Ucraina: Un medic indian stă ascuns în subsolul casei alături de animalele sale de companie, o panteră şi un jaguar
De mai bine de o săptămână, un medic indian aflat în Ucraina devastată de război stă ascuns în subsolul casei sale împreună cu animalele sale de companie, o panteră neagră şi un jaguar, informează BBC luni.
Girikumar Patil, care a cumpărat cele două feline de la grădina zoologică din Kiev, susţine că nu va pleca de acasă fără animalele sale de companie. El locuieşte de peste şase ani în Severodoneţk, un mic oraş aflat în regiunea Donbas din estul Ucrainei.
După ce a început războiul, Giri, care este necăsătorit, a ieşit din subsol doar pentru a cumpăra mâncare pentru cele două feline ale sale - un jaguar mascul în vârstă de 20 de luni şi o panteră femelă de şase luni - atunci când interdicţia de circulaţie se încheie dimineaţa devreme. (Jaguarul este un hibrid rar între un leopard mascul şi o femelă jaguar, a explicat el).
Până în prezent, Giri susţine că a cumpărat 23 kg de carne de oaie, curcan şi pui din satele vecine la preţuri de patru ori mai mari decât în mod normal.
"Felinele şi-au petrecut nopţile cu mine în subsol. În jurul nostru au avut loc o mulţime de bombardamente. Animalele sunt speriate. Mănâncă mai puţin. Nu pot să le părăsesc", a declarat Patil, în vârstă de 40 de ani.
"Acesta este al doilea război pe care îl trăiesc. Dar este mai înspăimântător", a mărturisit el.
Giri a povestit că a trăit anterior în Lugansk, unde rebelii susţinuţi de Rusia se luptă cu trupele ucrainene din 2014, în pofida unui acord de încetare a focului. În timpul luptelor din regiune, casa sa şi un restaurant indian pe care l-a deschis în zonă au fost distruse.
Bărbatul s-a mutat apoi în Severodoneţk, la aproximativ 100 km distanţă, a cumpărat o nouă locuinţă, a început să practice medicina şi şi-a cumpărat noile animale de companie.
"Acum sunt blocat într-o zonă de război. De data aceasta sunt cu adevărat îngrijorat. Părinţii mei m-au sunat şi m-au rugat să mă întorc acasă, dar nu pot lăsa animalele", a mărturisit Patil.
Medicul, originar din statul Andhra Pradesh din sudul Indiei, a povestit că a cheltuit 35.000 de dolari (26.460 de euro) pentru a cumpăra pantera şi jaguarul de la grădina zoologică din Kiev. El a precizat că grădina zoologică permite vânzarea animalelor către persoane private, cu condiţia ca proprietarii să dispună de suficient spaţiu pentru a le asigura condiţii optime de viaţă.
Patil a explicat că a venit în Ucraina în 2007 pentru a studia medicina. Din 2014, el practică ortopedia, iar în prezent lucrează într-un spital de stat din Severodoneţk, care a fost închis după începerea războiului. El a povestit că lucrează şi în privat.
În Severodoneţk, Patil locuieşte într-o casă cu şase camere şi două etaje, cu o mică incintă pentru animale. El a declarat că şi-a cheltuit cea mai mare parte a câştigurilor pe animalele de companie - deţine şi trei câini - şi că încearcă să strângă fonduri suplimentare prin intermediul canalelor sale de YouTube, unde postează videoclipuri cu cele două feline pentru cei aproximativ 85.000 de abonaţi.
Fiul unui manager de bancă şi al unei profesoare, Patil mărturiseşte că a fost întotdeauna un "iubitor de animale" şi că a ţinut acasă câini, pisici şi păsări.
După liceu şi facultate, el a făcut şi o incursiune în actorie, având roluri mici în telenovele vorbite în Telugu. În Ucraina, Patil a interpretat roluri de "străin" în şase filme şi seriale locale.
Medicul a povestit că deşi graniţa cu Rusia se află la doar 80 km de casă, îi este dificil să ajungă acolo din cauza forţelor ruseşti din regiune. În cartierul său au avut loc întreruperi intermitente de energie electrică şi căderi de internet, dar el a reuşit să posteze mesaje video pe reţelele de socializare în mod regulat.
"Sunt singurul indian de aici, iar noaptea sunt singur în cartier. Majoritatea vecinilor mei s-au mutat în satele din apropiere. Eu voi rezista", susţine el.AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: bbc.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un bijutier argentinian a confecționat un potir pentru papa Leon încorporând metal din războiul insulelor Falkland
În cadrul vizitei sale în Argentina, papa Leon al XIV-lea va primi în dar un potir confecționat de un celebru bijutier argentinian și care încorporează, pe lângă argint, aur și bronz, resturi metalice din muniția folosită în războiul din insulele Falkland, informează AFP. Juan Carlos Pallarols, de 83 de ani,
Moartea actriței Hayden Panettiere, declarată accidentală; ancheta a fost încheiată
Moartea actriței și cântăreței americane Hayden Panettiere a fost declarată accidentală, astfel încât ancheta privind decesul acesteia s-a încheiat, conform anunțului Departamentului de Poliție din Greenville, Carolina de Sud, care s-a ocupat de caz, transmite joi agenția de presă EFE. 'Pe baza concluziilor (biroulu
Rețele sociale și sănătate mintală/ Snapchat, pentru prima dată în fața unui juriu, alături de Instagram
Aplicația Snapchat se apără, pentru prima dată, în fața unui juriu popular împotriva acuzațiilor de dependență în rândul tinerilor, alături de Instagram (Meta), deja condamnată în acest an, într-un nou proces-test care a început miercuri la Los Angeles, transmite joi AFP. În valul de procese inte
La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor
O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)
O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.
Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de














