logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

"It's today; My favorite day''/ 1 mai - Ziua muncii, a râsului, a limonadei şi a iubirii necondiţionate

Imagine din galeria Agerpres

Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

Pentru a ne bucura pe deplin de fiecare zi a anului, ne lăsăm inspiraţi şi de unul dintre celebrele dialoguri ale îndrăgitelor personaje ale lumii de basm create de scriitorul britanic A.A. Milne în urmă cu puţin peste un secol, în cartea sa pentru copii "Winnie-the-Pooh": "- What day is it?, asked Pooh. - It's today, squeaked Piglet. - My favorite day, said Pooh'' ('' - Ce zi este?, întrebă Pooh. - Este astăzi, guiţă Piglet. - Ziua mea favorită, spuse Pooh'').

Aşadar, ziua de astăzi cu unele dintre sărbătorile ei ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi.

Ziua internaţională a muncii

În fiecare an, la data de 1 mai, este celebrată Ziua muncii, o sărbătoare ce îşi are originea în Statele Unite şi care reprezintă astăzi un prilej de petrecere, dar şi de mândrie, pentru lucrătorii de pe toate continentele care, datorită strămoşilor lor, şi-au câştigat dreptul la "8 ore de muncă, 8 ore de timp liber şi 8 ore de somn".

La 1 mai 1886, muncitori de pe tot cuprinsul Statelor Unite, care aveau dreptul la o singură zi de odihnă pe săptămână, au demonstrat pentru a susţine iniţiativa Federaţiei Organizaţiilor Meşteşugăreşti şi a Uniunilor Sindicale de introducere a unei rezoluţii ce prevedea ca durata unei zile legale de muncă să fie de 8 ore sau ca săptămâna de lucru să aibă 48 de ore. Protestele la care au participat zeci de mii de persoane au fost însoţite de greve, iar lucrurile au degenerat, în Piaţa Haymarket din Chicago poliţia intervenind cu brutalitate şi înregistrându-se morţi şi răniţi. Aceste demonstraţii au avut ecou şi în alte ţări. Spre exemplu, în Franţa, la 1 mai 1891, ciocnirile dintre muncitori şi forţele de ordine au dus la zece decese.

Ziua internaţională a muncii, însoţită de hashtag-ul #WorkersDay, a fost recunoscută drept un eveniment anual, oficial, la cel de-al doilea Congres al Internaţionalei a II-a din 1891, de la Bruxelles.

În România, ziua de 1 Mai a fost marcată începând din 1890, după ce a fost decretată, cu un an înainte, de Congresul Internaţionalei Socialiste, în memoria victimelor din Chicago. Timp de mulţi ani, ziua a fost comemorată prin manifestaţii muncitoreşti de amploare. Astăzi, este zi liberă, un prilej de petreceri sau de relaxare în natură, alături de cei dragi.

Ziua râsului

Toată lumea ştie că râsul ne face să ne simţim bine, însă puţini realizează cât de valoros poate fi acest "instrument" simplu, aflat la dispoziţia oricui, pentru a ne îmbunătăţi starea generală. Acesta este motivul pentru care în 1998 a fost creată Ziua mondială a râsului, marcată în prima duminică din luna mai, un motiv în plus pentru a ne descreţi frunţile şi a alunga stresul şi supărările.

Ziua Mondială a Râsului (#LaughterDay) este un eveniment anual, celebrat în toată lumea pentru creşterea nivelului de conştientizare cu privire la numeroasele beneficii ale zâmbetelor, glumelor şi comediei.

Astăzi mai mult ca oricând, oameni de pe tot globul se adună, în grupuri de terapie, de prieteni sau cu membrii familiei, pentru a se simţi bine şi a râde împreună, potrivit daysoftheyear.com. De altfel, în lume există mii de grupuri comunitare care practică în mod regulat terapii prin râs pentru îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi mintale.

Printre beneficiile râsului se numără o stare generală de bine, încurajarea unei atitudini pozitive, de dorit atât pentru propria persoană cât şi pentru cei din jur, stimularea eliberării de endorfine, cu rol calmant pentru reducerea impactului surmenajului şi a durerilor fizice, stimularea sistemului imunitar prin activarea celulelor T, îmbunătăţirea sănătăţii cardiovasculare, reducerea nivelului hormonilor de stres şi, de ce nu, arderea unor calorii în plus.

Ziua de conştientizare asupra masajului terapeutic

În fiecare an, la 1 mai, se celebrează, începând din 2014, Ziua de conştientizare asupra masajului terapeutic, o metodă deosebit de eficientă pentru relaxare, fizică dar şi psihică.

Masajul este perceput de obicei drept un lux sau un capriciu şi mai puţin ca o terapie. Tocmai de aceea prin #TherapeuticMassageAwarenessDay se doreşte scoaterea în evidenţă a beneficiilor dovedite, atât pentru minte cât şi pentru corp, oferite de această metodă, atunci când este practicată regulat.

În special în ziua de azi, când stresul şi surmenajul sunt omniprezente, este important să se acorde corpului şi minţii un răgaz pentru relaxare, vindecare şi încărcarea bateriilor. Astfel, această zi poate fi ocazia perfectă pentru a vă familiariza cu diferitele tehnici de masaj terapeutic.

Ziua mondială a iubirii necondiţionate

La 1 mai se sărbătoreşte Ziua mondială a iubirii, diferită de Ziua îndrăgostiţilor prin faptul că astăzi este celebrată iubirea necondiţionată, faţă de prieteni, de familie şi de tot ceea ce ne înconjoară, dar şi faţă de propria persoană.

Potrivit daysoftheyear.com, istoria Zilei mondiale a iubirii a început în 2004, prin Love Foundation, o organizaţie nonprofit care, prin fondatorul său, Harold W. Becker, şi-a propus să promoveze astfel dragostea necondiţionată în lume. Organizaţia şi-a început activitatea în 1985, după ce mama fondatorului a fost diagnosticată cu cancer. La acel moment, deşi Becker urmase o carieră universitară în managementul afacerilor şi performase în acest domeniu, a decis să renunţe la carieră pentru a-şi urma visul de a trăi o viaţă plină de bucurii, ajutându-i pe alţii să facă acelaşi lucru.

Aşadar, aceasta este ziua perfectă pentru a conştientiza importanţa răspândirii sentimentului de iubire în jur şi în lume care, de cele mai multe ori se întoarce ca un ecou asupra propriei persoane.

Ziua şoferilor de microbuze şcolare

Şoferii de microbuze sau autobuze şcolare au o importanţă deosebită pentru accesul copiilor la educaţie în condiţii de siguranţă. De aceea, în fiecare an, la 1 mai, se celebrează #SchoolBusDriversDay.

Educaţia este, pe lângă familie, un aspect esenţial în viaţa oricărui copil. Pe lângă educatori, învăţători şi profesori, care transmit cunoştinţele elevilor, o mare importanţă au şi şoferii autovehiculelor care îi transportă zi de zi şi lucrează, de cele mai multe ori, în condiţii de stres, cu o mare responsabilitate pe umeri.

Primele autobuze şcolare au apărut la începutul secolului XX, potrivit daysoftheyear.com, cu toate trăsurile trase de cai al căror scop era să transporte copiii la şcoală, în special din zonele rurale, au devenit populare cu câteva decenii mai înainte.

În Statele Unite, toate autobuzele şcolare au culoarea galbenă, nuanţă cunoscută drept "galben de autobuz şcolar", care a devenit standard în 1939.

Ziua limonadei

Încălzirea vremii aduce în prim-plan, în fiecare an, una dintre cele mai populare băuturi răcoritoare din lume, limonada. Acesta este motivul pentru care, în fiecare an, în prima duminică din luna mai, în Statele Unite - şi numai - este sărbătorită Ziua limonadei, însoţită de hashtag-ul #LemonadeDay.

Un pahar înalt cu limonadă răcoritoare, preparată din lămâi proaspăt stoarse, îndulcită cu miere sau zahăr, decorată cu mentă şi felii de lime şi servită cu pai şi gheaţă, este binevenit într-o zi călduroasă, această băutură fiind perfectă indiferent de locul în care este savurată, fie la restaurant, fie la piscină sau la plajă.

În plus, în Statele Unite, #LemonadeDay este însoţită de tradiţia standului de limonadă, prin care copiii sunt încurajaţi să devină antreprenori. Astfel, în faţa caselor sau în şcoli pot fi întâlnite standuri cu limonadă, unde cei mici prepară şi vând această băutură, atât pentru a învăţa să gestioneze o mică afacere, dar şi să îşi ajute semenii, direcţionând profiturile în scopuri caritabile.

Ziua câinilor de rasă

Câinii îşi oferă în mod necondiţionat dragostea, compania şi recunoştinţa proprietarilor lor şi merită iubiţi, îngrijiţi şi apreciaţi indiferent de rasa din care fac parte. La 1 mai, însă, este marcată Ziua câinilor de rasă, din cu totul alte motive.

De-a lungul mileniilor, au existat şi alte motive pentru care oamenii au avut nevoie de câini, în afară de a se bucura de compania lor. Astfel, pentru a-i ajuta pe proprietarii lor să facă lucruri pe care nu le puteau duce la îndeplinire singuri a fost nevoie de rase speciale de câini. Aşa au apărut câini ciobăneşti, care îi ajută pe fermieri să mâne turmele, câini de vânătoare, cu un excelent simţ al mirosului şi abilităţi deosebite pentru capturarea vânatului, câini de tracţiune, cum ar fi exemplul raselor Husky, ori Malamut, cu exemplare deosebit de rezistente la temperaturi scăzute şi deplasări pe distanţe lungi, sau câini de pază, cu un accentuat simţ al proprietăţii.

Conform site-ului oficial al acestei zile, nationalpurebreddogday.com, "peste 400 de rase de câini există în prezent în lume, însă multe dintre ele riscă să dispară definitiv pe parcursul vieţii noastre". De aceea, în 2013, a fost creată #PurebredDogDay, o zi prin care proprietarii de canise au dorit să scoată în evidenţă importanţa conservării raselor de câini şi transmiterii mai departe, în mod responsabil, a moştenirii lor genetice, dar şi a diversităţii.

Ziua proprietarilor de casă nouă

Unele persoane se simt bine şi confortabil locuind în chirie, bucurându-se de libertatea de a se muta oriunde, altele îşi doresc să scape de povara chiriei şi să se stabilească la casa lor. Pentru acestea din urmă, a fost creată Ziua proprietarilor de casă nouă (#NewHomeOwnersDay), care celebrează achiziţionarea primei locuinţe personale şi pe cei care sunt suficient de îndrăzneţi pentru a face pasul către deţinerea unei proprietăţi a lor, o investiţie pentru viitorul copiilor, sau o oportunitate de a obţine un profit mai târziu, după creşterea preţului proprietăţilor pe piaţa imobiliară. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 84

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Zig Zag 28-08-2026 21:14

Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul de credință în cursul zilei de marți

Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul de credință față de Constituția norvegiană marțea viitoare, la câteva zile după decesul tatălui său, regele Harald al V-lea, care a încetat din viață vin

Zig Zag 28-08-2026 15:51

Céline Dion a sosit la Paris, cu două săptămâni înaintea concertelor sale din Franța

Cântăreața canadiană Céline Dion a aterizat vineri pe Aeroportul din Bourget, în apropiere de Paris, cu aproximativ două săptămâni înainte de startul seriei sale de concerte pe care urmează să le susțină în Franța și care au stârnit entuziasmul fanilor din lumea întreagă, a dezvăluit o sursă aeroportuară pentru AFP.

Zig Zag 27-08-2026 17:49

Sandra Bullock și Nicole Kidman joacă din nou împreună în filmul 'Practical Magic 2'

Sandra Bullock și Nicole Kidman se reunesc pe marile ecrane și vor interpreta din nou rolurile unor surori, vrăjitoarele Sally și Gillian Owens, în lungmetrajul 'Practical Magic 2', o continuare care va intra în cinematografe în luna septembrie, la aproape trei decenii după filmul original, informează Reuters. Filmul 'Practical Ma

Zig Zag 27-08-2026 14:43

Tezaurul de la Villena, datând din Epoca Bronzului, a fost furat dintr-un muzeu spaniol

Tezaurul de la Villena, o colecție de artefacte din aur considerată una dintre cele mai prețioase comori din Epoca Bronzului din Europa, a fost furată, parțial sau complet, joi dintr-un muzeu din sud-estul Spaniei, potrivit primăriei din Villena, transmite AFP. 'În jurul orei 05:20, alarma a fost declanșată la Muzeul Villena', iar 'până

Zig Zag 27-08-2026 09:49

Papa Leon al XIV-lea în topul Vanity Fair al personalităților cu cele mai ''originale'' alegeri vestimentare

Papa Leon al XIV-lea a fost inclus în topul celor mai bine îmbrăcate personalități pe anul 2026 în cadrul categoriei ''The Originals'', categorie în care se regăsesc 10 dintre cele mai ''extravagante și inovatoare personalități'' în ceea ce privește alegerile vestimentare, transmite miercuri DPA.

Zig Zag 26-08-2026 19:17

VIDEO Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie, va fi lansată înainte de centenarul nașterii artistei

Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie sigilată, aflată în prezent în parcul tematic Dollywood, va fi lansată cu puțin timp înainte de cea de-a 100-a aniversare a artistei americane, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează DPA. Acel single, care s-ar intitula 'My Place I

Zig Zag 26-08-2026 18:37

FOTO La Tomatina: 22.000 de participanți au transformat un oraș spaniol într-un 'câmp de luptă' roșu și plin de pulpă de tomate

Mii de participanți veniți din întreaga lume s-au bombardat reciproc cu tone de roșii zemoase în cadrul tradiționalului festival La Tomatina, desfășurat anual în ultima zi de miercuri a lunii august în micul oraș spaniol Bunol, informează DPA. Aproximativ 22.000 de participanți - numărul maxim admis într-un oraș cu doar 10.000 de

Zig Zag 26-08-2026 16:43

Familia regală britanică i-a adus un omagiu cântăreței Dolly Parton

Familia regală britanică i-a adus miercuri un omagiu legendarei cântărețe americane de muzică country Dolly Parton, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează AFP. 'În memoria regretatei și formidabilei Dolly, care a adus bucurie, alinare și inspirație pentru atât de mulți oameni - în special milioanelor de copii ca

Zig Zag 26-08-2026 16:24

Prințul Harry și soția lui, Meghan, s-au întors miercuri în Regatul Unit

Prințul Harry și soția lui, Meghan, au sosit miercuri în Anglia, unde urmează să se stabilească pentru o perioadă nedeterminată, au transmis miercuri mai multe companii mass-media britanice, informează AFP. Cuplul princiar, a cărui întoarcere iminentă în Regatul Unit a fost dezvăluită săptămâna trecută, a călătorit din California la bor

Zig Zag 26-08-2026 03:36

SUA: Cântăreața Dolly Parton a murit din cauza unui cancer (presa americană)

Legenda muzicii country Dolly Parton a încetat din viață la vârsta de 80 de ani după 'o scurtă luptă cu cancerul', a informat marți presa americană, citând reprezentanți ai artistei, relatează AFP. 'După ce a dus cu curaj o scurtă luptă cu cancerul, Dolly a părăsit această lume astăzi la Vanderbilt-Ingram Cancer C

Zig Zag 25-08-2026 22:20

BIOGRAFIE: Dolly Parton, regina absolută a muzicii country

Cântăreața, actrița, femeia de afaceri și filantroapa americană Dolly Parton, care a decedat marți la vârsta de 80 de ani, a fost o legendă absolută a muzicii country, începând încă de la vârsta de 10 ani să compună cântece despre suferința și dezamăgirile din dragoste, informează AFP. Din imaginația ș

Zig Zag 25-08-2026 21:15

Cântăreața Dolly Parton, o legendă a muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani

Legendara cântăreața americană de muzică country Dolly Parton, interpreta unor piese celebre precum 'Jolene' și '9 to 5', a murit la vârsta de 80 de ani, a anunțat marți familia sa într-un mesaj video, informează AFP. 'Eu și familia mea am împărtășit o viață întreagă de amintiri frumoase alături de

Zig Zag 25-08-2026 19:42

Waymo anunță lansarea taxiurilor autonome la Munchen în 2027

Waymo, o filială a grupului Google, a anunțat marți, într-un mesaj pe blogul său oficial, că intenționează să lanseze un serviciu regulat de transport autonom pentru publicul general în orașul Munchen, situat în sudul Germaniei, până la sfârșitul anului 2027, informează DPA. Astfel, Munchen va deveni primul oraș din Uniunea Europe

Zig Zag 25-08-2026 14:40

Prințul Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, sărbătoresc nunta de argint

Prințul moștenitor Haakon al Norvegiei și soția sa, Mette-Marit, și-au marcat aniversarea nunții de argint pozând pentru o nouă fotografie, publicată marți, pe terenul casei lor de la domeniul Skaugum, transmite DPA. '25 de ani plini de dragoste, familie și o viață împreună', a scris Casa Regală sub fotografia, pe care a distribuit-o pe Ins

Zig Zag 24-08-2026 22:05

Kit Harington va juca în al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter'

Actorul Kit Harington va interpreta personajul Gilderoy Lockhart în cel de-al doilea sezon al noului serial TV 'Harry Potter', produs de HBO, înlocuindu-l pe Nicholas Hoult, care s-a retras din această producție din cauza unor suprapuneri în calendarul său profesional, informează luni revista americană Variety. Kit Ha