Coronavirus: Insula Bali a primit primii turişti străini după anularea carantinei obligatorii (GALERIE FOTO)
Insula indoneziană Bali a primit luni primii săi turişti străini după relaxarea măsurilor anti-COVID-19, care nu mai prevăd plasarea obligatorie în carantină la sosire, în cadrul unei acţiuni mai ample de eliminare a restricţiilor antiepidemice în această ţară din Sud-Estul Asiei după scăderea numărului de infectări, informează Reuters.

Foto: (c) MADE NAGI/EPA
Cunoscută pentru templele, cascadele, plajele potrivite pentru surfing şi cluburile sale de noapte, insula Bali a atras 6,2 milioane de turişti străini în 2019, anul care a precedat declanşarea pandemiei de COVID-19. De atunci, doar un număr foarte mic de vizitatori au revenit pe insula indoneziană după ce autorităţile din Bali au deschis graniţele pentru turiştii străini în octombrie 2021, descurajaţi de obligativitatea privind plasarea lor în carantină la sosire şi de alte restricţii antiepidemice.

Foto: (c) MADE NAGI/EPA
În virtutea dispoziţiilor adoptate în cadrul unui program-pilot, turiştii vaccinaţi cu schemă completă împotriva noului coronavirus pot de acum să evite carantina obligatorie de trei zile, dar vor trebui totuşi să rămână pe insula indoneziană cel puţin patru zile.
"Cred că este o măsură bună pentru insulă", a declarat Jesse Rayman, un turist olandez de 22 de ani care a sosit luni pe aeroportul din Bali. "Sper că toată lumea va putea să călătorească în siguranţă în viitor şi că noul coronavirus nu va mai fi o problemă aşa de mare", a adăugat el.

Foto: (c) MADE NAGI/EPA
Întrucât turismul reprezintă până la 50% din economia din Bali, directorii multor companii de pe insula indoneziană aşteptau cu disperare revenirea turiştilor, mai ales că ţările învecinate au adoptat mult mai repede astfel de măsuri.
Thailanda şi Filipine au implementat deja programe similare bazate pe anularea obligativităţii privind plasarea în carantină a turiştilor străini.

Foto: (c) MADE NAGI/EPA
Luhut Pandjaitan, ministrul indonezian care coordonează campania de combatere a pandemiei de COVID-19 în insulele Java şi Bali, a declarat luni într-o conferinţă de presă că dacă programul din Bali va funcţiona adecvat, atunci toţi vizitatorii străini care vor veni în Indonezia nu vor mai fi obligaţi să intre în carantină începând de la 1 aprilie sau chiar mai devreme de această dată. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Austria a transformat casa natală a lui Hitler într-o secție de poliție
Austria a inaugurat miercuri o nouă secție de poliție situată în casa natală a lui Adolf Hitler din orașul Braunau am Inn, după mai mulți ani de renovări, în încercarea de a face clădirea mai puțin atractivă ca loc de adunare pentru neonaziști, după zeci de ani de controverse, relatează dpa și AFP. Clădirea, amplasată pe o stradă comercială d
VIDEO SUA: Kaylee Hottle, actrița din 'Godzilla', a murit la 18 ani într-un accident de mașină
Kaylee Hottle, actriță americană de 18 ani care a apărut în două filme din franciza 'Godzilla', a decedat în noaptea de luni spre marți într-un accident de mașină în statul american Maryland (est), au anunțat autoritățile, citate de AFP. Condus de un tânăr de 19 ani, vehiculul în care se afla actrița
Guvernul Spaniei intenționează să interzică fumatul pe terase și pe plaje
Guvernul de stânga al Spaniei a anunțat marți că dorește să interzică fumatul și utilizarea țigărilor electronice pe terase în aer liber și pe plaje, promovând un proiect de lege care va trebui să fie supus votului în Parlament, unde partidele ce susțin executivul condus de Pedro Sanchez nu dețin însă o majoritate, informează AFP.
Grecia va reglementa utilizarea trotinetelor electrice
Grecia va adopta în această săptămână o reglementare mai strictă referitoare la trotinetele electrice, a anunțat adjunctul unui ministru elen luni, după o serie de accidente în care au fost implicați în special utilizatori tineri, informează AFP. Utilizarea trotinetelor electrice de către copii 'va fi de acum interz
Prim-miniștrii britanici se succed la Downing Street Nr.10, însă motanul Larry rămâne o prezență constantă
Motanul Larry, cea mai faimoasă felină din Regatul Unit, îl va întâmpina luni pe cel de-al șaptelea colocatar al său de la Downing Street Nr. 10, unde a început să se plimbe pe 'culoarele puterii' din reședința oficială a prim-miniștrilor britanici în urmă cu mai mult de 15 ani, informează AFP. 'Politi
TOP CINEMA Filmul 'The Odyssey' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul 'The Odyssey' ('Odiseea'), o epopee cinematografică regizată de Christopher Nolan, a debutat în fruntea box-office-ului nord-american după ce a obținut încasări de 124,5 milioane de dolari în primul său weekend de proiecții în cinematografele din Statele Unite și Canada, potrivit estimărilor publicate duminică seară, inf
Vicepreședintele american JD Vance și soția sa, Usha, părinți pentru a patra oară
Vicepreședintele american JD Vance și soția sa, Usha, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al lor, un băiat, transmit Reuters și dpa. Alec Neel Vance s-a născut duminică, la Centrul medical militar național Walter Reed din Bethesda, statul Maryland, a scris JD Vance pe X, mulțumindu-le medicilor militari pentru ceea ce au făcut pentru famili
Italia/ Un bărbat din Livorno, absolvent de liceu la 82 de ani
Un bărbat în vârstă de 82 de ani a absolvit liceul în orașul portuar toscan Livorno din Italia, devenind unul dintre cei mai în vârstă italieni care au reușit acest lucru, transmite joi agenția de presă ANSA. Giuseppe Macaione a declarat pentru un ziar local că și-a îndeplinit un vis prin obținerea diplomei de absolvire a li
Actorul Sam Neill, dr. Grant din Jurassic Park, a murit din cauza unei pneumonii (agent)
Actorul Sam Neill, celebru pentru rolul paleontologului Alan Grant din filmul-cult Jurassic Park, a decedat din cauza unei pneumonii, a anunțat joi agentul său, transmit AFP și dpa. ''Sam a mur
Germania/ Un tren a făcut o oprire neprogramată într-o gară pentru aprovizionarea cu hârtie igienică
Un tren de lungă distanță din Germania a făcut o oprire neprogramată într-o gară, în weekend, după ce a rămas fără hârtie igienică. Șeful de tren a luat decizia de a opri garnitura pentru a face o vizită de urgență la un supermarket, devenind astfel faimos pe internet, transmite miercuri agenția de presă DPA. Trenul, care se deplasa de pe ins
Rusia dorește să imortalizeze printr-un parfum 'Spiritul de la Anchorage' între Putin și Trump
Un om de afaceri rus a solicitat autorizația de a înregistra marca comercială 'Spiritul de la Anchorage', o aluzie la summitul între președinții Rusiei, Vladimir Putin, și al SUA, Donald Trump, care a avut loc în august 2025 în Alaska, a relatat miercuri presa rusă, citată de EFE. Cererea respectivă a fost depusă în 10 iul
Un schelet de T-Rex, adjudecat pentru 50 de milioane de dolari la New York, un preț-record
Un schelet de T-Rex supranumit ''Gus'' a fost vândut marți contra sumei de 50,1 milioane de dolari cu prilejul unei licitații organizate de casa Sotheby's la New York, devenind astfel cea mai scumpă fosilă de dinozaur vândută vreodată la licitație, informează AFP. Această fosilă impozantă este unul din scheletele de T-Rex cele m
Două persoane rănite grav în timpul ultimei curse cu tauri a festivalului de la Pamplona din acest an
Două persoane au fost rănite grav marți în timpul ultimei curse cu tauri din cadrul ediției de anul acesta a Festivalului San Fermin, desfășurat la Pamplona, în nordul Spaniei, în timp ce numărul total al răniților se ridică la 10 participanți, au anunțat organizatorii, potrivit DPA. Un bărbat de 18 ani a fost împuns de taur în co
Soția unui pasager care a fost la un pas de a fi aspirat afară dintr-un avion povestește momentele de groază
Soția unui pasager grav rănit în urma unui incident dramatic petrecut la bordul unei aeronave Ryanair care decolase din Grecia și se îndrepta spre Germania a descris pentru prima dată împrejurările în care soțul ei a fost la un pas de a fi aspirat afară din avion prin hublou după spargerea accidentală a unui geam. Bărba
Norvegia/ Fiul cel mare al prințesei moștenitoare ar putea fi plasat în arest la domiciliu în așteptarea judecării apelului
Un tribunal norvegian a decis luni că fiul cel mare al prințesei moștenitoare a Norvegiei, Marius Borg Hoiby, condamnat în iunie pentru viol, poate fi eliberat din închisoare și plasat în arest la domiciliu cu brățară electronică în așteptarea judecării procesului în apel, informează AFP. Parchetul intenționează să conteste aceast












