CANNES 2021 Bella Hadid, strălucitoare pe covorul roşu într-o ''rochie bijuterie''

Top modelul Bella Hadid este nelipsită de pe covorul roşu la actuala ediţie a Festivalului de la Cannes, unde a fost invitată la mai multe proiecţii de film, iar apariţiile sale au stârnit mereu senzaţie, relatează EFE.
Foto: (c) SEBASTIEN NOGIER/EPA
Cu prilejul prezentării filmului "Tre Piani", aflat în competiţie pentru Palme d' Or, Bella Hadid a strălucit pe covorul roşu într-o spectaculoasă rochie neagră cu decolteu foarte adânc, creaţie a casei de modă Schiaparelli.
După ce a defilat anterior în alte ţinute fabuloase, un model vintage creat de Jean Paul Gaultier sau un model bicromatic alb-negru, Bella Hadid a atras acum toate privirile cu această rochie mulată pe corp şi un decolteu foarte adânc care îi lăsa pieptul la vedere.
Bustul îi era însă acoperit de un colier auriu sofisticat, reprezentând un copac răsturnat cu crengile în jos, sau plămânii cu trahee şi bronhii.
Foto: (c) CAROLINE BLUMBERG/EPA
Rochia, mai îndrăzneaţă şi mai spectaculoasă decât cele care s-au văzut pe Croazetă, este o creaţie haute couture din colecţia toamnă-iarnă 2021-2022 semnată de Daniel Roseberry, actual director de creaţie al casei de modă Schiaparelli.
Acest tânăr designer american, care a creat şi modelul purtat de Lady Gaga la ceremonie de învestitură a preşedintelui SUA, Joe Biden, s-a încadrat foarte bine în tiparele acestei legendare case de modă, dovadă fiind această rochie bijuterie.
Foto: (c) CAROLINE BLUMBERG/EPA
Bella Hadid, cu părul strâns într-un coc înalt, a asortat la acest model o pereche de sandale fine cu bretele şi o pereche de cercei cu rubine, totul completat de un machiaj sofisticat dar în acelaşi timp natural.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Inaugurarea Marelui Muzeu Egiptean, amânată pentru sfârșitul lui 2025 din cauza tensiunilor regionale
Inaugurarea fastuoasă a Marelui Muzeu Egiptean (GEM), prevăzută pentru 3 iulie, a fost amânată pentru ultimul trimestru din 2025 din cauza escaladării tensiunilor în regiune, au anunțat sâmbătă autoritățile egiptene, potrivit AFP. ''În urma recentelor evoluții regionale, s-a decis amânarea inaugurării oficiale a Marelui Mu
David Beckham și Gary Oldman, printre personalitățile înnobilate de regele Charles al III-lea
Fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei David Beckham și actorul Gary Oldman au fost înnobilați de regele Charles al III-lea sâmbătă, cu prilejul titlurilor acordate anual de ziua de naștere oficială a monarhului, iar sculptorul An
Locul 11A, ocupat de singurul supraviețuitor al tragediei aeriene din India, nu e chiar cel mai ''sigur''
Supraviețuirea unui pasager, care a scăpat printr-o ușă de evacuare la câteva secunde după ce avionul Boeing 787 Dreamliner al companiei Air India s-a prăbușit, ucigându-i pe toți ceilalți aflați la bord, a dus la speculații firești cu privire la locul său din avion, 11A, considerat de unii ''mai sigur'' decât celelalte, transmite Re
Verificarea vârstei online: Google se opune oricărui control asupra magazinelor de aplicații
Gigantul american de tehnologie Google și-a reafirmat vineri opoziția față de propunerea (pe care o caracterizează drept ''înșelătoare'') promovată de rivalul său Meta (Facebook, Instagram) de a introduce verificarea vârstei pentru utilizatorii online în magazinele de aplicații, transmite AFP. Impunerea aceste
Franța / Cântăreața Aya Nakamura are o statuie din ceară la muzeul Grévin din Paris
Aya Nakamura, una dintre cântărețele francofone cele mai ascultate din lume, a dezvelit joi propria efigie din ceară la muzeul Grévin, după aproape un an de la participarea artistei la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, informează AFP. ''Cred că sunt una dintre primele persoane de culoare din Franța care ajunge &icir
Pălăriile, cel mai important accesoriu la evenimentul hipic Royal Ascot
La studioul ei din Londra, creatoarea de pălării Merve Bayindir lipește meticulos flori uscate pe o pălărie cu boruri largi. Lângă ea, sunt expuse alte pălării colorate, relatează Reuters. Creatoarea, născută în Turcia, este ocupată cu confecționarea pălăriilor destinate participanților la cursele de cai Royal Ascot, unde pălăriile
Primul aparat de karaoke, recunoscut drept 'punct de referință' în domeniul tehnologiei divertismentului
Primul aparat de karaoke din lume a fost premiat joi de o organizație americană dedicată promovării progresului tehnologic, care l-a descris drept un 'punct de referință' ce a condus la crearea unui nou tip de divertisment, transmite agenția Kyodo. În cadrul unei ceremonii desfășurate la Tokyo, o plachetă a fost înmânată familiei lui
Harvey Weinstein, găsit din nou vinovat de agresiune sexuală, în cadrul unui verdict parțial
Fostul producător de film Harvey Weinstein, vizat de critici în cadrul mișcării #MeToo, a fost găsit din nou vinovat de agresiune sexuală, miercuri, într-un proces cu verdict parțial, în desfășurare la New York, transmite joi AFP. Juriul l-a găsit, însă, nevinovat de una dintre acuzațiile care i-au fost aduse. Ca și în 2020, &icir
Bruce Springsteen critică modul în care Trump a gestionat protestele din Los Angeles
Bruce Springsteen a atacat dur administrația președintelui american Donald Trump pentru trimiterea Gărzii Naționale și a pușcașilor marini la Los Angeles, numind guvernul 'corupt, incompetent și trădător' în timpul unui concert susținut miercuri la Berlin, transmite joi agenția DPA. 'America pe care o iubesc. America despre care v-am scris, c
A murit Brian Wilson, cofondator al trupei The Beach Boys
Brian Wilson, cofondatorul celebrului grup muzical The Beach Boys, compozitorul coloanei sonore a Californiei anilor 1960, a decedat la vârsta de 82 de ani, a anunțat familia sa miercuri, transmite joi AFP. 'Cu tristețe anunțăm trecerea în neființă a iubitului nostru tată, Brian Wilson. Nu avem cuvinte. (...) Știm că împărtășim durerea no
Prințesa Amalia a Țărilor de Jos se recuperează după ce a fost operată în urma unui accident de călărie
Prințesa moștenitoare Amalia a Țărilor de Jos se recuperează după ce a fost operată în urma unei fracturi la nivelul brațului superior, a anunțat Palatul Regal olandez, informează DPA. Catharina-Amalia, fiica cea mare a regelui Willem-Alexander, suferise o
Studiourile Disney și Universal cheamă în instanța compania Midjourney pentru încălcarea drepturilor de autor
Walt Disney Co. și Comcast Universal au înaintat, miercuri, o plângere în instanță împotriva companiei Midjourney pe care o acuză de încălcarea drepturilor de autor, susținând că instrumentul AI de generare de imagini al acestei companii este ''o groapă fără fund a plagiatului'' pentru folosirea celor mai cunoscute
Berlinul îi aduce un omagiu lui Einstein, marcând 110 ani de la prezentarea teoriei relativității generale
Observatorul Archenhold din Berlin celebrează luna aceasta împlinirea a 110 ani de la prezentarea de către Albert Einstein a Teoriei Generale a Relativității, unul dintre cele mai importante momente din istoria științei moderne, relatează miercuri agenția EFE. Dezvelirea unei statui de ceară a lui Einstein, organizată miercuri la Observa
O figurină Labubu, vândută la licitație cu peste 130.000 de euro în China
O figurină uriașă Labubu a fost vândută la o licitație organizată în Beijing cu peste 130.000 de euro, într-o perioadă marcată de un veritabil boom mondial al cererii pentru aceste produse derivate din personaje create în China, informează AFP. Micile jucării de pluș Labubu, care seamănă cu un iepure încrucișat cu un monstru, au f
Prințesa Amalia a Țărilor de Jos a suferit o fractură de humerus după ce a căzut de pe un cal
Prințesa moștenitoare Amalia a Țărilor de Jos a suferit o fractură la nivelul brațului superior (humerus) după ce a căzut de pe un cal marți și va fi operată într-un spital din Utrecht, a anunțat biroul de presă al Palatului Regal olandez, informează AFP. 'Prințesa de Orange și-a rupt astăzi brațul superior după ce a căzut de pe cal. Ea va fi supusă