Canada: Cel mai mare labirint de zăpadă din lume atrage numeroşi turişi
Cel mai mare labirint de zăpadă din lume măsoară 2.789,11 metri pătraţi, a fost omologat recent de Cartea Recordurilor Guinness, iar la construcţia sa au muncit, timp de o lună, doi agricultori din provincia Manitoba, în centrul Canadei, potrivit AFP.
Situată la sud de oraşul Winnipeg, construcţia a devenit o veritabilă atracţie turistică.
Clint şi Angie Masse, doi agricultori din satul Saint-Adolphe, erau specializaţi în construcţia de labirinturi în lanuri de porumb pe perioada verii. Într-o zi, s-au decis să schimbe anotimpul, în ciuda muncii enorme care îi aştepta.
"Am decis să ne fabricăm propria zăpadă. Doar această activitate ne-a luat două sau trei săptămâni. După care, am început să construim labirintul şi ne-au trebuit 370 de camioane cu semiremorcă pline cu zăpadă pentru a-l ridica", a explicat pentru AFP Clint Masse.
Structura finală este alcătuită din ziduri cu o înălţime de circa 1,80 metri. La nivelul solului, există un strat de 50 de centimetri de zăpada tasată pentru ca vizitatorii să nu cadă în noroi.
Construcţia, deschisă pentru prima dată publicului în această iarnă, a detronat recordul anterior, deţinut de un labirint situat în parcul istoric Fort William din Ontario.
Îndeplinirea acestui vis nu a fost însă ieftină: construcţia labirintului a costat 57.000 de dolari canadieni (38.000 de euro). "Fabricarea zăpezii este extrem de scumpă", a subliniat Masse.
Ghidaţi de foc
Cei doi agricultori au avut, de asemenea, de surmontat câteva dificultăţi în faza de proiectare a labirintului alb. "Mi-a luat o săptămână să fac schiţa, în timp ce în cazul unui labirint în lanul de porumb, îmi lua o zi şi jumătate", a precizat unul dintre agricultori.
De la deschiderea sa pentru public, la începutul lui ianuarie, labirintul atrage numeroşi curioşi, în ciuda temperaturilor glaciale care coboară frecvent sub -30 de grade Celsius.
Odată intraţi în labirint, vizitatorii pot admira statuile din zăpadă sau gheaţă şi se pot încălzi într-unul dintre cele cinci zone de popas, unde sunt instalate mese şi amenajate focuri cu lemne. Descoperirea acestor refugii devine o provocare şi ajută vizitatorii să regăsească ieşirea.
"A fost într-adevăr amuzant pentru că a trebuit să descoperim focurile. Ne-au ajutat să ne dăm seama încotro mergem, altfel n-am fi avut nici cea mai mică idee!" au povestit Jillian Crooks şi Cassidy Wegner, două tinere cu vârste de aproximativ 20 de ani, care au înfruntat temperaturi de -35 de grade Celsius pentru a explora, pentru prima dată în viaţă, un labirint.
Găsirea ieşirii ''nu ne-a luat foarte mult timp. Nu am cronometrat, dar poate o jumătate de oră'', a adăugat Cassidy Wegner. La rândul său, Clint Masse estimează că este nevoie de un interval cuprins între 30 şi 45 de minute pentru a parcurge labirintul de la un capăt la altul.
Construcţia va mai rămâne deschisă câteva săptămâni întrucât frigul polar, care a învăluit în februarie provincia din preeria canadiană, va proteja structura.
Un ajutor oferit de natură graţie căruia Clint Masse speră să depăşească pragul de 10.000 de vizitatori şi să-şi rentabilizeze investiţia.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
''Mogging'', desemnat cuvântul anului 2026 de dicționarul Collins
Termenul ''mogging'', popular pe rețelele de socializare și care semnifică ''a eclipsa pe cineva'', a fost desemnat marți cuvântul anului 2026 de dicționarul britanic Collins, informează AFP. Potrivit acestui dicționar, mogging înseamnă ''actul de a eclipsa sau de a întrece pe cineva sau ceva
Cântărețul Justin Timberlake își dezvăluie secretele într-un serial documentar cu premiera în decembrie
Cântărețul american Justin Timberlake va lansa în luna decembrie un serial documentar în patru părți, în care promite să dezvăluie toate detaliile vieții sale, conform informațiilor publicate luni de revista Variety, relatează agenția de presă EFE. Proiectul, produs de platforma Apple, va include un interviu cu Janet Ja
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz în accidentul de avion din Florida, infirmate de agentul de presă al starului
Relatările devenite virale pe internet potrivit cărora Lenny Kravitz era unul dintre pasagerii avionului Learjet care s-a prăbușit duminică în Florida sunt false, a transmis luni agentul de presă al starului american, informează revista Variety. Acel avion, un model Learjet 60, care transporta nouă pasageri spre Bahamas, s-a prăbușit pe
Cântărețul Boy George, primit la Ierusalim de președintele Israelului
Cântărețul britanic Boy George, una dintre puținele vedete internaționale ale muzicii pop care își exprimă în mod public sprijinul față de Israel, a fost primit luni la Ierusalim de președintele acestei țări, Isaac Herzog, informează AFP. Isaac Herzog, a cărui funcție este în mare parte protocolară, l-a primit în biroul său pe sol
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public
Un aventurier britanic s-a întors acasă după ce a făcut înconjurul lumii pe jos în 28 de ani
După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul britanic Karl Bushby este așteptat să ajungă luni în orașul său natal, Hull, din nord-estul Angliei, ca un erou, transmite AFP. Karl Bushby a plecat pe jos din sudul Chile în 1998 și-a stabilit două reguli pent
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva
La un secol distanță, un circ din Budapesta readuce la viață evadările îndrăznețe ale lui Houdini
Legat cu lanțuri, scufundat cu capul în jos într-un bazin plin cu apă și jucându-se cu moartea, Harry Houdini 'a revenit' pe scenă prin intermediul unor cascadori, vineri, la Budapesta, în cadrul unui nou spectacol de circ dedicat legendarului maestru al evadărilor, la un secol după moartea sa, informează Reuters.
Familia 'Star Trek' și lumea cinematografiei îi aduc un omagiu regretatului actor Patrick Stewart
Actorii Ian McKellen, Hugh Jackman și Seth MacFarlane, precum și familia 'Star Trek' și o mulțime de fani deplâng moartea lui Patrick Stewart, legendarul căpitan Jean-Luc Picard din celebrul seri
Regele Charles al III-lea a sosit în Guyana, următoarea etapă a turneului său în Caraibe
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a sosit joi în Guyana pentru o vizită de stat de două zile care va marca 60 de ani de relații diplomatice între Marea Britanie și această țară și îi va celebra natura, cultura și oamenii, informează PA Media și DPA. Charles se află într-un turneu în Caraibe , iar după ce și-a înche
Cântăreața Nicki Minaj și guvernatoarea Kathy Hochul se atacă reciproc înaintea alegerilor din New York
Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, care candidează din nou pentru acest post, marți, și cântăreața rap Nicki Minaj și-au adresat joi acuzații și reproșuri, după ce artista, care face campanie în favoarea republicanilor, a declarat despre democrată că este 'o femeie rea', transmite vineri agenția de presă EFE. 'Kathy Hochul e














