Germania: În pofida anulării tradiţionalelor parade de carnaval, câţiva entuziaşti au sfidat lockdown-ul în localitatea Rottweil
Rosenmontag (Lunea Trandafirilor), punctul culminant al sezonului carnavalurilor din Germania, marcată în mod tradiţional de petreceri pe străzi şi bună dispoziţie, s-a desfăşurat în mare parte ca oricare altă zi de luni în lockdown, paradele fiind anulate din cauza pandemiei de coronavirus, informează DPA.
Obişnuitele festivităţi, la care participau numeroşi spectatori, au fost anulate pentru prima dată în ultimii ani.
Cea mai recentă anulare a avut loc în Dusseldorf şi Mainz în 2016, când paradele nu s-au mai ţinut din cauza vântului puternic. În Koln, parada nu a mai fost anulată din 1991, an în care nu s-a mai desfăşurat din cauza Războiului din Golf.
În regiunile unde se celebrează, paradele de carnaval sunt foarte populare, apreciat ca fiind pe departe cele mai interesante evenimente ale anului.
Participanţii la carnaval petrec de obicei zilele de dinaintea Miercurii Cenuşii, care marchează debutul postului pentru credincioşii catolici, într-o atmosferă veselă, sfidând regulile şi autoritatea, costumându-se şi consumând cantităţi impresionante de alcool.
În oraşul Rottweil (sud-vest), circa 25 de clovni au sfidat lockdown-ul şi au desfăşurat tradiţionalele bufonerii stradale.
La ora 8 AM (07:00 GMT), ţipetele şi plesniturile din bici au răsunat în timp ce mărşăluiau şi ţopăiau prin Poarta Neagră din centrul acestui oraş medieval. Evenimentul a atras circa 450 de spectatori, în ciuda temperaturilor scăzute, potrivit poliţiei.
Parada nu a avut nici pe departe grandoarea spectacolelor din anii trecuţi.
Christoph Bechthold, purtător de cuvânt al poliţiei, a precizat că bufonii au respectat în cea mai mare parte regulile de distanţare socială şi au purtat măşti, adăugând că poliţiştii au decis să nu intervină.
E ca şi cum ai ''folosi un baros ca să spargi o nucă'', a spus acesta, explicând decizia de a nu interveni în desfăşurarea serbării.
Ceilalţi entuziaşti ai paradelor de carnaval, mai puţini îndrăzneţi, vor trebui să se mulţumească privind spectacolul la televizor.
În Koln, ca o modestă recunoaştere a sezonului carnavalurilor, postul regional de televiziune WDR va transmite o paradă miniaturală dedicată Rosenmontag sub forma unei spectacol cu marionete.
Un fundal cu o lungime de 32 de metri al vechiului oraş a fost ridicat în holul Comitetului festivalurilor şi carnavalurilor din Koln.
Câţiva petrecăreţi au sfidat regulile pe perioada weekendului în acest oraş din vestul ţării, 111 persoane riscând amenzi de până la 250 de euro pentru reuniuni în spaţii închise publice sau private, au precizat autorităţile. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Captura foto: Youtube
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Roma / Program de vizitare nocturn la Panteon și Colosseum în luna august
Panteonul și Colosseumul vor avea în luna august un program de vizitare prelungit până la ora locală 23:00 (21:00 GMT) în cazul primului și până la ora locală 23:30 pentru cel de-al doilea, a anunțat sâmbătă Ministerul Italian al Turismului, potrivit AFP. Panteonul va avea acest orar în fiecare zi cu excepția zilelor de joi,
Cântărețul american Chris Brown pledează vinovat la Londra într-un dosar de agresiune
Cântărețul american R&B Chris Brown, fostul iubit al Rihannei, a pledat vinovat vineri în fața unui tribunal din Londra în legătură cu o încăierare care a avut loc într-un club de noapte în 2023, urmând să-și afle sentința pe 26 octombrie, informează AFP. Cântărețul în vârstă de 3
Cappadocia se pregătește pentru festivalul anual dedicat baloanelor cu aer cald
Treizeci de baloane cu aer cald în forme inedite și provenind din zece țări vor zbura deasupra Cappadocia, regiune din centrul Turciei inclusă în patrimoniul UNESCO și renumită pentru formațiunile geologice ''hornurile zânelor'', cu prilejul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Baloanelor din Cappadocia, informează agenția turcă A
Jon Bon Jovi a întrerupt brusc un concert la New York din cauza unei infecții la sinusuri
Cântărețul Jon Bon Jovi a încheiat joi seară un concert susținut la Madison Square Garden după doar 90 de minute, cerându-și iertare publicului numeros pentru finalul abrupt, potrivit publicației Rolling Stone. ''Nu aruncați bilete rupte, o să rezolv eu cumva, bine?'', le-a spus cântărețul spectatorilor. ''Păstra
Patru tineri matematicieni, dintre care doi chinezi, recompensați cu medalia Fields
Medalia Fields, una dintre cele mai prestigioase distincții în domeniul matematicii, a recompensat joi doi chinezi, un american și un canadian, într-un context plin de transformări pentru disciplina lor sub efectul inteligenței artificiale (AI), informează AFP. Decernată la fiecare patru ani într-un alt oraș, această distincț
SUA / Scriitorul Salman Rushdie a depus mărturie într-un nou proces împotriva agresorului său
Scriitorul Salman Rushdie a depus joi mărturie într-un nou proces judecat în Statele Unite împotriva bărbatului care l-a înjunghiat în 2022 pe când se afla într-un institut cultural aproape de frontiera canadiană, au relatat mai multe publicații americane, informează AFP. Hadi Matar, un americano-libanez de 28 de ani,
Regatul Unit /Prințul George a împlinit 13 ani
Prințul George, al doilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a aniversat miercuri 13 ani, în timp ce se pregătește să calce pe urmele tatălui lui și să urmeze cursurile prestigiosului colegiu Eton, informează AFP. O fotografie a adolescentului a fost publicată cu această ocazie pe conturile Palatului Kensington de pe rețele
Austria a transformat casa natală a lui Hitler într-o secție de poliție
Austria a inaugurat miercuri o nouă secție de poliție situată în casa natală a lui Adolf Hitler din orașul Braunau am Inn, după mai mulți ani de renovări, în încercarea de a face clădirea mai puțin atractivă ca loc de adunare pentru neonaziști, după zeci de ani de controverse, relatează dpa și AFP. Clădirea, amplasată pe o stradă comercială d
VIDEO SUA: Kaylee Hottle, actrița din 'Godzilla', a murit la 18 ani într-un accident de mașină
Kaylee Hottle, actriță americană de 18 ani care a apărut în două filme din franciza 'Godzilla', a decedat în noaptea de luni spre marți într-un accident de mașină în statul american Maryland (est), au anunțat autoritățile, citate de AFP. Condus de un tânăr de 19 ani, vehiculul în care se afla actrița
Guvernul Spaniei intenționează să interzică fumatul pe terase și pe plaje
Guvernul de stânga al Spaniei a anunțat marți că dorește să interzică fumatul și utilizarea țigărilor electronice pe terase în aer liber și pe plaje, promovând un proiect de lege care va trebui să fie supus votului în Parlament, unde partidele ce susțin executivul condus de Pedro Sanchez nu dețin însă o majoritate, informează AFP.
Grecia va reglementa utilizarea trotinetelor electrice
Grecia va adopta în această săptămână o reglementare mai strictă referitoare la trotinetele electrice, a anunțat adjunctul unui ministru elen luni, după o serie de accidente în care au fost implicați în special utilizatori tineri, informează AFP. Utilizarea trotinetelor electrice de către copii 'va fi de acum interz
Prim-miniștrii britanici se succed la Downing Street Nr.10, însă motanul Larry rămâne o prezență constantă
Motanul Larry, cea mai faimoasă felină din Regatul Unit, îl va întâmpina luni pe cel de-al șaptelea colocatar al său de la Downing Street Nr. 10, unde a început să se plimbe pe 'culoarele puterii' din reședința oficială a prim-miniștrilor britanici în urmă cu mai mult de 15 ani, informează AFP. 'Politi
TOP CINEMA Filmul 'The Odyssey' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul 'The Odyssey' ('Odiseea'), o epopee cinematografică regizată de Christopher Nolan, a debutat în fruntea box-office-ului nord-american după ce a obținut încasări de 124,5 milioane de dolari în primul său weekend de proiecții în cinematografele din Statele Unite și Canada, potrivit estimărilor publicate duminică seară, inf
Vicepreședintele american JD Vance și soția sa, Usha, părinți pentru a patra oară
Vicepreședintele american JD Vance și soția sa, Usha, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al lor, un băiat, transmit Reuters și dpa. Alec Neel Vance s-a născut duminică, la Centrul medical militar național Walter Reed din Bethesda, statul Maryland, a scris JD Vance pe X, mulțumindu-le medicilor militari pentru ceea ce au făcut pentru famili
Italia/ Un bărbat din Livorno, absolvent de liceu la 82 de ani
Un bărbat în vârstă de 82 de ani a absolvit liceul în orașul portuar toscan Livorno din Italia, devenind unul dintre cei mai în vârstă italieni care au reușit acest lucru, transmite joi agenția de presă ANSA. Giuseppe Macaione a declarat pentru un ziar local că și-a îndeplinit un vis prin obținerea diplomei de absolvire a li










