Pisica Gli poate rămâne, chiar dacă Sfânta Sofia a fost transformată în moschee
Cu mii de fani pe Instagram şi admirată chiar de un fost preşedinte american, pisica Gli este aproape la fel de celebră ca şi ''casa'' sa, catedrala Sfânta Sofia din Istanbul, transmite Reuters.
Însă după ce autorităţile turce au luat decizia de a transforma muzeul Sfânta Sofia în moschee, numeroşi turci au început să se întrebe ce se va întâmpla cu Gli, dacă va trebui să-şi găsească o nouă casă, chestiune ce a fost abordată şi de numeroase publicaţii din Turcia.
Foto: (c) Murad Sezer / REUTERS
Gli, pisica gri cu ochii strălucitor de verzi, a devenit un fel de mascotă a muzeului Sfânta Sofia, fiind răsfăţată deopotrivă de personalul muzeului şi vizitatori. Printre cei mai de seamă admiratori ai ei se numără fostul preşedinte american Barack Obama, care a fost filmat în timp ce o mângâia cu ocazia unei vizite din 2009.
Autorităţile au anunţat că Sfânta Sofia poate rămâne casa lui Gli.
Ibrahim Kalin, purtător de cuvânt al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a declarat pentru Reuters că situaţia lui Gli, precum şi a altor pisici din zona catedralei, va rămâne la fel ca şi până acum.
"Această pisică a devenit celebră şi mai sunt şi altele care nu au devenit încă faimoase. Această pisică va rămâne acolo şi toate pisicile sunt binevenite la moscheile noastre", a susţinut el.
Foto: (c) hagiasophiacat / Instagram
Această decizie este binevenită şi pentru Umut Bahceci, ghid turistic al catedralei care în urmă cu 4 ani a introdus-o pe Gli în lumea social media, deschizându-i o pagină dedicată pe Instagram, pagină care are peste 48.000 de fani. Pe această pagină sunt numeroase fotografii cu felina la care dau tag turiştii care au cunoscut-o.
"Am început să o observ pe Gli ori de câte ori mă duceam (la Sfânta Sofia) pentru că lui Gli îi place să pozeze pentru a fi admirată, ca şi când ar fi fotomodel", a declarat ea. "Primesc mesaje de la oameni care îi transmit lui Gli că vor veni la Istanbul să o vadă. Este un sentiment foarte frumos", a mai susţinut Umut Bahceci.
Foto: (c) Xu Suhui / Xinhua
Sfânta Sofia a fost cea mai mare catedrală a creştinătăţii timp de 900 de ani, după care a fost transformată în moschee după căderea Constantinopolului în faţa expansiunii otomane. A rămas moschee până în 1934 când a fost transformată în muzeu. O instanţă turcă a ajuns recent la concluzia că transformarea în muzeu a Sfintei Sofia s-a făcut fără a se respecta legea, iar preşedintele Erdogan nu a pierdut prilejul de a declara monumentul din nou moschee. Credincioşii musulmani se pot ruga începând de vineri în Sfânta Sofia. AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arestul preventiv al cântărețului francez Patrick Bruel, prelungit cu 24 de ore
Arestul prevenit al cântărețului francez Patrick Bruel, acuzat de mai multe femei de violuri și agresiuni sexuale, a fost prelungit cu 24 de ore, a precizat marți parchetul într-un comunicat, potrivit AFP.
Supraviețuire 'miraculoasă' a unui șerpaș abandonat pe Everest; se solicită o anchetă
Un alpinist nepalez care a supraviețuit singur timp de șase zile pe versanții Everestului a părăsit secția de terapie intensivă, a anunțat marți familia sa, informează AFP. Dawa Sherpa, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit în viață, din întâmplare, la data de 4 iunie, nu departe de tabăra de bază a celui mai înalt v&
Apple dezvăluie mult așteptata versiune Siri AI, după întârzieri
Gigantul american din domeniul tehnologiei Apple a prezentat luni Siri AI, o versiune mult așteptată a asistentului său conversațional, bazată pe Apple Intelligence, informează marți agenția DPA. Noul asistent este disponibil imediat pentru testare de către dezvoltatori și va fi lansat în versiune beta în cursul acestui an. Apple a a
Cineastul israelian Nadav Lapid se retrage dintr-un festival cinematografic după apeluri la boicot
Cineastul israelian Nadav Lapid s-a retras din festivalul internațional de film FID din Marsilia, a anunțat luni directoarea acestuia, în urma unor apeluri la boicot și a retragerii câtorva zeci de regizori care au protestat față de prezența sa în cadrul evenimentului, informează AFP. Locuind în Franța de mai mulți ani,
VIDEO Steven Spielberg își îndreaptă din nou privirea spre stele, cu noul său film, 'Ziua Dezvăluirii'
La aproape 50 de ani de la filmul 'Întâlnire de gradul trei' ('Close Encounters of the Third Kind'), Steven Spielberg propune, prin 'Ziua Dezvăluirii' ('Disclosure Day'), o nouă poveste centrată pe întâlnirea dintre omenire și o civilizație extraterestră, o temă dragă regizorului american, care crede în existența
Peste 400 de imitatori ai lui Charlie Chaplin, reuniți în Elveția
Peste 400 de imitatori ai lui Charlie Chaplin, purtând melon, mustață și baston, s-au reunit duminică în localitatea Corsier-sur-Vevey din Elveția ca să încerce să doboare recordul pentru cea mai mare adunare de sosii ale lui Charlot, informează AFP. Evenimen
Cântărețul francez Patrick Bruel, reținut în cadrul unei anchete privind abuzuri sexuale
Cântărețul francez Patrick Bruel a fost reținut luni în cadrul unei anchete privind abuzuri sexuale 'care vizează, în acest stadiu, 13 victime' presupuse, a indicat justiția într-un comunicat citat de AFP. Ancheta în curs 'vizează faptele (denunțate de) trei femei care îl acuză pe Patrick Bruel de agresiuni sexua
Japonia / Zeci de școli, închise din cauza unor semnalări privind prezența urșilor
Unul sau mai mulți urși semnalați în ultimele trei zile pe străzile unui oraș din Japonia au determinat autoritățile să dispună luni închiderea a aproape 100 de unități școlare, în același timp fiind mobilizați zeci de vânători și de responsabili locali pentru localizarea animalului, informează AFP. Municipalitatea Utsunomiya, situată l
VIDEO TOP CINEMA 'Scary Movie', pe primul loc la box-office-ul nord-american în weekendul de lansare
Comedia de groază 'Scary Movie' de la studiourile Paramount a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american în weekendul de lansare, cu încasări estimate de 55 de milioane de dolari în trei zile, conform datelor publicate duminică de compania de analiză Comscore, informează luni agenția Xinhua.
Membri ai familiei regale britanice, prezenți la căsătoria fiului prințesei Anne
Regele Charles și membri de rang înalt ai familiei regale britanice s-au reunit sâmbătă într-o localitate din sud-vestul Angliei pentru a celebra căsătoria fiului prințesei Anne, Peter Phillips, cu asistenta medicală Harriet Sperling, informează Reuters. Prințesa Anne a fost însoțită de soțul ei, Timothy Laurence, la ce
Un bărbat a murit după ce a fost atacat de un rechin în largul coastei Australiei de Vest
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost atacat de un rechin în timp ce pescuia în largul coastei Australiei de Vest, a anunțat sâmbătă poliția, fiind cel de-al treilea atac fatal petrecut în Australia în ultimele trei săptămâni, potrivit Reuters. Bărbatul de 35 de ani a fost atacat sâmbătă dimineaț
VIDEO Vara muzicală din Germania începe vineri cu festivalurile rock gemene 'Rock am Ring' și 'Rock im Park'
Cele două foarte populare festivaluri muzicale din Germania, 'Rock am Ring' și 'Rock im Park', încep vineri seară, urmând să ofere trei zile de petrecere pentru zeci de mii de participanți, informează DPA. Aproximativ 70 de concerte sunt programate pe scenele acestor festivaluri-gemene, organizate în regiunea
Finala concursului Eurovision 2026 a atras cu 20% mai puțini telespectatori decât anul trecut
Finala ediției din acest an a concursului Eurovision a atras cu aproximativ 20% mai puțini telespectatori decât evenimentul similar din 2025, a anunțat vineri Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), informează DPA.
Madonna a susținut un concert surpriză de 15 de minute la New York
Madonna a susținut joi seară un mini-concert surpriză, cu o durată de 15 minute, în emblematica intersecție comercială Times Square din New York, cu câteva săptămâni înainte de lansarea noului ei album, informează AFP. Cântăreața americană, în vârstă de 67 de ani, purtând un corset roz și ochelari albaștri pe o s
Taylor Swift este cea mai bogată cântăreață din toate timpurile, potrivit revistei Forbes
Revista Forbes estimează că vedeta pop americană Taylor Swift a devenit cea mai bogată cântăreață din toate timpurile și că are o avere de 2 miliarde de dolari, o creștere de 100% față de anul 2024, informează vineri DPA. Taylor Swift, în vârstă de 36 de ani, interpreta unor hituri precum ''Shake it Off'', a devenit miliardară












