaborare cu el şi cu soţia lui - cu cele două soţii ale sale (Diana, apoi Camilla - n.r.).
Foto: (c) Arthur Edwards/Pool via REUTERS
El a înlocuit-o recent de mai multe ori pe regină (în diverse vizite şi angajamente oficiale - n.r.), face acest lucru fără dificultate şi oamenii vor vedea că el este sincer şi cred că îl vor accepta, dar nu va fi uşor. Îi va succede unuia dintre cei mai incredibili monarhi pe care i-am avut vreodată în această ţară.
Regina a luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Trei dintre căsătoriile celor patru copii ai ei s-au destrămat. Şi acum avem aceste probleme cu Harry, însă ea a gestionat toate aceste lucruri cu brio. De fiecare dată când lucrurile se complică, merge la televiziune şi se adresează naţiunii, aşa cum a procedat la moartea prinţesei Diana şi în timpul pandemiei de COVID-19. Este o femeie care contează.
Cum se simte?
În octombrie 2021, am fotografiat-o din nou, era fragilă, dar stoică, este fantastică. Se afla lângă Boris Johnson şi le-a fost prezentată lui John Kerry şi Bill Gates. Se simţea bine. A stat în picioare timp de o oră, dar în ziua următoare a fost spitalizată.
Pe parcursul ultimelor şase luni, a devenit foarte fragilă, a slăbit mult. Hainele au fost ajustate, iar rochiile ei păreau uneori că pluteau în aer.
Respectă sfaturile medicului său. Problema este că deşi poate să stea în picioare şi vrea să meargă, uneori nu reuşeşte. Am scris un articol în care spuneam că ar trebui să folosească un scaun cu rotile. Nu este o ruşine, dar ea nu va face acest lucru.
Dacă nu o vor vedea pe regină la Jubileul de Platină, milioane de oameni vor fi dezamăgiţi. Ei vor veni la Londra pentru a vedea concertul, parada, dar cea pe care vor cu adevărat să o vadă este regina. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Jubileul de Platină: Diana Ross, cap de afiş la concertul dedicat reginei Elisabeta a II-a
Jubileul de Platină: Programul festivităţilor programate în perioada 2-5 iunie
Jubileul de Platină: Jubileele regale, cronici ale unui Regat Unit care se schimbă (GALERIE FOTO)
Jubileul de Platină: Principalele date care au marcat domnia reginei Elisabeta a II-a (GALERIE FOTO)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor
O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)
O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.
Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î
Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani
Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'













