Medaliile furate din Muzeul Stasi din Berlin erau ''în mare parte reproduceri''
Hoţii care au furat mai multe medalii şi bijuterii din Muzeul Stasi din Berlin weekedul trecut vor fi cel mai probabil dezamăgiţi atunci când vor descoperi valoarea reală a obiectelor sustrase, întrucât cele mai multe dintre ele sunt reproduceri, a anunţat luni directorul instituţiei, citat de DPA.
Angajaţii acestui muzeu, care funcţionează ca un centru memorial dedicat sistemului politic din fosta Republică Democrată Germană, au alertat Poliţia duminică, după ce au descoperit mai multe dulapuri din sticlă sparte. Se pare că hoţii au pătruns în clădire după ce au spart o fereastră aflată la primul etaj al imobilului.
Autorii jafului au sustras opt medalii şi câteva bijuterii din aur.
Cele mai multe dintre medaliile furate sunt însă replici ale unor obiecte originale şi nu au o valoare prea mare, a declarat Jorg Drieselmann, directorul muzeului.
"Opt medalii au fost furate, dintre care doar una era originală. Celelalte erau reproduceri", a spus el. Bijuteriile din aur care au fost furate în timpul aceleiaşi spargeri au o valoare totală de aproximativ 1.500 de euro.
"Hoţii care au furat medaliile şi bijuteriile nu dispuneau de cunoştinţele unui expert pentru a estima cu acurateţe valoarea lor", a precizat Jorg Drieselmann.
Distrugerile provocate în interiorul muzeului au fost însă multe mai grave. "În comparaţie cu bunurile furate, distrugerile provocate au o valoare mult mai mare", a adăugat directorul instituţiei.
Medaliile originale din fosta Republică Democrată Germană pot să ajungă la valori de câteva mii de euro atunci când sunt vândute pe internet.
Spargerea s-a produs la mai puţin de o săptămână după ce doi hoţi au pătruns în istoricul muzeu Grunes Geworble (Seiful Verde) din Dresda, de unde au furat mai multe seturi de diamante şi pietre preţioase care au făcut parte din bijuteriile casei regale a Saxoniei.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gunther von Hagens, anatomistul german care expunea cadavre ''plastinate'', a decedat la 81 de ani
Anatomistul german Gunther von Hagens, care a cunoscut succesul la nivel mondial, dar a stârnit și controverse cu expozițiile de cadavre umane și de animale, a decedat la vârsta de 81 de ani, a anunțat luni echipa acestuia, care a mai precizat că omul de știință va fi la rândul lui ''plastinat'', tehnică de conservare inventată chiar de el,
BTA/Eroul Spaniei la Cupa Mondială FIFA, Ferran Torres, a adoptat un câine salvat dintr-un adăpost din Bulgaria
Fotbalistul spaniol Ferran Torres, autorul golului care a adus duminică victoria Spaniei în finala Cupei Mondiale FIFA, a adoptat pe Milo, un câine salvat de adăpostul Street Hearts BG din satul Glușka, situat în apropiere de Drianovo, în nordul Bulgariei Centrale, a declarat luni pentru BTA fondatoarea și directoarea organizației, Ema Smith.
Roma / Program de vizitare nocturn la Panteon și Colosseum în luna august
Panteonul și Colosseumul vor avea în luna august un program de vizitare prelungit până la ora locală 23:00 (21:00 GMT) în cazul primului și până la ora locală 23:30 pentru cel de-al doilea, a anunțat sâmbătă Ministerul Italian al Turismului, potrivit AFP. Panteonul va avea acest orar în fiecare zi cu excepția zilelor de joi,
Cântărețul american Chris Brown pledează vinovat la Londra într-un dosar de agresiune
Cântărețul american R&B Chris Brown, fostul iubit al Rihannei, a pledat vinovat vineri în fața unui tribunal din Londra în legătură cu o încăierare care a avut loc într-un club de noapte în 2023, urmând să-și afle sentința pe 26 octombrie, informează AFP. Cântărețul în vârstă de 3
Cappadocia se pregătește pentru festivalul anual dedicat baloanelor cu aer cald
Treizeci de baloane cu aer cald în forme inedite și provenind din zece țări vor zbura deasupra Cappadocia, regiune din centrul Turciei inclusă în patrimoniul UNESCO și renumită pentru formațiunile geologice ''hornurile zânelor'', cu prilejul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Baloanelor din Cappadocia, informează agenția turcă A
Jon Bon Jovi a întrerupt brusc un concert la New York din cauza unei infecții la sinusuri
Cântărețul Jon Bon Jovi a încheiat joi seară un concert susținut la Madison Square Garden după doar 90 de minute, cerându-și iertare publicului numeros pentru finalul abrupt, potrivit publicației Rolling Stone. ''Nu aruncați bilete rupte, o să rezolv eu cumva, bine?'', le-a spus cântărețul spectatorilor. ''Păstra
Patru tineri matematicieni, dintre care doi chinezi, recompensați cu medalia Fields
Medalia Fields, una dintre cele mai prestigioase distincții în domeniul matematicii, a recompensat joi doi chinezi, un american și un canadian, într-un context plin de transformări pentru disciplina lor sub efectul inteligenței artificiale (AI), informează AFP. Decernată la fiecare patru ani într-un alt oraș, această distincț
SUA / Scriitorul Salman Rushdie a depus mărturie într-un nou proces împotriva agresorului său
Scriitorul Salman Rushdie a depus joi mărturie într-un nou proces judecat în Statele Unite împotriva bărbatului care l-a înjunghiat în 2022 pe când se afla într-un institut cultural aproape de frontiera canadiană, au relatat mai multe publicații americane, informează AFP. Hadi Matar, un americano-libanez de 28 de ani,
Regatul Unit /Prințul George a împlinit 13 ani
Prințul George, al doilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a aniversat miercuri 13 ani, în timp ce se pregătește să calce pe urmele tatălui lui și să urmeze cursurile prestigiosului colegiu Eton, informează AFP. O fotografie a adolescentului a fost publicată cu această ocazie pe conturile Palatului Kensington de pe rețele
Austria a transformat casa natală a lui Hitler într-o secție de poliție
Austria a inaugurat miercuri o nouă secție de poliție situată în casa natală a lui Adolf Hitler din orașul Braunau am Inn, după mai mulți ani de renovări, în încercarea de a face clădirea mai puțin atractivă ca loc de adunare pentru neonaziști, după zeci de ani de controverse, relatează dpa și AFP. Clădirea, amplasată pe o stradă comercială d
VIDEO SUA: Kaylee Hottle, actrița din 'Godzilla', a murit la 18 ani într-un accident de mașină
Kaylee Hottle, actriță americană de 18 ani care a apărut în două filme din franciza 'Godzilla', a decedat în noaptea de luni spre marți într-un accident de mașină în statul american Maryland (est), au anunțat autoritățile, citate de AFP. Condus de un tânăr de 19 ani, vehiculul în care se afla actrița
Guvernul Spaniei intenționează să interzică fumatul pe terase și pe plaje
Guvernul de stânga al Spaniei a anunțat marți că dorește să interzică fumatul și utilizarea țigărilor electronice pe terase în aer liber și pe plaje, promovând un proiect de lege care va trebui să fie supus votului în Parlament, unde partidele ce susțin executivul condus de Pedro Sanchez nu dețin însă o majoritate, informează AFP.
Grecia va reglementa utilizarea trotinetelor electrice
Grecia va adopta în această săptămână o reglementare mai strictă referitoare la trotinetele electrice, a anunțat adjunctul unui ministru elen luni, după o serie de accidente în care au fost implicați în special utilizatori tineri, informează AFP. Utilizarea trotinetelor electrice de către copii 'va fi de acum interz
Prim-miniștrii britanici se succed la Downing Street Nr.10, însă motanul Larry rămâne o prezență constantă
Motanul Larry, cea mai faimoasă felină din Regatul Unit, îl va întâmpina luni pe cel de-al șaptelea colocatar al său de la Downing Street Nr. 10, unde a început să se plimbe pe 'culoarele puterii' din reședința oficială a prim-miniștrilor britanici în urmă cu mai mult de 15 ani, informează AFP. 'Politi
TOP CINEMA Filmul 'The Odyssey' a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul 'The Odyssey' ('Odiseea'), o epopee cinematografică regizată de Christopher Nolan, a debutat în fruntea box-office-ului nord-american după ce a obținut încasări de 124,5 milioane de dolari în primul său weekend de proiecții în cinematografele din Statele Unite și Canada, potrivit estimărilor publicate duminică seară, inf









