Iahturi aparţinând unor oligarhi ruşi, imobilizate în porturi şi şantiere navale din Franţa şi Germania
Mai multe iahturi ale unor oligarhi ruşi au fost imobilizate de autorităţile portuare din Franţa şi Germania în porturi şi şantiere navale din cele două ţări, în contextul în care se analizează posibilitatea confiscării lor ca parte a sancţiunilor împotriva Rusiei, după invadarea Ucrainei de către această ţară, transmite joi EFE.
Trei iahturi au fost imobilizate în şantierul naval Blohm + Voss (B+V) din Hamburg (nordul Germaniei), printre ele - iahtul "Dilbar", considerat de mass-media de specialitate cel mai mare iaht privat din lume. Cu o lungime de 156 de metri, vasul de 16.000 de tone este deservit de obicei de un echipaj format din 96 de persoane. Potrivit revistei de specialitate "Float", "Dilbar" are cea mai mare piscină amplasată pe un iaht, helioporturi, saună şi sală de fitness. Potrivit Indicelui Multimilionarilor alcătuit de agenţia Bloomberg, iahtul, trimis la şantier din octombrie 2021 pentru reparaţii, are o valoare estimată de 536 milioane de euro.
Se crede că superiahtul "Dilbar" ar aparţine magnatului Alişer Burhanovici Usmanov. Usmanov, un magnat apropiat de preşedintele rus Vladimir Putin şi având interese în industriile mineritului, metalurgiei şi în sectorul telecomunicaţiilor, mai deţine câteva vile în oraşul german Rottach (sud). Câteva sute de locuitori din regiune au protestat miercuri şi au transmis că multimilionarul rus, aflat pe lista europeană de sancţiuni, nu este binevenit în zonă câtă vreme războiul din Ucraina va continua.
Foto: (c) Yoruk Isik / REUTERS
Potrivit Forbes, Usmanov ar avea o avere de peste 14 miliarde de dolari, ceea ce-l situează pe locul 99 pe lista marilor multimilionari ai lumii, pe care o alcătuieşte revista.
În dana şantierului B+V este ancorat şi iahtul "Luna", construit în 2010 pentru omul de afaceri rus Roman Abramovici, dar care l-ar fi vândut în 2014 omului de afaceri azer Farhad Ahmedov. Miliardarul rus a anunţat miercuri că clubul englez de fotbal Chelsea, al cărui proprietar este din 2003, este de vânzare, iar banii vor fi vărsaţi victimelor războiului din Ucraina.
Autoritatea financiară din Hamburg a informat, în declaraţii citate de revista specializată "Float", că poliţia vamală examinează posibilitatea arestării ambarcaţiunilor ca sancţiuni pentru invazia rusă în Ucraina. Totuşi, acest lucru va fi posibil doar dacă "bunurile în discuţie vor intra sub incidenţa sancţiunilor. Niciun iaht nu va părăsi portul fără permisiune", a declarat o purtătoare de cuvânt a autorităţilor din Hamburg, citată de "Float".
Foto: (c) Fabian Bimmer/REUTERS
În Franţa, serviciul vamal a anunţat joi că a imobilizat un iaht al oligarhului rus Igor Secin, şeful companiei petroliere de stat Rosneft. Ministerul Economiei şi Finanţelor de la Paris a explicat într-un comunicat că agenţii au procedat la confiscarea iahtului "Amore Vero" de pe şantierul portului La Ciotat, pe ţărmul francez al Mării Mediterane, care ajunsese aici la 3 ianuarie pentru o serie de reparaţii.
În principiu, iahtul trebuia să rămână în şantier până la 1 aprilie, însă autorităţile franceze au decis să-l confişte după ce s-a aflat că vasul se pregătea să părăsească portul, existând riscul să iasă din apele aflate sub jurisdicţia statului francez.
Ministrul finanţelor, Bruno Le Maire, le-a mulţumit agenţilor vamali pentru că şi-au îndeplinit misiunea şi "au pus în aplicare sancţiunile Uniunii Europene împotriva apropiaţilor puterii ruse".
Este vorba despre primul bun confiscat de funcţionarii francezi, care identifică toate activele financiare, bunuri şi proprietăţi aparţinând unui număr de 488 de personalităţi ruse care fac obiectul sancţiunilor europene. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prințul William vrea să mobilizeze AI împotriva crizei locuințelor
Prințul William, moștenitorul tronului Regatului Unit, care a făcut din lupta împotriva condițiilor necorespunzătoare de locuit o cauză centrală a activității sale publice, a anunțat miercuri că instrumentele de inteligență artificială (AI) vor fi mobilizate de fundația sa Homewards pentru a contribui la evitarea situațiilor în care anumite persoane ajung să trăi
Norvegia: Fiul cel mare al prințesei Mette-Marit rămâne în arest preventiv (Curtea de Apel)
O curte de apel norvegiană a inversat miercuri decizia de eliberare provizorie a fiului cel mare al prințesei moștenitoare a Norvegiei, Marius Borg Hoiby, în așteptarea verdictului unui proces în care acesta a fost acuzat de violuri și acte de violență, informează AFP. Luni, un judecător de primă instanță ordonase eliberarea tânărului de 29 d
VIDEO Apariție surpriză a cântăreței Taylor Swift la premiera 'Toy Story 5' de la Hollywood
Vedeta pop americană Taylor Swift a avut o apariție surpriză, marți, la Hollywood, la premiera filmului de animație 'Toy Story 5', informează Reuters, EFE și Variety. Purtând o rochie lungă, Taylor Swift s-a așezat la pian, pe scena sălii de spectacole Dolby Theatre, și a interpretat melodia 'I Knew It, I Knew You', piesa pe care a compus
Japonia: Petiție împotriva postărilor 'manga' ale lui Trump
Aproape 20.000 de persoane au semnat o petiție online în Japonia, protestând împotriva utilizării personajelor de manga și anime de către președintele american Donald Trump și Casa Albă în postările de pe rețelele de socializare, relatează AFP. În cel mai recent exemplu, un video postat sâmbătă pe Truth Social îl &icir
Hugh Jackman îl va interpreta pe piratul Long John Silver într-un film regizat de Ridley Scott
După ce i-a interpretat pe Wolverine, P.T. Barnum, Van Helsing, Jean Valjean și, recent, pe Robin Hood, actorul Hugh Jackman se pregătește să adauge un alt personaj clasic în filmografia sa - piratul Long John Silver, a dezvăluit luni revista Variety. Regizorul Ridley Scott l-a angajat pe Hugh Jackman să interpreteze rolul principal &ici
Madonna a lansat un scurtmetraj în care apar Sabrina Carpenter, Kate Moss și Benedict Cumberbatch
Cântăreața americană Madonna a lansat luni un videoclip în care apar multe vedete, precum Sabrina Carpenter, Kate Moss, Richard E. Grant și Benedict Cumberbatch, informează DPA. Înaintea lansării de luna viitoare a noului ei album de studio 'Confessions II', celebra artistă americană a decis să lanseze un film care să
Arestul preventiv al cântărețului francez Patrick Bruel, prelungit cu 24 de ore
Arestul prevenit al cântărețului francez Patrick Bruel, acuzat de mai multe femei de violuri și agresiuni sexuale, a fost prelungit cu 24 de ore, a precizat marți parchetul într-un comunicat, potrivit AFP.
Supraviețuire 'miraculoasă' a unui șerpaș abandonat pe Everest; se solicită o anchetă
Un alpinist nepalez care a supraviețuit singur timp de șase zile pe versanții Everestului a părăsit secția de terapie intensivă, a anunțat marți familia sa, informează AFP. Dawa Sherpa, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit în viață, din întâmplare, la data de 4 iunie, nu departe de tabăra de bază a celui mai înalt v&
Apple dezvăluie mult așteptata versiune Siri AI, după întârzieri
Gigantul american din domeniul tehnologiei Apple a prezentat luni Siri AI, o versiune mult așteptată a asistentului său conversațional, bazată pe Apple Intelligence, informează marți agenția DPA. Noul asistent este disponibil imediat pentru testare de către dezvoltatori și va fi lansat în versiune beta în cursul acestui an. Apple a a
Cineastul israelian Nadav Lapid se retrage dintr-un festival cinematografic după apeluri la boicot
Cineastul israelian Nadav Lapid s-a retras din festivalul internațional de film FID din Marsilia, a anunțat luni directoarea acestuia, în urma unor apeluri la boicot și a retragerii câtorva zeci de regizori care au protestat față de prezența sa în cadrul evenimentului, informează AFP. Locuind în Franța de mai mulți ani,
VIDEO Steven Spielberg își îndreaptă din nou privirea spre stele, cu noul său film, 'Ziua Dezvăluirii'
La aproape 50 de ani de la filmul 'Întâlnire de gradul trei' ('Close Encounters of the Third Kind'), Steven Spielberg propune, prin 'Ziua Dezvăluirii' ('Disclosure Day'), o nouă poveste centrată pe întâlnirea dintre omenire și o civilizație extraterestră, o temă dragă regizorului american, care crede în existența
Peste 400 de imitatori ai lui Charlie Chaplin, reuniți în Elveția
Peste 400 de imitatori ai lui Charlie Chaplin, purtând melon, mustață și baston, s-au reunit duminică în localitatea Corsier-sur-Vevey din Elveția ca să încerce să doboare recordul pentru cea mai mare adunare de sosii ale lui Charlot, informează AFP. Evenimen
Cântărețul francez Patrick Bruel, reținut în cadrul unei anchete privind abuzuri sexuale
Cântărețul francez Patrick Bruel a fost reținut luni în cadrul unei anchete privind abuzuri sexuale 'care vizează, în acest stadiu, 13 victime' presupuse, a indicat justiția într-un comunicat citat de AFP. Ancheta în curs 'vizează faptele (denunțate de) trei femei care îl acuză pe Patrick Bruel de agresiuni sexua
Japonia / Zeci de școli, închise din cauza unor semnalări privind prezența urșilor
Unul sau mai mulți urși semnalați în ultimele trei zile pe străzile unui oraș din Japonia au determinat autoritățile să dispună luni închiderea a aproape 100 de unități școlare, în același timp fiind mobilizați zeci de vânători și de responsabili locali pentru localizarea animalului, informează AFP. Municipalitatea Utsunomiya, situată l
VIDEO TOP CINEMA 'Scary Movie', pe primul loc la box-office-ul nord-american în weekendul de lansare
Comedia de groază 'Scary Movie' de la studiourile Paramount a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american în weekendul de lansare, cu încasări estimate de 55 de milioane de dolari în trei zile, conform datelor publicate duminică de compania de analiză Comscore, informează luni agenția Xinhua.










