Registrul şcolar al lui John Lennon îl descrie ca pe un adolescent leneş şi rebel
Când avea 14 ani, John Lennon era un adolescent rebel care întârzia la ore, îşi uita cărţile acasă şi dădea dovadă de un comportament pe care profesorii îl considerau ''idiot'', după cum se arată în registrul său şcolar din anii 1954-1955, relatează EFE.
În acest document, care a fost scos miercuri la licitaţie de casa Sotheby's, sunt consemnate 22 de "detenţii" şcolare în mai puţin de opt săptămâni, un curriculum, potrivit căruia, cariera academică a lui John Lennon ar fi fost mai puţin promiţătoare decât cea muzicală.
Profesorii săi de la şcoala Quarry Bank Grammar School, din Liverpool, au scris despre el comentarii de genul: "Fără cărţi şi foarte leneş"; "Comportament idiot în clasă"; "Nu îşi recunoaşte greşelile" sau "Ajunge târziu, un leneş fără pereche".
Mai aveau să treacă doi ani până când Lennon şi-a format propria trupă la această şcoală, căreia avea i se alăture Paul McCartney, şi încă opt ani până la apariţia primului album oficial The Beatles, "Please Please Me".
Documentul, o adevărată perlă pentru colecţionarii de lucruri private ale celebrului cvartet din Liverpool, rămâne la vânzare până la 1 octombrie, la un preţ estimativ de între 3.000 şi 5.000 de lire (3.270 - 5.450 de euro).
Va fi scoasă la această licitaţie şi o pereche de ochelari cu rama rotundă stil Windsor pe care i-a popularizat John Lennon, când devenise deja o celebritate a muzicii rock. Ochelarii au fost dăruiţi în 1965 de John Lennon menajerei sale, Dorothy Jarlett, care s-a ocupat şi de creşterea primului său copil Julian.
Sotheby's speră să vândă perechea de ochelari cu între 30.000 şi 40.000 de lire (între 32.700 şi 43.600 de euro).
Licitaţia dedicată celebrei trupe britanice include şi o chitară semi-acustică cu semnătura lui Lennon şi un disc single, "Love Me Do", semnat de cei patru componenţi ai grupului. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: (c) www.biography.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Madonna a lansat un scurtmetraj în care apar Sabrina Carpenter, Kate Moss și Benedict Cumberbatch
Cântăreața americană Madonna a lansat luni un videoclip în care apar multe vedete, precum Sabrina Carpenter, Kate Moss, Richard E. Grant și Benedict Cumberbatch, informează DPA. Înaintea lansării de luna viitoare a noului ei album de studio 'Confessions II', celebra artistă americană a decis să lanseze un film care să
Arestul preventiv al cântărețului francez Patrick Bruel, prelungit cu 24 de ore
Arestul prevenit al cântărețului francez Patrick Bruel, acuzat de mai multe femei de violuri și agresiuni sexuale, a fost prelungit cu 24 de ore, a precizat marți parchetul într-un comunicat, potrivit AFP.
Supraviețuire 'miraculoasă' a unui șerpaș abandonat pe Everest; se solicită o anchetă
Un alpinist nepalez care a supraviețuit singur timp de șase zile pe versanții Everestului a părăsit secția de terapie intensivă, a anunțat marți familia sa, informează AFP. Dawa Sherpa, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit în viață, din întâmplare, la data de 4 iunie, nu departe de tabăra de bază a celui mai înalt v&
Apple dezvăluie mult așteptata versiune Siri AI, după întârzieri
Gigantul american din domeniul tehnologiei Apple a prezentat luni Siri AI, o versiune mult așteptată a asistentului său conversațional, bazată pe Apple Intelligence, informează marți agenția DPA. Noul asistent este disponibil imediat pentru testare de către dezvoltatori și va fi lansat în versiune beta în cursul acestui an. Apple a a
Cineastul israelian Nadav Lapid se retrage dintr-un festival cinematografic după apeluri la boicot
Cineastul israelian Nadav Lapid s-a retras din festivalul internațional de film FID din Marsilia, a anunțat luni directoarea acestuia, în urma unor apeluri la boicot și a retragerii câtorva zeci de regizori care au protestat față de prezența sa în cadrul evenimentului, informează AFP. Locuind în Franța de mai mulți ani,
VIDEO Steven Spielberg își îndreaptă din nou privirea spre stele, cu noul său film, 'Ziua Dezvăluirii'
La aproape 50 de ani de la filmul 'Întâlnire de gradul trei' ('Close Encounters of the Third Kind'), Steven Spielberg propune, prin 'Ziua Dezvăluirii' ('Disclosure Day'), o nouă poveste centrată pe întâlnirea dintre omenire și o civilizație extraterestră, o temă dragă regizorului american, care crede în existența
Peste 400 de imitatori ai lui Charlie Chaplin, reuniți în Elveția
Peste 400 de imitatori ai lui Charlie Chaplin, purtând melon, mustață și baston, s-au reunit duminică în localitatea Corsier-sur-Vevey din Elveția ca să încerce să doboare recordul pentru cea mai mare adunare de sosii ale lui Charlot, informează AFP. Evenimen
Cântărețul francez Patrick Bruel, reținut în cadrul unei anchete privind abuzuri sexuale
Cântărețul francez Patrick Bruel a fost reținut luni în cadrul unei anchete privind abuzuri sexuale 'care vizează, în acest stadiu, 13 victime' presupuse, a indicat justiția într-un comunicat citat de AFP. Ancheta în curs 'vizează faptele (denunțate de) trei femei care îl acuză pe Patrick Bruel de agresiuni sexua
Japonia / Zeci de școli, închise din cauza unor semnalări privind prezența urșilor
Unul sau mai mulți urși semnalați în ultimele trei zile pe străzile unui oraș din Japonia au determinat autoritățile să dispună luni închiderea a aproape 100 de unități școlare, în același timp fiind mobilizați zeci de vânători și de responsabili locali pentru localizarea animalului, informează AFP. Municipalitatea Utsunomiya, situată l
VIDEO TOP CINEMA 'Scary Movie', pe primul loc la box-office-ul nord-american în weekendul de lansare
Comedia de groază 'Scary Movie' de la studiourile Paramount a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american în weekendul de lansare, cu încasări estimate de 55 de milioane de dolari în trei zile, conform datelor publicate duminică de compania de analiză Comscore, informează luni agenția Xinhua.
Membri ai familiei regale britanice, prezenți la căsătoria fiului prințesei Anne
Regele Charles și membri de rang înalt ai familiei regale britanice s-au reunit sâmbătă într-o localitate din sud-vestul Angliei pentru a celebra căsătoria fiului prințesei Anne, Peter Phillips, cu asistenta medicală Harriet Sperling, informează Reuters. Prințesa Anne a fost însoțită de soțul ei, Timothy Laurence, la ce
Un bărbat a murit după ce a fost atacat de un rechin în largul coastei Australiei de Vest
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost atacat de un rechin în timp ce pescuia în largul coastei Australiei de Vest, a anunțat sâmbătă poliția, fiind cel de-al treilea atac fatal petrecut în Australia în ultimele trei săptămâni, potrivit Reuters. Bărbatul de 35 de ani a fost atacat sâmbătă dimineaț
VIDEO Vara muzicală din Germania începe vineri cu festivalurile rock gemene 'Rock am Ring' și 'Rock im Park'
Cele două foarte populare festivaluri muzicale din Germania, 'Rock am Ring' și 'Rock im Park', încep vineri seară, urmând să ofere trei zile de petrecere pentru zeci de mii de participanți, informează DPA. Aproximativ 70 de concerte sunt programate pe scenele acestor festivaluri-gemene, organizate în regiunea
Finala concursului Eurovision 2026 a atras cu 20% mai puțini telespectatori decât anul trecut
Finala ediției din acest an a concursului Eurovision a atras cu aproximativ 20% mai puțini telespectatori decât evenimentul similar din 2025, a anunțat vineri Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), informează DPA.
Madonna a susținut un concert surpriză de 15 de minute la New York
Madonna a susținut joi seară un mini-concert surpriză, cu o durată de 15 minute, în emblematica intersecție comercială Times Square din New York, cu câteva săptămâni înainte de lansarea noului ei album, informează AFP. Cântăreața americană, în vârstă de 67 de ani, purtând un corset roz și ochelari albaștri pe o s










