Demi Lovato revine pe scenă la gala premiilor Grammy
Cântăreaţa şi actriţa Demi Lovato a anunţat marţi că va susţine un recital la ediţia de anul acesta a premiilor Grammy, care se va desfăşura pe 26 ianuarie la Los Angeles, în prima sa reprezentaţie live după supradoza din 2018 în care era să-şi piardă viaţa, relatează EFE.
Ea va împărţi scena cu alţi artişti, precum Ariana Grande, Billie Eilish, Lizzo, Blake Shelton, Gwen Stefani şi trupa Aerosmith, care vor cânta live la ceremonia de înmânare a celor mai importante premii muzicale.
Demi Lovato a postat pe contul de Instagram o poză a sa însoţită de logo-ul premiilor Grammy şi de următorul mesaj: "V-am spus că data viitoare când veţi mai auzi de mine va fi atunci când voi cânta". Postarea ei a strâns aproape un milion de like-uri, având în vedere că revenirea ei pe scenă suscita o mare expectativă după ce cântăreaţa a petrecut o perioadă în spital şi la un centru de dezintoxicare.
În iulie 2018, Demi Lovato a fost internată de urgenţă la spital după o supradoză - se presupune că de fentanil, un opiaceu - care a obligat-o să petreacă o perioadă de timp la un centru de reabilitare din California.
Anul trecut ea a fost nominalizată la premiile Grammy, alături de Christina Aguilera, la categoria colaborare pop pentru piesa 'Fall In Line.'
Cea de-a 62-a ediţie a premiilor Grammy se va desfăşura la Staples Center din Los Angeles şi o va avea, pentru al doilea an consecutiv, pe cântăreaţa Alicia Keys ca maestră de ceremonii.
Lista artiştilor nominalizaţi la premiile Grammy este condusă de Lizzo cu opt nominalizări, urmată de Billie Eilish şi Lil Nas X, cu câte şase fiecare.
Billie Eilish ('When We Fall Asleep, Where Do We Go?'), Lana del Rey ('Norman Fucking Rockwell!'), Ariana Grande ('thank u, next'), Bon Iver ('I,I'), H.E.R. ('I Used to Know Her'), Lil Nas X ('7'), Lizzo ('Cuz I Love You') şi Vampire Weekend ('Father of the Bride') sunt artiştii nominalizaţi la albumul anului.
În timp ce 'Hey, Ma' de Bon Iver, 'bad guy' de Billie Eilish, '7 rings' de Ariana Grande, 'Hard Place' de H.E.R., 'Talk' de Khalid, 'Old Town Road' de Lil Nas X ft. Billy Ray Cyrus, 'Truth Hurts' de Lizzo şi 'Sunflower' de Post Malone & Swae Lee îşi vor disputa gramofonul auriu pentru înregistrarea anului.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gunther von Hagens, anatomistul german care expunea cadavre ''plastinate'', a decedat la 81 de ani
Anatomistul german Gunther von Hagens, care a cunoscut succesul la nivel mondial, dar a stârnit și controverse cu expozițiile de cadavre umane și de animale, a decedat la vârsta de 81 de ani, a anunțat luni echipa acestuia, care a mai precizat că omul de știință va fi la rândul lui ''plastinat'', tehnică de conservare inventată chiar de el,
BTA/Eroul Spaniei la Cupa Mondială FIFA, Ferran Torres, a adoptat un câine salvat dintr-un adăpost din Bulgaria
Fotbalistul spaniol Ferran Torres, autorul golului care a adus duminică victoria Spaniei în finala Cupei Mondiale FIFA, a adoptat pe Milo, un câine salvat de adăpostul Street Hearts BG din satul Glușka, situat în apropiere de Drianovo, în nordul Bulgariei Centrale, a declarat luni pentru BTA fondatoarea și directoarea organizației, Ema Smith.
Roma / Program de vizitare nocturn la Panteon și Colosseum în luna august
Panteonul și Colosseumul vor avea în luna august un program de vizitare prelungit până la ora locală 23:00 (21:00 GMT) în cazul primului și până la ora locală 23:30 pentru cel de-al doilea, a anunțat sâmbătă Ministerul Italian al Turismului, potrivit AFP. Panteonul va avea acest orar în fiecare zi cu excepția zilelor de joi,
Cântărețul american Chris Brown pledează vinovat la Londra într-un dosar de agresiune
Cântărețul american R&B Chris Brown, fostul iubit al Rihannei, a pledat vinovat vineri în fața unui tribunal din Londra în legătură cu o încăierare care a avut loc într-un club de noapte în 2023, urmând să-și afle sentința pe 26 octombrie, informează AFP. Cântărețul în vârstă de 3
Cappadocia se pregătește pentru festivalul anual dedicat baloanelor cu aer cald
Treizeci de baloane cu aer cald în forme inedite și provenind din zece țări vor zbura deasupra Cappadocia, regiune din centrul Turciei inclusă în patrimoniul UNESCO și renumită pentru formațiunile geologice ''hornurile zânelor'', cu prilejul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Baloanelor din Cappadocia, informează agenția turcă A
Jon Bon Jovi a întrerupt brusc un concert la New York din cauza unei infecții la sinusuri
Cântărețul Jon Bon Jovi a încheiat joi seară un concert susținut la Madison Square Garden după doar 90 de minute, cerându-și iertare publicului numeros pentru finalul abrupt, potrivit publicației Rolling Stone. ''Nu aruncați bilete rupte, o să rezolv eu cumva, bine?'', le-a spus cântărețul spectatorilor. ''Păstra
Patru tineri matematicieni, dintre care doi chinezi, recompensați cu medalia Fields
Medalia Fields, una dintre cele mai prestigioase distincții în domeniul matematicii, a recompensat joi doi chinezi, un american și un canadian, într-un context plin de transformări pentru disciplina lor sub efectul inteligenței artificiale (AI), informează AFP. Decernată la fiecare patru ani într-un alt oraș, această distincț
SUA / Scriitorul Salman Rushdie a depus mărturie într-un nou proces împotriva agresorului său
Scriitorul Salman Rushdie a depus joi mărturie într-un nou proces judecat în Statele Unite împotriva bărbatului care l-a înjunghiat în 2022 pe când se afla într-un institut cultural aproape de frontiera canadiană, au relatat mai multe publicații americane, informează AFP. Hadi Matar, un americano-libanez de 28 de ani,
Regatul Unit /Prințul George a împlinit 13 ani
Prințul George, al doilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a aniversat miercuri 13 ani, în timp ce se pregătește să calce pe urmele tatălui lui și să urmeze cursurile prestigiosului colegiu Eton, informează AFP. O fotografie a adolescentului a fost publicată cu această ocazie pe conturile Palatului Kensington de pe rețele
Austria a transformat casa natală a lui Hitler într-o secție de poliție
Austria a inaugurat miercuri o nouă secție de poliție situată în casa natală a lui Adolf Hitler din orașul Braunau am Inn, după mai mulți ani de renovări, în încercarea de a face clădirea mai puțin atractivă ca loc de adunare pentru neonaziști, după zeci de ani de controverse, relatează dpa și AFP. Clădirea, amplasată pe o stradă comercială d
VIDEO SUA: Kaylee Hottle, actrița din 'Godzilla', a murit la 18 ani într-un accident de mașină
Kaylee Hottle, actriță americană de 18 ani care a apărut în două filme din franciza 'Godzilla', a decedat în noaptea de luni spre marți într-un accident de mașină în statul american Maryland (est), au anunțat autoritățile, citate de AFP. Condus de un tânăr de 19 ani, vehiculul în care se afla actrița
Guvernul Spaniei intenționează să interzică fumatul pe terase și pe plaje
Guvernul de stânga al Spaniei a anunțat marți că dorește să interzică fumatul și utilizarea țigărilor electronice pe terase în aer liber și pe plaje, promovând un proiect de lege care va trebui să fie supus votului în Parlament, unde partidele ce susțin executivul condus de Pedro Sanchez nu dețin însă o majoritate, informează AFP.
Grecia va reglementa utilizarea trotinetelor electrice
Grecia va adopta în această săptămână o reglementare mai strictă referitoare la trotinetele electrice, a anunțat adjunctul unui ministru elen luni, după o serie de accidente în care au fost implicați în special utilizatori tineri, informează AFP. Utilizarea trotinetelor electrice de către copii 'va fi de acum interz
Prim-miniștrii britanici se succed la Downing Street Nr.10, însă motanul Larry rămâne o prezență constantă
Motanul Larry, cea mai faimoasă felină din Regatul Unit, îl va întâmpina luni pe cel de-al șaptelea colocatar al său de la Downing Street Nr. 10, unde a început să se plimbe pe 'culoarele puterii' din reședința oficială a prim-miniștrilor britanici în urmă cu mai mult de 15 ani, informează AFP. 'Politi
TOP CINEMA Filmul 'The Odyssey' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul 'The Odyssey' ('Odiseea'), o epopee cinematografică regizată de Christopher Nolan, a debutat în fruntea box-office-ului nord-american după ce a obținut încasări de 124,5 milioane de dolari în primul său weekend de proiecții în cinematografele din Statele Unite și Canada, potrivit estimărilor publicate duminică seară, inf









