Brăţări ale reginei Marie-Antoinette, vândute la licitaţie cu peste 8 milioane de dolari
Două brăţări care i-au aparţinut reginei Marie-Antoinette a Franţei au fost vândute cu 7,46 milioane de franci elveţieni (8,1 milioane de dolari) la o licitaţie organizată marţi la Geneva, depăşind de câteva ori estimările specialiştilor, au anunţat reprezentanţii casei Christie's, citaţi de Reuters.
Rahul Kadakia, directorul diviziei internaţionale de bijuterii din cadrul casei Christie's, a condus licitaţia de marţi şi a dezvăluit în faţa participanţilor reuniţi în sala de licitaţii din Geneva că aceste brăţări au rămas în familia ultimei regine a Franţei timp de aproape 200 de ani. Cumpărătorul lor a licitat prin telefon, iar identitatea sa nu a fost dezvăluită.
Preţul de vânzare a fost de 6,2 milioane de franci elveţieni, dar după adăugarea taxelor şi comisioanelor preţul final a fost de 7,46 milioane de franci elveţieni (8,1 milioane de dolari), a precizat Alexandra Kindermann, purtătoare de cuvânt a casei Christie's.
Cele două brăţări, fiecare alcătuită din trei şiruri de diamante şi totalizând 112 de nestemate, au fost prezentate într-o cutie din catifea albastră pe care era scris mesajul "Brăţările reginei Marie-Antoinette".
Marie-Antoinette, care a trimis o scrisoare din închisoarea Tuileries din Paris pentru a cere ca un cufăr din lemn conţinând aceste bijuterii să fie expediat familiei sale, a murit ghilotinată la Paris în 1793. Fiica ei, Marie Therese, supranumită Madame Royale, a supravieţuit Revoluţiei Franceze şi a primit bijuteriile după ce a ajuns în Austria, au precizat organizatorii licitaţiei.
Specialiştii se aşteptau ca aceste brăţări, care au rămas de atunci în proprietatea unei familii regale europene, să atingă un preţ de vânzare cuprins între 2 milioane şi 4 milioane de dolari.
Un inel cu rubin şi diamant, conceput în stil art-deco şi comandat de ducele de Windsor bijutierilor casei Cartier, nu şi-a găsit cumpărător. Fostul rege britanic, care a renunţat la tron pentru a se căsători cu americanca Wallis Simpson, a comandat acel inel pentru a-l oferi soţiei sale cu ocazia primei aniversări a căsătoriei lor.
Potrivit organizatorilor licitaţiei, inelul oferit ducesei de Windsor avea un preţ estimativ cuprins între 1 milion şi 2 milioane de franci elveţieni. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trupa Scorpions susține un concert pe stadionul Beșiktaș din Istanbul, la 24 iunie
Formația rock germană Scorpions va susține un concert pe stadionul Beșiktaș din Istanbul la data de 24 iunie, au anunțat organizatorii citați joi de agenția Anadolu. Solistul Klaus Meine și chitaristul Matthias Jabs au vorbit cu presa turcă înaintea concertului din capitala Turciei. Meine a declarat că trupa nu a fost niciodată implicată politic de-a lun
Norvegia/ Elan împușcat după ce s-a aventurat pe străzile din centrul Oslo
Un elan care s-a aventurat în centrul orașului Oslo, ajungând în mijlocul trecătorilor uimiți, a fost împușcat joi, a anunțat poliția norvegiană, transmite AFP. Imagini surprinse de martori și difuzate de media norvegiene arată animalul, vizibil dezorientat, galopând pe străzile capitalei norvegiene și făcând slalom printre
Muzică generată de AI/ Deezer lansează un instrument gratuit pentru scanarea playlisturilor
Deezer a lansat joi un instrument gratuit care le permite utilizatorilor de pe diferite platforme de streaming să-și scaneze playlisturile pentru a afla dacă acestea conțin melodii generate în întregime de inteligența artificială (AI), a anunțat compania franceză pentru AFP. Instrumentul de detectare este accesibil online utilizatorilor Deezer, pre
Patrick Bruel, pus sub acuzare pentru viol și agresiune sexuală; artistul nu a fost arestat
Cântărețul și actorul francez Patrick Bruel, împotriva căruia mai multe femei au depus plângere pentru abuzuri sexuale, a fost pus sub acuzare și eliberat, miercuri seara, sub control judiciar de către tribunalul din Nanterre, Franța. El a scăpat astfel de arestul preventiv solicitat de Parchet, a precizat instituția într-un comunicat, transmite AFP.
Prințul William vrea să mobilizeze AI împotriva crizei locuințelor
Prințul William, moștenitorul tronului Regatului Unit, care a făcut din lupta împotriva condițiilor necorespunzătoare de locuit o cauză centrală a activității sale publice, a anunțat miercuri că instrumentele de inteligență artificială (AI) vor fi mobilizate de fundația sa Homewards pentru a contribui la evitarea situațiilor în care anumite persoane ajung să trăi
Norvegia: Fiul cel mare al prințesei Mette-Marit rămâne în arest preventiv (Curtea de Apel)
O curte de apel norvegiană a inversat miercuri decizia de eliberare provizorie a fiului cel mare al prințesei moștenitoare a Norvegiei, Marius Borg Hoiby, în așteptarea verdictului unui proces în care acesta a fost acuzat de violuri și acte de violență, informează AFP. Luni, un judecător de primă instanță ordonase eliberarea tânărului de 29 d
VIDEO Apariție surpriză a cântăreței Taylor Swift la premiera 'Toy Story 5' de la Hollywood
Vedeta pop americană Taylor Swift a avut o apariție surpriză, marți, la Hollywood, la premiera filmului de animație 'Toy Story 5', informează Reuters, EFE și Variety. Purtând o rochie lungă, Taylor Swift s-a așezat la pian, pe scena sălii de spectacole Dolby Theatre, și a interpretat melodia 'I Knew It, I Knew You', piesa pe care a compus
Japonia: Petiție împotriva postărilor 'manga' ale lui Trump
Aproape 20.000 de persoane au semnat o petiție online în Japonia, protestând împotriva utilizării personajelor de manga și anime de către președintele american Donald Trump și Casa Albă în postările de pe rețelele de socializare, relatează AFP. În cel mai recent exemplu, un video postat sâmbătă pe Truth Social îl &icir
Hugh Jackman îl va interpreta pe piratul Long John Silver într-un film regizat de Ridley Scott
După ce i-a interpretat pe Wolverine, P.T. Barnum, Van Helsing, Jean Valjean și, recent, pe Robin Hood, actorul Hugh Jackman se pregătește să adauge un alt personaj clasic în filmografia sa - piratul Long John Silver, a dezvăluit luni revista Variety. Regizorul Ridley Scott l-a angajat pe Hugh Jackman să interpreteze rolul principal &ici
Madonna a lansat un scurtmetraj în care apar Sabrina Carpenter, Kate Moss și Benedict Cumberbatch
Cântăreața americană Madonna a lansat luni un videoclip în care apar multe vedete, precum Sabrina Carpenter, Kate Moss, Richard E. Grant și Benedict Cumberbatch, informează DPA. Înaintea lansării de luna viitoare a noului ei album de studio 'Confessions II', celebra artistă americană a decis să lanseze un film care să
Arestul preventiv al cântărețului francez Patrick Bruel, prelungit cu 24 de ore
Arestul prevenit al cântărețului francez Patrick Bruel, acuzat de mai multe femei de violuri și agresiuni sexuale, a fost prelungit cu 24 de ore, a precizat marți parchetul într-un comunicat, potrivit AFP.
Supraviețuire 'miraculoasă' a unui șerpaș abandonat pe Everest; se solicită o anchetă
Un alpinist nepalez care a supraviețuit singur timp de șase zile pe versanții Everestului a părăsit secția de terapie intensivă, a anunțat marți familia sa, informează AFP. Dawa Sherpa, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit în viață, din întâmplare, la data de 4 iunie, nu departe de tabăra de bază a celui mai înalt v&
Apple dezvăluie mult așteptata versiune Siri AI, după întârzieri
Gigantul american din domeniul tehnologiei Apple a prezentat luni Siri AI, o versiune mult așteptată a asistentului său conversațional, bazată pe Apple Intelligence, informează marți agenția DPA. Noul asistent este disponibil imediat pentru testare de către dezvoltatori și va fi lansat în versiune beta în cursul acestui an. Apple a a
Cineastul israelian Nadav Lapid se retrage dintr-un festival cinematografic după apeluri la boicot
Cineastul israelian Nadav Lapid s-a retras din festivalul internațional de film FID din Marsilia, a anunțat luni directoarea acestuia, în urma unor apeluri la boicot și a retragerii câtorva zeci de regizori care au protestat față de prezența sa în cadrul evenimentului, informează AFP. Locuind în Franța de mai mulți ani,
VIDEO Steven Spielberg își îndreaptă din nou privirea spre stele, cu noul său film, 'Ziua Dezvăluirii'
La aproape 50 de ani de la filmul 'Întâlnire de gradul trei' ('Close Encounters of the Third Kind'), Steven Spielberg propune, prin 'Ziua Dezvăluirii' ('Disclosure Day'), o nouă poveste centrată pe întâlnirea dintre omenire și o civilizație extraterestră, o temă dragă regizorului american, care crede în existența









