Kevin Spacey a fost dat în judecată pentru prezumtive abuzuri sexuale din anii 1980
Mai multe documente depuse în cadrul unui proces iniţiat la Tribunalul Suprem din Manhattan, miercuri, dezvăluie că actorul Kevin Spacey, protagonistul serialului "House of Cards", căzut între timp în dizgraţie, l-a violat şi abuzat sexual de mai multe ori pe un adolescent de 14 ani, unul dintre elevii înscrişi la cursurile şcolii sale de actorie, în anul în care starul american şi-a început cariera în cinematografie, informează Reuters.
Începând din prima parte a anilor '80, Kevin Spacey l-ar fi violat şi abuzat sexual pe un băiat pe care îl învăţa actorie în Westchester County. Băiatul, numit doar cu iniţialele C.D. în documentele depuse la tribunal, susţine că abuzurile au început la doi ani după ce s-a înscris la cursul predat de Spacey, la vârsta de 12 ani.
"Kevin Spacey a fost un pedofil timp de mulţi ani. Comportamentul lui a rămas nesancţionat. Aşa cum s-a arătat foarte clar în plângerea depusă în instanţă, el este un pedofil care a abuzat sexual copii, inclusiv pe unii care aveau doar 14 ani. Astfel de lucruri nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată", a declarat avocatul Ben Rubinowitz pentru Daily News.
"Adevărul e că el i-a violat pe acei copii. Acei copii nu puteau să îşi dea consimţământul, ţinând cont de vârsta pe care o aveau", a adăugat avocatul.
Potrivit documentelor depuse în instanţă, Kevin Spacey, la vremea când juca pe Broadway în spectacolul "Precious Sons" din 1986, avea vârsta de 26 de ani şi l-a agresat sexual pe actorul minor Anthony Rapp, care avea pe atunci 14 ani, după o petrecere organizată în apartamentul său din East Side.
Kevin Spacey, care a apărut în acel an pentru prima dată pe marile ecrane în filmul "Heartburn", "l-a pipăit în mod intenţionat" pe actorul minor, apoi s-a aşezat deasupra lui, fapte care l-au făcut pe Anthony Rapp să fugă şi să se ascundă în baie, înainte de a pleca din apartamentul actorului.
Rapp şi C.D. au suferit traume psihologice îndelungate în urma acelui incident, se afirmă în documentele judiciare depuse miercuri la Tribunalul Suprem din Manhattan.
În octombrie 2017, Anthony Rapp, în vârstă de 48 de ani, a devenit primul dintr-o serie de peste 12 bărbaţi care l-au acuzat pe Kevin Spacey de abuzuri sexuale comise de-a lungul mai multor decenii.
Procesul demarat miercuri a fost posibil graţie unei legi - Child Victims Act - din statul New York, ce permite minorilor care au fost victime ale unor agresiuni sexuale să îşi dea în judecată agresorii până în august 2021 - în pofida statutului limitativ prevăzut în legislaţia ce prevede prescrierea faptelor, care au făcut ca astfel de acţiuni judiciare să fie până acum imposibil de realizat din punct de vedere legal.
Kevin Spacey a fost acuzat şi în alte două procese separate, însă nu a fost deocamdată condamnat. În ianuarie 2017, o prezentatoare de ştiri din Boston, Heather Unruh, a depus o plângere la Poliţia din Nantucket, în care afirma că starul american l-a pipăit pe fiul ei adolescent într-un bar, în iulie 2016.
În octombrie 2019, procurorii din Los Angeles au demarat o anchetă după ce Kevin Spacey a fost acuzat că ar fi abuzat sexual un maseur din Malibu.
Kevin Spacey, care a negat că s-ar fi angajat vreodată în acte sexuale neconsimţite, a evitat atenţia mass-media după ce acuzaţiile de abuzuri sexuale depuse împotriva lui au ajuns pe primele pagini ale ziarelor din lumea întreagă la sfârşitul anului 2018. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva
La un secol distanță, un circ din Budapesta readuce la viață evadările îndrăznețe ale lui Houdini
Legat cu lanțuri, scufundat cu capul în jos într-un bazin plin cu apă și jucându-se cu moartea, Harry Houdini 'a revenit' pe scenă prin intermediul unor cascadori, vineri, la Budapesta, în cadrul unui nou spectacol de circ dedicat legendarului maestru al evadărilor, la un secol după moartea sa, informează Reuters.
Familia 'Star Trek' și lumea cinematografiei îi aduc un omagiu regretatului actor Patrick Stewart
Actorii Ian McKellen, Hugh Jackman și Seth MacFarlane, precum și familia 'Star Trek' și o mulțime de fani deplâng moartea lui Patrick Stewart, legendarul căpitan Jean-Luc Picard din celebrul seri
Regele Charles al III-lea a sosit în Guyana, următoarea etapă a turneului său în Caraibe
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a sosit joi în Guyana pentru o vizită de stat de două zile care va marca 60 de ani de relații diplomatice între Marea Britanie și această țară și îi va celebra natura, cultura și oamenii, informează PA Media și DPA. Charles se află într-un turneu în Caraibe , iar după ce și-a înche
Cântăreața Nicki Minaj și guvernatoarea Kathy Hochul se atacă reciproc înaintea alegerilor din New York
Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, care candidează din nou pentru acest post, marți, și cântăreața rap Nicki Minaj și-au adresat joi acuzații și reproșuri, după ce artista, care face campanie în favoarea republicanilor, a declarat despre democrată că este 'o femeie rea', transmite vineri agenția de presă EFE. 'Kathy Hochul e
UPDATE Actorul Patrick Stewart, protagonist al francizelor 'X-Men' și 'Star Trek', a murit la 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, un interpret de teatru shakespearian de mare succes, devenit apoi un star internațional după ce l-a interpretat pe profesorul telepat Charles Xavier în saga cinematografică 'X-Men' și pe eruditul căpitan Jean-Luc Picard în franciza de televiziune 'Star Trek', a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit
Pierce Brosnan și Helen Mirren se declară încântați să interpreteze doi gangsteri în serialul TV 'Mobland'
Actorii Pierce Brosnan și Helen Mirren au descoperit că le place viața de gangsteri atunci când interpretează un cuplu de infractori periculoși și imprevizibili, Conrad și Maeve Harrigan, în serialul TV 'Mobland', informează joi AFP. În cel de-al doilea sezon al serialului 'Mobland', familia Harrigan este prin
Soția lui Russell Brand a depus mărturie în procesul în care actorul este acuzat de abuzuri sexuale
Soția comedianului și influencerului britanic Russell Brand, judecat la Londra pentru multiple acuzații de viol și agresiuni sexuale, a declarat joi instanței că monogamia a fost 'dificilă' pentru el, dar că a devenit un soț 'extraordinar', transmite joi AFP. Șase femei îl acuză pe Russell Brand de viol și agresiune sexua
Un bijutier argentinian a confecționat un potir pentru papa Leon încorporând metal din războiul insulelor Falkland
În cadrul vizitei sale în Argentina, papa Leon al XIV-lea va primi în dar un potir confecționat de un celebru bijutier argentinian și care încorporează, pe lângă argint, aur și bronz, resturi metalice din muniția folosită în războiul din insulele Falkland, informează AFP. Juan Carlos Pallarols, de 83 de ani,
Moartea actriței Hayden Panettiere, declarată accidentală; ancheta a fost încheiată
Moartea actriței și cântăreței americane Hayden Panettiere a fost declarată accidentală, astfel încât ancheta privind decesul acesteia s-a încheiat, conform anunțului Departamentului de Poliție din Greenville, Carolina de Sud, care s-a ocupat de caz, transmite joi agenția de presă EFE. 'Pe baza concluziilor (biroulu
Rețele sociale și sănătate mintală/ Snapchat, pentru prima dată în fața unui juriu, alături de Instagram
Aplicația Snapchat se apără, pentru prima dată, în fața unui juriu popular împotriva acuzațiilor de dependență în rândul tinerilor, alături de Instagram (Meta), deja condamnată în acest an, într-un nou proces-test care a început miercuri la Los Angeles, transmite joi AFP. În valul de procese inte
La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu
Instituții media norvegiene au apelat la justiție pentru a împiedica Meta să le exploateze conținuturile
Principalele instituții media norvegiene au anunțat marți că au inițiat o acțiune în justiție prin care solicită o măsură provizorie menită să împiedice Meta să aplice noile condiții de utilizare care, potrivit acestor organizații, le amenință drepturile de autor asupra conținuturilor jurnalistice, informează AFP. Potrivit acestor














