Ducesa Meghan a părăsit în grabă o piaţă din Fiji din motive de securitate
Meghan, ducesa de Sussex, a părăsit în grabă o piaţă din oraşul Suva, în Fiji, după ce echipa care se ocupă de securitatea ducesei s-a temut că oamenii, prezenţi într-un număr mare, ar putea crea o busculadă, relatează miercuri dpa.
Vizita lui Meghan la piaţa orăşenească din Suva pentru a se întâlni cu comercianţii care iau parte la un proiect ONU dedicat femeilor era programată să dureze 20 de minute, dar echipa de securitate a ducesei a condus-o către ieşirea din clădire după doar şase minute.
Ducesa le-a făcut cu mâna admiratorilor săi în semn de iertare în timp ce se îndrepta spre ieşire.
Reporterii prezenţi la faţa locului au relatat că oamenii din piaţă şi-au manifestat entuziasmul la vederea ducesei şi au început să cânte, însă lucrurile nu au scăpat de sub control.
Decizia de a pleca mai devreme a fost luată direct de către oficialii Palatului Kensington, potrivit publicaţiei News Ltd Australia.
Cu puţin timp în urmă, Meghan a ţinut primul său discurs oficial din cadrul turneului în Pacific, vorbindu-le studenţilor despre felul în care educaţia femeilor poate aduce beneficii societăţii.
În faţa studenţilor de la University of the South Pacific din Suva, Meghan a povestit despre propriile eforturi de a-şi plăti studiile universitare în Statele Unite.
"Cu ajutorul burselor, programelor de sprijin financiar şi de muncă pe durata studiilor, când câştigurile din slujba pe care o aveam în campus se duceau către taxele de şcolarizare - am putut termina universitatea", a declarat aceasta, potrivit News Limited.
"Fără îndoială, a meritat tot efortul. Toată lumea ar trebui să-şi permită şansa să urmeze educaţia pe care o doreşte, dar mai important, educaţia pe care are dreptul să o primească. Iar pentru femeile şi fetele din ţările în curs de dezvoltare este un lucru vital".
Ducesa a mai spus că asigurarea accesului la educaţie este cheia dezvoltării economice şi sociale.
"Atunci când fetele au la dispoziţie instrumentele necesare pentru a reuşi, pot crea un viitor extraordinar, nu doar pentru ele, ci şi pentru cei din jur".
Acesta este al doilea discurs public susţinut de ducesa de Sussex după căsătoria cu prinţul Harry în luna mai. Primul a fost cu ocazia lansării unei cărţi de bucate la Londra.
Marţi seara, prinţul Harry a însoţit-o pe Meghan la o cină oficială, unde ducesa a strălucit într-o rochie de seară albastră creată de casa de modă Safiyaa şi asortată cu cercei cu diamante.
Prinţul a primit aprecieri din partea admiratorilor pentru felul în care îşi arată sprijinul faţă de soţia sa însărcinată după ce a fost văzut-o închinând la masă cu apă în loc de alcool.
Cuplul princiar va călători joi spre Tonga.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ben Affleck a câștigat marele premiu al emisiunii-concurs 'Vrei să fii milionar?'
Ben Affleck a câștigat marele premiu - în valoare de 1 milion de dolari - al emisiunii-concurs 'Vrei să fii milionar?', informează joi DPA. Starul hollywoodian, în vârstă de 53 de ani, a concurat în versiunea americană a acestui concurs televizat alături de Jamie Ding, un campion al altei emisiuni TV celebre, 'Jeopardy
Jared Leto neagă acuzațiile de agresiune sexuală după un reportaj difuzat de BBC
Actorul american Jared Leto, câștigător al premiului Oscar, a negat miercuri acuzațiile de comportament sexual inadecvat formulate de patru femei, care au declarat pentru BBC că starul de la Hollywood le-a agresat în perioada în care ele erau adolescente, informează Reuters. 'Nu am agresat sexual pe nimeni niciodată în viața mea. Ac
Trupa K-pop BTS boicotează Grammy Awards 2027 după introducerea unei noi categorii
Trupa K-pop sud-coreeană BTS a anunțat miercuri că nu își va înscrie muzica în cursa pentru Grammy Awards 2027 din cauza introducerii de către organizatori a unei noi categorii dedicate muzicii pop asiatice, informează AFP. Trupa a afirmat că muzica nu trebuie judecată în funcție de limbă și de originea geografică.
Tatăl cântăreței Amy Winehouse va trebui să plătească despăgubiri de aproape 1 milion de lire sterline
Tatăl cântăreței Amy Winehouse a fost condamnat miercuri de justiția britanică la plata unei despăgubiri de 950.000 de lire sterline (aproximativ 1,1 milioane de euro) către două prietene ale fiicei sale după ce a pierdut procesul pe care îl intentase acestora pentru vânzarea unor articole vestimentare ale artistei, informează AFP.
SUA: Un bar care promitea bere gratis în ziua morții lui Trump își pierde licența
Un bar din statul american Wisconsin care a promis că va oferi bere gratis clienților săi în ziua în care președintele american Donald Trump va muri își va pierde licența pentru băuturi alcoolice, a relatat marți Fox News Digital, informează EFE. Departamentul de Venituri din Wisconsin a informat Minocqua Brewing Company, care are două localu
Patrick Bruel, vizat de două noi plângeri pentru viol și agresiune sexuală
Două noi plângeri au fost depuse împotriva cântărețului și actorului francez Patrick Bruel, vizat deja de o anchetă pentru viol și agresiuni sexuale, a indicat marți avocata reclamantelor, confirmând astfel o informație apărută pe site-ul Mediapart, informează AFP. Aceste plângeri, pentru agresiune și viol, au fos
Gunther von Hagens, anatomistul german care expunea cadavre ''plastinate'', a decedat la 81 de ani
Anatomistul german Gunther von Hagens, care a cunoscut succesul la nivel mondial, dar a stârnit și controverse cu expozițiile de cadavre umane și de animale, a decedat la vârsta de 81 de ani, a anunțat luni echipa acestuia, care a mai precizat că omul de știință va fi la rândul lui ''plastinat'', tehnică de conservare inventată chiar de el,
BTA/Eroul Spaniei la Cupa Mondială FIFA, Ferran Torres, a adoptat un câine salvat dintr-un adăpost din Bulgaria
Fotbalistul spaniol Ferran Torres, autorul golului care a adus duminică victoria Spaniei în finala Cupei Mondiale FIFA, a adoptat pe Milo, un câine salvat de adăpostul Street Hearts BG din satul Glușka, situat în apropiere de Drianovo, în nordul Bulgariei Centrale, a declarat luni pentru BTA fondatoarea și directoarea organizației, Ema Smith.
Roma / Program de vizitare nocturn la Panteon și Colosseum în luna august
Panteonul și Colosseumul vor avea în luna august un program de vizitare prelungit până la ora locală 23:00 (21:00 GMT) în cazul primului și până la ora locală 23:30 pentru cel de-al doilea, a anunțat sâmbătă Ministerul Italian al Turismului, potrivit AFP. Panteonul va avea acest orar în fiecare zi cu excepția zilelor de joi,
Cântărețul american Chris Brown pledează vinovat la Londra într-un dosar de agresiune
Cântărețul american R&B Chris Brown, fostul iubit al Rihannei, a pledat vinovat vineri în fața unui tribunal din Londra în legătură cu o încăierare care a avut loc într-un club de noapte în 2023, urmând să-și afle sentința pe 26 octombrie, informează AFP. Cântărețul în vârstă de 3
Cappadocia se pregătește pentru festivalul anual dedicat baloanelor cu aer cald
Treizeci de baloane cu aer cald în forme inedite și provenind din zece țări vor zbura deasupra Cappadocia, regiune din centrul Turciei inclusă în patrimoniul UNESCO și renumită pentru formațiunile geologice ''hornurile zânelor'', cu prilejul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Baloanelor din Cappadocia, informează agenția turcă A
Jon Bon Jovi a întrerupt brusc un concert la New York din cauza unei infecții la sinusuri
Cântărețul Jon Bon Jovi a încheiat joi seară un concert susținut la Madison Square Garden după doar 90 de minute, cerându-și iertare publicului numeros pentru finalul abrupt, potrivit publicației Rolling Stone. ''Nu aruncați bilete rupte, o să rezolv eu cumva, bine?'', le-a spus cântărețul spectatorilor. ''Păstra
Patru tineri matematicieni, dintre care doi chinezi, recompensați cu medalia Fields
Medalia Fields, una dintre cele mai prestigioase distincții în domeniul matematicii, a recompensat joi doi chinezi, un american și un canadian, într-un context plin de transformări pentru disciplina lor sub efectul inteligenței artificiale (AI), informează AFP. Decernată la fiecare patru ani într-un alt oraș, această distincț
SUA / Scriitorul Salman Rushdie a depus mărturie într-un nou proces împotriva agresorului său
Scriitorul Salman Rushdie a depus joi mărturie într-un nou proces judecat în Statele Unite împotriva bărbatului care l-a înjunghiat în 2022 pe când se afla într-un institut cultural aproape de frontiera canadiană, au relatat mai multe publicații americane, informează AFP. Hadi Matar, un americano-libanez de 28 de ani,
Regatul Unit /Prințul George a împlinit 13 ani
Prințul George, al doilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, a aniversat miercuri 13 ani, în timp ce se pregătește să calce pe urmele tatălui lui și să urmeze cursurile prestigiosului colegiu Eton, informează AFP. O fotografie a adolescentului a fost publicată cu această ocazie pe conturile Palatului Kensington de pe rețele










