În Suedia, arheologii se lansează în misiunea de a proteja epavele de jefuitori
În apele agitate ale arhipelagului Stockholm, patru arheologi se pregătesc să plonjeze în adâncurile Mării Baltice, care adăpostesc epave excepţional conservate, cu misiunea de a explora o navă comercială care s-a scufundat în urmă cu aproape 500 de ani şi de a verifica dacă aceasta a fost vizitată din nou de hoţi, relatează vineri AFP.
Confruntată în ultimii ani cu o recrudescenţă a cazurilor de jafuri arheologice, echipa de la muzeele maritime din capitala suedeză a solicitat primăvara trecută întăriri de la marină, garda de coastă şi poliţie pentru documentarea epavelor, monitorizarea acestora şi detectarea unor eventuale tentative de furt.
Jim Hansson plonjează la 28 de metri adâncime în apele tulburi ale Mării Baltice până la locul în care se află rămăşiţele unei epave din secolul al XVI-lea.
De la descoperirea acesteia, în 2017, arheologii o consideră o sursă de detalii uitate despre comerţul maritim regional. Câteva luni mai târziu însă, în timpul unei scufundări, Hansson a observat că epava a fost vizitată, iar o marmită a dispărut.
Până la 20.000 de epave se află în prezent pe fundul Mării Baltice care, datorită apei saline - un amestec de sare şi apă dulce - permite o bună conservare a acestora, spre deosebire de apa altor mări, care degradează lemnul mult mai rapid.
Astfel de epave, situate lângă Dalarö, la sud de capitala Suediei, sunt protejate prin lege împotriva furtului.
Cu toate acestea, unele persoane - colecţionari şi dealeri, după cum susţin arheologii - scotocesc în adâncuri pentru a jefui aceste obiecte seculare şi distrug munca de cercetare istorică.
''Dacă totul se află încă acolo în epavă, putem relata o poveste cât mai apropiată de realitate'', subliniază Hansson.
În noiembrie 2019, arheologul şi echipa sa, aflaţi în căutarea unor ambarcaţiuni scufundate care să fie expuse în viitorul muzeu al epavelor din capitala suedeză, au descoperit un vas de război în largul capitalei Stockholm. Se crede că acesta ar fi ''nava soră'' a legendarei ''Vasa'', care s-a scufundat în secolul al XVII-lea în timpul călătoriei sale inaugurale. Aceasta a fost readusă la suprafaţă în 1961 şi este găzduită într-un muzeu spectaculos din centrul capitalei. De atunci, ''Vasa'' a fost ferită de jafuri, însă arheologii au observat semne recente de intruziune în zona altor epave din apele arhipelagului, unde este necesar un permis de scufundare.
Obiecte precum piese de porţelan şi veselă de teracotă au dispărut de pe cel puţin patru ambarcaţiuni din secolul al XVII-lea. La faţa locului au fost găsite măşti folosite la scufundări şi cuţite.
Prin urmare, la începutul anului 2020, s-a decis intensificarea inspecţiilor pentru a detecta astfel de vizite. ''Putem să revenim şi să verificăm (...) dacă oamenii au venit aici să jefuiască sau dacă alte cauze, naturale, au condus la dezagregarea epavei'', explică Patrik Häöglund, unul dintre arheologi.
De data aceasta, uşurare: dotaţi cu o hartă 3D a sitului din zona fostei nave comerciale, Jim şi echipa sa constată că elementele epavei vizitate nu au fost mişcate - butoaiele de minereu de fier şi grinzile navei se află în continuare la locul lor.
Autorităţile suedeze, care au de supravegheat aproximativ 1.500 de kilometri de coastă la Marea Baltică, au răspuns apelului arheologilor care le distribuie fotografii, videoclipuri şi hărţi 3D ale epavelor. Din primăvara trecută, garda de coastă a efectuat, în cadrul zborurilor zilnice de patrulare peste arhipelag, o monitorizare a siturilor, pentru a detecta orice semne de scufundări neautorizate. Comandantul de corvetă Patrik Dahlberg recunoaşte că slujba este mult diferită de sarcinile sale zilnice, dar: ''înţelegem valoarea acestei munci, este utilă'', recunoaşte el.
Potrivit lui Jim Hansson, din cauza valorii anumitor obiecte din aceste epave este dificil ca hoţii să poată fi descurajaţi. Cercetătorul speră însă că eforturile întreprinse vor da roade. ''Dacă sunt bani, atunci oamenii vor încerca să-i ia, aşa că în prezent misiunea noastră este de a încerca să avem un sistem mai bun'', adaugă el. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Bîgu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva
La un secol distanță, un circ din Budapesta readuce la viață evadările îndrăznețe ale lui Houdini
Legat cu lanțuri, scufundat cu capul în jos într-un bazin plin cu apă și jucându-se cu moartea, Harry Houdini 'a revenit' pe scenă prin intermediul unor cascadori, vineri, la Budapesta, în cadrul unui nou spectacol de circ dedicat legendarului maestru al evadărilor, la un secol după moartea sa, informează Reuters.
Familia 'Star Trek' și lumea cinematografiei îi aduc un omagiu regretatului actor Patrick Stewart
Actorii Ian McKellen, Hugh Jackman și Seth MacFarlane, precum și familia 'Star Trek' și o mulțime de fani deplâng moartea lui Patrick Stewart, legendarul căpitan Jean-Luc Picard din celebrul seri
Regele Charles al III-lea a sosit în Guyana, următoarea etapă a turneului său în Caraibe
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a sosit joi în Guyana pentru o vizită de stat de două zile care va marca 60 de ani de relații diplomatice între Marea Britanie și această țară și îi va celebra natura, cultura și oamenii, informează PA Media și DPA. Charles se află într-un turneu în Caraibe , iar după ce și-a înche
Cântăreața Nicki Minaj și guvernatoarea Kathy Hochul se atacă reciproc înaintea alegerilor din New York
Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, care candidează din nou pentru acest post, marți, și cântăreața rap Nicki Minaj și-au adresat joi acuzații și reproșuri, după ce artista, care face campanie în favoarea republicanilor, a declarat despre democrată că este 'o femeie rea', transmite vineri agenția de presă EFE. 'Kathy Hochul e
UPDATE Actorul Patrick Stewart, protagonist al francizelor 'X-Men' și 'Star Trek', a murit la 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, un interpret de teatru shakespearian de mare succes, devenit apoi un star internațional după ce l-a interpretat pe profesorul telepat Charles Xavier în saga cinematografică 'X-Men' și pe eruditul căpitan Jean-Luc Picard în franciza de televiziune 'Star Trek', a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit
Pierce Brosnan și Helen Mirren se declară încântați să interpreteze doi gangsteri în serialul TV 'Mobland'
Actorii Pierce Brosnan și Helen Mirren au descoperit că le place viața de gangsteri atunci când interpretează un cuplu de infractori periculoși și imprevizibili, Conrad și Maeve Harrigan, în serialul TV 'Mobland', informează joi AFP. În cel de-al doilea sezon al serialului 'Mobland', familia Harrigan este prin
Soția lui Russell Brand a depus mărturie în procesul în care actorul este acuzat de abuzuri sexuale
Soția comedianului și influencerului britanic Russell Brand, judecat la Londra pentru multiple acuzații de viol și agresiuni sexuale, a declarat joi instanței că monogamia a fost 'dificilă' pentru el, dar că a devenit un soț 'extraordinar', transmite joi AFP. Șase femei îl acuză pe Russell Brand de viol și agresiune sexua
Un bijutier argentinian a confecționat un potir pentru papa Leon încorporând metal din războiul insulelor Falkland
În cadrul vizitei sale în Argentina, papa Leon al XIV-lea va primi în dar un potir confecționat de un celebru bijutier argentinian și care încorporează, pe lângă argint, aur și bronz, resturi metalice din muniția folosită în războiul din insulele Falkland, informează AFP. Juan Carlos Pallarols, de 83 de ani,
Moartea actriței Hayden Panettiere, declarată accidentală; ancheta a fost încheiată
Moartea actriței și cântăreței americane Hayden Panettiere a fost declarată accidentală, astfel încât ancheta privind decesul acesteia s-a încheiat, conform anunțului Departamentului de Poliție din Greenville, Carolina de Sud, care s-a ocupat de caz, transmite joi agenția de presă EFE. 'Pe baza concluziilor (biroulu
Rețele sociale și sănătate mintală/ Snapchat, pentru prima dată în fața unui juriu, alături de Instagram
Aplicația Snapchat se apără, pentru prima dată, în fața unui juriu popular împotriva acuzațiilor de dependență în rândul tinerilor, alături de Instagram (Meta), deja condamnată în acest an, într-un nou proces-test care a început miercuri la Los Angeles, transmite joi AFP. În valul de procese inte
La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor














