Dicţionarul de referinţă american îşi va modifica definiţia rasismului
Dicţionarul de referinţă american Merriam-Webster îşi va modifica definiţia cuvântului rasism la sugestia unei tinere femei de culoare care a dorit o mai bună reflectare a influenţei sale asupra populaţiilor vizate, relatează miercuri agenţia AFP.
Recent absolventă a Universităţii Drake (Iowa), Kennedy Mitchum a contactat venerabila instituţie, care îşi publică dicţionarele începând din 1847, pentru a propune o actualizare.
''Le-am spus că ar trebui să includă faptul că un grup de oameni face obiectul unei opresiuni sistematice. Nu este doar: nu-mi place de cineva'', a explicat ea pentru canalul local KMOV (afiliat CBS).
La solicitarea AFP, directorul editorial al Merriam-Webster, Peter Sokolowski, a confirmat că definiţia va fi modificată după interacţiunea cu Kennedy Mitchum.
El a amintit că a doua dintre cele trei definiţii ale cuvântului rasism a preluat deja acest concept ''şi îl vom face şi mai clar în următoarea noastră versiune''.
În versiunea actuală a celei de-a doua definiţii, rasismul este o ''doctrină sau program politic bazat pe rasism şi care vizează aplicarea principiilor sale'' sau ''un sistem politic sau social bazat pe rasism''.
''Este genul de actualizare continuă care permite dicţionarului să rămână la zi'', a explicat Peter Sokolowski, ''bazat pe criterii riguroase şi cercetări pentru a putea descrie limba aşa cum este ea utilizată efectiv''.
Unul dintre responsabilii editoriali ai dicţionarului i-a explicat tinerei că definiţiile altor cuvinte ''asociate rasismului sau cu o conotaţie rasială'' urmează să fie actualizate, fără a specifica care dintre acestea.
''Ne cerem scuze pentru daunele pe care le-am provocat neacţionând mai devreme'', a scris responsabilul, potrivit unui mesaj publicat de Universitatea Drake şi distribuit pe Twitter de Kennedy Mitchum.
Site-ul Merriam-Webster, unde definiţiile sunt oferite cu acces gratuit, a înregistrat aproape 50 de milioane de vizitatori unici în luna mai, potrivit site-ului SimilarWeb.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Moise, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: Merriam-Webster Dictionary/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Myanmar, o țară sfâșiată de război, se unește în jurul ''soțiilor spiritelor''
În centrul Myanmarului, o țară sfâșiată de un război civil, ''soțiile spiritelor'' se reunesc din nou, în pofida tuturor greutăților, pentru a-i întruchipa pe zeii lor ancestrali, în cadrul unei sărbători animiste în care persoanele LGBT+ ocupă un loc central, informează AFP. Ele beau, dansea
Aeroportul din Nashville ar putea fi redenumit în onoarea cântăreței Dolly Parton
Aeroportul Internațional din Nashville ar putea primi numele legendei muzicii country Dolly Parton, potrivit unei propuneri anunțate vineri de guvernatorul statului Tennessee, Bill Lee, și de conducerea aeroportului după decesul celebrei artiste americane, care a murit pe 25 august la vârsta de 80 de ani, informează DPA. Inițiativa de re
Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul de credință în cursul zilei de marți
Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul de credință față de Constituția norvegiană marțea viitoare, la câteva zile după decesul tatălui său, regele Harald al V-lea, care a încetat din viață vin
Céline Dion a sosit la Paris, cu două săptămâni înaintea concertelor sale din Franța
Cântăreața canadiană Céline Dion a aterizat vineri pe Aeroportul din Bourget, în apropiere de Paris, cu aproximativ două săptămâni înainte de startul seriei sale de concerte pe care urmează să le susțină în Franța și care au stârnit entuziasmul fanilor din lumea întreagă, a dezvăluit o sursă aeroportuară pentru AFP.
Sandra Bullock și Nicole Kidman joacă din nou împreună în filmul 'Practical Magic 2'
Sandra Bullock și Nicole Kidman se reunesc pe marile ecrane și vor interpreta din nou rolurile unor surori, vrăjitoarele Sally și Gillian Owens, în lungmetrajul 'Practical Magic 2', o continuare care va intra în cinematografe în luna septembrie, la aproape trei decenii după filmul original, informează Reuters. Filmul 'Practical Ma
Tezaurul de la Villena, datând din Epoca Bronzului, a fost furat dintr-un muzeu spaniol
Tezaurul de la Villena, o colecție de artefacte din aur considerată una dintre cele mai prețioase comori din Epoca Bronzului din Europa, a fost furată, parțial sau complet, joi dintr-un muzeu din sud-estul Spaniei, potrivit primăriei din Villena, transmite AFP. 'În jurul orei 05:20, alarma a fost declanșată la Muzeul Villena', iar 'până
Papa Leon al XIV-lea în topul Vanity Fair al personalităților cu cele mai ''originale'' alegeri vestimentare
Papa Leon al XIV-lea a fost inclus în topul celor mai bine îmbrăcate personalități pe anul 2026 în cadrul categoriei ''The Originals'', categorie în care se regăsesc 10 dintre cele mai ''extravagante și inovatoare personalități'' în ceea ce privește alegerile vestimentare, transmite miercuri DPA.
VIDEO Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie, va fi lansată înainte de centenarul nașterii artistei
Ultima piesă a cântăreței Dolly Parton, încuiată într-o cutie sigilată, aflată în prezent în parcul tematic Dollywood, va fi lansată cu puțin timp înainte de cea de-a 100-a aniversare a artistei americane, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează DPA. Acel single, care s-ar intitula 'My Place I
FOTO La Tomatina: 22.000 de participanți au transformat un oraș spaniol într-un 'câmp de luptă' roșu și plin de pulpă de tomate
Mii de participanți veniți din întreaga lume s-au bombardat reciproc cu tone de roșii zemoase în cadrul tradiționalului festival La Tomatina, desfășurat anual în ultima zi de miercuri a lunii august în micul oraș spaniol Bunol, informează DPA. Aproximativ 22.000 de participanți - numărul maxim admis într-un oraș cu doar 10.000 de
Familia regală britanică i-a adus un omagiu cântăreței Dolly Parton
Familia regală britanică i-a adus miercuri un omagiu legendarei cântărețe americane de muzică country Dolly Parton, care a murit marți la vârsta de 80 de ani, informează AFP. 'În memoria regretatei și formidabilei Dolly, care a adus bucurie, alinare și inspirație pentru atât de mulți oameni - în special milioanelor de copii ca
Prințul Harry și soția lui, Meghan, s-au întors miercuri în Regatul Unit
Prințul Harry și soția lui, Meghan, au sosit miercuri în Anglia, unde urmează să se stabilească pentru o perioadă nedeterminată, au transmis miercuri mai multe companii mass-media britanice, informează AFP. Cuplul princiar, a cărui întoarcere iminentă în Regatul Unit a fost dezvăluită săptămâna trecută, a călătorit din California la bor
SUA: Cântăreața Dolly Parton a murit din cauza unui cancer (presa americană)
Legenda muzicii country Dolly Parton a încetat din viață la vârsta de 80 de ani după 'o scurtă luptă cu cancerul', a informat marți presa americană, citând reprezentanți ai artistei, relatează AFP. 'După ce a dus cu curaj o scurtă luptă cu cancerul, Dolly a părăsit această lume astăzi la Vanderbilt-Ingram Cancer C
BIOGRAFIE: Dolly Parton, regina absolută a muzicii country
Cântăreața, actrița, femeia de afaceri și filantroapa americană Dolly Parton, care a decedat marți la vârsta de 80 de ani, a fost o legendă absolută a muzicii country, începând încă de la vârsta de 10 ani să compună cântece despre suferința și dezamăgirile din dragoste, informează AFP. Din imaginația ș
Cântăreața Dolly Parton, o legendă a muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani
Legendara cântăreața americană de muzică country Dolly Parton, interpreta unor piese celebre precum 'Jolene' și '9 to 5', a murit la vârsta de 80 de ani, a anunțat marți familia sa într-un mesaj video, informează AFP. 'Eu și familia mea am împărtășit o viață întreagă de amintiri frumoase alături de
Waymo anunță lansarea taxiurilor autonome la Munchen în 2027
Waymo, o filială a grupului Google, a anunțat marți, într-un mesaj pe blogul său oficial, că intenționează să lanseze un serviciu regulat de transport autonom pentru publicul general în orașul Munchen, situat în sudul Germaniei, până la sfârșitul anului 2027, informează DPA. Astfel, Munchen va deveni primul oraș din Uniunea Europe










