Monaco: Prinţesa Charlene va evita îndatoririle publice cât timp se va afla în convalescenţă
Prinţesa Charlene de Monaco, care s-a întors săptămâna trecută în principat după câteva luni petrecute în Africa de Sud unde a fost supusă unor intervenţii chirurgicale, se va odihni câteva săptămâni şi va evita îndatoririle publice, inclusiv pe cele privind celebrarea zilei naţionale a principatului, cât timp se va afla în proces de recuperare, a declarat marţi palatul regal din Monaco, potrivit Reuters.
Palatul a precizat că Charlene, o fostă înotătoare de performanţă, se va afla în convalescenţă într-o locaţie secretă şi îşi va relua îndatoririle publice odată ce sănătatea i-o va permite.
"Este necesară o perioadă de calm şi de odihnă pentru ca Prinţesa Charlene să aibă parte de cea mai bună însănătoşire", a precizat palatul.
"După ce s-a luptat cu o sănătate precară în ultimele luni, prinţesa se află în convalescenţă şi va continua să se recupereze în săptămânile următoare", a adăugat acesta.
Charlene, care s-a căsătorit cu prinţul Albert de Monaco în 2011, în cadrul unei ceremonii fastuoase, s-a întors în principat la începutul acestei luni după ce a petrecut o mare parte a anului în ţara sa natală, Africa de Sud.
Şederea ei în Africa de Sud a suscitat speculaţii despre o posibilă ruptură în interiorul cuplului regal, zvonuri pe care familia regală le-a negat.
Palatul a adăugat că prinţesa are nevoie de timp pentru a-şi reveni dintr-o "stare de oboseală generală profundă".
În Africa de Sud, soţia Prinţului Albert de Monaco, în vârstă de 43 de ani, a suferit pe 13 august o intervenţie chirurgicală, despre care puţine detalii au fost făcute publice.
În luna septembrie, prinţesa a fost transportată de urgenţă la spital după ce s-a simţit rău din cauza complicaţiilor apărute în urma unei infecţii severe la nivelul urechilor, nasului şi gâtului pe care o contractase în luna mai. La începutul lunii octombrie, Charlene a suferit o operaţie sub anestezie generală legată de această infecţie.
Fotografiile date publicităţii de palat la întoarcerea în Monaco o arată pe Charlene purtând mască de protecţie, cu un braţ în jurul soţului ei şi cu celălalt ţinându-şi copii în faţa scărilor albe ale palatului.
Charlene a înotat pentru Africa de Sud la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sydney.AGERPRES/(AS - autor: Ana Alecu, editor: Mihaela Moise, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: HSH Princess Charlene / Instagram
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Actorul Patrick Stewart, protagonist al francizelor 'X-Men' și 'Star Trek', a murit la 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, un interpret de teatru shakespearian de mare succes, devenit apoi un star internațional după ce l-a interpretat pe profesorul telepat Charles Xavier în saga cinematografică 'X-Men' și pe eruditul căpitan Jean-Luc Picard în franciza de televiziune 'Star Trek', a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit
Pierce Brosnan și Helen Mirren se declară încântați să interpreteze doi gangsteri în serialul TV 'Mobland'
Actorii Pierce Brosnan și Helen Mirren au descoperit că le place viața de gangsteri atunci când interpretează un cuplu de infractori periculoși și imprevizibili, Conrad și Maeve Harrigan, în serialul TV 'Mobland', informează joi AFP. În cel de-al doilea sezon al serialului 'Mobland', familia Harrigan este prin
Soția lui Russell Brand a depus mărturie în procesul în care actorul este acuzat de abuzuri sexuale
Soția comedianului și influencerului britanic Russell Brand, judecat la Londra pentru multiple acuzații de viol și agresiuni sexuale, a declarat joi instanței că monogamia a fost 'dificilă' pentru el, dar că a devenit un soț 'extraordinar', transmite joi AFP. Șase femei îl acuză pe Russell Brand de viol și agresiune sexua
Un bijutier argentinian a confecționat un potir pentru papa Leon încorporând metal din războiul insulelor Falkland
În cadrul vizitei sale în Argentina, papa Leon al XIV-lea va primi în dar un potir confecționat de un celebru bijutier argentinian și care încorporează, pe lângă argint, aur și bronz, resturi metalice din muniția folosită în războiul din insulele Falkland, informează AFP. Juan Carlos Pallarols, de 83 de ani,
Moartea actriței Hayden Panettiere, declarată accidentală; ancheta a fost încheiată
Moartea actriței și cântăreței americane Hayden Panettiere a fost declarată accidentală, astfel încât ancheta privind decesul acesteia s-a încheiat, conform anunțului Departamentului de Poliție din Greenville, Carolina de Sud, care s-a ocupat de caz, transmite joi agenția de presă EFE. 'Pe baza concluziilor (biroulu
Rețele sociale și sănătate mintală/ Snapchat, pentru prima dată în fața unui juriu, alături de Instagram
Aplicația Snapchat se apără, pentru prima dată, în fața unui juriu popular împotriva acuzațiilor de dependență în rândul tinerilor, alături de Instagram (Meta), deja condamnată în acest an, într-un nou proces-test care a început miercuri la Los Angeles, transmite joi AFP. În valul de procese inte
La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor
O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)
O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.
Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,














