Rapperii Booba şi Kaaris, arestaţi după o încăierare pe aeroportul Orly
Paris, 2 aug /Agerpres/ - O încăierare a izbucnit miercuri pe aeroportul Orly între starul rap-ului francez Booba şi fostul său protejat Kaaris, reţinuţi şi plasaţi în arest împreună cu unsprezece dintre apropiaţii lor, după incidentul care a provocat întârzierea unor zboruri şi închiderea temporară a unui terminal, relatează AFP.
În înregistrările difuzate pe reţelele sociale de pasageri pot fi văzuţi bărbaţi care îşi împart pumni şi picioare între rafturile unui butic "duty free", precum şi pe culoarele aeroportului din suburbia pariziană, foarte aglomerate în această perioadă estivală.
În timp ce pasagerii se plimbau pe culoare cu bagajele lor a izbucnit brusc o dispută între două grupuri de bărbaţi care a provocat mai întâi suprinderea, apoi teama unora dintre ei, care s-au îndepărtat în grabă de scena incidentelor.
Treisprezece persoane au fost reţinute în total după această altercaţie care a avut loc în jurul orei locale 15.00 (13.00 GMT) într-o sală de îmbarcare din terminalul de vest, a indicat parchetul competent.
O anchetă pentru violenţe deliberate în grup a fost încredinţată Poliţiei de frontieră, care i-a audiat miercuri seară pe cei reţinuţi, potrivit parchetului.
"Un mic număr de zboruri a fost întârziat cu 15 până la 30 de minute la momentul încăierării şi terminalul a fost închis temporar. Îmbarcările prevăzute în acest loc au fost temporar redistribuite către ale zone, dar sosirile se derulează normal", a precizat Paris Aéroport pentru AFP la finalul după-amiezii.
La începutul serii, situaţia revenise la normal, potrivit unei surse aeroportuare.
În buticul de "duty free" au fost produse pagube, iar proprietarul spaţiului urma să depună plângere. Cei doi rapperi se deplasau la Barcelona, unde urmau să susţină concerte miercuri seară.
Booba, de 41 de ani, şi Kaaris, de 38 de ani, se cunosc din 2011, când Booba era deja unul dintre cei mai celebri rapperi francezi. Booba l-a invitat să participe la compilaţia sa "Autopsie 4", precum şi să colaboreze pentru melodia "Kalash", de pe viitorul său album "Futur", în 2012. Colaborarea a fost un "detonator" pentru cariera lui, după cum avea să afirme însuşi Kaaris.
Prietenia lor va fi însă distrusă de conflictul cu un alt rapper, Rohff, Booba reproşându-i lui Kaaris că nu l-a susţinut în acest diferend.
Rohff, cu care Booba are o rivalitate feroce, a fost condamnat în noiembrie anul trecut la cinci ani de închisoare pentru violenţe agravate comise în 2014 într-un magazin de vestimentaţie "Unkut" al lui Booba, o condamnare la care a făcut apel.
Originar din Issy-les-Moulineaux, la sud-vest de Paris, Booba este primul rapper care a umplut de unul singur sala Paris-Bercy. Pe 13 octombrie, cel care are nu mai puţin de 2,5 milioane de albume vândute urmează să susţină un concert pe U Arena din Nanterre, a cărei capacitate (40.000 de locuri) este dublă faţă de cea a Bercy.
Stilul său de rap evocă poveşti de stradă cu texte cel mai adesea violente şi crude, potrivit AFP. Ultimul său album intitulat "Trone", din decembrie 2017, a avut parte de o primire bună din partea criticii.
Kaaris este la rândul lui unul dintre vârfurile de lance ale aşa-numitului "rap hardcore". El are patru albume la activ, ultimul, "Dozo", fiind lansat în noiembrie 2017. Originar din Sevran, în Seine-Saint-Denis, el s-a lansat în 2013 cu "Or Noir" . Cu patru albume şi o reeditare, el a vândut aproape 500.000 de discuri.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regizorul italian Tinto Brass a murit la vârsta de 93 de ani
Regizorul italian de filme erotice Tinto Brass, cunoscut mai ales pentru filmul său devenit cult 'Caligula', a murit miercuri la vârsta de 93 de ani, a anunțat familia sa pentru agenția de presă ANSA, relatează AFP. Tinto Brass, care a regizat, de asemenea, 'Cosi fan tutte', o adaptare cinematografică a operei omonime a l
Prima apariție publică a cineastului Jafar Panahi în Iran după întoarcerea sa în țară în luna martie
Celebrul cineast iranian Jafar Panahi, condamnat de mai multe ori la închisoare de regimul de la Teheran, a avut marți prima sa apariție publică după revenirea în țara lui natală la sfârșitul lunii martie, participând marți la funeraliile unei foste vedete din lumea fotbalului, potrivit unor imagini video, informează AFP.
Papa Leon este sănătos și nu are nevoie de precauții medicale suplimentare pentru călătoria în America de Sud (Vatican)
Papa Leon al XIV-lea este sănătos și pregătit să plece săptămâna aceasta într-un turneu în America de Sud, în cadrul căruia va vizita trei țări, la mai puțin de o lună de la intervenția chirugicală pentru cancer pulmonar, au spus marți oficialii de la Vatican, adăugând că nu sunt necesare precauții medicale suplimentare pentru această că
''Mogging'', desemnat cuvântul anului 2026 de dicționarul Collins
Termenul ''mogging'', popular pe rețelele de socializare și care semnifică ''a eclipsa pe cineva'', a fost desemnat marți cuvântul anului 2026 de dicționarul britanic Collins, informează AFP. Potrivit acestui dicționar, mogging înseamnă ''actul de a eclipsa sau de a întrece pe cineva sau ceva
Cântărețul Justin Timberlake își dezvăluie secretele într-un serial documentar cu premiera în decembrie
Cântărețul american Justin Timberlake va lansa în luna decembrie un serial documentar în patru părți, în care promite să dezvăluie toate detaliile vieții sale, conform informațiilor publicate luni de revista Variety, relatează agenția de presă EFE. Proiectul, produs de platforma Apple, va include un interviu cu Janet Ja
Zvonurile despre moartea cântărețului Lenny Kravitz în accidentul de avion din Florida, infirmate de agentul de presă al starului
Relatările devenite virale pe internet potrivit cărora Lenny Kravitz era unul dintre pasagerii avionului Learjet care s-a prăbușit duminică în Florida sunt false, a transmis luni agentul de presă al starului american, informează revista Variety. Acel avion, un model Learjet 60, care transporta nouă pasageri spre Bahamas, s-a prăbușit pe
Cântărețul Boy George, primit la Ierusalim de președintele Israelului
Cântărețul britanic Boy George, una dintre puținele vedete internaționale ale muzicii pop care își exprimă în mod public sprijinul față de Israel, a fost primit luni la Ierusalim de președintele acestei țări, Isaac Herzog, informează AFP. Isaac Herzog, a cărui funcție este în mare parte protocolară, l-a primit în biroul său pe sol
Martha Stewart își cere scuze după ce s-a deghizat de Halloween într-o persoană fără adăpost
Martha Stewart, 'papesa' americană a stilului de viață, a gastronomiei și a amenajărilor interioare, a prezentat scuze publice duminică seară pentru un costum de Halloween, despre care a recunoscut că a fost 'lipsit de tact și deloc amuzant', după ce a apărut deghizată într-o persoană fără adăpost, informează AFP. 'Este dificil să rec
Cuie, șuruburi și ace, descoperite în dulciurile oferite unor copii de Halloween în Germania
Cuie, șuruburi, ace și alte obiecte periculoase au fost descoperite în dulciurile primite de copii cu prilejul Halloween în diferite regiuni din Germania, au indicat luni autoritățile, potrivit AFP. O fetiță de nouă ani a suferit o rană la nivelul limbii după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de cel puțin cinci cen
''Unde e umbrela?'' - Regele Charles al III-lea, surprins de o ploaie torențială în timpul vizitei în Antigua și Barbuda
Regele Charles al III-lea a fost nevoit să aștepte în ploaie până să primească o umbrelă după ce a fost surprins de o aversă la celebrările prilejuite de cea de-a 45-a aniversare a independenței Antigua și Barbuda, informează luni DPA. Charles și-a ridicat mâinile în aer și a cerut o umbrelă după ce ploaia s-a dezlănțuit chiar în
DJ-ul american Juan Atkins, un pionier al muzicii tehno, a murit la 64 de ani
DJ-ul american Juan Atkins, considerat unul dintre pionierii muzicii tehno, a murit la vârsta de 64 de ani, au anunțat reprezentanții agenției sale de impresariat Greensmith Artists și mai multe dintre rudele sale prin intermediul unor mesaje publicate pe rețelele de socializare, informează AFP. Agenția Greensmith Artists a dezvăluit această veste public
Un aventurier britanic s-a întors acasă după ce a făcut înconjurul lumii pe jos în 28 de ani
După ce și-a petrecut ultimii 28 de ani călătorind pe jos în jurul lumii și a străbătut aproximativ 50.000 de kilometri, aventurierul britanic Karl Bushby este așteptat să ajungă luni în orașul său natal, Hull, din nord-estul Angliei, ca un erou, transmite AFP. Karl Bushby a plecat pe jos din sudul Chile în 1998 și-a stabilit două reguli pent
Letonia: Premierul Andris Kulbergs a concurat într-un raliu automobilistic
Premierul leton Andris Kulbergs a participat duminică la cursa finală din sezonul de raliuri din 2026 al țării sale la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VI, relatează dpa. 'Să particip la curse este în sângele meu și nu am vrut să renunț la hobby-ul meu în timpul mandatului meu de prim-ministru, deși a devenit tot mai di
Un culturist japonez în vârstă de 90 de ani impresionează la o competiție de profil din Spania
Un culturist nonagenar din Japonia, Toshisuke Kanazawa, a urcat vineri pe scena unei competiții de profil desfășurată în Spania cu intenția de a dovedi că vârsta nu reprezintă un impediment când vine vorba despre condiția fizică, informează Reuters. Bărbatul de 90 a venit în orașul de coastă Santa Susanna ca să concureze împotriva
La un secol distanță, un circ din Budapesta readuce la viață evadările îndrăznețe ale lui Houdini
Legat cu lanțuri, scufundat cu capul în jos într-un bazin plin cu apă și jucându-se cu moartea, Harry Houdini 'a revenit' pe scenă prin intermediul unor cascadori, vineri, la Budapesta, în cadrul unui nou spectacol de circ dedicat legendarului maestru al evadărilor, la un secol după moartea sa, informează Reuters.














