Ceasuri de lux, vândute la licitaţie cu suma record de 64,4 de milioane de euro
Casa de licitaţii Phillips a organizat o vânzare de ceasuri de lux, la Geneva, unde cele 248 de loturi propuse spre achiziţionare au fost adjudecate cu o sumă record de peste 68,2 milioane de franci elveţieni (64,4 milioane de euro), demonstrând existenţa unei cereri puternice pentru obiectele de colecţie, informează AFP.
Toate loturile puse în vânzare şi-au găsit cumpărători, iar cele 12 piese principale au depăşit fiecare pragul de 1 milion de franci elveţieni în cadrul acestei licitaţii desfăşurate pe durata a două zile, pe 5 şi 7 noiembrie, în parteneriat cu producătorul de ceasuri Bacs & Russo, a anunţat această companie într-un comunicat.
Un ceas din aur cu dublă sonerie, creat de producătorul independent Philippe Dufour, a fost achiziţionat cu 4,75 milioane de franci elveţieni (4,49 milioane de euro), stabilind un nou record la licitaţie nu doar pentru un model al acestui ceasornicar foarte apreciat de cunoscători, ci şi pentru toate modelele create de producători independenţi, a anunţat casa de licitaţii Phillips.
Philippe Dufour este unul dintre marii maeştri ceasornicari contemporani. După ce şi-a început cariera lucrând pentru producătorii Jaeger-LeCoultre şi Audemars Piguet, a devenit ceasornicar independent în 1978 cumpărând un atelier şi specializându-se în restaurarea ceasurilor vechi, aprofundându-şi astfel cunoştinţele dobândite în domeniul mecanicii fine a ceasurilor, înainte de a face senzaţie la Târgul de la Basel din 1992, când şi-a lansat o marcă proprie.
Printre cele mai scumpe piese puse în vânzare la această licitaţie s-a aflat şi un ceas-cronometru F.P. Journe, creat de Francois-Paul Journe, o altă personalitate emblematică a ceasornicăriei independente, care a fost vândut cu 3,9 milioane de franci elveţieni (3,6 milioane de euro).
Alături de aceste ceasuri create de artizani independenţi, un model al mărcii Omega, considerată una dintre valorile sigure din cadrul licitaţiilor de ceasuri, a fost adjudecat cu 3,1 milioane de franci elveţieni (2,9 milioane de euro), în timp ce două modele fabricate de brandul Patek Philippe, starul licitaţiilor de acest tip, s-au vândut cu 3,5 milioane de franci elveţieni (3,3 milioane de euro), respectiv 2,8 milioane de franci elveţieni (2,6 milioane de euro).
Odată cu succesul acestei licitaţii, care a depăşit cu mult estimările iniţiale, casa Phillips a atins cea mai mare sumă totală obţinută de ea vreodată la o licitaţie de ceasuri, au precizat reprezentanţii săi.
Estimările iniţiale au evaluat cele 248 de loturi propuse spre vânzare la o sumă totală cuprinsă în intervalul 21,4 milioane - 41,2 milioane de franci elveţieni (20,2 milioane - 38,9 milioane de euro). AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Ana Alecu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: phillips.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Actorul Patrick Stewart, protagonist al francizelor 'X-Men' și 'Star Trek', a murit la 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, un interpret de teatru shakespearian de mare succes, devenit apoi un star internațional după ce l-a interpretat pe profesorul telepat Charles Xavier în saga cinematografică 'X-Men' și pe eruditul căpitan Jean-Luc Picard în franciza de televiziune 'Star Trek', a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit
Pierce Brosnan și Helen Mirren se declară încântați să interpreteze doi gangsteri în serialul TV 'Mobland'
Actorii Pierce Brosnan și Helen Mirren au descoperit că le place viața de gangsteri atunci când interpretează un cuplu de infractori periculoși și imprevizibili, Conrad și Maeve Harrigan, în serialul TV 'Mobland', informează joi AFP. În cel de-al doilea sezon al serialului 'Mobland', familia Harrigan este prin
Soția lui Russell Brand a depus mărturie în procesul în care actorul este acuzat de abuzuri sexuale
Soția comedianului și influencerului britanic Russell Brand, judecat la Londra pentru multiple acuzații de viol și agresiuni sexuale, a declarat joi instanței că monogamia a fost 'dificilă' pentru el, dar că a devenit un soț 'extraordinar', transmite joi AFP. Șase femei îl acuză pe Russell Brand de viol și agresiune sexua
Un bijutier argentinian a confecționat un potir pentru papa Leon încorporând metal din războiul insulelor Falkland
În cadrul vizitei sale în Argentina, papa Leon al XIV-lea va primi în dar un potir confecționat de un celebru bijutier argentinian și care încorporează, pe lângă argint, aur și bronz, resturi metalice din muniția folosită în războiul din insulele Falkland, informează AFP. Juan Carlos Pallarols, de 83 de ani,
Moartea actriței Hayden Panettiere, declarată accidentală; ancheta a fost încheiată
Moartea actriței și cântăreței americane Hayden Panettiere a fost declarată accidentală, astfel încât ancheta privind decesul acesteia s-a încheiat, conform anunțului Departamentului de Poliție din Greenville, Carolina de Sud, care s-a ocupat de caz, transmite joi agenția de presă EFE. 'Pe baza concluziilor (biroulu
Rețele sociale și sănătate mintală/ Snapchat, pentru prima dată în fața unui juriu, alături de Instagram
Aplicația Snapchat se apără, pentru prima dată, în fața unui juriu popular împotriva acuzațiilor de dependență în rândul tinerilor, alături de Instagram (Meta), deja condamnată în acest an, într-un nou proces-test care a început miercuri la Los Angeles, transmite joi AFP. În valul de procese inte
La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor
O instanță îi permite actorului Imran Khan să rămână în India până pe 2 noiembrie (presă)
O instanță din India i-a permis actorului de la Bollywood Imran Khan să rămână pe teritoriul țării până pe 2 noiembrie, a relatat marți presa locală, suspendând un ordin guvernamental care îi impunea să părăsească țara pentru încălcarea legilor privind imigrația în urma participării la un protest, informează Reuters.
Meghan va fi gazda emisiunii Junior MasterChef Australia anul viitor
Meghan, soția prințului Harry al Marii Britanii, va prezenta în 2027 următorul sezon al emisiunii Junior MasterChef Australia, revenind la această franciză în care a apărut ca jurat-invitat în versiunea standard la începutul acestui an, potrivit Reuters. Meghan, care a fost actriță înainte să se căsătorească cu Harry &icir
Cântărețul Neil Young dă în judecată campania lui Trump pentru folosirea uneia dintre melodiile sale
Cântărețul Neil Young a intentat proces împotriva coaliției de acțiune politică ce susține campania președintelui american Donald Trump, 'Trump 47 Coalition', din cauza utilizării piesei 'Rockin' in the Free World' la un miting politic recent, solicitând o despăgubire de 10 milioane de dolari, transmite marți agenția de presă EFE.
Jay-Z, următorul cap de afiș al spectacolului din pauza Super Bowl, după Bad Bunny
Rapperul Jay-Z va urca pe scenă în pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, care se va disputa în februarie la Los Angeles, a anunțat luni liga sportivă NFL, transmite AFP. Este pentru prima dată când Jay-Z va participa la tradiționalul 'halftime show', urmărit în fiecare an zeci de milioane de telespec
Vaticanul confirmă vizita papei Leon al XIV-lea în America de Sud în luna noiembrie
Vaticanul a confirmat luni că papa Leon al XIV-lea, a cărui recuperare postoperatorie 'continuă să înregistreze progrese', va efectua călătoria apostolică programată în Uruguay, Argentina și Peru în perioada 6-17 noiembrie, la aproape două săptămâni după ce suveranul pontif a suportat o intervenție chirurgicală la plămânul drept,














