Olanda a interzis clubul de motociclişti Hells Angels
Justiţia olandeză a interzis miercuri celebrul club de motociclişti Hells Angeles şi a ordonat închiderea tuturor filialelor sale din Olanda, considerând că această organizaţie reprezintă o ameninţare publică, informează AFP.
Interdicţia de pe întregul teritoriu naţional al Olandei reprezintă "o premieră mondială", potrivit postului public de radioteleviziune olandez (NOS).
"Organizaţia Hells este un pericol pentru ordinea publică", a decis Tribunalul din Utrecht, un oraş aflat în centrul Olandei.
Clubul Hells Angels, ai cărui membri sunt renumiţi pentru motocicletele lor Harley Davidson şi ţinutele lor vestimentare din piele, a fost înfiinţat în Statele Unite în 1948. Organizaţia deţine filiale în aproximativ 50 de ţări.
Organizaţia se consideră ea însăşi "un club în afara legii", au declarat magistraţii olandezi, subliniind că membrii clubului fac parte dintr-o organizaţie care "încalcă ordinea publică" şi că interzicerea sa "este necesară pentru a proteja societatea".
"Este un club în care domneşte o cultură a ilegalităţii şi în care autoritatea guvernului este eludată", au declarat judecătorii olandezi, care au evocat şi "violenţa gravă" a faptelor care sunt reproşate membrilor Hells Angels.
Foto: (c) Kai Pfaffenbach / REUTERS
Tribunalul a făcut referire la o serie de incidente în care au fost implicaţi mai mulţi membri ai Hells Angeles, aflaţi adeseori în conflict cu grupări rivale.
Clubul de motociclişti a fost implicat în 2016 într-o uriaşă bătaie ce a avut loc în restaurantul unui hotel din Rotterdam cu membrii unei grupări rivale. În timpul acelei altercaţii, au fost trase focuri de armă.
O cafenea frecventată de o bandă rivală, Bandidos, a fost incendiată în 2015 în oraşul Kerkrade din sudul ţării.
Filialele Hells Angels sunt acuzate în mai multe ţări europene că promovează violenţa şi că sunt implicate în operaţiuni de crimă organizată.
Săptămâna trecută, autorităţile portugheze au chestionat 17 membri ai clubului Hells Angeles, consideraţi "o ameninţare pentru securitatea naţională".
Peste 40 de alţi membri se află în arest provizoriu din iulie 2019. Ei au fost bănuiţi în special de tentativă de crimă, extorcare, proxenetism, trafic de droguri şi de arme.
Decizia Tribunalului din Utrecht a fost luată în urma unei proceduri mai îndelungate, demarată de Ministerul Public împotriva membrilor Hells Angels, acuzaţi de apartenenţă la o organizaţie criminală. Însă numeroasele tentative ale autorităţilor olandeze de a interzice acest club de motociclişti efectuate până acum au eşuat.
Justiţia olandeză a interzis deja în 2017 banda de motociclişti Bandidos, clubul rival al Hells Angels, iar în anul următor a scos în afara legii clubul Saturdarah. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz în accidentul de avion din Florida, infirmate de agentul de presă al starului
Relatările devenite virale pe internet potrivit cărora Lenny Kravitz era unul dintre pasagerii avionului Learjet care s-a prăbușit duminică în Florida sunt false, a transmis luni agentul de presă al starului american, informează revista Variety. Acel avion, un model Learjet 60, care transporta nouă pasageri spre Bahamas, s-a prăbușit pe
Cântărețul Boy George, primit la Ierusalim de președintele Israelului
Cântărețul britanic Boy George, una dintre puținele vedete internaționale ale muzicii pop care își exprimă în mod public sprijinul față de Israel, a fost primit luni la Ierusalim de președintele acestei țări, Isaac Herzog, informează AFP. Isaac Herzog, a cărui funcție este în mare parte protocolară, l-a primit în biroul său pe sol
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public
Un aventurier britanic s-a întors acasă după ce a făcut înconjurul lumii pe jos în 28 de ani
După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul britanic Karl Bushby este așteptat să ajungă luni în orașul său natal, Hull, din nord-estul Angliei, ca un erou, transmite AFP. Karl Bushby a plecat pe jos din sudul Chile în 1998 și-a stabilit două reguli pent
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva
La un secol distanță, un circ din Budapesta readuce la viață evadările îndrăznețe ale lui Houdini
Legat cu lanțuri, scufundat cu capul în jos într-un bazin plin cu apă și jucându-se cu moartea, Harry Houdini 'a revenit' pe scenă prin intermediul unor cascadori, vineri, la Budapesta, în cadrul unui nou spectacol de circ dedicat legendarului maestru al evadărilor, la un secol după moartea sa, informează Reuters.
Familia 'Star Trek' și lumea cinematografiei îi aduc un omagiu regretatului actor Patrick Stewart
Actorii Ian McKellen, Hugh Jackman și Seth MacFarlane, precum și familia 'Star Trek' și o mulțime de fani deplâng moartea lui Patrick Stewart, legendarul căpitan Jean-Luc Picard din celebrul seri
Regele Charles al III-lea a sosit în Guyana, următoarea etapă a turneului său în Caraibe
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a sosit joi în Guyana pentru o vizită de stat de două zile care va marca 60 de ani de relații diplomatice între Marea Britanie și această țară și îi va celebra natura, cultura și oamenii, informează PA Media și DPA. Charles se află într-un turneu în Caraibe , iar după ce și-a înche
Cântăreața Nicki Minaj și guvernatoarea Kathy Hochul se atacă reciproc înaintea alegerilor din New York
Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, care candidează din nou pentru acest post, marți, și cântăreața rap Nicki Minaj și-au adresat joi acuzații și reproșuri, după ce artista, care face campanie în favoarea republicanilor, a declarat despre democrată că este 'o femeie rea', transmite vineri agenția de presă EFE. 'Kathy Hochul e
UPDATE Actorul Patrick Stewart, protagonist al francizelor 'X-Men' și 'Star Trek', a murit la 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, un interpret de teatru shakespearian de mare succes, devenit apoi un star internațional după ce l-a interpretat pe profesorul telepat Charles Xavier în saga cinematografică 'X-Men' și pe eruditul căpitan Jean-Luc Picard în franciza de televiziune 'Star Trek', a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit
Pierce Brosnan și Helen Mirren se declară încântați să interpreteze doi gangsteri în serialul TV 'Mobland'
Actorii Pierce Brosnan și Helen Mirren au descoperit că le place viața de gangsteri atunci când interpretează un cuplu de infractori periculoși și imprevizibili, Conrad și Maeve Harrigan, în serialul TV 'Mobland', informează joi AFP. În cel de-al doilea sezon al serialului 'Mobland', familia Harrigan este prin














