logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Jane Birkin a suferit un AVC şi şi-a anulat participarea la Festivalul filmului american de la Deauville

Image

Jane Birkin, în vârstă de 74 de ani, "a suferit o formă uşoară de accident vascular cerebral", "se simte bine" în prezent, dar şi-a anulat participarea la Festivalul filmului american de la Deauville, a anunţat familia artistei într-un comunicat transmis redacţiei AFP.

Cântăreaţa şi actriţa britanică "a suferit o formă uşoară de accident vascular cerebral în urmă cu câteva zile", se afirmă în comunicatul transmis jurnaliştilor francezi prin intermediul agentului artistei. "Se simte bine, iar rudele doresc să îi fie respectată liniştea necesară convalescenţei sale. Jane aşteaptă cu nerăbdare să îşi reîntâlnească publicului", precizează acelaşi document.

Totodată, participarea artistei la festivalul Cine Rencontres din Cotentin în această săptămână a fost, de asemenea, anulată.

Jane Birkin urma să promoveze în cadrul celor două festivaluri cinematografice filmul "Jane by Charlotte", regizat de una dintre fiicele sale, Charlotte Gainsbourg, şi prezentat în această vară la Cannes, în afara competiţiei oficiale.

Născută pe 14 decembrie 1946 la Londra, Jane Birkin rămâne englezoaica preferată a francezilor, al cărei nume este indisolubil legat de Serge Gainsbourg, căruia i-a fost muză şi parteneră de viaţă.

"Când îi văd pe francezi ascultând cântece vechi de 40 de ani, ştiu că ele fac parte din istoria lor. Însă ele fac parte şi din istoria mea", dezvăluia artista britanică în 2018 la lansarea jurnalului ei intim "Munkey diaries". În acea carte, Jane Birkin a vorbit deschis despre o leucemie îndelungată, care s-a manifestat pentru prima dată în viaţa ei la sfârşitul anilor 1990.

Documentarul "Jane by Charlotte", tandru şi introspectiv, dezvăluie viaţa de zi cu zi a artistei Jane Birkin, filmată în casa ei din Bretania, pasiunea împărtăşită cu fiica ei pentru câini, abordând totodată subiecte dureroase legate de absenţa celor dragi şi de boală.

"Vieţile noastre s-au articulat în jurul morţilor", spunea Charlotte Gainsbourg la Cannes, referindu-se la tatăl ei, Serge Gainsbourg, o legendă a muzicii franceze care a murit în 1991, şi la sora ei vitregă, Kate Barry, fotograf şi fiică a compozitorului John Barry, crescută de Serge Gainsbourg şi decedată în circumstanţe tragice la vârsta de 46 de ani în 2013.

În timpul celor mai recente apariţii publice ale sale, Jane Birkin s-a arătat în mare formă, atât la Cannes, cât şi pe scena festivalului Francofolies din La Rochelle, unde a interpretat piese extrase de pe noul ei album "Oh! Pardon tu dormais...", compus în colaborare cu Etienne Daho, dar şi cântece clasice scrise pentru ea de Serge Gainsbourg. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Dana Purgaru, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 22

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Zig Zag 11-06-2026 13:02

Trupa Scorpions susține un concert pe stadionul Beșiktaș din Istanbul, la 24 iunie

Formația rock germană Scorpions va susține un concert pe stadionul Beșiktaș din Istanbul la data de 24 iunie, au anunțat organizatorii citați joi de agenția Anadolu. Solistul Klaus Meine și chitaristul Matthias Jabs au vorbit cu presa turcă înaintea concertului din capitala Turciei. Meine a declarat că trupa nu a fost niciodată implicată politic de-a lun

Zig Zag 11-06-2026 12:11

Norvegia/ Elan împușcat după ce s-a aventurat pe străzile din centrul Oslo

Un elan care s-a aventurat în centrul orașului Oslo, ajungând în mijlocul trecătorilor uimiți, a fost împușcat joi, a anunțat poliția norvegiană, transmite AFP. Imagini surprinse de martori și difuzate de media norvegiene arată animalul, vizibil dezorientat, galopând pe străzile capitalei norvegiene și făcând slalom printre

Zig Zag 11-06-2026 12:02

Muzică generată de AI/ Deezer lansează un instrument gratuit pentru scanarea playlisturilor

Deezer a lansat joi un instrument gratuit care le permite utilizatorilor de pe diferite platforme de streaming să-și scaneze playlisturile pentru a afla dacă acestea conțin melodii generate în întregime de inteligența artificială (AI), a anunțat compania franceză pentru AFP. Instrumentul de detectare este accesibil online utilizatorilor Deezer, pre

Zig Zag 11-06-2026 09:18

Patrick Bruel, pus sub acuzare pentru viol și agresiune sexuală; artistul nu a fost arestat

Cântărețul și actorul francez Patrick Bruel, împotriva căruia mai multe femei au depus plângere pentru abuzuri sexuale, a fost pus sub acuzare și eliberat, miercuri seara, sub control judiciar de către tribunalul din Nanterre, Franța. El a scăpat astfel de arestul preventiv solicitat de Parchet, a precizat instituția într-un comunicat, transmite AFP.

Zig Zag 10-06-2026 19:26

Prințul William vrea să mobilizeze AI împotriva crizei locuințelor

Prințul William, moștenitorul tronului Regatului Unit, care a făcut din lupta împotriva condițiilor necorespunzătoare de locuit o cauză centrală a activității sale publice, a anunțat miercuri că instrumentele de inteligență artificială (AI) vor fi mobilizate de fundația sa Homewards pentru a contribui la evitarea situațiilor în care anumite persoane ajung să trăi

Zig Zag 10-06-2026 14:13

Norvegia: Fiul cel mare al prințesei Mette-Marit rămâne în arest preventiv (Curtea de Apel)

O curte de apel norvegiană a inversat miercuri decizia de eliberare provizorie a fiului cel mare al prințesei moștenitoare a Norvegiei, Marius Borg Hoiby, în așteptarea verdictului unui proces în care acesta a fost acuzat de violuri și acte de violență, informează AFP. Luni, un judecător de primă instanță ordonase eliberarea tânărului de 29 d

Zig Zag 10-06-2026 11:50

VIDEO Apariție surpriză a cântăreței Taylor Swift la premiera 'Toy Story 5' de la Hollywood

Vedeta pop americană Taylor Swift a avut o apariție surpriză, marți, la Hollywood, la premiera filmului de animație 'Toy Story 5', informează Reuters, EFE și Variety. Purtând o rochie lungă, Taylor Swift s-a așezat la pian, pe scena sălii de spectacole Dolby Theatre, și a interpretat melodia 'I Knew It, I Knew You', piesa pe care a compus

Zig Zag 10-06-2026 08:58

Japonia: Petiție împotriva postărilor 'manga' ale lui Trump

Aproape 20.000 de persoane au semnat o petiție online în Japonia, protestând împotriva utilizării personajelor de manga și anime de către președintele american Donald Trump și Casa Albă în postările de pe rețelele de socializare, relatează AFP. În cel mai recent exemplu, un video postat sâmbătă pe Truth Social îl &icir

Zig Zag 09-06-2026 22:11

Hugh Jackman îl va interpreta pe piratul Long John Silver într-un film regizat de Ridley Scott

După ce i-a interpretat pe Wolverine, P.T. Barnum, Van Helsing, Jean Valjean și, recent, pe Robin Hood, actorul Hugh Jackman se pregătește să adauge un alt personaj clasic în filmografia sa - piratul Long John Silver, a dezvăluit luni revista Variety. Regizorul Ridley Scott l-a angajat pe Hugh Jackman să interpreteze rolul principal &ici

Zig Zag 09-06-2026 18:55

Madonna a lansat un scurtmetraj în care apar Sabrina Carpenter, Kate Moss și Benedict Cumberbatch

Cântăreața americană Madonna a lansat luni un videoclip în care apar multe vedete, precum Sabrina Carpenter, Kate Moss, Richard E. Grant și Benedict Cumberbatch, informează DPA. Înaintea lansării de luna viitoare a noului ei album de studio 'Confessions II', celebra artistă americană a decis să lanseze un film care să

Zig Zag 09-06-2026 12:00

Arestul preventiv al cântărețului francez Patrick Bruel, prelungit cu 24 de ore

Arestul prevenit al cântărețului francez Patrick Bruel, acuzat de mai multe femei de violuri și agresiuni sexuale, a fost prelungit cu 24 de ore, a precizat marți parchetul într-un comunicat, potrivit AFP.

Zig Zag 09-06-2026 11:10

Supraviețuire 'miraculoasă' a unui șerpaș abandonat pe Everest; se solicită o anchetă

Un alpinist nepalez care a supraviețuit singur timp de șase zile pe versanții Everestului a părăsit secția de terapie intensivă, a anunțat marți familia sa, informează AFP. Dawa Sherpa, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit în viață, din întâmplare, la data de 4 iunie, nu departe de tabăra de bază a celui mai înalt v&

Zig Zag 09-06-2026 09:31

Apple dezvăluie mult așteptata versiune Siri AI, după întârzieri

Gigantul american din domeniul tehnologiei Apple a prezentat luni Siri AI, o versiune mult așteptată a asistentului său conversațional, bazată pe Apple Intelligence, informează marți agenția DPA. Noul asistent este disponibil imediat pentru testare de către dezvoltatori și va fi lansat în versiune beta în cursul acestui an. Apple a a

Zig Zag 08-06-2026 18:07

Cineastul israelian Nadav Lapid se retrage dintr-un festival cinematografic după apeluri la boicot

Cineastul israelian Nadav Lapid s-a retras din festivalul internațional de film FID din Marsilia, a anunțat luni directoarea acestuia, în urma unor apeluri la boicot și a retragerii câtorva zeci de regizori care au protestat față de prezența sa în cadrul evenimentului, informează AFP. Locuind în Franța de mai mulți ani,

Zig Zag 08-06-2026 12:37

VIDEO Steven Spielberg își îndreaptă din nou privirea spre stele, cu noul său film, 'Ziua Dezvăluirii'

La aproape 50 de ani de la filmul 'Întâlnire de gradul trei' ('Close Encounters of the Third Kind'), Steven Spielberg propune, prin 'Ziua Dezvăluirii' ('Disclosure Day'), o nouă poveste centrată pe întâlnirea dintre omenire și o civilizație extraterestră, o temă dragă regizorului american, care crede în existența