''It's today; My favorite day''/ 6 martie - Ziua tizului şi a alimentelor congelate
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.
Pentru a ne bucura pe deplin de fiecare zi a anului, ne lăsăm inspiraţi şi de unul dintre celebrele dialoguri ale îndrăgitelor personaje ale lumii de basm create de scriitorul britanic A.A. Milne în urmă cu puţin peste un secol, în cartea sa pentru copii "Winnie-the-Pooh": "- What day is it?, asked Pooh. - It's today, squeaked Piglet. - My favorite day, said Pooh'' ('' - Ce zi este?, întrebă Pooh. - Este astăzi, guiţă Piglet. - Ziua mea favorită, spuse Pooh'').
Aşadar, ziua de astăzi cu unele dintre sărbătorile ei ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi.
Ziua alimentelor congelate
Alimentele congelate, care au devenit disponibile în magazine în ultimul secol, au revoluţionat industria alimentară. Pentru cei curioşi să afle ce este atât de grozav la acestea, a fost creată o sărbătoare în onoarea lor, celebrată la 6 martie. Ziua alimentelor congelate (#FrozenFoodDay) este ocazia perfectă pentru a afla mai multe despre istoria acestor produse, dar şi pentru a vă bucura de sortimentele preferate sau de cele pe care nu le-aţi gustat încă.
Iniţial, procesele mai lente de congelare a alimentelor au determinat formarea de cristale mari de gheaţă ce afectau calitatea, aroma şi textura alimentelor. La jumătatea anilor 1920, mai mulţi oameni de ştiinţă căutau metode mai bune pentru procese mai rapide de congelare. În cele din urmă, acestea au schimbat totul.
Clarence Frank Birdseye II, biolog angajat în cadrul guvernului SUA, a înfiinţat Birdseye Seafoods şi a dezvoltat un proces de congelare rapidă ce includea pre-ambalare specializată. El a obţinut primul brevet pentru procesul de congelare a alimentelor în Statele Unite, în 1927.
Odată cu inventarea cuptorului cu microunde, în perioada 1940-1950 piaţa alimentelor congelate a crescut exponenţial. După ce cuptoarele cu microunde au devenit accesibile publicului larg în anii '70 şi '80 în Statele Unite, preşedintele Ronald Reagan a proclamat Ziua naţională a alimentelor congelate în 1984, potrivit daysoftheyear.com.
Ziua tizului
În prima duminică din luna martie se sărbătoreşte Ziua tizului. Aceasta este o ocazie de a afla mai multe despre prenumele care v-a fost dat de părinţi, naşi, ori alte rude, de a identifica persoane celebre omonime de-a lungul istoriei, dar şi de a vă găsi un tiz în viaţă. O provocare, mai ales dacă aveţi un prenume rar întâlnit.
Săptămâna procrastinării
Aveţi obiceiul să amânaţi începerea execuţiei unei sarcini până în ultimul moment şi să trăiţi cu sentimente de vină şi regret din această cauză? Nu şi în această săptămână. Pentru că, potrivit daysoftheyear.com, astăzi începe Săptămâna procrastinării (#ProcrastinationWeek), care se sărbătoreşte anual în prima parte a lunii martie.
Procrastinarea, sau tergiversarea lucrurilor ce trebuie făcute, reprezintă un obicei neaşteptat de des întâlnit, ce îi preocupă pe psihologi de secole. Condamnat de părinţi, de profesori şi de angajatori, acesta are cel mai adesea conotaţii negative, însă, în ultimii ani, numărul vocilor care susţin că procrastinarea nu este tocmai de blamat a început să crească.
Uneori, amânarea sarcinilor poate constitui o modalitate bună de a lua o pauză, de a oferi timp sănătăţii mentale şi emoţionale să se refacă, de a reduce nivelul de stres sau de oboseală şi de a încărca bateriile pentru a performa mai bine.
Aşadar, această sărbătoare oferă o adevărată "dezlegare" de o zi, la alegere, de la stresul cotidian, prin amânarea responsabilităţilor, odihnă şi mai mult timp personal.
Atenţie, însă! Atunci când procrastinarea devine cronică, activitatea de zi cu zi, performanţele, calitatea vieţii şi bunăstarea pot avea de suferit.
Săptămâna orfanilor
Anul acesta, între 6 şi 12 martie, este sărbătorită Săptămâna persoanelor orfane (#OrphanWeek), înfiinţată în 2005 de organizaţia SOS Children's Villages UK.
Peste 140 de milioane de copii din toată lumea şi-au pierdut unul dintre părinţi sau pe amândoi. În timp ce adopţia este una dintre cele mai bune metode pentru siguranţa şi bunăstarea copiilor orfani, este nevoie de multe ori de sprijinul şi implicarea societăţii, pentru asigurarea unui viitor mai bun pentru ei.
De aceea, această sărbătoare îşi doreşte să le reamintească tuturor, persoane fizice, companii sau organizaţii, că pot ajuta copiii orfani din întreaga lume prin donaţii, sponsorizări şi prin creşterea nivelului de conştientizare cu privire la această.
Săptămâna femeilor care lucrează în construcţii
Anul acesta, între 6 şi 12 martie, se sărbătoreşte Săptămâna femeilor care lucrează în construcţii (#WomeninConstructionWeek).
Sărbătoarea a fost înfiinţată în Statele Unite de Asociaţia Naţională a Femeilor care lucrează în Construcţii (NAWIC), fondată în 1953, pentru a încuraja femeile să se orienteze către meserii în acest domeniu, dar şi pentru a creşte nivelul de conştientizare cu privire la rolul pe care ele îl pot avea în această industrie, care a fost considerată mult timp un domeniu exclusiv destinat bărbaţilor şi care, în prezent, se confruntă la nivel mondial cu o penurie de angajaţi.
Săptămâna în care se returnează o carte împrumutată
Una dintre problemele cu care se confruntă bibliotecile din toată lumea, dar şi persoanele care obişnuiesc să împrumute cărţi cunoştinţelor, este aceea a volumelor nereturnate. De aceea, în Statele Unite a fost înfiinţată Săptămâna returnării cărţilor împrumutate, care se sărbătoreşte în acest an între 6 şi 12 martie şi este însoţită de hashtag-ul #ReturnBorrowedBooksWeek, o modalitate în plus pentru a reaminti tuturor că un volum luat cu împrumut trebuie dat înapoi... oricât de târziu.
Săptămâna cărţilor electronice
O altă sărbătoare legată de cărţi, de data aceasta în variantă electronică, este celebrată timp de o săptămână, între 6 şi 12 martie. Însoţită de hashtag-ul #ReadanEBookWeek, sărbătoarea este menită să încurajeze cumpărarea şi citirea e-book-urilor, ca variantă la cărţile fizice.
Săptămâna pet sitter-ilor
Ocupaţia de pet sitter, mult mai puţin cunoscută decât cea de babysitter, a devenit recent meserie în unele ţări, reprezentând o importantă sursă de venit şi având o importanţă aproape la fel de mare în condiţiile în care majoritatea familiilor moderne au o viaţă profesională din ce în ce mai plină şi mai stresantă. Pentru a celebra activitatea celor care plimbă sau au grijă cu regularitate de animalele altor persoane a fost înfiinţată #ProfessionalPetSittersWeek, sărbătorită anul acesta între 6 şi 12 martie şi fondată în 1995 de Pet Sitters International. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Moartea actriței Hayden Panettiere, declarată accidentală; ancheta a fost încheiată
Moartea actriței și cântăreței americane Hayden Panettiere a fost declarată accidentală, astfel încât ancheta privind decesul acesteia s-a încheiat, conform anunțului Departamentului de Poliție din Greenville, Carolina de Sud, care s-a ocupat de caz, transmite joi agenția de presă EFE. 'Pe baza concluziilor (biroulu
Rețele sociale și sănătate mintală/ Snapchat, pentru prima dată în fața unui juriu, alături de Instagram
Aplicația Snapchat se apără, pentru prima dată, în fața unui juriu popular împotriva acuzațiilor de dependență în rândul tinerilor, alături de Instagram (Meta), deja condamnată în acest an, într-un nou proces-test care a început miercuri la Los Angeles, transmite joi AFP. În valul de procese inte
La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor
O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)
O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.
Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,
Un impostor german care se prezenta drept medic estetician, condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare
O instanță germană a condamnat un bărbat în vârstă de 28 de ani, care se prezenta drept medic estetician și a tratat clienți de sute de ori la o clinică de tratamente estetice din Konstanz (landul Baden-Württemberg), la 3 ani și 9 luni de închisoare, transmite luni DPA. Tribunalul Regional din Konstanz a stabilit luni că
Grok, modelul AI al lui Elon Musk, a lansat primul episod din 'Odiseea' generat de inteligența artificială
La câteva luni după ce Elon Musk a promis că modelul său de inteligență artificială, Grok Imagine, va crea o versiune a lungmetrajului 'The Odyssey' ('Odiseea') generată integral cu ajutorul AI, magnatul din sectorul tehnologiei și-a onorat parțial acea promisiune, informează revista Variety. Vinerea trecută, compania a p
Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte
Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de
Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal
Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,














