Premieră mondială: O companie din Dubai foloseşte crioterapia pentru tratarea cailor de curse
Revive Cryotherapy, o companie cu sediul în Dubai, foloseşte în premieră mondială crioterapia în tratamentele şi recuperarea fizică a cailor de curse, informează Reuters.
În căldura mistuitoare a verilor din Dubai, unii dintre cei mai buni cai de curse din lume intră în cabine speciale, în care sunt acoperiţi cu vapori de azot congelat, care îi ajută să îşi sporească performanţele sportive.
Crioterapia, ce presupune acoperirea corpului cu vapori reci, a căror temperatură este de -140 de grade Celsius, este folosită de multe decenii în medicină şi de sportivii profesionişti, întrucât această procedură stimulează recuperarea fizică după efort. O companie cu sediul în Dubai, Revive Cryotherapy, a creat prima cabină de crioterapie din lume pentru cai, care acoperă aproape în întregime corpul acestor animale.
"Învăţăm pe măsură ce avansează recuperarea lor fizică, iar rezultatele de până acum sunt pozitive", a declarat Satish Seemar, antrenor principal la Zabeel Racing Stables, unde se antrenează 125 de cai de curse.
"Caii de aici încep să se recupereze mai repede după eforturi intense şi după curse, în comparaţie cu procedurile fără crioterapie", a adăugat el.
Dubai, care face parte din Emiratele Arabe Unite, este renumit pentru legăturile sale puternice cu universul curselor de cai de elită. Liderul său, şeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum, este un pasionat sponsor, proprietar şi călăreţ de cai. Emiratul oferă premii de multe milioane de dolari la o serie de competiţii ecvestre prestigioase.
"Cursele de cai reprezintă o afacere mare, cu premii care valorează milioane de dolari. Graţie crioterapiei, am constatat că poţi să te antrenezi mai intens, să te recuperezi mai repede şi să alergi mai repede mult mai des", a spus Luka Jurkovic, managerul general al companiei Revive Cryotherapy.
De asemenea, compania oferă aceeaşi tehnologie pentru oameni şi pentru câini şi intenţionează să o implementeze şi în industria curselor de cămile.
"Va trebui să redimensionăm puţin tehnologia noastră, întrucât cămilele sunt evident mai mari", a spus Luka Jurkovic.
Revive Cryotherapy, care deţine alte două centre cu cabine de crioterapie pentru cai în Dubai, a finalizat etapa de testare în luna aprilie şi foloseşte zilnic această tehnologie în cazul cailor de la Zabeel Racing Stables, un renumit grajd pentru cai de curse, aflat în centrul districtului financiar din Dubai.
Caii sunt introduşi gradual în cabine, care se potrivesc perfect cu forma corpurilor acestor animale, lăsându-le libere capetele şi gâturile şi acoperindu-le trupurile cu vapori reci de azot congelat. După câteva şedinţe cu rol de familiarizare, caii beneficiază de un tratament complet, care durează aproximativ şapte minute şi care le răceşte temperatura de la nivelul pielii până la valori de 3-5 grade Celsius.
Uşile cabinelor nu sunt încuiate, permiţând cailor să iasă din acele spaţii dacă intră în panică.
Conform unor specialişti, crioterapia contribuie la tratarea inflamaţiilor şi a leziunilor de la nivelul ţesuturilor, ajutându-i pe sportivi - şi pe cai - să se recupereze mult mai repede după efort fizic. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public
Un aventurier britanic s-a întors acasă după ce a făcut înconjurul lumii pe jos în 28 de ani
După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul britanic Karl Bushby este așteptat să ajungă luni în orașul său natal, Hull, din nord-estul Angliei, ca un erou, transmite AFP. Karl Bushby a plecat pe jos din sudul Chile în 1998 și-a stabilit două reguli pent
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva
La un secol distanță, un circ din Budapesta readuce la viață evadările îndrăznețe ale lui Houdini
Legat cu lanțuri, scufundat cu capul în jos într-un bazin plin cu apă și jucându-se cu moartea, Harry Houdini 'a revenit' pe scenă prin intermediul unor cascadori, vineri, la Budapesta, în cadrul unui nou spectacol de circ dedicat legendarului maestru al evadărilor, la un secol după moartea sa, informează Reuters.
Familia 'Star Trek' și lumea cinematografiei îi aduc un omagiu regretatului actor Patrick Stewart
Actorii Ian McKellen, Hugh Jackman și Seth MacFarlane, precum și familia 'Star Trek' și o mulțime de fani deplâng moartea lui Patrick Stewart, legendarul căpitan Jean-Luc Picard din celebrul seri
Regele Charles al III-lea a sosit în Guyana, următoarea etapă a turneului său în Caraibe
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a sosit joi în Guyana pentru o vizită de stat de două zile care va marca 60 de ani de relații diplomatice între Marea Britanie și această țară și îi va celebra natura, cultura și oamenii, informează PA Media și DPA. Charles se află într-un turneu în Caraibe , iar după ce și-a înche
Cântăreața Nicki Minaj și guvernatoarea Kathy Hochul se atacă reciproc înaintea alegerilor din New York
Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, care candidează din nou pentru acest post, marți, și cântăreața rap Nicki Minaj și-au adresat joi acuzații și reproșuri, după ce artista, care face campanie în favoarea republicanilor, a declarat despre democrată că este 'o femeie rea', transmite vineri agenția de presă EFE. 'Kathy Hochul e
UPDATE Actorul Patrick Stewart, protagonist al francizelor 'X-Men' și 'Star Trek', a murit la 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, un interpret de teatru shakespearian de mare succes, devenit apoi un star internațional după ce l-a interpretat pe profesorul telepat Charles Xavier în saga cinematografică 'X-Men' și pe eruditul căpitan Jean-Luc Picard în franciza de televiziune 'Star Trek', a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit
Pierce Brosnan și Helen Mirren se declară încântați să interpreteze doi gangsteri în serialul TV 'Mobland'
Actorii Pierce Brosnan și Helen Mirren au descoperit că le place viața de gangsteri atunci când interpretează un cuplu de infractori periculoși și imprevizibili, Conrad și Maeve Harrigan, în serialul TV 'Mobland', informează joi AFP. În cel de-al doilea sezon al serialului 'Mobland', familia Harrigan este prin
Soția lui Russell Brand a depus mărturie în procesul în care actorul este acuzat de abuzuri sexuale
Soția comedianului și influencerului britanic Russell Brand, judecat la Londra pentru multiple acuzații de viol și agresiuni sexuale, a declarat joi instanței că monogamia a fost 'dificilă' pentru el, dar că a devenit un soț 'extraordinar', transmite joi AFP. Șase femei îl acuză pe Russell Brand de viol și agresiune sexua
Un bijutier argentinian a confecționat un potir pentru papa Leon încorporând metal din războiul insulelor Falkland
În cadrul vizitei sale în Argentina, papa Leon al XIV-lea va primi în dar un potir confecționat de un celebru bijutier argentinian și care încorporează, pe lângă argint, aur și bronz, resturi metalice din muniția folosită în războiul din insulele Falkland, informează AFP. Juan Carlos Pallarols, de 83 de ani,













