Republicanul ultraconservator Roy Moore l-a dat în judecată pe actorul Sacha Baron Cohen pentru defăimare

Roy Moore, fost candidat republican la Senatul statului Alabama, a depus plângere împotriva actorului britanic Sacha Baron Cohen, celebru pentru comediile 'Borat' şi 'Brüno', care într-un interviu capcană a lăsat să se înţeleagă că politicianul ar fi pedofil, relatează AFP.
Politicianul ultraconservator şi soţia sa au cerut daune de 95 de milioane comicului britanic şi posturilor Showtime şi CBS, care au difuzat scheciul la 29 iulie iulie, potrivit unei copii a documentului depusă la un tribunal federal din Washington.
În document, Roy Moore precizează că a fost atras într-o capcană în februarie la Washington de ceea ce el credea că este o televiziune israeliană, 'Yerushalayim TV', dornică să-i înmâneze un premiu pentru angajamentul său pro-israelian.
În acest cadru, el acceptat să fie intervievat de un aşa zis specialist în antiterorism pe nume Erran Morad, care nu era altul decât Sacha Baron Cohen. În timpul discuţiei, în faţa camerei, acesta a evocat o maşinărie creată de armata israeliană care ar fi capabilă să detecteze pedofilii. Când Roy Moore a trecut prin faţa ei, maşinăria a început să bipăie iar politicianul, care şi-a dat seama că a fost păcălit, a pus imediat capăt interviului.
Anul trecut, când s-a aflat în campanie pentru postul de senator de Alabama, mai multe femei l-au acuzat în presă pe Roy Moore că le-a agresat sexual când acesta avea în jur de 30 de ani, iar ele erau minore. În pofida susţinerii preşedintelui Donald Trump, Roy Moore a fost învins în decembrie de un democrat necunoscut, Doug Jones.
În plângerea sa, Roy Moore menţionează că nu este nici pedofil, nici agresor şi asigură că atât el cât şi familia lui au fost victimele "unei suferinţe emoţionale", după ce au fost "umiliţi" de difuzarea scheciului lui Sacha Baron Cohen.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
BTA:16.995 de studenți străini studiază în Bulgaria în anul 2024/2025, cu 779 mai mulți decât în anul anterior
Numărul studenților străini în universitățile din Bulgaria a continuat să crească în anul academic 2024/2025. Un număr total de 16.995 de cetățeni străini studiază în Bulgaria, cu 779 mai mulți decât în anul academic anterior, o creștere de aproape 4,8%, a declarat biroul de presă al Ministerului Educației și Științei pentru BTA.
Dalai Lama ar putea menționa eventuala sa succesiune într-un mesaj pe 2 iulie
Dalai Lama va transmite un mesaj pe 2 iulie, a anunțat miercuri Guvernul tibetan din exil, cu câteva zile înaintea celei de-a 90-a aniversări a acestuia și a unei decizii mult așteptate cu privire la succesorul său, informează AFP. Acest lider religios, al cărui nume civil este Tenzin Gyatso, laureatul premiului Nobel pentru pace pe anul 1989, urme
Eurodeputații discută o lege despre bunăstarea pisicilor și a câinilor
Declarându-se împotriva zgărzilor electrice, a mutilărilor și a consangvinizării, eurodeputații votează joi un text de lege al Comisiei Europene (CE) care stabilește regulile minimale de protecție ce vizează creșterea câinilor și a pisicilor în Uniunea Europeană (UE), informează AFP. Cu 82 de milioane de pisici și 72 de milioane de c&ac
Cel mai mare parc tematic dedicat statuilor din gheață propune atracții pe perioada verii
Cel mai mare parc tematic din lume dedicat statuilor din gheață și zăpadă, Harbin Ice-Snow World, va introduce o serie de noi atracții turistice estivale, printre care spectacole imersive și un festival internațional al berii, pentru a oferi vizitatorilor o experiență inedită și răcoritoare pe perioada verii, informează Xinhua. Această inițiat
Prințesa Kate nu mai va asista miercuri la cursele de cai de la Ascot
Prințesa Kate a renunțat să mai asiste miercuri la curse de cai Royal Ascot, a anunțat Palatul Kensington, iar presa britanică a explicat că soția prințului moștenitor William încearcă în continuare să găsească 'echilibrul potrivit' între angajamentele sale oficiale, după ce a fost diagnosticată cu cancer, informează AFP. Prințesa de
Gerard Depardieu se confruntă cu un nou proces după un incident cu un paparazzo italian
Actorul Gérard Depardieu se confruntă cu un nou proces, de această dată în Italia, după ce a fost acuzat că a agresat fizic un fotograf care a încercat să-l pozeze pe când se afla alături de o femeie într-o locație frecventată de celebrități de la Roma, transmite marți DPA. Acest nou proces intervine la o lună du
Moartea lui Matthew Perry/ Medicul suspectat că a exploatat dependența de ketamină a actorului va pleda vinovat
Medicul suspectat că a exploatat dependența de ketamină a lui Matthew Perry, starul serialului 'Friends', înainte de moartea sa prin supradoză în 2023, a acceptat un acord de recunoaștere a vinovăției, a anunțat luni parchetul federal din California, informează AFP. Principalul medic urmărit penal în acest caz, Salvad
Actorul Eric Dane, diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, a pierdut controlul asupra unui braț
Actorul american Eric Dane, care a devenit celebru pentru rolurile sale în seriale precum 'Grey's Anatomy' și 'Euphoria' și care a anunțat în aprilie că suferă de scleroză laterală amiotrofică (SLA), a declarat luni că a pierdut controlul asupra brațului drept, transmite marți agenția EFE. Într-un interviu
ChatGPT și echivalenții săi, din ce în ce mai utilizați ca sursă de informații (raport)
Roboții conversaționali bazați pe inteligență artificială (AI), cum ar fi ChatGPT, încep să fie utilizați ca instrumente de informare, în special de către tineri, conform unui raport anual de referință asupra media publicat marți, transmite Reuters. 'Roboții conversaționali bazați pe AI sunt utilizați în premieră ca sursă
Cei mai buni maeștri patiseri din lume în 2025: 36 de bucătari, recompensați de ghidul La Liste
Treizeci și șase de maeștri patiseri, dintre care mai mult de jumătate sunt femei, au fost recompensați luni de ghidul culinar La Liste, inclusiv francezul Maxime Frederic, care a fost desemnat cel mai creativ bucătar-patiser din lume, informează AFP. 'Premiul pentru creativitate ne reprezintă bine', a declarat foarte bucuros Maxime Frederic, maestru p
SUA: Curtea Supremă respinge reluarea procesului privind drepturile de autor asupra unui cântec lansat de Ed Sheeran
Curtea Supremă a Statelor Unite a respins luni o cerere de reluare a procesului pentru încălcarea drepturilor de autor, în care starul pop Ed Sheeran era acuzat de copiere ilegală a unor elemente din single-ul clasic din 1973 'Let's Get It On', interpretat de Marvin Gaye, atunci când a compus hitul său din 2014 'Thinking Out Loud', infor
După ani de încercări și experimentare, Meta introduce publicitate pe WhatsApp
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparținând Meta, a anunțat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spații publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicație care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP. Spre deosebire de Facebook, Instagram sau de alte platforme ale Meta, WhatsApp a conserv
Un pudel se alătură echipei de câini salvamari pe o plajă din Spania
Pudelul (canișul) Nilo s-a alăturat celor patru labradori dintr-o echipă de salvare canină de pe plaja Las Lindas de lângă Malaga, în Spania, ajutând salvamarii să îi aducă înapoi la țărm pe oamenii aflați în pericol, informează Reuters. Cu blana sa albă și pufoasă, cu o vestă de salvare legată pe piept și cu cremă de protec
VIDEO Arnold Schwarzenegger și Carrie-Anne Moss au ''exersat mult'' scena de tango din al doilea sezon din ''Fubar''
Actorul american de origine austriacă Arnold Schwarzenegger a recunoscut că a fost nevoit să ''exerseze mult'' pentru a reuși scena de tango din al doilea sezon al serialului Netflix ''Fubar'', alături de actrița canadiană Carrie-Anne Moss, transmite luni Reuters. Fostul guvernator al statului California a decla
Germanii pun bani deoparte pentru vacanțe mai mult decât pentru orice altceva
Unii economisesc pentru a-și cumpăra o casă sau o mașină, alții pun bani deoparte pentru pensie sau pentru a achiziționa un obiect de consum mai mare, cum ar fi un sistem ''home cinema''. Pentru locuitorii din Germania, economisirea pentru o vacanță este prioritatea principală, transmite luni agenția DPA. Un studiu realizat de