La trei ani de la incendiu, Notre-Dame din Paris îşi redobândeşte treptat frumuseţea
La trei ani de la incendiul care a devastat-o, catedrala Notre-Dame din Paris şi-a recăpătat albul original datorită efortului depus zilnic de o armată de meşteri în mijlocul unei păduri de schele pentru redeschiderea ei, prevăzută în 2024, relatează miercuri AFP.
"Îndepărtarea prafului şi curăţarea bolţilor, pereţilor şi podelei", care ar trebui finalizate în scurt timp, precum şi pregătirea arcadelor pentru reconstrucţia lor, "au redat catedralei albul iniţial", a declarat instituţia publică responsabilă de şantierul de restaurare, cu câteva zile înainte de împlinirea a trei ani de la incendiul care a distrus parţial catedrala.
Înainte de incendiu, catedrala primea aproape 12 milioane de vizitatori şi găzduia 2.400 de slujbe şi 150 de concerte pe an.
La 15 aprilie 2019, un uriaş incendiu a devastat această capodoperă a artei gotice, provocând prăbuşirea şarpantei, a celebrei turle, a ceasului şi a unei secţiuni din boltă, devastate de flăcări sub privirile uluite a milioane de oameni din întreaga lume.
Gaura rămasă în clădire în urma incendiului a făcut loc unei păduri de schele care îi acoperă şi laturile.
Lucrările titanice pe acest şantier au început în aprilie 2019 cu "securizarea" clădirii (îndoirea celor 28 de contraforturi suspendate, demontarea schelei care înconjura turla, curăţarea molozului, îndepărtarea celor 450 de tone de plumb parţial vaporizat în atmosferă...). O "etapă majoră", desfăşurată în condiţii de securitate sporită, care a fost finalizată în vara anului 2021, la un cost total de 151 de milioane de euro.
Catastrofa a suscitat un val de generozitate fără precedent, până în prezent fiind colectaţi aproape 844 de milioane de euro sub formă de donaţii de la 340.000 de donatori din 150 de ţări, potrivit instituţiei publice responsabile de proiectul de restaurare.
Pe lângă lucrările în curs de desfăşurare în catedrală, activitatea de restaurare continuă în atelierele de meşteşuguri din toată Franţa.
Surprize arheologice
Orga imensă, datând din 1733, cea mai mare din Franţa, a fost ferită de foc, însă a fost acoperită cu praf de plumb. Ea a fost demontată, la fel şi vitraliile, şi se află în curs de curăţare, ca şi 22 de tablouri de format mare din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, în timp ce mai multe statui, deja restaurate, sunt expuse la Paris.
Mai durează puţin până la începerea lucrărilor de reconstrucţie a şarpantei medievale a naosului şi a corului şi a turlei lui Viollet-le-Duc, cu un cadru din lemn masiv de stejar, care ar trebui să se înalţe deasupra Parisului în primăvara anului 2023, potrivit instituţiei publice. O mie de stejari din păduri publice şi private au fost deja tăiaţi şi se află în aşteptare.
O altă etapă cheie a şantierului trebuie demarată miercuri: extragerea pietrelor care vor permite reconstrucţia bolţilor distruse sau deteriorate.
Două teste au fost efectuate în perioada septembrie 2020 - aprilie 2021 în capelele interioare ale catedralei, 24 în total, pentru stabilirea tehnicilor prin care le vor fi redate culorile originale.
La începutul lunii martie, săpăturile au rezervat o surpriză majoră în centrul şantierului: descoperirea unui sarcofag de plumb şi a rămăşiţelor unui vechi paravan al catedralei datând din secolul al XIV-lea, o platformă din piatră ce separa corul liturgic de naos şi de credincioşi.
Dioceza intenţionează să profite de restaurarea Notre-Dame pentru a da o nouă viaţă amenajărilor interioare prin integrarea artei contemporane între vechii maeştri, precum fraţii Le Nain sau Charles Le Brun, a luminii la nivelul feţei, a unor bănci mobile pentru a înlocui scaunele seculare şi a unor fraze biblice proiectate pe pereţi.
Cripta, situată sub catedrală, ar trebui să servească şi ca spaţiu de depozitare, cu acces uşor prin instalarea unui lift.
Când vor reveni în celebra catedrală, în 2024, turiştii şi credincioşii vor intra pe marea uşă centrală şi nu pe uşile laterale. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rețele sociale și sănătate mintală/ Snapchat, pentru prima dată în fața unui juriu, alături de Instagram
Aplicația Snapchat se apără, pentru prima dată, în fața unui juriu popular împotriva acuzațiilor de dependență în rândul tinerilor, alături de Instagram (Meta), deja condamnată în acest an, într-un nou proces-test care a început miercuri la Los Angeles, transmite joi AFP. În valul de procese inte
La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor
O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)
O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.
Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î













