"Upskirting" a devenit infracţiune în Anglia şi Ţara Galilor
"Upskirting", termen ce desemnează realizarea de fotografii sub fustele femeilor, a devenit în mod oficial o infracţiune pedepsită prin lege în Anglia şi Ţara Galilor, vineri, iar persoanele care vor fi găsite vinovate de comiterea acestor fapte riscă condamnări de până la doi ani de închisoare şi plasarea pe lista agresorilor sexuali, informează DPA.
"Am fost întotdeauna foarte clari - nu există nicio scuză pentru acest comportament şi infractorii ar trebui să resimtă întreaga forţă a legii. Începând de astăzi, o vor simţi", a declarat Lucy Frazer, subsecretar de stat pentru justiţie în Marea Britanie.
Ea le-a mulţumit celor implicaţi în campania demarată pentru a se asigura că "tot mai multe persoane vor fi protejate de această practică umilitoare şi degradantă", ce constă în realizarea de fotografii sub fustele femeilor, fără ca acestea să o ştie, cu intenţia de a capta imagini cu zonele lor intime.
Deşi acest comportament era deja pedepsit prin legi referitoare la încălcarea normelor de decenţă în spaţiile publice, organizatorii campaniei au reuşit să îşi impună punctul de vedere, argumentând că nu toate cazurile de "upskirting" sunt documentate.
Noua Lege contra voyeurismului pedepseşte practica "al cărei scop este acela de a obţine satisfacţie sexuală sau de a provoca umilire, durere şi stare de panică unei persoane", potrivit declaraţiei oficialilor britanici.
"Sunt incluse cazurile în care vinovaţii spun că imaginile au fost făcute 'doar de amuzament' sau atunci când paparazzii sunt surprinşi în timp ce obţin imagini intruzive", precizează acelaşi text.
Potrivit statisticilor Poliţiei britanice, obţinute de Press Association şi publicate vineri, arată că persoane cu vârste cuprinse între şapte şi 70 de ani s-au aflat printre victimele cazurilor de "upskirting" repertorizate în 2018.
Statisticile oficiale arată că numărul incidentelor de acest tip a crescut de la 78 în perioada aprilie 2015 - aprilie 2017 la 94 pentru anul 2018.
Întrucât birourile poliţieneşti care au cele mai numeroase efective în teritoriile menţionate, Metropolitan Police şi West Midlands Police, nu au furnizat redacţiei PA statisticile lor, jurnaliştii britanici consideră că numărul cazurilor de "upskirting" ar putea fi mult mai ridicat.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tatăl cântăreței Amy Winehouse va trebui să plătească despăgubiri de aproape 1 milion de lire sterline
Tatăl cântăreței Amy Winehouse a fost condamnat miercuri de justiția britanică la plata unei despăgubiri de 950.000 de lire sterline (aproximativ 1,1 milioane de euro) către două prietene ale fiicei sale după ce a pierdut procesul pe care îl intentase acestora pentru vânzarea unor articole vestimentare ale artistei, informează AFP.
SUA: Un bar care promitea bere gratis în ziua morții lui Trump își pierde licența
Un bar din statul american Wisconsin care a promis că va oferi bere gratis clienților săi în ziua în care președintele american Donald Trump va muri își va pierde licența pentru băuturi alcoolice, a relatat marți Fox News Digital, informează EFE. Departamentul de Venituri din Wisconsin a informat Minocqua Brewing Company, care are două localu
Patrick Bruel, vizat de două noi plângeri pentru viol și agresiune sexuală
Două noi plângeri au fost depuse împotriva cântărețului și actorului francez Patrick Bruel, vizat deja de o anchetă pentru viol și agresiuni sexuale, a indicat marți avocata reclamantelor, confirmând astfel o informație apărută pe site-ul Mediapart, informează AFP. Aceste plângeri, pentru agresiune și viol, au fos
Gunther von Hagens, anatomistul german care expunea cadavre ''plastinate'', a decedat la 81 de ani
Anatomistul german Gunther von Hagens, care a cunoscut succesul la nivel mondial, dar a stârnit și controverse cu expozițiile de cadavre umane și de animale, a decedat la vârsta de 81 de ani, a anunțat luni echipa acestuia, care a mai precizat că omul de știință va fi la rândul lui ''plastinat'', tehnică de conservare inventată chiar de el,
BTA/Eroul Spaniei la Cupa Mondială FIFA, Ferran Torres, a adoptat un câine salvat dintr-un adăpost din Bulgaria
Fotbalistul spaniol Ferran Torres, autorul golului care a adus duminică victoria Spaniei în finala Cupei Mondiale FIFA, a adoptat pe Milo, un câine salvat de adăpostul Street Hearts BG din satul Glușka, situat în apropiere de Drianovo, în nordul Bulgariei Centrale, a declarat luni pentru BTA fondatoarea și directoarea organizației, Ema Smith.
Roma / Program de vizitare nocturn la Panteon și Colosseum în luna august
Panteonul și Colosseumul vor avea în luna august un program de vizitare prelungit până la ora locală 23:00 (21:00 GMT) în cazul primului și până la ora locală 23:30 pentru cel de-al doilea, a anunțat sâmbătă Ministerul Italian al Turismului, potrivit AFP. Panteonul va avea acest orar în fiecare zi cu excepția zilelor de joi,
Cântărețul american Chris Brown pledează vinovat la Londra într-un dosar de agresiune
Cântărețul american R&B Chris Brown, fostul iubit al Rihannei, a pledat vinovat vineri în fața unui tribunal din Londra în legătură cu o încăierare care a avut loc într-un club de noapte în 2023, urmând să-și afle sentința pe 26 octombrie, informează AFP. Cântărețul în vârstă de 3
Cappadocia se pregătește pentru festivalul anual dedicat baloanelor cu aer cald
Treizeci de baloane cu aer cald în forme inedite și provenind din zece țări vor zbura deasupra Cappadocia, regiune din centrul Turciei inclusă în patrimoniul UNESCO și renumită pentru formațiunile geologice ''hornurile zânelor'', cu prilejul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Baloanelor din Cappadocia, informează agenția turcă A
Jon Bon Jovi a întrerupt brusc un concert la New York din cauza unei infecții la sinusuri
Cântărețul Jon Bon Jovi a încheiat joi seară un concert susținut la Madison Square Garden după doar 90 de minute, cerându-și iertare publicului numeros pentru finalul abrupt, potrivit publicației Rolling Stone. ''Nu aruncați bilete rupte, o să rezolv eu cumva, bine?'', le-a spus cântărețul spectatorilor. ''Păstra
Patru tineri matematicieni, dintre care doi chinezi, recompensați cu medalia Fields
Medalia Fields, una dintre cele mai prestigioase distincții în domeniul matematicii, a recompensat joi doi chinezi, un american și un canadian, într-un context plin de transformări pentru disciplina lor sub efectul inteligenței artificiale (AI), informează AFP. Decernată la fiecare patru ani într-un alt oraș, această distincț
SUA / Scriitorul Salman Rushdie a depus mărturie într-un nou proces împotriva agresorului său
Scriitorul Salman Rushdie a depus joi mărturie într-un nou proces judecat în Statele Unite împotriva bărbatului care l-a înjunghiat în 2022 pe când se afla într-un institut cultural aproape de frontiera canadiană, au relatat mai multe publicații americane, informează AFP. Hadi Matar, un americano-libanez de 28 de ani,
Regatul Unit /Prințul George a împlinit 13 ani
Prințul George, al doilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a aniversat miercuri 13 ani, în timp ce se pregătește să calce pe urmele tatălui lui și să urmeze cursurile prestigiosului colegiu Eton, informează AFP. O fotografie a adolescentului a fost publicată cu această ocazie pe conturile Palatului Kensington de pe rețele
Austria a transformat casa natală a lui Hitler într-o secție de poliție
Austria a inaugurat miercuri o nouă secție de poliție situată în casa natală a lui Adolf Hitler din orașul Braunau am Inn, după mai mulți ani de renovări, în încercarea de a face clădirea mai puțin atractivă ca loc de adunare pentru neonaziști, după zeci de ani de controverse, relatează dpa și AFP. Clădirea, amplasată pe o stradă comercială d
VIDEO SUA: Kaylee Hottle, actrița din 'Godzilla', a murit la 18 ani într-un accident de mașină
Kaylee Hottle, actriță americană de 18 ani care a apărut în două filme din franciza 'Godzilla', a decedat în noaptea de luni spre marți într-un accident de mașină în statul american Maryland (est), au anunțat autoritățile, citate de AFP. Condus de un tânăr de 19 ani, vehiculul în care se afla actrița
Guvernul Spaniei intenționează să interzică fumatul pe terase și pe plaje
Guvernul de stânga al Spaniei a anunțat marți că dorește să interzică fumatul și utilizarea țigărilor electronice pe terase în aer liber și pe plaje, promovând un proiect de lege care va trebui să fie supus votului în Parlament, unde partidele ce susțin executivul condus de Pedro Sanchez nu dețin însă o majoritate, informează AFP.










