RETROSPECTIVĂ 2019 Cea mai apreciată fotografie pe Instagram şi un gigantic labirint de zăpadă, printre recordurile inedite ale anului
Fie că este vorba despre construcţia celui mai mare labirint din zăpadă sau de rezolvarea cubului Rubik cu ochii închişi, unele dintre tentativele de stabilire a unui record mondial Guinness necesită o planificare minuţioasă şi, în funcţie de natura recordului, de o echipă formată din numeroşi participanţi, scrie insider.com care a alcătuit o listă cu cele mai inedite 35 de recorduri stabilite în 2019.
Alte recorduri mondiale însă rezultă din performanţe remarcabile, precum cea gimnastei Simone Biles, care a scris istorie cu saltul ei triplu-dublu în proba la sol, sau momentul amuzant când fotografia unui ou a doborât recordul de aprecieri pe Instagram, devansând în popularitate o fotografie de pe contul lui Kylie Jenner.
Contul de Instagram care a ajuns cel mai rapid la un milion de urmăritori
Jennifer Aniston a strâns un milion de urmăritori în doar cinci ore şi 16 minute după ce şi-a făcut cont de Instagram, devenind primul utilizator al acestei platforme care a ajuns la un milion de followeri într-un interval atât de scurt. Actriţa s-a alăturat acestei reţele de socializare pe 15 octombrie şi a publicat un selfie în care apărea alături de foştii săi colegi din distribuţia serialului "Friends". Actriţa a intrat în Guinness Book of World Records pentru performanţa de a obţine un milion de urmăritori într-un timp atât de scurt. Recordul anterior era deţinut de contul @SussexRoyal Instagram, care aparţine ducilor de Sussex, prinţul Harry şi Meghan Markle, şi a atins un milion de urmăritori într-un interval de cinci ore şi 45 de minute după crearea sa pe 2 aprilie 2019.
Cea mai mare expoziţie de pagini de colorat
Cântăreaţa de country Kacey Musgraves, laureată cu Grammy, în parteneriat cu Country Music Hall of Fame şi Muzeul din Nashville, Tennessee, a stabilit un nou record mondial pe 22 octombrie după ce a organizat cea mai mare expoziţie cu pagini de colorat. Foile cântăreau împreună 227 de kilograme, printre acestea aflându-se şi 1.500 de pagini trimise de persoane din 30 de state. Etalarea paginilor, în forma unui curcubeu, a fost inaugurată cu ocazia National Color Day şi a făcut parte din expoziţia "Kacey Musgraves: All of the Colors", organizată la Muzeul din Nashville.
Cel mai lung platou cu mezeluri
În cadrul unei conferinţe pe teme alimentare desfăşurate în octombrie, la Chicago, invitaţii au avut şansa de a degusta bunătăţile de pe cel mai lung platou cu mezeluri, creat de companiile Datassential şi Boar's Head. Platoul, întins de-a lungul unei mese pe o lungime de 45,73 de metri, a inclus 181 de kilograme de brânzeturi şi preparate din carne.
Atletul Eliud Kipchoge, primul om care a alergat un maraton în mai puţin de două ore
Elius Kipchoge, un alergător pe distanţe lungi în vârstă de 34 de ani din Kenya, a doborât recordul pentru finalizarea unui maraton în cel mai scurt timp. A parcurs distanţa de 42 de kilometri într-o oră, 59 de minute şi 40 de secunde în cadrul Ineos 1:59 Challenge din Viena, Austria, pe 12 octombrie 2019. Potrivit Guinness World Records, maratonistul a alergat la o viteză medie de 21,1 kilometri pe oră.
Cea mai scumpă pereche de tenişi vândută vreodată la licitaţie
În iulie 2019, o pereche de pantofi Nike Moon fabricată în 1972 s-a vândut pentru 437.000 de dolari doborând recordul pentru cea mai scumpă pereche de tenişi vândută la licitaţie. Pantofii au fost achiziţionaţi de Miles Nadal, un colecţionar şi om de afaceri canadian. Destinate iniţial atleţilor care se antrenau pentru Olimpiada din 1972, au fost confecţionate doar 12 perechi de Moon Shoes. Tenişii vânduţi în luna iulie la licitaţie sunt una dintre puţinele perechi care mai există.
Cel mai lung tăieţel din ou
Bucătarul Hiroshi Kuroda a pregătit cel mai lung tăieţel din ou, cu o lungime de 183,72 de metri, mai mult decât înălţimea Washington Monument. Pentru a fi omologat ca Guinness World Record, tăieţelul lui Kuroda a trebuit să fie ''un singur element continuu din aluat, preparat doar cu ajutorul mâinilor, încercarea luând sfârşit atunci când tăieţelul se rupe". Hiroshi a înmuiat tăieţelul în ulei de susan ca să împiedice ruperea sa şi l-a frământat timp de o oră înainte de a-l pune la gheaţă pentru a căpăta fermitate şi a putea fi măsurat şi omologat.
Cel mai vârstnic cuplu căsătorit
Pe 17 mai, Guinness World Records a anunţat că Miyako Sonoda şi Masao Matsumoto, un cuplu din Japonia, sunt cel mai vârstnic cuplu căsătorit, vârstele celor doi însumând 210 ani şi 121 de zile. Masao Matsumoto, care a decedat în acea zi, avea 108 ani, iar soţia sa, Miyako Sonoda, 101 ani. Masao şi Miyako au fost căsătoriţi timp de 81 de ani.
Gimnasta Simone Biles a doborât două recorduri mondiale la campionatul de gimnastică din SUA
Gimnasta americană Simone Biles a doborât două recorduri mondiale în timpul campionatului de gimnastică al SUA din august 2019, fiind prima persoană care a executat o aterizare cu dublă răsucire la bârnă şi un salt triplu-dublu la exerciţiul de la sol, figură realizată pentru prima dată de o gimnastă într-o competiţie.
Inelul cu cele mai multe diamante
Un inel cu 7.777 diamante în valoare de circa 5 milioane de dolari a stabilit recordul pentru inelul cu cele mai numeroase diamante. Bijutieri din Lakshikaa Jewels din Mumbai, India, au lucrat 18 luni la confecţionarea bijuteriei uimitoare, a cărei formă a fost inspirată de Templul Lotus din Delhi, India.
Cele mai multe persoane îmbrăcate în rochii de mireasă
Un număr de 1.347 de femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 92 de ani, a stabilit recordul pentru cel mai numeros grup de persoane îmbrăcate în rochii de mireasă. Potrivit Guinness World Records, din mulţime făceau parte femei necăsătorite, divorţate şi căsătorite, iar evenimentul a fost organizat de un magazin cu rochii de mireasă din Petrer, Spania.
Cel mai înalt castel din nisip
O echipă formată din 12 sculptori şi 8 tehnicieni din Rusia, Polonia, Ungaria, Germania, Olanda şi Letonia au construit, la Binz, în Germania, timp de trei săptămâni şi jumătate, cel mai înalt castel de nisip din lume, cu o înălţime de 17,65 de metri. Castelul, cu un design foarte elaborat, are un diametru de 26 de metri şi a fost construit din 11 tone metrice de nisip.
Cel mai mare eveniment dedicat curăţării oceanului
Un număr de 633 de scafandri au participat pe 15 iunie la Deerfield Beach, Florida, la cea mai mare operaţiune de curăţare a apelor oceanului. În timpul evenimentului, a fost folosit echipament de pescuit cu o greutate de 1.451 de kilograme, iar scafandrii au îndepărtat peste 9.000 de fragmente de deşeuri marine din ocean.
Cel mai lung şirag din pene în cinstea World Pride
În cinstea lunii Pride, pe 19 iunie, două muzee din New York, Ripley's Believe It Or Not! şi Madame Tussauds, şi-au unit eforturile pentru doborârea recordului pentru cel mai lung şirag din pene multicolore. ''Boa Boulevard'', un şir din pene care s-a întins pe o distanţă de doi kilometri între Seventh Avenue şi Eighth Avenue pe 42nd Street din New York.
Cea mai adâncă scufundare sub gheaţă
Un bărbat din Noua Zeelandă a stabilit recordul pentru cea mai adâncă scufundare sub gheaţă realizată de un bărbat echipat cu înotătoare şi costum de scafandru, după ce a plonjat 70 de metri ţinându-şi respiraţia timp de aproape două minute şi jumătate. Anthony Williams s-a pregătit pentru această provocare cu duşuri reci în fiecare zi în cele patru luni de dinaintea tentativei de doborâre a recordului.
O femeie de 116 ani a devenit cea mai vârstnică persoană din lume
Kane Tanaka, o femeie din Japonia în vârstă de 116 ani, a devenit cea mai bătrână persoană din lume în timpul unei ceremonii desfăşurate în Fukuoka, Japonia. S-a născut în 1903, când fraţii Wright înălţau pentru prima dată un aparat de zbor. Kane Tanaka a fost confirmată cea mai vârstnică persoană din lume pe 9 martie când avea 116 ani şi 66 de zile.
Cea mai mare etalare de figurine Lego "Star Wars'' din lume
Compania Lego a stabilit un nou record mondial pe 11 aprilie realizând cea mai mare desfăşurare de minifigurine Lego "Star Wars" în cadrul evenimentului Star Wars" Celebration din Chicago. Un număr de 12 persoane au etalat 36.440 de figurine Stormtrooper în 38 de ore.
Cea mai mare sculptură din paie de plastic
Artistul canadian Von Wong a colectat paie de la Starbucks şi de la asociaţiile ecologiste din vecinătatea Vietnamului pentru a realiza o impresionantă instalaţie cu o înălţime de 3 metri construită din 168.037 de paie din plastic în Ho Chi Minh. Lucrarea a fost creată pentru sporirea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte pericolele utilizării obiectelor din plastic de unică folosinţă.
Fotografia cu cele mai multe aprecieri de pe Instagram
O imagine înfăţişând un ou a devenit în luna ianuarie fotografia de pe Instagram cu cel mai mare număr de aprecieri (peste 30,5 milioane) depăşind recordul anterior deţinut de Kylie Jenner cu o fotografie în care apărea fetiţa vedetei şi care strânsese 18 milioane de aprecieri. Fotografia oului a fost publicată pe un cont de Instagram denumit @world_record_egg.
Cel mai longeviv animal terestru cunoscut
O ţestoasă în vârstă de 187 de ani, pe nume Jonathan, care trăieşte pe insula Sfânta Elena din Oceanul Atlantic de Sud, a devenit cel mai longeviv animal terestru cunoscut de om. Ţestoasa s-a născut în anul 1832 cu aproximaţie, iar în timpul vieţii sale s-au desfăşurat cele două conflagraţii mondiale, a fost finalizată construcţia Turnului Eiffel şi a avut loc primul zbor al unui avion cu motor.
Femeia cu cele mai mari picioare din lume
"Încercarea de a găsi încălţăminte potrivită este o misiune aproape imposibilă", a povestit Julie Felton, de 45 de ani, într-o înregistrare pentru Guinness World Records. Felton poartă încălţăminte măsura 49,5 potrivit sistemului european. Recordul a fost confirmat în aprilie.
Cele mai multe capuccino preparate într-o singură oră
Liza Thomas, o baristă din Queensland, Australia, a pregătit 420 de capucino într-o singură oră, echivalentul a şapte ceşti pe minut. Thomas a urmat instrucţiunile Guinness World Records folosind un expresor de cafea disponibil în comerţ şi care realiza un număr maxim de patru espresso simultan. Recordul stabilit de Thomas a fost dat publicităţii în aprilie 2019.
Cea mai rapidă rezolvare a unui cub Rubik legat la ochii
Jack Cai, din Australia, a stabilit recordul pentru cea mai rapidă rezolvare a unui cub Rubik legat la ochi în 16,22 secunde pe 6 aprilie. Cai a obţinut un timp mai bun faţă de recordul precedent cu 0,33 de secunde.
Cel mai numeros grup care execută simultan dansul tradiţional Konyak
Un grup format din 4.687 de femei din 130 de sate din India şi-au dat mâinile şi au dansat cel mai mare dans simultan de Konyak, într-o performanţă sincron, impresionantă din punct de vedere vizual.
Recordul de viteză la mâncatul unui burrito
Leah Shutkever, o femeie din Birmingham, Marea Britanie, care participă frecvent la competiţiile de mâncat, a consumat un burrito în 44,20 de secunde în luna mai. Recordul precedent era de 50 de secunde.
Pizza cu cele mai multe varietăţi de brânză
Johnny Di Francesco, un bucătar australian, a preparat o pizza cu 154 de tipuri de brânză, doborând recordul pentru pizza cu cele mai multe varietăţi de brânzeturi. Recordul precedent era deţinut de o pizza cu 111 feluri. "Printre brânzeturile folosite ca ingrediente s-au numărat gorgonzola, pecorino, Taleggio, brânză cheddar maturată, gouda şi, bineînţeles, multe altele", a declarat Di Francessco pentru Guinness World Records.
Cel mai mare labirint din zăpadă
O companie din Canada a creat cel mai mare labirint din zăpadă cu o suprafaţă de 2.789, 11 metri pătraţi, devansând recordul din 2015 cu peste 1.000 de metri pătraţi, potrivit postului de televiziune CBC.
Un bărbat a scos 70 de şosete din picioarele altor persoane într-un minut în timp ce era legat la ochi
Pe 29 ianuarie, americanul David Rush a stabilit un record mondial după ce a scos 70 de şosete din picioarele unor persoane într-un singur minut. Rush a înregistrat această performanţă într-un videoclip postat pe Youtube, în care apare scoţând şosetele din picioarele oamenilor aşezaţi pe mai multe şiruri în timpul unei eveniment desfăşurat în Atena, Grecia.
Cel mai mare tiramisu din lume
În luna martie, o echipă de 30 de bucătari ajutaţi de numeroşi voluntari de la şcoala de bucătari Galbani Santa Lucia din Milano, Italia, a preparat cel mai mare tiramisu din lume, folosind 50.000 de pişcoturi. Produsul final a avut 273, 5 metri lungime. După omologarea tentativei, impresionantul desert a fost donat unui spital de copii.
Un taur din rasa longhorn are cele mai lungi corne din lume
Un taur din rasa Texas longhorn de la o fermă din Alabama, pe nume Poncho Via, a obţinut un loc în Cartea Recordurilor datorită coarnelor sale imense. De la un vârf la celălalt al coarnelor distanţa este de 323,74 centimetri, aproape de două ori cât lăţimea unui pian cu coadă. În luna mai, Poncho Via a doborât două recorduri: cea mai mare anvergură a coarnelor şi cele mai lungi coarne.
Cel mai mare urs din pluş din lume
Mai multe asociaţii din Mexic au construit, pe 28 aprilie, în oraşul Xonacatlán, cel mai mare urs de pluş din lume, cu o greutate de peste patru tone şi o lungime de 19,41 de metri, cu ocazia celebrării sărbătorii naţionale dedicate copiilor.
Cea mai mare masă dim sum din lume
Cea mai mare masă în stilul bucătăriei chinezeşti dim sum a fost preparată şi servită în februarie 2019 în Sydney, Australia. Masa a fost alcătuită din 3.100 de preparate şi a fost servită unui număr de 764 de participanţi cu ocazia Sydney Lunar Festival pentru a marca Anul Porcului din calendarul chinezesc. Masa a fost pregătită de bucătarii unei companii de street-food şi a inclus 3.100 de preparate din porc, pui şi legume în stil dim sum.
Cel mai mare toast la care oamenii se ţin de mâini
Un număr de 2.020 de persoane şi-au dat mâinile în timpul unui toast în oraşul Haidong, din provincia Qinghai, China, pe 10 martie. În timpul toastului, participanţii s-au aşezat în forma unei flori a soarelui, simbolul comunităţii multiculturale din care fac parte.
Cel mai înalt turn construit din prăjiturele cupcake
În ianuarie, o echipă de voluntari din India a petrecut 42 de ore gătind şi decorând 18.818 prăjiturele cupcake din care a construit cel mai înalt turn cupcake, cu o înălţime de 12,69 de metri.
Cea mai mare paradă de alpaca
În Juliaca, Peru, pe 14 iunie, 1.048 de animale au participat la cea mai mare paradă de alpaca. La paradă au participat două specii de alpaca: Huacaya şi Suri. Parada a fost organizată pentru celebrarea celei de-a 58-a aniversări a unei organizaţii din domeniul agricol denumită Feria de Ganadería y Agricultura del Sur.
Valoarea numărului Pi calculată cu cea mai mare precizie
Emma Haruka Iwao, care lucrează ca dezvoltator în cadrul Google Cloud din Japonia, a calculat cea mai precisă valoare a numărului Pi - 31,415,926,535,89 - tentativă care a avut loc în ziua dedicată acestui număr, pe 14 martie. Potrivit Guinness World Records Rajveer Meena din India deţine recordul pentru recitarea valorii Pi cu cele mai multe zecimale legat la ochi, în 2015. Meena a recitat 70.000 de zecimale pe parcursul a 10 ore.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: (c) jenniferaniston/Instagram.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva
La un secol distanță, un circ din Budapesta readuce la viață evadările îndrăznețe ale lui Houdini
Legat cu lanțuri, scufundat cu capul în jos într-un bazin plin cu apă și jucându-se cu moartea, Harry Houdini 'a revenit' pe scenă prin intermediul unor cascadori, vineri, la Budapesta, în cadrul unui nou spectacol de circ dedicat legendarului maestru al evadărilor, la un secol după moartea sa, informează Reuters.
Familia 'Star Trek' și lumea cinematografiei îi aduc un omagiu regretatului actor Patrick Stewart
Actorii Ian McKellen, Hugh Jackman și Seth MacFarlane, precum și familia 'Star Trek' și o mulțime de fani deplâng moartea lui Patrick Stewart, legendarul căpitan Jean-Luc Picard din celebrul seri
Regele Charles al III-lea a sosit în Guyana, următoarea etapă a turneului său în Caraibe
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a sosit joi în Guyana pentru o vizită de stat de două zile care va marca 60 de ani de relații diplomatice între Marea Britanie și această țară și îi va celebra natura, cultura și oamenii, informează PA Media și DPA. Charles se află într-un turneu în Caraibe , iar după ce și-a înche
Cântăreața Nicki Minaj și guvernatoarea Kathy Hochul se atacă reciproc înaintea alegerilor din New York
Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, care candidează din nou pentru acest post, marți, și cântăreața rap Nicki Minaj și-au adresat joi acuzații și reproșuri, după ce artista, care face campanie în favoarea republicanilor, a declarat despre democrată că este 'o femeie rea', transmite vineri agenția de presă EFE. 'Kathy Hochul e
UPDATE Actorul Patrick Stewart, protagonist al francizelor 'X-Men' și 'Star Trek', a murit la 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, un interpret de teatru shakespearian de mare succes, devenit apoi un star internațional după ce l-a interpretat pe profesorul telepat Charles Xavier în saga cinematografică 'X-Men' și pe eruditul căpitan Jean-Luc Picard în franciza de televiziune 'Star Trek', a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit
Pierce Brosnan și Helen Mirren se declară încântați să interpreteze doi gangsteri în serialul TV 'Mobland'
Actorii Pierce Brosnan și Helen Mirren au descoperit că le place viața de gangsteri atunci când interpretează un cuplu de infractori periculoși și imprevizibili, Conrad și Maeve Harrigan, în serialul TV 'Mobland', informează joi AFP. În cel de-al doilea sezon al serialului 'Mobland', familia Harrigan este prin
Soția lui Russell Brand a depus mărturie în procesul în care actorul este acuzat de abuzuri sexuale
Soția comedianului și influencerului britanic Russell Brand, judecat la Londra pentru multiple acuzații de viol și agresiuni sexuale, a declarat joi instanței că monogamia a fost 'dificilă' pentru el, dar că a devenit un soț 'extraordinar', transmite joi AFP. Șase femei îl acuză pe Russell Brand de viol și agresiune sexua
Un bijutier argentinian a confecționat un potir pentru papa Leon încorporând metal din războiul insulelor Falkland
În cadrul vizitei sale în Argentina, papa Leon al XIV-lea va primi în dar un potir confecționat de un celebru bijutier argentinian și care încorporează, pe lângă argint, aur și bronz, resturi metalice din muniția folosită în războiul din insulele Falkland, informează AFP. Juan Carlos Pallarols, de 83 de ani,
Moartea actriței Hayden Panettiere, declarată accidentală; ancheta a fost încheiată
Moartea actriței și cântăreței americane Hayden Panettiere a fost declarată accidentală, astfel încât ancheta privind decesul acesteia s-a încheiat, conform anunțului Departamentului de Poliție din Greenville, Carolina de Sud, care s-a ocupat de caz, transmite joi agenția de presă EFE. 'Pe baza concluziilor (biroulu
Rețele sociale și sănătate mintală/ Snapchat, pentru prima dată în fața unui juriu, alături de Instagram
Aplicația Snapchat se apără, pentru prima dată, în fața unui juriu popular împotriva acuzațiilor de dependență în rândul tinerilor, alături de Instagram (Meta), deja condamnată în acest an, într-un nou proces-test care a început miercuri la Los Angeles, transmite joi AFP. În valul de procese inte
La începutul turneului în Caraibe, regele Charles al III-lea a recunoscut ''suferințele din trecut''
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică, informează AFP. Pe
Bill Nighy și Caitriona Balfe vor juca în serialul 'Ascension', regizat de Alfonso Cuaron pentru Apple TV
Actorul britanic Bill Nighy se va alătura distribuției din următorul proiect al celebrului regizor Alfonso Cuaron, serialul horror cu accente de thriller 'Ascension', care va fi produs de Apple TV, informează marți revista Variety. Bill Nighy va interpreta unul dintre rolurile principale, alături de actrița Caitriona Balfe, a cărei par
Noah Wyle este 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, anunță revista People
Actorul american Noah Wyle, în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat 'cel mai sexy bărbat în viață' în anul 2026, câștigând în premieră acest titlu insolit atribuit de revista People, relatează variety.com. În interviul acordat revistei People cu ocazia decernării premiului, starul serialu














