Academia Americană de Film studiază măsuri împotriva lui Will Smith, inclusiv retragerea premiului Oscar
După mai puţin de 24 de ore de la decernarea premiului Oscar pentru cel mai bun actor, Academia Americană de Film a demarat o analiză oficială în cazul lui Will Smith pentru palma dată în timpul ceremoniei lui Chris Rock, după gluma acestuia la adresa soţiei sale care suferă de alopecie, relatează EFE.
"Academia condamnă acţiunile domnului Smith la gala de aseară. Am început oficial o revizuire a incidentului şi studiem acţiunile şi consecinţele ulterioare, în conformitate cu statutul nostru, standardele de conduită şi legea din California'', notează luni într-un comunicat Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice.
Acţiunile pe care le preconizează instituţia merg de la suspendarea imediată sau temporară din Academie, sau aplicarea unei sancţiuni şi până la retragerea premiului Oscar câştigat duminică seară de Will Smith pentru interpretarea sa din filmul "King Richard".
Încă de la momentul incidentului, mai mulţi membri ai Academiei au comentat cu titlu personal că organizaţia trebuie să adopte o măsură în acest sens.
Nu s-a vorbit despre altceva pe culoarele Teatrului Dolby şi nici la petrecerea care a avut loc după decernarea premiilor Oscar.
Chiar în timpul petrecerii, Academia a publicat un scurt mesaj pe Twiter în care afirma că nu sprijină "sub nicio formă" violenţa. Luni, Academia a distribuit presei codul său de conduită care, între alte aspecte, restricţionează "contactul fizic nesolicitat" şi cere ca membrii ei să fi trataţi cu respect.
Ultima actualizare a acestui cod a avut loc în 2017, în plină mişcare #MeToo împotriva hărţuirii sexuale.
Whoopi Goldberg, care face parte din Consiliul Guvernatorilor Academiei, este singura care a reacţionat public la incident, asigurând în programul pe care îl conduce, "The View", că, deşi palma va avea "unele consecinţe", nu vede retragerea premiului Oscar ca măsură plauzibilă.
În timpul discursului său de mulţumire şi în încercarea de a se face iertat, Will Smith a cerut iertare Academiei şi colegilor, dar nu şi lui Chris Rock.
Ulterior, într-un mesaj publicat luni, Smith i-a cerut oficial scuze lui Chris Rock. "Aş dori să-mi cer scuze în mod public faţă de tine, Chris. Am întrecut măsura şi am greşit. Sunt jenat şi acţiunile mele nu sunt un etalon al bărbatului care doresc să fiu. Nu există loc pentru violenţă într-o lume a iubirii şi bunătăţii", a spus el.
La rândul său, Chris Rock a ales să nu depună plângere împotriva lui Smith în legătură cu altercaţia de pe scenă, potrivit Departamentului de Poliţie din Los Angeles.
Consiliul Guvernatorilor Academiei are puterea de a disciplina membrii care încalcă codul de conduită, votând pentru suspendare sau expulzare din Academie. Nu este însă clar dacă conducerea Academiei plănuieşte să se întâlnească pentru a discuta despre această situaţie fără precedent.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Chris Rock nu a depus plângere împotriva lui Will Smith, după altercaţia de la premiile Oscar
OSCAR 2022: Organizatorul galei transmite că ''nu tolerează violenţa sub nicio formă''
VIDEO OSCAR 2022: Will Smith, desemnat cel mai bun actor în rol principal
VIDEO Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock pe scena galei Oscar din cauza unei glume
VIDEO LIVE UPDATE Cea de-a 94-a ediţie a galei Premiilor Oscar
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor
O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)
O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.
Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,
Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î
Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani
Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'













