Un diamant de 102 carate ar putea fi vândut la licitaţie cu 30 de milioane de dolari
Unul dintre cele mai rare diamante din lume, de mărimea unui ou, va fi scos la vânzare în cadrul unei licitaţii ce va avea loc luna viitoare în Hong Kong, iar specialiştii se aşteaptă ca nestemata să atingă un preţ de vânzare cuprins între 12 milioane şi 30 de milioane de dolari, informează Reuters.
Reprezentanţii casei Sotheby's au anunţat joi că diamantul de 102,3 carate, inclus în categoria de strălucire "flawless white sparkler", ocupă locul al doilea în topul celor mai mari diamante ovale de acest tip care au fost propuse vreodată la o licitaţie. Cel mai mare dintre ele, un diamant de 118,2 carate, a stabilit un nou record mondial de preţ în 2013, când a fost vândut cu 30,8 milioane de dolari.
Doar şapte astfel de diamante - cunoscute în industria de profil sub denumirea de "diamante albe de culoare D şi claritate internă perfectă" - de peste 100 de carate au fost vândute vreodată la licitaţie.
Diamantul va fi vândut într-un lot unic şi fără preţ de rezervă la sediul casei Sotheby's din Hong Kong, pe 5 octombrie.
Potrivit experţilor de la casa Sotheby's, nestemata a fost tăiată dintr-un diamant brut de 271 de carate, descoperit în mina Victor din provincia canadiană Ontario în 2018.
Două dintre cele mai faimoase diamante mari din lume - Koh-i-Noor şi The Cullinan 1 - aparţin familiei regale a Marii Britanii şi fac parte din Bijuteriile Coroanei Britanice.
Recordul mondial de preţ pentru orice tip de diamant sau de bijuterie vândute la o licitaţie a fost stabilit în 2017, când un diamant roz de 59,6 carate din categoria "fancy vivid" a fost vândut cu 71,2 milioane de dolari companiei de bijuterii Chow Tai Fook din Hong Kong, potrivit casei Sotheby's. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: www.sothebys.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Madonna a lansat un scurtmetraj în care apar Sabrina Carpenter, Kate Moss și Benedict Cumberbatch
Cântăreața americană Madonna a lansat luni un videoclip în care apar multe vedete, precum Sabrina Carpenter, Kate Moss, Richard E. Grant și Benedict Cumberbatch, informează DPA. Înaintea lansării de luna viitoare a noului ei album de studio 'Confessions II', celebra artistă americană a decis să lanseze un film care să
Arestul preventiv al cântărețului francez Patrick Bruel, prelungit cu 24 de ore
Arestul prevenit al cântărețului francez Patrick Bruel, acuzat de mai multe femei de violuri și agresiuni sexuale, a fost prelungit cu 24 de ore, a precizat marți parchetul într-un comunicat, potrivit AFP.
Supraviețuire 'miraculoasă' a unui șerpaș abandonat pe Everest; se solicită o anchetă
Un alpinist nepalez care a supraviețuit singur timp de șase zile pe versanții Everestului a părăsit secția de terapie intensivă, a anunțat marți familia sa, informează AFP. Dawa Sherpa, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit în viață, din întâmplare, la data de 4 iunie, nu departe de tabăra de bază a celui mai înalt v&
Apple dezvăluie mult așteptata versiune Siri AI, după întârzieri
Gigantul american din domeniul tehnologiei Apple a prezentat luni Siri AI, o versiune mult așteptată a asistentului său conversațional, bazată pe Apple Intelligence, informează marți agenția DPA. Noul asistent este disponibil imediat pentru testare de către dezvoltatori și va fi lansat în versiune beta în cursul acestui an. Apple a a
Cineastul israelian Nadav Lapid se retrage dintr-un festival cinematografic după apeluri la boicot
Cineastul israelian Nadav Lapid s-a retras din festivalul internațional de film FID din Marsilia, a anunțat luni directoarea acestuia, în urma unor apeluri la boicot și a retragerii câtorva zeci de regizori care au protestat față de prezența sa în cadrul evenimentului, informează AFP. Locuind în Franța de mai mulți ani,
VIDEO Steven Spielberg își îndreaptă din nou privirea spre stele, cu noul său film, 'Ziua Dezvăluirii'
La aproape 50 de ani de la filmul 'Întâlnire de gradul trei' ('Close Encounters of the Third Kind'), Steven Spielberg propune, prin 'Ziua Dezvăluirii' ('Disclosure Day'), o nouă poveste centrată pe întâlnirea dintre omenire și o civilizație extraterestră, o temă dragă regizorului american, care crede în existența
Peste 400 de imitatori ai lui Charlie Chaplin, reuniți în Elveția
Peste 400 de imitatori ai lui Charlie Chaplin, purtând melon, mustață și baston, s-au reunit duminică în localitatea Corsier-sur-Vevey din Elveția ca să încerce să doboare recordul pentru cea mai mare adunare de sosii ale lui Charlot, informează AFP. Evenimen
Cântărețul francez Patrick Bruel, reținut în cadrul unei anchete privind abuzuri sexuale
Cântărețul francez Patrick Bruel a fost reținut luni în cadrul unei anchete privind abuzuri sexuale 'care vizează, în acest stadiu, 13 victime' presupuse, a indicat justiția într-un comunicat citat de AFP. Ancheta în curs 'vizează faptele (denunțate de) trei femei care îl acuză pe Patrick Bruel de agresiuni sexua
Japonia / Zeci de școli, închise din cauza unor semnalări privind prezența urșilor
Unul sau mai mulți urși semnalați în ultimele trei zile pe străzile unui oraș din Japonia au determinat autoritățile să dispună luni închiderea a aproape 100 de unități școlare, în același timp fiind mobilizați zeci de vânători și de responsabili locali pentru localizarea animalului, informează AFP. Municipalitatea Utsunomiya, situată l
VIDEO TOP CINEMA 'Scary Movie', pe primul loc la box-office-ul nord-american în weekendul de lansare
Comedia de groază 'Scary Movie' de la studiourile Paramount a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american în weekendul de lansare, cu încasări estimate de 55 de milioane de dolari în trei zile, conform datelor publicate duminică de compania de analiză Comscore, informează luni agenția Xinhua.
Membri ai familiei regale britanice, prezenți la căsătoria fiului prințesei Anne
Regele Charles și membri de rang înalt ai familiei regale britanice s-au reunit sâmbătă într-o localitate din sud-vestul Angliei pentru a celebra căsătoria fiului prințesei Anne, Peter Phillips, cu asistenta medicală Harriet Sperling, informează Reuters. Prințesa Anne a fost însoțită de soțul ei, Timothy Laurence, la ce
Un bărbat a murit după ce a fost atacat de un rechin în largul coastei Australiei de Vest
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost atacat de un rechin în timp ce pescuia în largul coastei Australiei de Vest, a anunțat sâmbătă poliția, fiind cel de-al treilea atac fatal petrecut în Australia în ultimele trei săptămâni, potrivit Reuters. Bărbatul de 35 de ani a fost atacat sâmbătă dimineaț
VIDEO Vara muzicală din Germania începe vineri cu festivalurile rock gemene 'Rock am Ring' și 'Rock im Park'
Cele două foarte populare festivaluri muzicale din Germania, 'Rock am Ring' și 'Rock im Park', încep vineri seară, urmând să ofere trei zile de petrecere pentru zeci de mii de participanți, informează DPA. Aproximativ 70 de concerte sunt programate pe scenele acestor festivaluri-gemene, organizate în regiunea
Finala concursului Eurovision 2026 a atras cu 20% mai puțini telespectatori decât anul trecut
Finala ediției din acest an a concursului Eurovision a atras cu aproximativ 20% mai puțini telespectatori decât evenimentul similar din 2025, a anunțat vineri Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), informează DPA.
Madonna a susținut un concert surpriză de 15 de minute la New York
Madonna a susținut joi seară un mini-concert surpriză, cu o durată de 15 minute, în emblematica intersecție comercială Times Square din New York, cu câteva săptămâni înainte de lansarea noului ei album, informează AFP. Cântăreața americană, în vârstă de 67 de ani, purtând un corset roz și ochelari albaștri pe o s










