Canada a legalizat canabisul recreaţional, după un secol de prohibiţie
Canada a devenit miercuri prima ţară din G20 care a legalizat canabisul recreaţional, după aproape un secol de prohibiţie, o reformă istorică aşteptată atât de consumatorii acestui drog uşor, cât şi de pieţele bursiere, ce au părut cuprinse de euforie, relatează AFP.
La trei ani după alegerea sa, guvernul liberal condus de Justin Trudeau a dus la îndeplinire unul dintre cele mai emblematice angajamente din campania electorală: Canada devine al doilea stat din lume care autorizează comercializarea şi utilizarea marijuanei în scopuri recreaţionale, după Uruguay, care a adoptat această măsură în 2013.
Implementarea acestei măsuri va fi examinată şi disecată atât de canadieni, care vor fi chemaţi anul viitor la urne pentru alegerile legislative, ale căror rezultate se anunţă incerte, dar şi de statele aliate guvernului de la Ottawa, dintre care unele au autorizat deja utilizarea canabisului în scopuri terapeutice.
La miezul nopţii (02:30 GMT, miercuri), primul magazin legal de canabis şi-a deschis porţile în St. John's, capitala provinciei canadiene Newfoundland şi Labrador, situată în zona Atlanticului de Nord.
În Quebec, magazinele deţinute de Société québécoise du cannabis (SQDC) îşi deschid porţile la ora 10:00 (14:00 GMT).
Pentru început, SQDC va avea douăsprezece magazine, însă vizează deschiderea altor unităţi - până la 150 în următorii trei ani. Provinciile Manitoba (centru) şi Alberta (vest) au decis să liberalizeze această industrie şi mai multe puncte de vânzare private vor fi deschise începând de miercuri.
Guvernul a dorit ca fiecare provincie să aibă posibilitatea de a organiza comerţul cu această plantă şi, de la Montreal până în Vancouver sau din Toronto în Winnipeg, fiecare regiune şi-a alcătuit propria sa strategie pentru gestionarea acestei pieţe profitabile, evaluată la aproximativ 6 miliarde de dolari (4 miliarde de euro) pe an, notează AFP.
Însă, Doug Ford, premierul din Ontario (centru), l-a acuzat marţi pe Justin Trudeau că a lăsat pe umerii autorităţilor locale povara acestei reforme fără precedent. "Unde este Justin Trudeau?", a spus conservatorul în faţa asociaţiei poliţiştilor din această provincie canadiană, cea mai înstărită şi cea mai populată din ţară.
Ca el, opoziţia conservatoare din Parlamentul din Ottawa şi-a multiplicat în ultimele zile atacurile împotriva acestei măsuri care, conform oponenţilor lui Trudeau şi unor medici, a fost precipitată şi ascunde mai multe pericole la adresa sănătăţii şi a siguranţei publice.
"Sunt cel puţin doi ani de când colaborăm cu diferite autorităţi guvernamentale", a răspuns marţi Justin Trudeau, repetând că legalizarea trebuie să permită restrângerea accesului minorilor la acest drog şi să "elimine banii din buzunarele organizaţiilor criminale''.
16% fumători
În campania electorală din 2015, Justin Trudeau a recunoscut că a fumat câteva ţigări cu marijuana, inclusiv pe vremea când a fost deputat în opoziţie. Însă, premierul canadian susţine că nu are de gând să repete experienţa. ''El nu intenţionează să cumpere sau să consume canabis odată ce va fi legalizat", a anunţat biroul său, marţi, pentru AFP.
Totuşi, pentru mulţi canadieni, data de 17 octombrie 2018 va rămâne o zi istorică şi, de la Pacific până la Atlantic, zeci de petreceri vor fi organizate pentru a sărbători această măsură, în special în Toronto şi Montreal.
Legalizarea canabisului recreaţional este de asemenea sărbătorită la bursa din Toronto, unde miliarde de dolari au fost investite în această nouă industrie în ultimele luni. Spre exemplu, liderul de piaţă, Canopy Growth, a câştigat 448% într-un an şi era evaluat marţi seara la 13,88 miliarde de dolari.
Potrivit statisticilor oficiale, 16% din populaţia canadiană a fumat canabis în 2017, ceea ce reprezintă 773 tone de droguri uşoare.
Pare inevitabil ca cei 120 de producători autorizaţi în prezent să nu reuşească să satisfacă toate cererile imediate. Însă, pentru Bill Blair, ministrul responsabil cu Reducerea criminalităţii organizate, este posibilă reducerea cu 25% a veniturile de pe piaţa neagră până la sfârşitul anului şi aproximativ cu jumătate din aceasta în decurs de un an.
"Mulţi oameni cred că legalizarea este un eveniment, însă este un proces", a spus Blair pentru AFP. "De aproape un secol, grupurile criminale au deţinut controlul deplin al pieţei, 100% din producţie şi distribuţie, şi au obţinut în fiecare an profituri de miliarde de dolari", a amintit el.
Potrivit documentelor Departamentului de justiţie, citate de mass-media canadiene, eradicarea pieţei negre va dura cel puţin patru ani.
Guvernul federal a cheltuit mai multe zeci de milioane de dolari pe campanii de informare şi de prevenire, în special în şcoli. 14 milioane de familii au primit o broşură care le explică noua reglementare, riscurile pentru sănătate, necesitatea de a păstra produsele departe de copii şi de animale, etc.
Unii canadieni se declară îngrijoraţi de o recrudescenţă a accidentelor rutiere provocate de conducerea automobilului sub influenţa canabisului. Un studiu publicat recent de institutul oficial Statistique Canada a dezvăluit că un consumator de canabis din şapte (14%) ce deţine permisul auto şi-a condus deja vehiculul în primele două ore după ce a consumat marijuana.
Pentru a contra acest risc, peste 800 de poliţişti au beneficiat de un curs de formare profesională pentru a putea să îi recunoască pe conducătorii auto care îşi conduc vehiculele în timp ce se află sub influenţa canabisului. Alţi 1.500 de poliţişti canadieni vor urma acest curs în anii următori, a promis guvernul federal. Ei sunt în special antrenaţi pentru a preleva mostre salivare, ce vizează detectarea urmelor de THC (tetrahidrocanabinol) în timpul controalelor rutiere.
O nouă generaţie de aparate a fost aprobată în luna august, însă anumite secţii de poliţie au anunţat deja că refuză să le utilizeze, întrucât acestea sunt prea scumpe şi puţin fiabile, după opinia lor. Dispozitivele funcţionează la perfecţiune doar la temperaturi cuprinse între 4 şi 40 de grade Celsius şi ar fi, deci, prea puţin adaptate la rigorile lungilor ierni canadiene.
Însă Jean-Sebastein Fallu, specialist în toxicomanie şi profesor la Universitatea Montreal, consideră că, atunci când lucrurile sunt puse în balanţă, toate aceste riscuri nu cântăresc mai greu decât virtuţile legalizării canabisului.
"Canabisul nu este bun pentru sănătate, dar prohibiţia este extrem de nocivă şi mai rea decât canabisul", a declarat el într-un interviu pentru AFP. "Toate argumentele se bazează pe teama generată de creşterea consumului, însă acest lucru nu este ceva ce poate fi prevăzut, cel puţin nu pe termen scurt, pe baza unor studii realizate în lume şi pe baza unor sondaje". "Eu prefer un consum puţin mai mare de canabis şi câteva mici infracţiuni în plus decât consecinţele catastrofice ale prohibiţiei în materie de stigmatizare, violenţă, criminalitate, economie ilicită, etc", a rezumat acelaşi specialist.AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Florin Bădescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prima apariție publică a cineastului Jafar Panahi în Iran după întoarcerea sa în țară în luna martie
Celebrul cineast iranian Jafar Panahi, condamnat de mai multe ori la închisoare de regimul de la Teheran, a avut marți prima sa apariție publică după revenirea în țara lui natală la sfârșitul lunii martie, participând marți la funeraliile unei foste vedete din lumea fotbalului, potrivit unor imagini video, informează AFP.
Papa Leon este sănătos și nu are nevoie de precauții medicale suplimentare pentru călătoria în America de Sud (Vatican)
Papa Leon al XIV-lea este sănătos și pregătit să plece săptămâna aceasta într-un turneu în America de Sud, în cadrul căruia va vizita trei țări, la mai puțin de o lună de la intervenția chirugicală pentru cancer pulmonar, au spus marți oficialii de la Vatican, adăugând că nu sunt necesare precauții medicale suplimentare pentru această că
''Mogging'', desemnat cuvântul anului 2026 de dicționarul Collins
Termenul ''mogging'', popular pe rețelele de socializare și care semnifică ''a eclipsa pe cineva'', a fost desemnat marți cuvântul anului 2026 de dicționarul britanic Collins, informează AFP. Potrivit acestui dicționar, mogging înseamnă ''actul de a eclipsa sau de a întrece pe cineva sau ceva
Cântărețul Justin Timberlake își dezvăluie secretele într-un serial documentar cu premiera în decembrie
Cântărețul american Justin Timberlake va lansa în luna decembrie un serial documentar în patru părți, în care promite să dezvăluie toate detaliile vieții sale, conform informațiilor publicate luni de revista Variety, relatează agenția de presă EFE. Proiectul, produs de platforma Apple, va include un interviu cu Janet Ja
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz în accidentul de avion din Florida, infirmate de agentul de presă al starului
Relatările devenite virale pe internet potrivit cărora Lenny Kravitz era unul dintre pasagerii avionului Learjet care s-a prăbușit duminică în Florida sunt false, a transmis luni agentul de presă al starului american, informează revista Variety. Acel avion, un model Learjet 60, care transporta nouă pasageri spre Bahamas, s-a prăbușit pe
Cântărețul Boy George, primit la Ierusalim de președintele Israelului
Cântărețul britanic Boy George, una dintre puținele vedete internaționale ale muzicii pop care își exprimă în mod public sprijinul față de Israel, a fost primit luni la Ierusalim de președintele acestei țări, Isaac Herzog, informează AFP. Isaac Herzog, a cărui funcție este în mare parte protocolară, l-a primit în biroul său pe sol
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public
Un aventurier britanic s-a întors acasă după ce a făcut înconjurul lumii pe jos în 28 de ani
După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul britanic Karl Bushby este așteptat să ajungă luni în orașul său natal, Hull, din nord-estul Angliei, ca un erou, transmite AFP. Karl Bushby a plecat pe jos din sudul Chile în 1998 și-a stabilit două reguli pent
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva
La un secol distanță, un circ din Budapesta readuce la viață evadările îndrăznețe ale lui Houdini
Legat cu lanțuri, scufundat cu capul în jos într-un bazin plin cu apă și jucându-se cu moartea, Harry Houdini 'a revenit' pe scenă prin intermediul unor cascadori, vineri, la Budapesta, în cadrul unui nou spectacol de circ dedicat legendarului maestru al evadărilor, la un secol după moartea sa, informează Reuters.
Familia 'Star Trek' și lumea cinematografiei îi aduc un omagiu regretatului actor Patrick Stewart
Actorii Ian McKellen, Hugh Jackman și Seth MacFarlane, precum și familia 'Star Trek' și o mulțime de fani deplâng moartea lui Patrick Stewart, legendarul căpitan Jean-Luc Picard din celebrul seri














