Autorităţile elene au prezentat o pictură de Picasso furată cu peste nouă ani în urmă şi recuperată de poliţie
Ministerul Culturii din Grecia a prezentat publicului, marţi, pictura ''Cap de femeie'' de Pablo Picasso, recuperată recent de poliţie, la nouă ani după ce a fost furată, relatează DPA.
Un cetăţean grec în vârstă de 49 de ani arestat luni a mărturisit furtul obiectului de artă de la Pinacoteca naţională din Atena, în 2012.
Poliţia a descoperit pictura împreună cu o altă operă de artă - o lucrare deteriorată a pictorului olandez Piet Mondrian - într-o râpă, la circa 50 de kilometri de Atena. Picturile fuseseră ascunse anterior într-un depozit, a precizat ministerul marţi.
Cel care a furat obiectele de artă a supravegheat Pinacoteca timp de câteva luni şi se pare că ştia momentul în care gardienii ieşeau să fumeze.
Întrebat de ce a furat operele semnate de Picasso şi de Mondrian, dar şi o lucrare a pictorului italian Guglielmo Caccia, el a declarat că a luat primele tablouri pe care le-a întâlnit. Aceasta s-a dovedit a fi o greşeală, în special în cazul picturii de Picasso, obiect aflat în posesia Pinacotecii din Atena şi imposibil de vândut pe piaţa neagră. Un nou proprietar nu ar fi putut niciodată să facă publică opera şi ar fi fost urmărit penal.

Foto: (c) PANTELISSAITAS/EPA
În timp ce pictura ''Cap de femeie'' a fost găsită intactă, opera semnată de Mondrian ar fi uşor deteriorată, potrivit Ministerului Culturii. Opera de Caccia ar fi fost distrusă de hoţ, notează DPA.
Bărbatul se afla deja în vizorul poliţiei când a încercat să contacteze dealeri olandezi de artă, în urmă cu câteva zile.
''Astăzi, o rană mare se vindecă'', a declarat ministrul grec al Culturii, Lina Mendoni.
Poliţia a reluat investigaţiile în februarie anul trecut, după ce mai mulţi experţi au susţinut că lucrarea lui Picasso nu a apărut niciodată pe piaţa neagră şi, prin urmare, nu a părăsit niciodată Grecia.
Pictura este estimată la 16,5 milioane de euro (19,7 milioane de dolari), însă are şi o semnificaţie specială pentru Grecia, întrucât a fost oferită acestei ţări chiar de către artistul spaniol în semn de apreciere pentru rezistenţa dovedită de rezidenţii eleni împotriva trupelor naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cântărețul american Chris Brown pledează vinovat la Londra într-un dosar de agresiune
Cântărețul american R&B Chris Brown, fostul iubit al Rihannei, a pledat vinovat vineri în fața unui tribunal din Londra în legătură cu o încăierare care a avut loc într-un club de noapte în 2023, urmând să-și afle sentința pe 26 octombrie, informează AFP. Cântărețul în vârstă de 3
Cappadocia se pregătește pentru festivalul anual dedicat baloanelor cu aer cald
Treizeci de baloane cu aer cald în forme inedite și provenind din zece țări vor zbura deasupra Cappadocia, regiune din centrul Turciei inclusă în patrimoniul UNESCO și renumită pentru formațiunile geologice ''hornurile zânelor'', cu prilejul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Baloanelor din Cappadocia, informează agenția turcă A
Jon Bon Jovi a întrerupt brusc un concert la New York din cauza unei infecții la sinusuri
Cântărețul Jon Bon Jovi a încheiat joi seară un concert susținut la Madison Square Garden după doar 90 de minute, cerându-și iertare publicului numeros pentru finalul abrupt, potrivit publicației Rolling Stone. ''Nu aruncați bilete rupte, o să rezolv eu cumva, bine?'', le-a spus cântărețul spectatorilor. ''Păstra
Patru tineri matematicieni, dintre care doi chinezi, recompensați cu medalia Fields
Medalia Fields, una dintre cele mai prestigioase distincții în domeniul matematicii, a recompensat joi doi chinezi, un american și un canadian, într-un context plin de transformări pentru disciplina lor sub efectul inteligenței artificiale (AI), informează AFP. Decernată la fiecare patru ani într-un alt oraș, această distincț
SUA / Scriitorul Salman Rushdie a depus mărturie într-un nou proces împotriva agresorului său
Scriitorul Salman Rushdie a depus joi mărturie într-un nou proces judecat în Statele Unite împotriva bărbatului care l-a înjunghiat în 2022 pe când se afla într-un institut cultural aproape de frontiera canadiană, au relatat mai multe publicații americane, informează AFP. Hadi Matar, un americano-libanez de 28 de ani,
Regatul Unit /Prințul George a împlinit 13 ani
Prințul George, al doilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a aniversat miercuri 13 ani, în timp ce se pregătește să calce pe urmele tatălui lui și să urmeze cursurile prestigiosului colegiu Eton, informează AFP. O fotografie a adolescentului a fost publicată cu această ocazie pe conturile Palatului Kensington de pe rețele
Austria a transformat casa natală a lui Hitler într-o secție de poliție
Austria a inaugurat miercuri o nouă secție de poliție situată în casa natală a lui Adolf Hitler din orașul Braunau am Inn, după mai mulți ani de renovări, în încercarea de a face clădirea mai puțin atractivă ca loc de adunare pentru neonaziști, după zeci de ani de controverse, relatează dpa și AFP. Clădirea, amplasată pe o stradă comercială d
VIDEO SUA: Kaylee Hottle, actrița din 'Godzilla', a murit la 18 ani într-un accident de mașină
Kaylee Hottle, actriță americană de 18 ani care a apărut în două filme din franciza 'Godzilla', a decedat în noaptea de luni spre marți într-un accident de mașină în statul american Maryland (est), au anunțat autoritățile, citate de AFP. Condus de un tânăr de 19 ani, vehiculul în care se afla actrița
Guvernul Spaniei intenționează să interzică fumatul pe terase și pe plaje
Guvernul de stânga al Spaniei a anunțat marți că dorește să interzică fumatul și utilizarea țigărilor electronice pe terase în aer liber și pe plaje, promovând un proiect de lege care va trebui să fie supus votului în Parlament, unde partidele ce susțin executivul condus de Pedro Sanchez nu dețin însă o majoritate, informează AFP.
Grecia va reglementa utilizarea trotinetelor electrice
Grecia va adopta în această săptămână o reglementare mai strictă referitoare la trotinetele electrice, a anunțat adjunctul unui ministru elen luni, după o serie de accidente în care au fost implicați în special utilizatori tineri, informează AFP. Utilizarea trotinetelor electrice de către copii 'va fi de acum interz
Prim-miniștrii britanici se succed la Downing Street Nr.10, însă motanul Larry rămâne o prezență constantă
Motanul Larry, cea mai faimoasă felină din Regatul Unit, îl va întâmpina luni pe cel de-al șaptelea colocatar al său de la Downing Street Nr. 10, unde a început să se plimbe pe 'culoarele puterii' din reședința oficială a prim-miniștrilor britanici în urmă cu mai mult de 15 ani, informează AFP. 'Politi
TOP CINEMA Filmul 'The Odyssey' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul 'The Odyssey' ('Odiseea'), o epopee cinematografică regizată de Christopher Nolan, a debutat în fruntea box-office-ului nord-american după ce a obținut încasări de 124,5 milioane de dolari în primul său weekend de proiecții în cinematografele din Statele Unite și Canada, potrivit estimărilor publicate duminică seară, inf
Vicepreședintele american JD Vance și soția sa, Usha, părinți pentru a patra oară
Vicepreședintele american JD Vance și soția sa, Usha, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al lor, un băiat, transmit Reuters și dpa. Alec Neel Vance s-a născut duminică, la Centrul medical militar național Walter Reed din Bethesda, statul Maryland, a scris JD Vance pe X, mulțumindu-le medicilor militari pentru ceea ce au făcut pentru famili
Italia/ Un bărbat din Livorno, absolvent de liceu la 82 de ani
Un bărbat în vârstă de 82 de ani a absolvit liceul în orașul portuar toscan Livorno din Italia, devenind unul dintre cei mai în vârstă italieni care au reușit acest lucru, transmite joi agenția de presă ANSA. Giuseppe Macaione a declarat pentru un ziar local că și-a îndeplinit un vis prin obținerea diplomei de absolvire a li
Actorul Sam Neill, dr. Grant din Jurassic Park, a murit din cauza unei pneumonii (agent)
Actorul Sam Neill, celebru pentru rolul paleontologului Alan Grant din filmul-cult Jurassic Park, a decedat din cauza unei pneumonii, a anunțat joi agentul său, transmit AFP și dpa. ''Sam a mur










