Un studiu avertizează asupra creşterii consumului de alcool la nivel global
În timp ce consumul de alcool se diminuează sau stagnează în ţările cu venituri mari, acesta tinde să sporească în statele cu nivel de trai în creştere, precum India şi China, periclitând lupta împotriva efectelor adverse ale acestuia asupra sănătăţii, scrie miercuri AFP.
Această "schimbare de peisaj" ar trebui să determine ţările afectate să adopte măsurile care şi-au dovedit eficacitatea în alte părţi, precum ''creşterea taxelor, restricţionarea disponibilităţii şi interdicţia de face marketing şi publicitate la alcool'', pledează autorii studiului publicat miercuri în revista medicală britanică The Lancet.
Alcoolul reprezintă ''un factor major de risc'' în apariţia a numeroase afecţiuni precum şi în răniri şi accidente, reamintesc cercetătorii.
În medie, fiecare adult din lume a consumat 6,5 litri de alcool pur în 2017, în comparaţie cu 5,9 litri în 1990, iar această cantitate urmează să ajungă la 7,6 litri până în 2030, potrivit estimărilor calculate pe baza datelor din 189 de ţări.
În prezent, în Europa se înregistrează cel mai ridicat consum pe cap de locuitor din lume, dar cantitatea este în scădere (-20% în 27 de ani, la 9,8 litri pe cap de locuitor), în special datorită unei reduceri ferme în anumite foste republici sovietice şi câteva ţări din Europa de Est.
Pe de altă parte, se observă un fenomen de compensare în ţările cu venituri medii precum China, India şi Vietnam, susţinut de ''tranziţiile economice şi creşterea bunăstării''. Aceste trei ţări înregistrează, în prezent, ''niveluri de consum superioare anumitor ţări europene (7,4 litri; 5,9 litri şi respectiv 8,9 litri), se subliniază în articol.
Pe teritoriul Asiei de Sud-Est, consumul mediu s-a dublat în perioada 1990-2017 ajungând la 4,7 litri per locuitor, iar în regiunea ''Pacificului Occidental'', care include în special China, Japonia şi Australia, a depăşit 54%.
Nivelul consumului înregistrat rămâne însă stabil şi foarte limitat în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu (mai puţin de un litru per adult anual).
"Restricţii stricte pentru publicitate''
Obişnuinţele de consum sunt, de asemenea, foarte diferite în funcţie de sex: bărbaţii consumă în medie 9,8 litri de alcool pur, potrivit statisticilor din 2017, în comparaţie cu 2,7 litri în cazul femeilor. Diferenţa ''ar trebui să se diminueze într-o mică măsură'' până în 2030, estimează cercetătorii.
În timp ce în prezent majoritatea populaţiei globale (53%) nu consumă alcool în mod regulat, ''estimările indică faptul că până în 2030 jumătate dintre adulţi vor bea alcool'' cel puţin o dată pe an.
Pe de altă parte, aproape un sfert (23%) va consuma masiv alcool (cel puţin şase pahare standard cu o singură ocazie, echivalentul a cel puţin 60 de grame de alcool pur) cel puţin o dată pe lună în timp ce procentul acestora era de doar 20% în 2017 şi 18,5% în 1990, subliniază studiul.
Această tendinţă periclitează obiectivul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de a reduce cu 10% până în 2025 ''consumul nociv de alcool'', avertizează Jakob Manthey, cercetător în psihologie clinică la Universitatea tehnică din Dresda, autorul principal al studiului.
Povara consumului de alcool asupra sănătăţii va ''creşte probabil în comparaţie cu alţi factori de risc'', a adăugat acesta.
Măsurile creşterii preţului de vânzare şi controlul distribuţiei, care şi-au dovedit eficacitatea în ţările cu venituri mari, ar putea fi, cu toate acestea, mai puţin eficiente în ţările unde o mare parte din consum se sustrage circuitului oficial, avertizează Sarah Callinan, din cadrul Centre for Alcohol Policy Research de la Universitatea La Trobe din Melbourne, Australia.
Aceasta recomandă, într-un comentariu independent asupra studiului, să se pună accentul asupra ''restricţiilor stricte din domeniul publicităţii şi alte activităţi promoţionale'', precum şi unor ''măsuri riguroase conta consumului de alcool la volan''.
Consumul nociv de alcool atrage după sine 3 milioane de decese anual, mai mult de trei sferturi fiind bărbaţi, potrivit OMS. Această statistică include în special persoanele decedate în accidente de circulaţie sau din cauza unor acte violente legate de consumul de alcool.
Alcoolul determină totodată un risc sporit de a dezvolta numeroase maladii, precum patologii digestive şi cardiovasculare sau anumite forme de cancer.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz în accidentul de avion din Florida, infirmate de agentul de presă al starului
Relatările devenite virale pe internet potrivit cărora Lenny Kravitz era unul dintre pasagerii avionului Learjet care s-a prăbușit duminică în Florida sunt false, a transmis luni agentul de presă al starului american, informează revista Variety. Acel avion, un model Learjet 60, care transporta nouă pasageri spre Bahamas, s-a prăbușit pe
Cântărețul Boy George, primit la Ierusalim de președintele Israelului
Cântărețul britanic Boy George, una dintre puținele vedete internaționale ale muzicii pop care își exprimă în mod public sprijinul față de Israel, a fost primit luni la Ierusalim de președintele acestei țări, Isaac Herzog, informează AFP. Isaac Herzog, a cărui funcție este în mare parte protocolară, l-a primit în biroul său pe sol
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public
Un aventurier britanic s-a întors acasă după ce a făcut înconjurul lumii pe jos în 28 de ani
După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul britanic Karl Bushby este așteptat să ajungă luni în orașul său natal, Hull, din nord-estul Angliei, ca un erou, transmite AFP. Karl Bushby a plecat pe jos din sudul Chile în 1998 și-a stabilit două reguli pent
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva
La un secol distanță, un circ din Budapesta readuce la viață evadările îndrăznețe ale lui Houdini
Legat cu lanțuri, scufundat cu capul în jos într-un bazin plin cu apă și jucându-se cu moartea, Harry Houdini 'a revenit' pe scenă prin intermediul unor cascadori, vineri, la Budapesta, în cadrul unui nou spectacol de circ dedicat legendarului maestru al evadărilor, la un secol după moartea sa, informează Reuters.
Familia 'Star Trek' și lumea cinematografiei îi aduc un omagiu regretatului actor Patrick Stewart
Actorii Ian McKellen, Hugh Jackman și Seth MacFarlane, precum și familia 'Star Trek' și o mulțime de fani deplâng moartea lui Patrick Stewart, legendarul căpitan Jean-Luc Picard din celebrul seri
Regele Charles al III-lea a sosit în Guyana, următoarea etapă a turneului său în Caraibe
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a sosit joi în Guyana pentru o vizită de stat de două zile care va marca 60 de ani de relații diplomatice între Marea Britanie și această țară și îi va celebra natura, cultura și oamenii, informează PA Media și DPA. Charles se află într-un turneu în Caraibe , iar după ce și-a înche
Cântăreața Nicki Minaj și guvernatoarea Kathy Hochul se atacă reciproc înaintea alegerilor din New York
Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, care candidează din nou pentru acest post, marți, și cântăreața rap Nicki Minaj și-au adresat joi acuzații și reproșuri, după ce artista, care face campanie în favoarea republicanilor, a declarat despre democrată că este 'o femeie rea', transmite vineri agenția de presă EFE. 'Kathy Hochul e
UPDATE Actorul Patrick Stewart, protagonist al francizelor 'X-Men' și 'Star Trek', a murit la 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, un interpret de teatru shakespearian de mare succes, devenit apoi un star internațional după ce l-a interpretat pe profesorul telepat Charles Xavier în saga cinematografică 'X-Men' și pe eruditul căpitan Jean-Luc Picard în franciza de televiziune 'Star Trek', a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit
Pierce Brosnan și Helen Mirren se declară încântați să interpreteze doi gangsteri în serialul TV 'Mobland'
Actorii Pierce Brosnan și Helen Mirren au descoperit că le place viața de gangsteri atunci când interpretează un cuplu de infractori periculoși și imprevizibili, Conrad și Maeve Harrigan, în serialul TV 'Mobland', informează joi AFP. În cel de-al doilea sezon al serialului 'Mobland', familia Harrigan este prin














