Un tribunal francez cere o amendă de 25.000 de euro împotriva actriţei Brigitte Bardot pentru injurii rasiale

Un tribunal francez a cerut joi o amendă de 25.000 de euro împotriva actriţei Brigitte Bardot pentru declaraţiile acesteia privind locuitorii din Reunion despre care a spus că sunt "autohtoni care şi-au păstrat genele de sălbatici", într-o scrisoare adresată în 2019 prefectului acestei insule franceze din Oceanul Indian, relatează joi AFP.
O amendă de 5.000 de euro a fost, de asemenea, cerută împotriva lui Bruno Jacquelin, ataşatul de presă al lui Brigitte Bardot, care este urmărit penal pentru complicitate la insulte publice. La cererea angajatorului său, el a transmis scrisoarea mai multor mass-media, inclusiv AFP. Nici Brigitte Bardot, nici Bruno Jacquelin, nu au fost prezenţi în sala de judecată a tribunalului din Saint-Denis.
Creatoare a unei fundaţii care-i poartă numele şi care se ocupă de protecţia animalelor, Brigitte Bardot, în vârstă de 85 de ani, i-a trimis în martie 2019 o scrisoare deschisă lui Amaury de Saint-Quentin, pe atunci prefect al insulei franceze Reunion.
Susţinând că este "invadată de scrisori (...) care denunţă actele de barbarie pe care locuitorii din Reunion le comit asupra animalelor", Brigitte Bardot a declarat că "autohtonii şi-au păstrat genele de sălbatici".
De asemenea, ea a comparat Reunion cu o "insulă a diavolului", având "o populaţie degenerată încă impregnată de (...) tradiţiile barbare din care îşi trage rădăcinile".
Aceste remarci au provocat reacţii de indignare pe insula franceză. Annick Girardin, pe atunci ministru francez pentru Teritoriile de peste mări, i-a trimis o scrisoare deschisă actriţei. "Rasismul nu este o opinie, este o infracţiune", a afirmat ea.
Mai multe asociaţii franceze care luptă împotriva rasismului şi discriminării (Licra, Mrap, SOS Racisme), liga pentru drepturile omului şi asociaţii şi grupuri religioase hinduse au depus plângere împotriva actriţei franceze.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Netflix testează un chatbot pentru căutarea filmelor pe platformă
Netflix testează o interfață de inteligență artificială (AI) generativă care să le permită abonaților săi să descrie în limbaj curent programul pe care îl caută, o premieră care ar putea deschide noi perspective, informează AFP. ''Dorim să puteți descoperi emisiuni sau filme folosind fraze uzuale'', a explicat, cu p
Cât costă un conclav? Vaticanul păstrează discreția
Mii de credincioși sunt așteptați în piața Sfântul Petru începând de miercuri pentru a urmări alegerea succesorului papei Francisc. Costurile ceremonialului cad în sarcina Vaticanului, subiect pe marginea căruia păstrează însă discreția, iar statul italian, conform Tratatului de la Latran din 1929, își asumă costurile legate
Eurovisionul din Elveția stârnește o controversă familiară în legătură cu participarea israeliană și steagurile LGBTQ+
Elveția va găzdui săptămâna viitoare concursul Eurovision, pentru prima dată după 1989, pe fondul criticilor politice familiare pe tema drepturilor persoanelor LGBTQ+ și a participării Israelului, transmite miercuri Reuters. Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) speră că tema sa, 'Uniți prin muzică' ('United by Musi
Regina Camilla a vizitat o instalație de maci din ceramică dedicată Zilei Victoriei în Europa
Turnul Londrei a fost inundat de o mare de maci din ceramică, o instalație care face parte din evenimentele prilejuite în Marea Britanie de celebrarea a 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa și care a fost vizitată marți de regina Camilla, potrivit Reuters. Mii de maci, simbolul comemorării în Marea Brit
A fost dezvăluit portretul de încoronare al regelui Charles al III-lea
Portretul oficial de încoronare al regelui Charles al III-lea a fost făcut public marți, la doi ani după ce suveranul britanic a fost încoronat, în cadrul unei tradiții ce datează de peste 400 de ani, când un astfel de tablou devenea adeseori definitoriu pentru imaginea monarhului, informează Reuters. Portretul regelui Charles al III-le
Conclav și cardinali, noua obsesie a rețelelor de socializare
De la videoclipuri care îi prezintă pe cardinalii catolici ca pe niște piloți de Formula 1 și până la imaginea devenită virală a lui Donald Trump în ținută papală, conținuturile online din jurul conclavului, care va începe miercuri la Roma pentru alegerea următorului papă, proliferează pe rețelele de socializare, informează AFP. Cel mai
Vedetele au strălucit în ținute personalizate la Met Gala 2025
Cântăreața Rihanna a dezvăluit că așteaptă cel de-al treilea copil, Pharrell Williams s-a afișat cu un sacou cu 15.000 de perle, iar muzicianul Andre 3000 a purtat în spate un pian, luni, la evenimentul caritabil Met Gala din acest an, unde vedetele au celebrat stilul 'dandy de culoare', transmite Reuters. Ținute în m
Bătălia sutanelor: Cine îl va îmbrăca pe noul papă?
De mai multe decenii, un croitor din Roma confecționează sutana albă pe care noii papi o îmbracă imediat după ce sunt aleși, dar de această dată concurența începe să își facă simțită prezența, informează AFP. Croitorii de la Gammarelli pregăteau în mod tradițional trei ținute - scurtă, medie și lungă -, dar au anunțat că, de această dat
Toți cei 133 de cardinali electori au ajuns la Roma
Toți cei 133 de cardinali electori, cu vârste mai mici de 80 de ani și care vor trebui să îl aleagă pe noul papă în timpul conclavului ce va începe miercuri, au ajuns la Roma, a anunțat luni biroul de presă de la Vatican, informează AFP.
Brazilia: Poliția a dejucat un complot ce viza plasarea unei bombe la concertul cântăreței Lady Gaga în Rio de Janeiro
Poliția braziliană a anunțat duminică că a dejucat un atac cu bombă planificat la concertul istoric susținut de Lady Gaga, care a atras sâmbătă seară peste 2 milioane de persoane pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, informează Reuters. Poliția Civilă din statul Rio de Janeiro, care lucrează în coordonare cu Ministerul Justiției,
Regele Charles și membri ai familiei regale vor asista la o paradă militară ce va marca Ziua Victoriei în Europa
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit și alți membri ai familiei regale britanice se vor alătura veteranilor de război și publicului general pentru a asista la o mare paradă militară și la zborul unei escadrile de avioane, luni, în debutul celor patru zile de evenimente care vor celebra cea de-a 80-a aniversare a Zilei Victoriei în Europa, ce a marc
Lady Gaga a susținut un mega-concert gratuit pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro
O operă pop în fața unui public uriaș cuprins de frenezie pe legendara plajă Copacabana: Lady Gaga a făcut spectacol la Rio de Janeiro sâmbătă seară, în timpul unui mega-concert gratuit ce a marcat marea ei revenire în Brazilia după anul 2012, informează AFP. 'Brazilia, mi-ai lipsit atât de mult!', a strig
Prințul Harry mărturisește că ar dori să se 'împace' cu restul familiei regale
Prințul Harry a declarat vineri că dorește să se 'împace' cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relații bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea. 'Unii membri ai familiei mele nu mă vor ierta niciodată pentru că am scris o c
Marea Britanie/Prințul Harry a pierdut recursul împotriva deciziei guvernului de a îi reduce nivelul de protecție asigurat de poliție
Prințul Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, a pierdut vineri recursul său împotriva deciziei guvernului britanic de a îi reduce nivelul de protecție asigurat de poliție în timpul vizitelor sale în Regatul Unit, după ruptura sa de familia regală și mutarea în Statele Unite, informează AFP. Judecătoru
MB: Regele Charles al III-lea a vorbit despre natura 'înfricoșătoare' a oricărui diagnostic de cancer
Regele Charles al III-lea a vorbit miercuri despre natura 'înfricoșătoare' a oricărui diagnostic de cancer, o boală despre care a dezvăluit că suferă în februarie 2024, într-un mesaj de apreciere adresat organizațiilor de caritate care sprijină pacienții în Regatul Unit, relatează AFP. 'Cele mai grele momente ale bolii pot f